ICCJ. Decizia nr. 7695/2012. Civil

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată petenții V.M.M., V.S., V.C.

La apelul nominal se prezintă petenții V.M.M. și V.S., personal, lipsind petenta V.C. și intimata SC C.V. SA.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul aflat pe rolul Tribunalului Olt, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 18 octombrie 2012 și învederează că, prin cereri depuse la dosar, prin Serviciul registratură, ulterior soluționării dosarului a cărui strămutare s-a solicitat inițial, petenții au învederat că au formulat contestație în anulare împotriva hotărârii pronunțate în dosar, înregistrată la Tribunalul Olt și solicită strămutarea acestui din urmă dosar.

Petenții solicită admiterea cererii de strămutare a dosarului aflat pe rolul Tribunalului Olt ce are ca obiect contestație în anulare împotriva hotărârii pronunțate în dosar, fiind de acord, în subsidiar, cu înregistrarea separată a cererii de strămutare a dosarului.

Procurorul de ședință solicită respingerea cererii de strămutare a dosarului aflat pe rolul Tribunalului Olt, ca rămasă fără obiect, dată fiind soluționarea sa la data de 18 octombrie 2012.

înalta Curte constată că dosarul a fost soluționat, urmând a se pronunța asupra cererii de strămutare a acestui dosar în raport de această împrejurare, în condițiile în care este inadmisibilă modificarea cererii inițiale de strămutare, motivele de strămutare a noului dosar al Tribunalului Olt fiind diferite de cele formulate inițial și impunând valorificarea lor printr-o cerere de strămutare distinctă de cea vizând dosarul.

S-a luat act de solicitarea petenților de formulare a unei cereri noi de strămutare, cu privire la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Olt, astfel cum era reflectată prin cererile deja depuse la prezentul dosar și dispune sesizarea Serviciului registratură pentru înregistrarea lor de sine stătătoare într-un alt dosar.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7695/2012. Civil