ICCJ. Decizia nr. 887/2012. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 887/2012
Dosar nr.31837/3/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 199 din 16 februarie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamanta SC N.I.V.B. în contradictoriu cu pârâţii SC A.S.I. SRL şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea mărcii Milapo 098565, motivat de faptul că reclamanta este titulara mărcilor anterioare Milupa CTM 007198773, Milupa CTM 006651939 şi Milupa CTM 005065156.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut cu privire la conflictul cu marca MILUPA (CTM 007198773), în ceea ce priveşte aspectul vizual, este de remarcat faptul că marca pârâtei este o marcă combinată, în timp ce marca reclamantei este o marcă verbală; partea verbală a mărcii pârâtei este MILAPO CAŞCAVAL PINTEA, adică 3 cuvinte, în timp ce partea verbală a mărcii opuse este marca în sine şi este un singur cuvânt MILUPA; elementul verbal al mărcii pârâtei se integrează perfect în ansamblul mărcii, constituind un tot unitar ca şi grafie şi coloristică, în timp ce, la marca ce i se opune, elementul verbal este singurul care contează şi care transmite mesajul către privitor, cu condiţia ca acesta să ştie să citească; de asemenea, este de remarcat faptul că, în momentul contactului cu o marcă combinată, consumatorul îşi dispune atenţia atât asupra elementului verbal, cât şi a celui figurativ.
În cazul mărcii pârâtei, elementul figurativ ocupă în cadrul mărcii în jur de 90%, atât ca dimensiune, cât şi ca impresie vizuală, culorile care domină marca fiind extrem de remarcabile vizual: verde, albastru, crem, alb, iar cuvântul MILAPO (care este subiectul opoziţiei) are şi el o grafie specială cu o cromatică albastru-verde-alb; elementul figurativ din marca pârâtei are cel mai mare impact vizual la consumator, deoarece este mult mai mare ca dimensiune faţă de elementul verbal; poate afirma că partea verbală MILAPO cu cromatică şi design cu tot, ocupă mai puţin de 10% din ansamblul mărcii; are o formă grafică suficient de complexă şi sugestivă (o roşie, o bucată de caşcaval tăiat, aşezate într-o cromatică de nuanţe pastelate), încât să stârnească curiozitatea consumatorului în a-i explora toate detaliile. În contrast cu aceste elemente distinctive, marca ce i se opune este seacă, lipsită de interes vizual. Din punct de vedere vizual, nu va putea niciodată să fie confundată o marcă verbală cu una combinată, mai ales dacă cea din urmă este şi colorată, ca în cazul pârâtei.
De asemenea, din punct de vedere psihologic, cele două mărci aflate în discuţie produc un efect vizual distinct şi diferit, care nu poate fi confundat de consumator, indiferent de tipul acestuia. Marca pârâtei atrage prin armonia dintre culorile, formele şi cuvintele utilizate, care produc un efect deosebit şi remarcabil. Spre deosebire de aceasta, marca ce i se opune nu produce impresii psihologice. Cuvintele se citesc şi se rostesc; ele impresionează vizual doar dacă sunt colorate şi impresionează acustic doar în literatură, în artă. Pentru subiectul în discuţie, nu poate fi vorba de o impresie vizuală la marca ce i se opune.
În concluzie, din punct de vedere vizual, cele două mărci nu pot fi confundate.
Din punct de vedere fonetic, elementul verbal al mărcii pârâtei considerat conflictual de opozant MILAPO se pronunţă conform regulilor fonetice ale limbii române „milapo” şi conţine 6 litere grupate în trei silabe „mi”, „la” şi „po”; dintre aceste 6 litere, 3 sunt consoane şi trei sunt vocale, grupate în silabe câte o consoană cu câte o vocală; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA putem presupune, că se pronunţă „milupa”, adică 6 litere, 3 consoane şi 3 vocale, grupate în 3 silabe cu câte o consoană şi o vocală în flecare: „mi”, „lu” şi „pa”.
Din analiza acestor părţi verbale, rezultă că singurul element de similaritate în sensul art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 este silaba „mi”, celelalte două silabe având diferită vocala; marca pârâtei are în plus silabele „la” şi „po”, în timp ce marca ce i se opune are silabele „lu” şi „pa”. Per total, cele două mărci în discuţie diferă prin două vocale, amplasate în două silabe diferite, fapt care duce la diferenţierea clară a celor două mărci din punct de vedere fonetic; statistic, cele două mărci având 6 litere în componenţă, diferenţa dintre ele fiind de două vocale, acest lucru înseamnă că ele diferă în proporţie de 30%. În locul vocalei „u” din silaba a doua a mărcii MILUPA, care este o vocală închisă, cu acustică slabă, marca pârâtei MILAPO are vocala „a”, o vocala deschisă şi foarte sonoră; în mod similar, la silaba a treia, în locul vocalei „a” din MILUPA, ale cărei caracteristici le-a menţionat deja, marca pârâtei MILAPO are vocala „o”, o vocala rotundă, cu o pronunţie specială şi diferită de alte vocale.
Aşadar, marca verbală opusă nu poate fi apreciată ca fiind similară cu marca pârâtei, nici măcar cu partea ei verbală, atâta timp cât în discuţie se află un singur cuvânt din cele 5 ale mărcii pârâtei, iar acel cuvânt diferă şi el în proporţie de 30 % de marca opusă. Aceste argumente oferă consumatorului suficiente elemente pentru a identifica, diferenţia şi recunoaşte cele două mărci fără risc de confuzie.
În ceea ce priveşte semantica celor două mărci aflate în conflict, elementul verbal controversat al mărcii pârâtei MILAPO CAŞCAVAL PINTEA este un cuvânt abstract, fără nicio semnificaţie semantică; pentru ca marca să nu rămână abstractă, a fost completată cu restul de cuvinte, forme şi culori care să-i dea consumatorului elementele concrete de recunoaştere; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA (CTM 007198773) este şi el abstract, fără semnificaţie semantică cunoscută; nemaiavând alte elemente ajutătoare (forme, linii, culori, cuvinte), marca fiind verbală, rămâne la latitudinea consumatorului să-şi creeze elemente de recunoaştere.
Ceea ce reiese din această expunere semantică este faptul că similaritatea elementelor verbale ale celor două mărci este doar aparentă; ambele cuvinte fiind abstracte, pot fi apreciate ca fanteziste şi diferite.
În ceea ce priveşte impactul celor două mărci în mintea consumatorului, nu pot fi separate de produsele/serviciile pe care se aplică marca de marca în sine, deoarece marca însoţeşte produsul/serviciul; dacă se analizează în ansamblu aceste două elemente, ieşind în evidenţă aprecierea făcută de reclamant, în sensul că „produsele din lapte” şi „produsele fermentate din lapte” pentru care este înregistrată marca MILUPA (CTM 007198773) includ, evident „brânzeturi din Ardealul Lăpuş” este cel puţin hilară. Chiar dacă toate sunt produse din lapte, riscul ca brânza făcută în Ţara Lăpuşului (Maramureş) să fie identică/confundată cu cea din Olanda este foarte mic.
Simpla similaritate a produselor pentru care marca pârâtei MILAPO şi marca reclamantei MILUPA nu justifică anularea mărcii pârâtei. O marcă înregistrată deţine un monopol, este adevărat, dar a interzice orice altă versiune de marcă care conţine un cât de mic element din marca anterioară (în cazul pârâtei, mai puţin de 1% din marca acesteia poate fi apreciată ca fiind identică mărcii opuse, deoarece partea verbală a mărcii pârâtei ocupă 20 % din ansamblul mărcii sale, iar din aceasta - adică din 5 cuvinte - numai unul este contestat şi nici acela nu este identic şi/sau similar în sensul legii, este o încălcare a liberei concurenţe pe piaţă. Mărcile în discuţie sunt suficient de diferite pentru a putea fi aplicate pe produse similare şi chiar identice, deoarece elementul hotărâtor este riscul de confuzie din mintea consumatorului şi acesta (consumatorul) nu are cum să confunde cele două mărci indiferent pe ce fel de produse ar fi aplicate.
Cu privire la conflictul cu marca MILUPA (CTM 006651939), se reţine că, în ceea ce priveşte aspectul vizual, acestea sunt: ambele mărci sunt mărci combinate, dar marca pârâtei este colorată, iar marca reclamantei este alb-negru; partea verbală a mărcii pârâtei este MILAPO CAŞCAVAL PINTEA, adică 3 cuvinte, în timp ce partea verbală a mărcii opuse este marca în sine formată dintr-un un singur cuvânt MILUPA; elementul verbal al mărcii pârâtei se integrează perfect în ansamblul mărcii, constituind un tot unitar ca şi grafie şi coloristică, în timp ce, la marca reclamantei, cuvântul MILUPA este însoţit de un element grafic abstract, alb-negru, cu slab efect vizual şi cu puţine elemente vizuale de recunoaştere oferite consumatorului; de asemenea, este de remarcat faptul că, în momentul contactului cu o marcă combinată, consumatorul îşi dispune atenţia atât asupra elementului verbal, cât şi a celui figurativ. În cazul mărcii pârâtei, elementul figurativ ocupă în cadrul mărcii în jur de 90%, atât ca dimensiune, cât şi ca impresie vizuală, culorile care domină marca fiind suficient de remarcabile vizual: verde, albastru, crem, alb, iar cuvântul MILAPO are şi el o grafie specială cu o cromatică albastru-verde-alb; elementul figurativ din marca pârâtei are cel mai mare impact vizual la consumator, deoarece este mult mai mare ca dimensiune faţă de elementul verbal; partea verbală MILAPO cu cromatică şi design cu tot, ocupă mai puţin de 10% din ansamblul mărcii; are o formă grafică suficient de complexă şi sugestivă (o roşie, o bucată de caşcaval tăiat, aşezate într-o cromatică de nuanţe pastelate), încât să stârnească, curiozitatea consumatorului în a-i explora toate detaliile. În contrast cu aceste elemente distinctive, marca reclamantei este seacă, lipsită de interes vizual. Din punct de vedere vizual, nu va putea niciodată să fie confundată o marcă alb-negru cu una colorată; din punct de vedere al impactului psihologic, cele două mărci aflate în discuţie produc un efect vizual distinct şi diferit, care nu poate fi confundat de consumator, indiferent de tipul acestuia. Marca pârâtei atrage prin armonia dintre culorile, formele şi cuvintele utilizate, care produc un efect deosebit şi remarcabil. Spre deosebire de aceasta, marca reclamantei produce impresii psihologice mai slabe, din cauza lipsei de culoare.
În concluzie, din punct de vedere vizual, cele două mărci nu pot fi confundate.
Din punct de vedere fonetic, elementul verbal al mărcii sale, considerat conflictual de reclamantă - MILAPO - se pronunţă conform regulilor fonetice ale limbii române, aşa cum se scrie „milapo” şi conţine 6 litere grupate în trei silabe „mi”, „la” şi „po”; dintre aceste 6 litere, 3 sunt consoane şi trei sunt vocale, grupate în silabe câte o consoană cu câte o vocală; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA se pronunţă, de asemenea, aşa cum se scrie „milupa”), adică 6 litere, 3 consoane şi 3 vocale, grupate în 3 silabe cu câte o consoană şi o vocală în fiecare: „mi”, „lu” şi „pa”.
Din analiza acestor părţi verbale, rezultă că singurul element de similaritate în sensul art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 este silaba „mi”, celelalte două silabe având diferită vocala; marca pârâtei are în plus silabele „la” şi „po”, în timp ce marca ce i se opune are silabele „lu” şi „pa”. Per total, cele două mărci în discuţie diferă prin două vocale, amplasate în doua silabe diferite, fapt care duce la diferenţierea clară a celor două mărci din punct de vedere fonetic; cele doua mărci având 6 litere în componenţă, diferenţa dintre ele fiind de două vocale, acest lucru înseamnă că ele diferă în proporţie de 30%. În locul vocalei „u” din silaba a doua a mărcii MILUPA, care este o vocală închisă, cu acustică slabă, marca pârâtei MILAPO are vocala „a”, o vocală deschisă şi foarte sonoră; în mod similar, la silaba a treia, în locul vocalei „a” din MILUPA, ale cărei caracteristici le-am menţionat deja, marca pârâtei MILAPO are vocala „o”, o vocala rotundă, cu o pronunţie specială şi diferită de alte vocale.
Aşadar, marca verbală a reclamantei nu poate fi apreciată ca fiind similară cu marca pârâtei, nici măcar în partea ei verbală, atâta timp cât în discuţie se află un singur cuvânt din cele 5 ale mărcii pârâtei, iar acel cuvânt diferă şi el în proporţie de 30 % de marca opusă. Aceste argumente oferă consumatorului suficiente elemente pentru a identifica, diferenţia şi recunoaşte cele două mărci fără risc de confuzie.
În ceea ce priveşte semantica celor două mărci aflate în conflict, elementul verbal controversat al mărcii sale MILAPO CAŞCAVAL PINTEA (M 2008 07928) este un cuvânt abstract, fără nicio semnificaţie semantică; marca pârâtei conţine şi cuvinte, forme şi culori care să-i dea consumatorului elementele concrete de recunoaştere; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA (CTM 007198773) este şi el abstract, fără semnificaţie semantică cunoscută; nemaiavând alte elemente ajutătoare (forme, linii, culori, cuvinte), marca fiind verbală, rămâne la latitudinea consumatorului să-şi creeze elemente de recunoaştere. Ceea ce reiese din această expunere semantică este faptul că similaritatea elementelor verbale ale celor doua mărci este doar aparentă; ambele cuvinte fiind abstracte, pot fi apreciate ca fanteziste şi diferite.
În ceea ce priveşte impactul celor două mărci în mintea consumatorului, sunt valabile precizările făcute la analiza conflictului anterior cu marca MILUPA (CTM 007198773).
Cu privire la conflictul cu marca MILUPA (CTM 005065156), în ceea ce priveşte aspectul vizual, sunt de remarcat următoarele: ambele mărci sunt mărci combinate, colorate; culorile dominante ale mărcii pârâtei MILAPO CAŞCAVAL PINTEA sunt verde, albastru, bej, alb, în timp ce culorile dominante ale mărcii opuse MILUPA (CTM 005065156) sunt roşu şi verde (conform înregistrării OAMI), deci culori total diferite, inconfundabile; partea verbală a mărcii pârâtei este MILAPO CAŞCAVAL LĂPUŞ, adică 3 cuvinte, în timp ce partea verbală a mărcii reclamantei este MILUPA FRUTAPURA, adică 2 cuvinte; elementul verbal al mărcii pârâtei se integrează perfect în ansamblul mărcii, constituind un tot unitar ca şi grafie şi coloristică, în timp ce, la marca ce i se opune, cuvântul MILUPA este însoţit de un element grafic (un dreptunghi) de culoare roşie separat complet de restul mărcii, adică cuvântul FRUTAPURA scris cu caractere speciale de culoare verde.
De asemenea, este de remarcat faptul că, în momentul contactului cu o marcă combinată, consumatorul îşi canalizează atenţia atât asupra elementului verbal, cât şi a celui figurativ. În cazul mărcii pârâtei, elementul figurativ ocupă în cadrul mărcii în jur de 90%, atât ca dimensiune, cât şi ca impresie vizuală, culorile care domină marca fiind extrem de remarcabile vizual: verde, albastru, crem, alb, iar cuvântul MILAPO are şi el o grafie specială cu o cromatică albastru-verde-alb; elementul verbal al mărcii reclamantei ocupă mai mult de 50% din ansamblul mărcii, cuvântul MILUPA, considerat ca fiind dominant, ocupând numai 10%, maximum 20 % din marcă, în timp ce, la marca pârâtei, cuvântul MILAPO apreciat de reclamantă ca fiind în conflict, ocupă un procent nesemnificativ (1%); elementul figurativ din marca pârâtei are un mai mare impact vizual la consumator decât cel al mărcii opuse deoarece: este mult mai mare ca dimensiune faţă de elementul verbal; se poate afirma că partea verbală MILAPO cu cromatică şi design cu tot, ocupă mai puţin de 10% din ansamblul mărcii; are o formă grafică suficient de complexă şi sugestivă (o roşie, o bucată de caşcaval tăiat, aşezate într-o cromatică de nuanţe pastelate, plus un trapez cu colţuri rotunjite, colorat în verde şi albastru şi cu caractere scrise cu alb peste), încât sa stârnească curiozitatea consumatorului în a-i explora toate detaliile.
În contrast cu aceste elemente distinctive, cuvântul MILUPA din marca opusă, chiar luat în context cu dreptunghiul roşu care îl încadrează, nu poate fi confundat cu MILAPO în trapezul verde cu albastru; în afara celor menţionate, mai există un element vizual de luat în seamă şi care face diferenţa dintre cele două mărci, şi anume cuvântul FRUTAPURA din marca opusă, care prin grafică şi culoare produce o mare diferenţă între cele două mărci şi ajută consumatorul să le recunoască fără risc de confuzie.
Din punct de vedere fonetic, elementul verbal al mărcii pârâtei considerat conflictual MILAPO se pronunţă conform regulilor fonetice ale limbii romane „milapo” şi conţine 6 litere grupate în trei silabe „mi”, „la” şi „po”; dintre aceste 6 litere, 3 sunt consoane şi trei sunt vocale, grupate în silabe cate o consoană cu câte o vocală; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA se pronunţă după aceleaşi reguli, „milupa”, adică 6 litere, 3 consoane şi 3 vocale, grupate în 3 silabe cu câte o consoană şi o vocală în fiecare: „mi”, „lu” şi „pa”; din analiza acestor părţi verbale, rezultă că singurul element de similaritate în sensul art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 este silaba „mi”, celelalte două silabe având diferită vocala; marca pârâtei are în plus silabele „la” şi „po”, în timp ce marca ce i se opune are silabele „lu” şi „pa”. Per total, cele două mărci în discuţie diferă prin două vocale, amplasate în două silabe diferite, fapt care duce la diferenţierea clară a celor două mărci din punct de vedere fonetic.
În afara acestor elemente, mai apar ca demne de luat în considerare BRÂNZĂ CAŞCAVAL LĂPUŞ la marca pârâtei şi FRUTAPURA la marca opusă, adică o serie de cuvinte silabe, vocale şi consoane care diferă complet unele de altele şi fac diferenţa între mărci; deşi nu au exclusivitate în sensul legii, aceste cuvinte oferă informaţii complementare consumatorului şi îl ajută să recunoască mărcile şi din punct de vedere fonetic.
În ceea ce priveşte semantica celor doua mărci aflate în conflict, elementul verbal controversat al mărcii pârâtei MILAPO CAŞCAVAL PINTEA este un cuvânt abstract, fără nicio semnificaţie semantică; pentru ca marca să nu rămână abstractă, a fost completată cu restul de cuvinte, forme şi culori care să-i dea consumatorului elementele concrete de recunoaştere; elementul verbal al mărcii opuse MILUPA (CTM 007198773) este şi el abstract, fără semnificaţie semantică cunoscută; nemaiavând alte elemente ajutătoare (forme, linii, culori) şi fiind completat doar de cuvântul FRUTAPURA, care în nici un caz nu se poate confunda cu elementele verbale ale mărcii pârâtei (CAŞCAVAL PINTEA) marca fiind verbală, rămâne la latitudinea consumatorului să-şi creeze elemente de recunoaştere.
Ceea ce reiese din aceasta expunere semantică, este faptul că similaritatea elementelor verbale ale celor două mărci este doar aparentă; ambele cuvinte fiind abstracte, pot fi apreciate ca fanteziste şi diferite. În ceea ce priveşte impactul celor doua mărci în mintea consumatorului, marca pârâtei MILAPO CAŞCAVAL PINTEA a fost solicitată la înregistrare pentru clasa 29: Carne, peşte, pasări, vânat; extracte din carne; fructe şi legume conservate, uscate şi fierte; jeleuri, dulceţuri, compoturi; ouă, lapte şi produse lactate; uleiuri şi grăsimi comestibile; marca opusă MILUPA (CTM 005065156) este înregistrată pentru clasa 05: substanţe dietetice adaptate pentru uz medical; mâncare pentru bebeluşi.
În această situaţie, este evident că produsele pe care se aplică cele două mărci sunt diferite în sine, se găsesc expuse spre vânzare în locaţii diferite, nu numai pe rafturi diferite. Produsele din farmacii, adică locul unde se comercializează produsele pe care se aplică marca reclamantei nu pot fi confundate cu magazinele cu specific alimentar, în care se comercializează produsele pe care se aplică marca pârâtei.
Prin Decizia civilă nr. 5 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat,.apelul formulat de apelanta-reclamantă SC N.I.V.B. împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a înlăturat susţinerea apelantei în sensul că, prin analiza comparativă realizată, tribunalul ar fi omis să analizeze elementele principale ale fiecăreia dintre mărci. Practica instanţelor europene este constantă în sensul că în aprecierea riscului de confuzie între cele două mărci, ceea ce contează este impresia globală pe care acestea o creează asupra consumatorului. Prin urmare, ceea ce se analizează sunt mărcile supuse comparaţiei în ansamblul lor, iar nu elemente ale acestora.
De altfel, în acelaşi sens sunt şi susţinerile apelantei care arată faptul că „o măsurare procentuală a diferenţelor dintre mărci nu poate fi primită” deoarece această analiză matematica nu poate fi făcută din raţiuni de ordin practic. „Mărcile formează un tot, ele nu pot fi comparate matematic.”
Pe de altă parte, faptul că asupra elementelor verbale „caşcaval Pintea” s-a formulat renunţarea la exclusivitate de către pârâtă nu este un argument pentru a înlătura aceste elemente din acţiunea de comparare a mărcilor, cu atât mai mult cu cât, în ansamblul elementului verbal al mărcii pârâtei, aceste elemente „caşcaval pintea” ocupă un spaţiu mai mare decât cel reprezentat de elementul verbal milapo.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reţine că elementele verbale ale celor două mărci, milapo – milupa sunt scrise cu caractere asemănătoare, acest fapt nu este suficient pentru a se putea stabili riscul de confuzie. În realitate, aşa cum s-a arătat prin luarea în calcul a dimensiunilor foarte reduse pe care elementul verbal le ocupă în ansamblul mărcii riscul de confuzie nu poate fi reţinut.
Pentru considerentele expuse în paragraful anterior nu poate fi primită nici susţinerea că elementele dominante ale celor două mărci sunt milapo – milupa. De altfel, nici apelanta nu indică argumentele pentru care, cel puţin în cazul mărcii pârâtei, ar urma să se considere că milapo este elementul predominant.
Pe de altă parte, faptul că, aşa cum se indică în motivele de apel, părţile ar putea folosi elementele verbale şi prin aplicarea lor pe culori diferite de cele pentru care au fost înregistrate, nu poate fi luat în considerare, având în vedere că analiza comparativă se realizează în concret iar nu prin aplicarea de situaţii ipotetice.
Analizând criticile privind compararea produselor pentru care cele două mărci au fost înregistrate, Curtea a reţinut că, prin compararea elementelor cuprinse în clasele de produse, rezultă similaritatea acestor produse. Pe de altă parte însă, aşa cum se indică şi în considerentele sentinţei tribunalului, simpla similaritate a produselor nu este suficientă pentru a justifica existenţa riscului de confuzie a celor două mărci.
Privitor la elementele relevante pentru riscul de confuzie, Curtea a reţinut că este eronată susţinerea privind nivelul mai scăzut sau mai ridicat al consumatorului. În realitate, atunci când mărcile se aplică pe unor produse specializate, nivelul de atenţie al consumatorului este apreciat ca fiind mai ridicat faţă de consumatorul produselor de uz general.
Argumentul privind distinctivitatea intrinsecă dobândită de către mărcile reclamantei nu a fost reţinut ca relevant de către instanţa de apel, în absenţa unor probe la dosar care să susţină aceasta, fiind înlăturată, totodată, susţinerea că riscul de asociere a mărcilor ar fi trebuit analizat separat, deoarece el este inclus în riscul de confuzie.
Este uşor hilară critica privind inducerea în eroare a consumatorilor prin aplicarea pe produse a mărcii cuprinzând elementul „caşcaval Pintea” pe produse din lapte şi din iaurt, ţine de diligenţa unui comerciant să nu facă astfel de erori şi să aplice elementul „caşcaval Pintea” doar pe produsul caşcaval, a conchis instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC N.I.V.B., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele.
- Instanţa de apel nu a făcut o comparare din punct de vedere vizual, verbal şi semantic a mărcilor pentru a analiza dacă mărcile sunt sau nu similare, limitându-se la înlăturarea unei părţi dintre susţinerile reclamantei, ceea ce atestă că, în mod greşit, instanţa de apel a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, impunându-se casarea şi trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 297 coroborat cu art. 316, cu art. 304 pct. 5 şi cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi conform art. 314 C. proc. civ.
- Instanţa de apel nu a indicat considerentele de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea.
Astfel, nu motivează de ce reţine că elementele „milupa” şi respectiv, „milapo” nu ar fi elementele principale ale mărcilor comparate şi nici nu menţionează care ar fi aceste elemente.
De asemenea, instanţa de apel, în mod greşit, a constatat că nu exista probe la dosar care să susţină „gradul ridicat al distinctivităţii dobândite a mărcilor Milupa”, în condiţiile în care, în raport de testul aplicat de CJUE în cazul C-375/97 General Motors - intensitatea, întinderea geografică, durata folosirii mărcii şi mărimea investiţiei în promovarea mărcii -, s-a dovedit că mărcile Milupa şi-au sporit distinctivitatea în timp prin folosinţă îndelungată.
Instanţa de apel nu motivează ce înţelege prin „produse specializate” şi „produse de uz general”, cu atât mai mult cu cât mărcile analizate sunt înregistrate şi pentru „lapte şi produse din lapte”.
Motivarea hotărârii este sumară şi superficială şi în ceea ce priveşte riscul de confuzie, instanţa a reţinut că „practica instanţelor europene este constantă în a aprecia că, în aprecierea riscului de confuzie între cele două mărci, ceea ce contează este impresia globală pe care acestea o creează asupra consumatorului”. Or, nu se menţionează despre ce hotărâri judecătoreşti este vorba şi ale cărei instanţe europene sunt acestea.
Mai mult, cele doua idei nu se exclud. Astfel, pe de o parte, mărcile se analizează în ansamblul lor şi, pe de altă parte, se analizează în funcţie de elementele lor principale, pentru că acestea sunt cele percepute iniţial de către consumator. În acest sens, reclamanta a susţinut aceste aspecte pe tot parcursul judecăţii, iar instanţa de apel nu a motivat de ce nu consideră că, observând în ansamblu mărcile, ceea ce se reţine este tocmai elementul principal al fiecărei mărci, cu atât mai mult cu cât „rareori consumatorul mediu are şansa să facă o comparaţie directă între diversele mărci, dar trebuie să se bazeze pe imaginea imperfectă a lor pe care a ţinut-o în minte” (paragraful 26 din Decizia Lloyd a Curţii de Justiţie).
Instanţa de apel face confuzie între „distinctivitatea intrinsecă” şi „distinctivitatea dobândită”, deoarece reclamanta a susţinut că gradul de distinctivitate a mărcilor Milupa a crescut prin folosinţă îndelungată, iar mărcile cu grad ridicat al caracterului distinctiv, fie prin ele însele, fie prin reputaţia pe care o au în piaţă, se bucură de o protecţie mai largă decât mărcile cu un grad mai scăzut al caracterului distinctiv (hotărârea Curţii de Justiţie în cazul C-39/97 Canon Kabushiki Kaisha v Metro Goldwyn Mayer, par. 17 şi urm.).
Hotărârea atacată nu este motivată nici în raport de dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. a coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998, mai mult, conţine chiar considerente care nu au legătură cu natura pricinii, având în vedere că aşa-zisa motivare a instanţei de apel se refera la folosirea mărcii Milapo, şi nu la înregistrarea ei.
Trecând peste faptul că instanţa de apel se substituie intimatei-pârâte, considerând că aceasta nu va face erori şi nu va aplica marca Milapo - în componenţa căreia intră şi sintagma „caşcaval Pintea” - decât pe caşcaval, instanţa trebuia să analizeze marca aşa cum este înregistrată (deci, pentru toate produsele din clasa 29), şi nu în raport de cum urmează să fie folosită de către intimata-pârâtă (adică, numai pe caşcaval).
- Hotărârea nu face nicio referire, în raport de normele de drept material, la temeiul legal, mai mult, instanţa de apel nu a făcut o analiză a similarităţii mărcilor Milupa şi Milapo.
Recuenta – reclamantă a reiterat pe larg susţinerile formulate în cursul judecăţii privind similaritatea semnelor, insistând asupra faptului că elementul principal al mărcii pârâtei este chiar elementul verbal „milapo”, care trebuie comparat cu elementul principal al mărcilor reclamantei, „milupa”, cu atât mai mult cu cât marca Milupa CTM 007198773 este o marca verbală.
Seria de elemente nedistinctive din marca pârâtei pentru care a obţinut disclaimer, respectiv „caşcaval Pintea” nu poate face obiectul analizei similarităţii mărcilor in discuţie, nici din punct de vedere verbal, nici vizual, acestea fiind ignorate de consumator.
Modificările aduse elementului verbal „milapo”, prin schimbarea locului vocalei „a” de la sfârşitul mărcii Milupa şi plasarea acestuia imediat după prefixul „mil” şi înlocuirea consoanei „u” cu „o”, nu sunt de natură a diferenţia mărcile analizate, MILUPA şi MILAPO fiind practic departajate doar de o literă. Mai mult, elementele principale ale mărcilor au aceeaşi lungime, îngreunând astfel diferenţierea între ele.
De asemenea, începutul mărcii are o mare importanţă pentru percepţia mărcii de către consumatori, deoarece acesta captează atenţia consumatorului şi este mai uşor de reţinut (Decizia OHIM din 6/10/2007 cu privire la opoziţia nr. B 917 866 - EURO FOOD v. EUROPEAN FOOD & logo). Mărcile în discuţie au acelaşi prefix „mil”, ceea ce creste gradul de similitudine dintre acestea.
Scrierea cuvintelor „milapo” şi „milupa” este aproape identică, fiind constituită din acelaşi tip de caractere, cu litere mici şi aplecate spre dreapta, scrise în alb şi încadrate de o formă geometrică provenită dintr-un dreptunghi uşor modificat şi respectiv, de un dreptunghi.
Recurenta a conchis în sensul că elementele predominante ale mărcilor Milapo şi Milupa sunt similare, ca atare, mărcile sunt similare din punct de vedere verbal şi vizual.
În ceea ce priveşte produsele, cele pentru care mărcile anterioare sunt înregistrate şi produsele mărcii Milapo sunt identice, deoarece „produsele din lapte” şi „produse fermentate din lapte” pentru care mărcile Milupa CTM 07198773 şi Milupa CTM 006651939 sunt înregistrate includ produsele „lapte şi produse lactate” pentru care marca Milapo este înregistrată, iar „mâncarea pentru bebeluşi” ce se înscrie in lista de produse a mărcii Milupa CTM 005065156 este preponderent constituita din „lapte” şi este un „produs lactat”.
Recurenta a arătat că este întrunit şi riscul de confuzie, reluând susţinerile formulate în cursul judecăţii pe acest aspect.
De asemenea, a reiterat susţinerile privind faptul că marca Milapo, prin elementul său figurativ, este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la natura produsului.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Modul de argumentare a deciziei de apel reflectă o insuficientă clarificare a situaţiei de fapt, însă, deşi sunt incidente, în această situaţie, dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse, urmează a se face aplicarea art. 314 C. proc. civ., ce impune casarea deciziei de către Înalta Curte în situaţiile în care situaţia de fapt nu rezultă cu certitudine, fiind imposibilă evaluarea aplicării legii de către instanţa de apel.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea înregistrării mărcii combinate MILAPO CAŞCAVAL PINTEA nr. 098565, aparţinând pârâtei, invocând existenţa unui risc de confuzie între marca pârâtei şi mărcile anterioare ale reclamantei, înregistrate la nivel comunitar, MILUPA nr. 007198773, nr. 006651939 şi nr. 005065156, în condiţiile similarităţii semnelor şi a produselor.
Faţă de motivele de fapt ale cererii, se constată că, în mod corect, ambele instanţe de fond au analizat legalitatea înregistrării mărcii pârâtei din perspectiva motivului de nulitate întemeiat pe dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 (din forma în vigoare la data înregistrării mărcii).
Potrivit acestei norme, se poate solicita anularea înregistrării unei mărci, dacă aceasta „este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară”.
Aplicând principiul disponibilităţii şi dând eficienţă voinţei reclamantului, în mod corect, instanţele de fond din cauză nu s-au raportat la cerinţele de aplicare a prevederilor art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit. d) din lege, pe baza cărora instanţa de judecată ar fi putut recunoaşte o protecţie mai largă mărcilor reclamantei, în virtutea notorietăţii acestora, fiind prezumat riscul de confuzie între aceste mărci şi marca a cărei anulare se solicită.
Singura referire la notorietate din cuprinsul cererii de chemare în judecată este una indirectă, în contextul unui citat din Decizia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene pronunţată în cauza Sabel (C – 251/95), vizând creşterea gradului de distinctivitate al unei mărci anterioare, ca urmare a folosinţei îndelungate în timp.
Or, această referire nu este suficientă pentru a fi antrenat calificarea juridică a pretenţiilor reclamantei în sensul unei solicitări de anulare a înregistrării mărcii, pentru preexistenţa unor mărci notorii la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii pârâtei, în condiţiile în care nu rezultă intenţia certă şi neechivocă a reclamantei de invocare a notorietăţii: nu se face vreo referire directă la aceasta, nu se arată argumentele întrunirii unui anumit grad de cunoaştere, de către mărcile reclamantei, suficient pentru a se reţine notorietatea, nu se indică probele relevante în acest sens.
Notorietatea unei mărci nu se poate analiza din oficiu în cadrul unei cereri în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b) din lege, funcţionând pe deplin principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
Astfel, este necesară manifestarea expresă de voinţă a reclamantului în sensul invocării notorietăţii mărcii sale, chiar dacă nu se face explicit referire la prevederile art. 6 lit. d) din lege (în coroborare cu art. 48), în caz contrar, o evaluare din oficiu a distinctivităţii ar echivala cu depăşirea nepermisă a limitelor cererii de chemare în judecată.
În acest context, se constată că motivele de recurs referitoare la neanalizarea notorietăţii de către instanţa de apel sunt nefondate.
În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 6 lit. c) din lege, se reţine că reclamanta invocă anterioritatea a trei mărci comunitare „Milupa”, dintre care una este exclusiv verbală „Milupa” (007198773), iar celelalte două combinate, conţinând, pe lângă cuvântul „Milupa”, fie elementul verbal „Frutapura” (005065156), fie un element figurativ constând într-o înşiruire de cinci buline de mărimi diferite, plasate deasupra cuvântului „Milupa” (006651939).
Instanţa de apel a apreciat că nu există un risc de confuzie între marca pârâtei şi mărcile anterioare arătate, însă, se constată că atare apreciere nu este suficient argumentată în fapt şi în drept şi nu relevă o analiză a criteriilor consacrate în jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Astfel, deşi a reţinut, în mod corespunzător, că riscul de confuzie trebuie apreciat global, instanţa de apel nu a înfăţişat elementele relevante în această evaluare şi nu a răspuns tuturor motivelor de apel care vizau factorii pertinenţi în aprecierea riscului de confuzie. În acelaşi timp, argumentele pentru care a înlăturat unele dintre susţinerile reclamantei nu sunt corecte, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Este necontestat faptul că aprecierea riscului de confuzie se realizează ţinându-se cont de toţi factorii pertinenţi în speţă, în special de gradul de cunoaştere a mărcii pe piaţă, de asocierea ce poate fi făcută cu semnul anterior înregistrat sau utilizat, de gradul de similaritate între marcă şi semn, precum şi între produsele sau serviciile desemnate (de exemplu, hotărârile CJCE în cauzele C- 251/95 Sabel, C – 39/97 Canon, C- 342/97 Lloyd).
Premisa analizei riscului de confuzie este aceea a similarităţii semnelor în conflict, respectiv a produselor/serviciilor, cerinţe ce trebuie întrunite cumulativ.
Instanţa de apel a constatat similaritatea produselor pentru care sunt înregistrate mărcile în conflict, însă nu rezultă din considerente că ar fi analizat şi similaritatea semnelor, nefiind inserat niciun argument relativ la susţinerile reclamantei în sensul existenţei unei similarităţi vizuale şi auditive între mărcile acesteia şi marca pârâtei.
Din moment ce a procedat la evaluarea riscului de confuzie, s-ar putea presupune că instanţa a reţinut similaritatea semnelor, dar o asemenea constatare ar fi fost contrară aprecierilor primei instanţe, care a exclus existenţa acestei similarităţi, ceea ce ar fi însemnat o acceptare a susţinerilor reclamantei pe acest aspect.
Or, din cuprinsul deciziei recurate, nu rezultă că vreunul dintre motivele de apel ar fi fost admis, nu s-au înfăţişat argumente referitoare la existenţa similarităţii semnelor, dimpotrivă, au fost înlăturate susţinerile vizând modul de apreciere comparativă a mărcilor în conflict.
Mai mult, dacă s-ar fi reţinut similaritatea semnelor, concluzia inexistenţei unui risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere – în termenii art. 6 lit. c) din lege – ar fi trebuit să se bazeze pe o evaluare a gradului de similaritate, în privinţa atât a semnelor, cât şi a produselor/serviciilor, dat fiind că, astfel cum a reţinut în mod constant CJCE în jurisprudenţa sa, între aceşti factori există o anumită interdependenţă, în sensul că un grad scăzut de similaritate între produse/servicii poate fi compensat printr-un grad ridicat de similaritate între semne şi invers.
Instanţa de apel nu a făcut asemenea evaluări, astfel încât se constată că lipsesc considerentele relevante pentru care s-a apreciat că nu este întrunit riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere.
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că renunţarea pârâtei la exclusivitate asupra elementelor verbale „caşcaval Pintea” nu conduce la ignorarea acestor elemente din aprecierea comparativă a mărcilor în conflict.
În conformitate cu Regula 17 din HG nr. 833/1998 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 (regulament în vigoare la data înregistrării mărcii pârâtei), elementele pentru care se renunţă la exclusivitate sunt lipsite de caracter distinctiv, iar protecţia acordată prin înregistrarea mărcii nu se extinde şi asupra acestor elemente.
Astfel, efectul renunţării în discuţie (disclaimer) este tocmai acela al ignorării elementelor asupra cărora poartă renunţarea în analiza similarităţii semnelor, ceea ce înseamnă că, în cauză, compararea semnelor are în vedere, în privinţa elementelor verbale din marca pârâtei, doar cuvântul „Milapo”, nu şi elementele „caşcaval Pintea” (ca, de altfel, nici „produs maramureşean”, afectat, de asemenea, de disclaimer). Aceste din urmă elemente nu pot avea, în aprecierea comparativă a mărcilor, decât un rol figurativ.
În acelaşi timp, faptul că elementul verbal „Milapo” ocupă un spaţiu mic în comparaţie cu elementele figurative, în ansamblul mărcii pârâtei, nu echivalează cu ignorarea sa din aprecierea comparativă a semnelor şi a riscului de confuzie, în condiţiile în care este singurul element care trebuie luat în considerare din punct de vedere auditiv. Pe de altă parte, în plan vizual, consumatorul percepe, în primul rând, elementele verbale, cu atât mai mult dacă sunt puternic distinctive, iar elementele figurative sunt banale ori sugestive în raport cu produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată.
În acest context, evaluarea riscului de confuzie implică aprecierea distinctivităţii fiecărui component al mărcilor în conflict, întrucât, chiar dacă un consumator percepe marca în ansamblu, percepţia sa este influenţată de elementele intrinsec distinctive, cărora le acordă o atenţie mai mare faţă de cele pe care se aşteaptă să le regăsească aplicate pe un anumit produs (de exemplu, un peisaj montan, cu o coloristică puţin surprinzătoare – creste acoperite de zăpadă, brazi verzi etc. -, în legătură cu produse lactate, precum în cauză).
Faţă de cele anterior expuse, se constată că analiza riscului de confuzie nu a fost realizată în mod corespunzător, ceea ce, avându-se în vedere că se bazează pe aprecieri de fapt privind, în primul rând, aprecierea comparativă a mărcilor, inclusiv determinarea existenţei similarităţii semnelor şi a gradului de similaritate, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., neputând a se verifica modul de aplicare a legii de către instanţa de apel, în condiţiile unei situaţii de fapt insuficient clarificate.
În ceea ce priveşte motivul de nulitate întemeiat pe dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998, se constată că instanţa de apel a reţinut caracterul deceptiv al mărcii pârâtei în legătură cu toate celelalte produse din clasa 29, altele decât „lapte” şi „produse lactate”, din moment ce a constatat că ar fi o „eroare” a comerciantului aplicarea mărcii pe alte produse decât acestea.
Totuşi, a înlăturat motivele de apel pe acest aspect, în loc să anuleze înregistrarea mărcii pentru acele produse, cu excepţia celor individualizate anterior.
Atare contrarietate între considerente şi dispozitiv reprezintă un argument în plus pentru casarea deciziei, în considerarea cazului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmând ca instanţa de rejudecare să procedeze în consecinţă, restrângând analiza presupusă de art. 48 cu referire la art. 6 lit. c) din lege exclusiv la produsele „lapte” şi „produse lactate” din clasa 29, pentru care marca pârâtei a fost înregistrată.
Urmează, aşadar, ca, în cadrul rejudecării, să se evalueze riscul de confuzie prin prisma considerentelor expuse anterior, ţinându-se cont de criteriile consacrate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, inclusiv cele relative la luarea în considerare a elementelor distinctive şi dominante ale mărcilor în conflict. În acest sens, Curtea a statuat, în mod constant, că diferenţele conceptuale ori vizuale dintre două semne pot neutraliza similitudinile fonetice dintre acestea, însă doar în măsura în care cel puţin unul dintre aceste semne are, din perspectiva publicului relevant, o semnificaţie clară şi determinată, astfel încât acest public să o poată sesiza în mod direct (de exemplu, hotărârea din 12 ianuarie 2006, în cauza C-361/04 Ruiz-Picasso).
Urmează, de asemenea, a se face aplicarea, în raport de eventuala constatare a similarităţii semnelor, a principiului interdependenţei factorilor relevanţi în aprecierea riscului de confuzie; astfel, cu cât similaritatea între produselor/serviciilor este mai mare, iar caracterul distinctiv al mărcii anterioare (în speţă, este vorba despre distinctivitatea intrinsecă) este mai pronunţat, cu atât riscul de confuzie este mai crescut.
O asemenea evaluare implică, în acelaşi timp, determinarea gradului de similaritate inclusiv între produse, dat fiind că instanţa de apel, prin Decizia recurată, a reţinut generic existenţa similarităţii produselor la care se raportează mărcile în conflict, fără, însă, a stabili nivelul similarităţii şi nici dacă aceasta subzistă în raport de toate produsele pentru care sunt înregistrate mărcile părţilor.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi, în aplicarea art. 314 C. proc. civ., va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC N.I.V.B. împotriva deciziei nr. 5A din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1008/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 886/2012. Civil. Desene şi modele... → |
|---|
