ICCJ. Decizia nr. 6696/1943. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6696
Dosar nr. 19431/2004
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2005
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 28 noiembrie 2003, A.N.C.M., UCECOM a contestat dispoziţia nr. 9166 din 22 octombrie 2003 a Primarului municipiului Brăila, solicitând anularea acesteia.
În motivarea cererii s-a arătat că prin notificare transmisă prin executorul judecătoresc, contestatoarea a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul ce a aparţinut sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti şi anume cooperativa meşteşugărească V. Acest imobil a foste preluat prin H.C.M. nr. 1594/1959, fiind trecut abuziv, fără plată, în proprietatea statului, prin transformarea cooperaţiei meşteşugăreşti în întreprindere de stat de interes local.
Actul normativ de preluare nu a fost publicat în Buletinul Oficial, având menţiunea „Secret”.
Prin sentinţa civilă nr. 273 din 17 martie 2004 Tribunalul Brăila, secţia civilă, a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că deşi contestatoarea a indicat în notificare că imobilul este situat în localitatea Brăila şi cuprindea secţiile „Articole de botez şi nunţi” şi „Frânghieri” ce au aparţinut cooperativei V. Brăila, nu a precizat adresa imobilului ori vecinătăţile sau descrierea acestuia pentru a putea fi identificat.
În lipsa acestor precizări este imposibilă identificarea unităţii deţinătoare şi a terenului şi construcţiilor ce trebuie restituite sau calcularea valorii şi acordarea măsurilor reparatorii cuvenite.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia civilă nr. 1110 A din 27 august 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
În considerentele deciziei s-a arătat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că prin notificarea transmisă reclamanta nu a arătat elementele de identificare a imobilului solicitat. De asemenea, nu a făcut dovada dreptului de proprietate. Deoarece art. 22 nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al pretinsei persoane îndreptăţite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele întâlnite în materia acţiunii în revendicare imobiliară.
Deciziile comitetului sfatului popular regional emise în temeiul art. 1 din Decretul nr. 244/1955 nu au făcut niciodată dovada proprietăţii organizaţiilor cooperatiste asupra terenurilor, de vreme ce Decretul nr. 244/1955 care se referă la terenuri pentru construcţii şi Decretul nr. 409/1958 care se referă la alte bunuri decât cele prevăzute în primul decret, instituiau nu dreptul de proprietate ci dreptul de folosinţă asupra unor bunuri proprietate de stat atribuite unor organizaţii cooperatiste sau altor organizaţii obşteşti.
Reclamanta nu s-a adresat Primăriei municipiului Brăila pentru a identifica unitatea deţinătoare, pretinsa persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii trebuind, în prealabil, să identifice ea bunul solicitat, căci pârâta nu putea să identifice unitatea deţinătoare a unor bunuri denumite generic Cooperativa.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de către apelantă, critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind următoarele aspecte:
Nici în dispoziţia contestată şi nici în sentinţă nu se regăseşte ca motiv de respingere a cererii de restituire faptul că recurenta nu ar fi făcut dovada existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat. În atare situaţie, prin aprecierea potrivit căreia apelanta nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate, instanţa de apel i-a creat apelantei o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
În al doilea rând, instanţa de apel nu putea trece la respingerea cererii de restituire câtă vreme reclamanta solicitase acordarea măsurilor reparatorii şi pentru bunurile menţionate la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte datele de identificare ale imobilului solicitat instanţele trebuiau să ţină cont de faptul că, în temeiul H.C.M. 1594/1959 şi a Instrucţiunilor 73524/1959 adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia, arhivele cooperaţiei transformate, care cuprindeau documente din care să rezulte datele de identificare ale imobilului, se află la intimată.
În aceste condiţii, deşi sarcina probei revenea reclamantei, nu înseamnă că instanţele judecătoreşti nu mai trebuiau să-şi exercite rolul activ în soluţionarea cât mai judicioasă a cauzelor cu care au fost învestite.
Primăria municipiului Brăila deţine toate documentele cu care s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei, cu atât mai mult cu cât acestea au emanat de la această autoritate, situaţie în care era imperios necesar să le pună la dispoziţia instanţei.
Analizând decizia atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate înaintea instanţelor de fond, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanşării procedurii de restituire, notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
Din expresia folosită de legiuitor, „va cuprinde”, rezultă ce textul este reglementat printr-o normă imperativă, de la care părţile, nici măcar cu acordul instanţei, nu pot deroga.
Art. 26 din lege prevedea că în cazul în care persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul.
Prin notificarea adresată Primăriei municipiului Brăila, A.N.C.M. UCECOM a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul Cooperativa V. ce a aparţinut sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti.
Aşadar, petenta nu a uzat de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi nu a solicitat primăriei să procedeze la identificarea deţinătorului imobilului.
Ambele instanţe de fond au apreciat, corect, că menţiunea din notificare în sensul că imobilul era situat, la data preluării de către stat, în localitatea Brăila şi avea două secţii, articole de botez şi nunţi, respectiv, frânghieri, nu este de natură să reprezinte o identificare a acestuia, în sensul art. 21 alin. (2) din lege. În înţelesul textului menţionat, identificarea vizează inclusiv situaţia imobilului de la data notificării.
Potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ., aplicabil ca dispoziţie de drept comun, în temeiul art. 721 C. proc. civ., de vreme ce legea specială nu dispune altfel, pentru identificarea imobilelor trebuie să se arate comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic.
Nu poate fi primită critica privitoare la lipsa de rol activ a instanţei de apel care nu a cerut intimatei să depună la dosar înscrisurile pe care le deţinea şi care cuprindeau date ce ar fi servit la identificarea imobilului. Petenta a beneficiat de asistenţă juridică asigurată de consilier juridic, astfel încât instanţa nu avea de ce să intervină pentru a-i atrage atenţia asupra drepturilor sale procedurale.
Faţă de cele ce preced, Curtea a considerat că instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legii speciale, astfel încât critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este însă întemeiată critica privitoare la înrăutăţirea situaţiei apelantei în propria cale de atac, cu nesocotirea prevederilor art. 296 C. proc. civ.
Astfel, în urma probatoriului administrat, prima instanţă a concluzionat că petenta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, aşa cum este definită această calitate în art. 3 lit. c) teza I din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data judecăţii.
Primăria municipiului Brăila nu a declarat apel prin care să critice această dezlegare în drept pe care a făcut-o prima instanţă. Aşadar, aprecierile făcute de instanţa de apel, în sensul că petenta nu şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui restituire s-a solicitat, o dezavantajează pe apelantă şi îi înrăutăţeşte situaţia întrucât dacă nu ar declarat apel rămânea irevocabilă hotărârea primei instanţe prin care îi fusese recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii. De aceea, pentru ca susmenţionatele considerente din decizia instanţei de apel să nu intre în puterea lucrului judecat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi înlăturate şi să se menţină numai considerentele prin care s-a rezolvat problema legalităţii sentinţei privitoare la lipsa de identificare a imobilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta apelantă A.N.C.M. UCECOM împotriva deciziei civile nr. 1110 A din 27 august 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Brăila.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3521/1941. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7247/1984. Civil. încheiere de şedinţă. Recurs → |
|---|
