ICCJ. Decizia nr. 6624/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6624/2012

Dosar nr. 3663/101/2010

Şedinţa publică din 31 octombrie 2012

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 68 din 16 ianuarie 2007, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei civile a Tribunalului Mehedinţi, competentă cu soluţionarea litigiilor ce au ca obiect Legea nr. 10/2001.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, Secţia civilă la 12 februarie 2007, sub nr. 3507/101/2007.

Prin Sentinţa civilă nr. 501 din 9 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 3507/101/2007, s-a respins contestaţia formulată de reclamanta B.A. şi cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenientul C.D., iar prin Decizia civilă nr. 110 din 13 august 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantei şi cererea de aderare la apel formulată de intervenient; a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare acestei instanţe. În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de moştenitor al autorilor D.S. şi F.; că imobilul părinţilor săi a fost preluat abuziv, şi că înscrisurile autentificate ce provin de la diverse instituţii ale statului, precum extrasul de pe registrul rol financiar 1946 - 1947, Decizia 34/5066/1952 emisă de Consiliul Popular al Oraşului Subordonare Regională Turnu Severin, fac dovadă că părinţii acesteia au fost proprietarii imobilului situat în str. E., ce a fost preluat abuziv de către stat, şi prin urmare soluţia instanţei sub acest aspect este greşită. Pe de altă parte, s-a reţinut că la stabilirea întinderii dreptului de proprietate instanţa nu a avut un rol activ, deşi sub acest aspect existau indicii privitoare la întinderea acestei suprafeţe, astfel că la rejudecare urmează a se stabili întinderea acestei suprafeţe.

Prin Decizia nr. 225 din 20 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta Primăria Turnu Severin şi intervenientul C.D.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 3633/101/2010.

Reclamanta a formulat o precizare de acţiune, solicitând ca întinderea dreptului de proprietate asupra terenului notificat situat în Turnu Severin, să fie stabilită la suprafaţa de 830 mp, restituirea urmând a se dispune în natură.

În motivare, a arătat că prin Decizia nr. 110 din 13 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova s-a stabilit că în cauză a făcut dovada că părinţii săi au fost proprietarii imobilului situat în str. E., iar acesta a fost preluat abuziv de către stat, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru a se stabili întinderea dreptului de proprietate, întindere ce poate fi observată din Contractul de vânzare-cumpărare din 14 aprilie 1946 transcris în Registrul de Transcripţiuni al Tribunalului Mehedinţi şi care i-a fost comunicat la 19 martie 2009 de către A.N. Mehedinţi, din acesta rezultând că imobilul din str. E. a fost compus din teren în suprafaţă de 830 mp precum şi din rămăşiţele caselor ce au fost distruse aproape în întregime de bombardamentele aeriene din 1944, în acest înscris fiind trecute şi vecinătăţile terenului la acel moment.

A precizat şi că, la 23 decembrie 2009, A.N. Mehedinţi i-au comunicat şi o copie a fişei imobilului, din care rezultă că fundaţia pe care se aflau rămăşiţele caselor avea o suprafaţă de 793,5 mp, deci aceste noi înscrisuri, pe care le-a obţinut ulterior promovării acţiunii, fac dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra terenului notificat, cât şi a întinderii acestui drept.

A susţinut că se impune restituirea în natură a terenului şi pentru faptul că acesta se află în domeniul privat al Primăriei Turnu Severin, aşa cum rezultă din H.C.L. nr. 21/1999.

Prin "Decizia civilă nr. 339 din 28 iunie 2010", pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 3663/101/2010, s-a admis în parte contestaţia formulată, astfel cum a fost precizată de reclamanta B.A., în contradictoriu cu Primăria Drobeta-Turnu Severin, având ca obiect Legea nr. 10/2001 şi s-a anulat Dispoziţia nr. 1339 din 22 martie 2007 emisă de către pârâtă.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantei terenul în suprafaţă de 724,44 mp situat în Turnu Severin, învecinat la N - L.D.; E - str. C.; S - str. H. şi V - C.D., conform schiţei anexă întocmită de expert I.M.; s-a constatat că pentru suprafaţa de 105,56 mp, imposibil de restituit în natură, reclamantei i se cuvin despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2008 şi s-a admis cererea de intervenţie accesorie, în interesul pârâtei, formulată de intervenientul C.D.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanta este fiica lui D.S., care a deţinut în proprietate, începând cu anul 1946, un imobil situat în Turnu Severin, compus din suprafaţa de 830 mp şi rămăşiţele construcţiilor ce au fost situate pe acest teren şi care au fost distruse în întregime de bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial.

În temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a notificat Primăria Turnu Severin, solicitând restituirea în natură a terenului situat în Turnu Severin, sau despăgubiri, fără a indica suprafaţa terenului şi nici numărul străzii unde acesta se află, precizând însă că terenul se situează în vecinătatea L.T. "D.".

Din înscrisul aflat la dosar, rezultă că ulterior depunerii notificării reclamanta a indicat că imobilul teren solicitat spre restituire se află situat în str. C., stradă ce la momentul preluării avea denumirea de strada E.. De asemenea, a depus la dosarul administrativ Decizia nr. 34/5066/1952 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Prin Dispoziţia nr. 1339 din 22 martie 2007, pârâta a respins notificarea depusă de către petentă în temeiul Legii nr. 10/2001, în motivare reţinând că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat.

S-a constatat, că dovada filiaţiei reclamantei faţă de autorul său rezultă din certificatul de naştere aflat la dosar fond, din primul ciclu procesual, dar şi din Certificatul de moştenitor din 5 iulie 2007 emis de BNP I.M. şi I.A.M.G., iar dovada proprietăţii imobilului teren solicitat spre restituire, ca şi întinderea acestuia reies din Contractul de vânzare-cumpărare din 14 aprilie 1946 transcris în Registrul de Transcripţiuni al Tribunalului Mehedinţi şi din fişa imobilului, înscrisuri ce atestă că imobilul teren situat în Turnu Severin, ce a fost cumpărat de către autorul reclamantei în anul 1946, avea suprafaţa de 830 mp.

Totodată, cu Decizia nr. 34/5066/1952 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Municipiului Drobeta-Turnu Severin, reclamanta a făcut dovada preluării de către stat a acestui imobil. De asemenea, din Adresa din 1 februarie 2007 emisă de Primăria Turnu Severin (dosarul nr. X/2007 al Curţii de Apel Craiova) şi schiţa planului oraşului întocmită de către arhitectul A. la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului (dosar fond în primul ciclu procesual), înscrisuri ce se coroborează cu expertiza tehnică efectuată în cauză, reiese că localizarea actuală a imobilului notificat este la adresa din Turnu Severin, str. C., iar fosta str. E. (stradă ce apare în actul de proprietate al autorului reclamantei şi în cel de preluare), este tocmai actuala str. C.

Pe baza celor reţinute, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a), raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că reclamanta este persoana îndreptăţită a beneficia de dispoziţiile reparatorii ale acestei legi pentru imobilul notificat, reparare ce se va dispune în concret, fie în natură, fie sub forma despăgubirilor, pentru partea de teren imposibil a fi restituit.

În acest context, s-a reţinut că, din probele administrate în cauză, inclusiv expertiza tehnică întocmită de expert I.M., dar şi expertiza realizată de expert P.O. într-o altă cauză (dosar recurs), a rezultat că la adresa din str. C. în prezent este liberă doar o suprafaţă de 724,44 mp, restul suprafeţei fiind deţinută fie de intervenient (69 mp), fie de trotuare şi L.D. (diferenţa), cert fiind că, la momentul soluţionării cauzei, nu toată suprafaţa solicitată spre restituire de reclamantă este la dispoziţia pârâtei pentru a putea fi retrocedată în natură.

Susţinerea reclamantei în sensul că suprafaţa identificată de expert ca aflându-se în posesia intervenientului ar fi deţinută de acesta fără drept, şi deci, se impune retrocedarea către ea a acestei suprafeţe, nu are relevanţă câtă vreme, pe de o parte, nu a existat o investire a instanţei cu o acţiune în revendicare în contra intervenientului, iar pe de altă parte, în procedura reparatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, restituirea în natură poate fi dispusă doar dacă este posibilă, pentru suprafaţa ocupată de construcţii edificate cu autorizaţie - cum este şi cea identificată ca fiind în posesia intervenientului, în concordanţă cu dispoziţiile art. 10 alin. (2), din lege, restituirea făcându-se în echivalent.

Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 367 din 24 noiembrie 2011, a respins apelul declarat de reclamanta B.A.; a admis apelul declarat de pârâta Primăria Drobeta-Turnu Severin; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că terenul restituit în natură este în suprafaţă de 721 mp, având dimensiunile, vecinătăţile, amplasamentul şi forma determinate prin Raportul de expertiză ing. B.D. în anexa schiţă la raport dosar apel; a constatat dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 109 mp (103 mp + 6 mp), ce nu poate fi restituită în natură, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a menţinut restul dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 339 din 28 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 3663/101/2010; a luat act că intimatul intervenient nu solicită cheltuieli de judecată în apel şi a compensat în totalitate cheltuielile de judecată la primă instanţă şi în apel, efectuate de reclamantă şi pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În al doilea ciclu procesual nu fac obiect al vreunei critici calitatea reclamantei de beneficiar al legii speciale, dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului - ca existenţă şi întindere, precum şi caracterul abuziv al preluării imobilului.

În aceste condiţii, având în vedere limitele impuse prin motivele de apel, în cauză s-a ridicat doar problema de a stabili dacă şi ce suprafaţă de teren este liberă în sensul legii şi poate fi restituită în natură reclamantei şi, pe cale de consecinţă, dacă şi pentru ce suprafaţă de teren se cuvin reclamantei măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Aşadar, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa a dispus efectuarea în cauză a unui supliment la expertiza realizat de expertul tehnic I.M., care a avut ca obiectiv principal să se stabilească vechiul amplasament al suprafeţei de teren de 830 mp, preluată în 1952, să se realizeze schiţa terenului care a fost restituit în natura în primă instanţă şi schiţa terenului ocupat de intervenient prin eventuala suprapunere.

La termenul din 10 februarie 2011, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţa, s-a dispus refacerea expertizei tehnice în specialitatea topografie cadastru, fiind numit expert ing. C.I.

S-a depus raportul de expertiză, iar la data de 26 mai 2011 s-au încuviinţat obiecţiunile formulate de către apelanta reclamantă, cerându-se în principal expertului să stabilească amplasamentul vechi al proprietăţii preluate de stat de la autorul său.

La termenul din 22 septembrie 2011, potrivit art. 212 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus efectuarea unei expertize contrară, având în vedere faptul că, prin raportul întocmit şi prin răspunsul la obiecţiuni, instanţa nu s-a lămurit cu privire la amplasamentul originar al terenului în litigiu, element esenţial în soluţionarea cauzei. S-a avut în vedere şi faptul că în această privinţă nici experţii asistenţi nu au avut un punct de vedere tehnic, argumentat şi convingător, concluziile excluzându-se reciproc.

Obiectivele fixate au fost mai restrânse, ţinându-se seama de faptul că părţile au interese contrare, iar prin consilierii experţi au ajuns la un consens cu privire la patru coordonate şi elemente ale stării de fapt aşa cum au fost puse în evidenţă prin rapoartele depuse la dosar, astfel: 1. zona de amplasament a terenului în litigiu la intersecţia str. C. cu str. H.; 2. Staţia de taxi se suprapune integral peste terenul în litigiu ca amplasament vechi; 3. strict ca amplasament fizic, Z.C. L.D. nu este una şi aceiaşi cu Z.C.O.; 4. starea de fapt relevată prin răspunsul la obiectivul referitor la amplasamentul construcţiei edificate de intervenient, acesta fiind respectat.

Deci, pentru stabilirea pe deplin a stării de fapt şi pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pentru a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa a încuviinţat cererea formulată de apelanta reclamantă B.A., prin apărător, privind efectuarea unei noi expertize în cauză.

Obiectivul principal a fost stabilirea vechiului amplasament al proprietăţii şi eventualele suprapuneri de terenuri.

La 16 noiembrie 2011, s-a depus raportul de expertiză întocmit de ing. B.D., părţile nu au formulat obiecţiuni, nu au solicitat o expertiză contrarie în sensul dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. şi reclamanta apelantă a depus concluzii scrise, precum şi un calcul al cheltuielilor de judecată.

Ultimul expert desemnat a determinat amplasamentul vechi al proprietăţii autorului reclamantei (str. E.), utilizându-se aşa numitele repere istorice (dosar apel), terenul fiind identificat în prezent la intersecţia dintre str. H. şi str. C., cu vecinătăţile: N - L.D., S - str. H., E - str. C. şi V - C.D.I.

În urma măsurătorilor efectuate, expertul a stabilit că din suprafaţa totală de 830 mp în litigiu, 721 mp este asfaltată în prezent şi are destinaţia de parcare taxi, 6 mp - borduri şi trotuar, rezultat al amenajării străzii şi 103 mp - se suprapun peste proprietatea intervenientului. De asemenea, expertul a mai determinat că în prezent între proprietatea intervenientului şi a vecinilor săi de la vest (F.-B.), se află o suprafaţă de teren de 96 mp aparţinând municipiului, după anularea în parte a titlului de proprietate al proprietăţii B. (ordin al prefectului).

Analizând probele administrate în cauză şi având în vedere dispoziţiile legale aplicabile, Curtea a constatat că apelul reclamantei este nefondat şi al pârâtei este fondat în parte, pentru următoarele considerentele comune:

- Privitor la suprafaţa de 721 mp:

În ceea ce priveşte terenul ocupat în prezent de S.t., s-a reţinut că suprafaţa acestuia este de 721 mp conform ultimului raport de expertiză întocmit în cauză de expert ing. B.D., la care părţile nu au formulat obiecţiuni şi pe care instanţa l-a confirmat.

Sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică în ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului ocupat în prezent de S.t., urmând a se păstra, schimbându-se numai suprafaţa de teren de la 724 mp, la 721 mp.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

De asemenea, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de aceasta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor legii - sub sancţiunea nulităţii absolute.

Or, în speţă, faptul că în prezent suprafaţa de 721 mp este amenajată ca staţie de taxi, este nerelevant şi nu reprezintă o piedică legală în restituirea în natură a acestui teren.

Anterior Legii nr. 10/2001, zona în care este amplasat terenul, deci în care se află amplasate şi proprietăţile restituite vecinilor F.B. şi C.D., aparţinea în proprietate privată municipiului, aşa cum rezultă din H.C.L. nr. 21/1999 privind delimitarea domeniului public de interes local faţă de domeniul privat al municipiului, în anexa I, Zona L.D.

Terenul a continuat să aibă acelaşi regim juridic şi la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi ulterior, astfel în anul 2001, prin O.P. nr. 294/2001, s-a stabilit drept de proprietate în favoarea familiei B. şi în anul 2005 terenul era în tot domeniu privat al municipiului - proces-verbal de punere în posesie pentru antecesorul M.N. - la est figurând domeniu privat al municipiului.

În ceea ce priveşte destinaţia terenului, s-a reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu era aprobată o astfel de investiţie de interes public. Iniţial, s.t. a fost aprobată ca având amplasamentul în Zona C.O., prin H.C.L. nr. 84/2001.

Or, aşa cum au stabilit toţi experţii cauzei, Z.C. L.D., în care se află amplasat terenul în litigiu, nu este una şi aceiaşi cu Z.C.O.

Ulterior notificării şi, respectiv, în cursul derulării procedurilor specifice legii speciale, s-a aprobat prin H.C.L. nr. 116/2005, S.t., dar în Z.C.L.D.

În aceste condiţii, este greşită susţinerea apelantei pârâte potrivit căreia nu este posibilă restituirea în natură a terenului de 721 mp, întrucât ar fi afectat de lucrări de investiţii de interes public aprobate, finalizate şi neabandonate - potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a concluzionat, că se va păstra soluţia dată de prima instanţă în această privinţă, schimbându-se numai suprafaţa de teren ce se restituie, potrivit ultimelor măsurători, aceea de 721 mp.

Privitor la suprafaţa de 103 mp, s-a reţinut că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.

Dar, în cauza, potrivit concluziilor expertizei ing. B.D., suprafaţa de 103 mp face parte din terenul de 287 mp care aparţine în proprietate intervenientului.

Dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 287 m.p. situat în Drobeta-Turnu Severin, strada H., cu învecinările: E - domeniul privat al municipiului Drobeta-Turnu Severin, V - F.P., S - str. H., N - L.D., pe care s-a edificat construcţia, a fost dobândit de C.D.I. de la C.S. prin Contractul de donaţie din 30 august 2005, Autentificat sub nr. X de BNP I.M.

Donatorul C.S. a dobândit în proprietate acest teren de la M.N. prin Contractul de vânzare-cumpărare din 30 mai 2005, autentificat de BNP I.M. sub nr. 2047 din 30 august 2005.

La rândul sau, M.N. a dobândit terenul conform Deciziei nr. 527 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Mehedinţi şi a fost pus în posesie de Primăria Drobeta-Turnu Severin, conform Procesului-verbal din 21 martie 2005, în baza Dispoziţiei nr. 4247 din 14 septembrie 2004 - întocmit de pârâta din prezentul litigiu.

Deci, la origine terenul a fost retrocedat prin hotărâre judecătorească - dosar apel, iar prin dispozitivul hotărârii s-a individualizat suprafaţa prin amplasament, dimensiuni şi vecinătăţi. Din considerentele hotărârii, rezultă că instanţa a reţinut preluarea abuzivă şi fără titlu de către stat a imobilului, cu ocazia naţionalizării.

Într-adevăr, după formularea notificării, reclamanta a făcut diverse şi multiple demersuri în faţa autorităţilor administrative sau judiciare ale statului pentru a zadarnici construirea imobilului pe terenul intervenientului, având suspiciunea că există o suprapunere parţială a celor două terenuri.

Dar, dintre acestea, instanţa de apel apreciază ca fiind importantă în cauză Sentinţa nr. 198 din 10 martie 2011, opozabilă reclamantei, prin care Tribunalul Mehedinţi, în al doilea ciclu procesual, a respins cererile formulate reclamantul Primăria Drobeta-Turnu Severin şi cererile de intervenţie formulate de intervenienţii Instituţia Prefectului judeţului Mehedinţi şi B.A., în contradictoriu cu pârâtul C.D.I., având ca obiect anularea autorizaţiilor de construire nr. 79 din 27 februarie 2007 şi nr. 328 din 5 iunie 2007 şi a Certificatului de urbanism nr. 664 din 5 februarie 2006, sentinţă irevocabilă prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate în cauză, prin Decizia civila nr. 2946 din 18 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 328/101/2010 de Curtea de Apel Craiova.

S-a mai reţinut, că intervenientul a edificat construcţia cu respectarea amplasamentului terenului în suprafaţă de 287 mp, iar anularea parţială a Ordinului prefectului nr. 249/2001 emis familiei B., prin diminuarea suprafeţei de teren atribuită în proprietate, conform Sentinţei civile nr. 4914 din 16 noiembrie 2009 şi Deciziei civile nr. 387/R din 15 martie 2010, a avut loc ulterior, respectiv la 5 ani după punerea în posesie a antecesorului M.N. Astfel, terenul în suprafaţă de 96 mp aflat la vest de intervenient şi în prezent la dispoziţia primăriei, nu era liber la data punerii în posesie pentru suprafaţa de 287 mp.

Având în vedere toate aceste împrejurări de fapt şi de drept, istoricul dobândirii terenului, faptul că edificarea construcţiei a fost autorizată, construcţia nefiind uşoară sau demontabilă - instanţa de apel a reţinut că intervenientul are un bun în sensul art. 1 din Protocolul I adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, asupra întregului imobil construit şi neconstruit, de care nu poate fi lipsit fie şi numai în parte. Având în vedere şi faptul că inclusiv antecesorul său a redobândit dreptul asupra imobilului după 50 de ani de lipsire de proprietate, prin retrocedarea de către stat ca măsură reparatorie, s-a apreciat că o ştirbire a proprietăţii intervenientul ar fi excesivă, disproporţionată, echivalând cu transferul nepermis de sarcină reparatorie de la stat la o persoana privată. În acest context, faptul că terenul în litigiu a fost deţinut de primărie la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu atrage aplicarea automată a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din acest act normativ.

Privitor la suprafaţa de 6 mp, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).

Astfel, dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma "amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor. Inclusiv trotuarele şi carosabilul constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor legale, ele fiind destinate accesului spre locuinţe, folosinţei normale a acestora, astfel că suprafaţa de teren solicitată a fi restituită în natură, nu poate fi restituită decât prin echivalent.

În cauză, expertul a concluzionat, în raport cu măsurătorile efectuate, că din totalul suprafeţei preluate de 830 mp, exista o suprafaţă de 6 mp la intersecţia dintre cele două străzi, care nu este liberă în sensul legii, fiind ocupată de borduri şi trotuar, ca rezultat al amenajării străzii.

Faţă de împrejurarea că trotuarul şi bordurile existente pe suprafaţa de teren de 6 mp sunt amenajări de utilitate publică ce deservesc căi de acces, s-a conchis că terenul nu poate fi restituit în natură, urmând să se constate dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziţia fiind emisă ulterior acestui act normativ.

Privitor la cheltuielile de judecată s-a luat act că intimatul intervenient nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel, şi s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată la primă instanţă şi apel, efectuată de reclamantă şi pârâtă, având în vedere existenţa unei culpe procesuale concurente.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta B.A. şi pârâta Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Prin recursul formulat împotriva acestei decizii, reclamanta a arătat că prima instanţa a făcut o apreciere greşită şi superficială a probatoriului administrat în cauză atunci când a analizat temeinicia acţiunii formulate, reţinând faptul că este îndreptăţită la restituirea în natură numai pentru suprafaţa de 721 mp, urmând ca pentru diferenţa de 109 mp să i se recunoască dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; că motivarea apare ca fiind contradictorie, în sensul că deşi se face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care definesc terenul liber, restituibil în natură, ca fiind terenul neafectat de amenajări de utilitate publică, aspect care rezultă şi din raportul de expertiză întocmit în cauză, instanţa reţine în mod greşit că suprafaţa de 106 mp nu poate fi apreciată ca fiind teren liber, chiar dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta era deţinută de primărie.

Practic, instanţa a făcut aplicarea greşită a dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd faptul ca imobilele - terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

De asemenea, s-a arătat că instanţa a omis să analizeze reaua-credinţă cu care intervenientul C.D. a ocupat suprafaţa de teren în discuţie, cunoscând că aceasta este proprietatea reclamantei şi demersurile acesteia pentru restituirea în natură a terenului.

S-a conchis, că este în afară de orice dubiu că intervenientul este de rea-credinţă, că acesta a cunoscut încă de la început situaţia juridică a terenului solicitat, ocupând cu bună ştiinţă o parte din terenul proprietatea reclamantei, iar faţă de această situaţie în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atunci când a reţinut că intervenientul are un bun în sensul textului de lege menţionat, de care un poate fi lipsit, iar retrocedarea faţă de reclamantă a suprafeţei deţinute de acesta echivalează cu o ştirbire excesivă a proprietăţii sale.

Prin recursul său, pârâta Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin a arătat că hotărârile pronunţate în fond şi apel sunt nelegale, întrucât atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune obligarea pârâtei la propunerea pe cale administrativă a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile art. 10 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafaţă de 721 mp.

Aşa cum s-a invocat şi prin motivele de apel, pe terenul în suprafaţă de 721 mp, conform ultimului raport de expertiză efectuat în cauză, funcţionează o staţie de taxi, cea mai mare din Municipiul Drobeta-Turnu Severin, investiţie ce a fost aprobată încă din anul 2001, prin H.C.L. nr. 84/2001, modificată ulterior de H.C.L. nr. 116 din 26 august 2005, fiind aplicabile astfel prevederile art. 10. alin. (2) din Legea nr. 10/2001, privind existenţa pe terenul a cărui restituire în natură se solicită a amenajărilor de utilitate publică ale localităţii, aceasta fiind una din situaţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 când măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

S-a concluzionat, că este greşită soluţia instanţei de apel de a obliga pârâta la restituirea în natură a suprafeţei de 721 mp teren, identificată prin ultimul raport de expertiză, cu atât mai mult cu cât prin H.G. nr. 250/2007 s-a prevăzut că prin sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale se înţelege acele suprafeţe de teren afectate de utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii.

De asemenea, s-a mai arătat că în speţă reclamanta, faţă de faptul că prin notificare nu a indicat numărul străzii pe care este situat terenul şi întinderea acestuia, nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu şi a întinderii acestuia, astfel că decizia contestată este temeinică şi legală.

Analizând decizia în limita criticilor formulate de reclamantă şi pârâtă, instanţa constată recursurile nefondate, urmând a dispune respingerea acestora în consecinţă, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta reclamantă se încadrează în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în condiţiile art. 306 (3) C. proc. civ., având în vedere că prin acestea se invocă faptul că decizia recurată cuprinde "motive contradictorii" şi că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere dacă "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

În speţă, se invocă ipoteza în care hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că deşi în motivarea acesteia se face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care definesc terenul liber, restituibil în natură, ca fiind terenul neafectat de amenajări de utilitate publică, aspect ce rezultă şi din raportul de expertiză întocmit în cauză, instanţa a reţinut în mod greşit că terenul în suprafaţă de 106 mp nu poate fi apreciat ca fiind liber, cu toate că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 acesta era deţinut de primărie.

Acest motiv de recurs, este nefondat, întrucât decizia recurată este motivată în fapt şi în drept, inclusiv cu privire la acest aspect şi nu cuprinde motive contradictorii, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.

În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de reclamantă, se constată că, deşi nu se arată expres, aspectele invocate de către aceasta în susţinerea acestui motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii respectiv a dispoziţiilor art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu se putea dispune restituirea în natură a suprafeţei de 106 mp teren decât dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 aceasta era afectată servituţilor legale sau altor amenajări de utilitate publică şi se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prioritar analizei acestui motiv de recurs, se impune a fi făcută următoarea precizare.

Cu privire la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi care nu mai pot fi reevaluată în recurs, faţă de actuala structură a art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., suprafaţa care nu a putut fi restituită în natură către reclamantă este de 109 mp, din care 103 mp se suprapune peste proprietatea intervenientului, iar 6 mp este ocupată de borduri şi trotuar, rezultat al amenajării străzii.

Criticile formulate de reclamantă prin prezentul recurs vizează numai suprafaţa ce se suprapune peste proprietatea intervenientului C.D. şi care nu a fost restituită în natură, de 103 mp şi nu 106 mp, cum eronat a indicat reclamanta, nu şi restul de 6 mp teren, ocupat de utilităţi publice.

De aceea, în analiza acestor critici instanţa se va raporta la suprafaţa de 103 mp, care nu a fost restituită în natură către reclamantă şi care se suprapune peste proprietatea intervenientului.

Potrivit art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001, republicată "În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent", iar potrivit art. 21 (1) din acelaşi act normativ "Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".

La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu era deţinut de primărie, dar faţă de circumstanţele cauzei, în sensul că ulterior din acest teren suprafaţă de 103 mp a intrat în proprietatea unei persoane fizice, în baza unei hotărâri judecătoreşti, şi apoi, în baza unor transmisiuni succesive, în proprietatea intervenientului, care deţine cu privire la acesta un "bun actual" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că nu devin incidente prevederile legale enunţate mai sus, întrucât dacă s-ar proceda astfel ar însemna transferarea nepermisă a sarcinii reparatorii de la stat la o persoană privată, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.

De altfel, în crearea acestei situaţie, respectiv a restituirii suprafeţei de 103 mp, prin hotărârea judecătorească, către numitul M.N., în anul 2004, a contribuit şi reclamanta care prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 nu a indicat numărul străzii pe care este situat terenul a cărui restituire a solicitat-o şi întinderea acestuia, ceea ce ar fi condus la indisponibilizarea bunului până la soluţionarea notificării, aspecte ce au fost clarificate irevocabil prin Decizia nr. 225/2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primul ciclu procesual, cât şi, în apel, în al doilea ciclu procesual, prin precizarea de acţiune formulată de reclamantă.

De aceea, se constată că atâta timp cât intervenientul deţine un "bun actual" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la acest teren, corect instanţa de apel nu a dispus restituirea sa în natură către recurenta reclamantă.

Celelalte critici formulate de reclamantă, privitoare la reaua-credinţă a intervenientului în dobândirea suprafeţei de 103 mp, faţă de natura litigiului, contestaţie împotriva dispoziţiei emise în baza Legii nr. 10/2001, şi nu cenzurarea în justiţie a titlului acestuia, nu vor fi primite şi analizate.

Criticile formulate de recurenta pârâtă Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate, pentru cele ce succed:

Prin recursul său, recurenta pârâtă invocă nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 10 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că suprafaţa de 721 mp teren fiind afectată de amenajări de utilitate publică, staţie de taxi, nu putea fi restituită în natură către reclamantă.

Această critică este nefondată, întrucât, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini". Or, la data formulării notificării, la 13 februarie 2002, terenul în litigiu aparţinea în proprietatea privată a municipiului, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu era aprobată nicio investiţie de interes public care să fie amplasată pe terenul în litigiu.

Iniţial, staţia de taxi a fost aprobată pe alt amplasament, respectiv amplasamentul din zona catedralei ortodoxe, prin H.C.L. nr. 84/2001 şi abia în anul 2005, prin H.C.L. nr. 116/2005, s-a aprobat amplasamentul acestei investiţii pe terenul în litigiu.

Or, câtă vreme la data formulării notificării de către recurenta-reclamantă terenul în suprafaţă de 721 mp era în proprietatea primăriei şi nu era afectat de utilităţi de interes public, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 10 (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, astfel că, legal, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 21 (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanţele de fond şi apel au dispus restituirea în natură către reclamantă a acestei suprafeţe de teren.

Celelalte critici formulate de pârâtă, în sensul că în notificare nu s-a indicat numărul străzii pe care este situat terenul şi întinderea acestuia, astfel că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu şi a întinderii acestuia, iar decizia contestată este legală, nu vor fi primite şi analizate, potrivit art. 315 C. proc. civ., întrucât au fost dezlegate irevocabil în primul ciclu procesual, iar reluarea judecăţii în al doilea ciclu procesual s-a făcut exclusiv doar pe problema măsurilor reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru terenul în litigiu, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.

Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantă şi pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta B.A. şi de pârâta Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin împotriva Deciziei nr. 367 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 6174/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 5266/2012. Civil. Despăgubiri Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept civil: