ICCJ. Decizia nr. 886/2012. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 886/2012
Dosar nr.24510/3/2007
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 362 din 09 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis în parte cererea reclamantei SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.L.P. SRL şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 5000 Euro (în echivalent lei la data plăţii) către reclamantă, cu titlu de daune pentru încălcarea drepturilor de autor al design-ului.
Totodată, a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale şi obligarea la publicarea hotărârii în presă, ca neîntemeiate.
A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, referitor la desenul sau modelul industrial care face obiectul litigiului, respectiv botina velur cu alveole; calapod semirotund; toc conic înalt de 10 cm, îmbrăcat în velur; alveola - triunghi asimetric, cu laturile arcuite şi colţurile rotunjite sau nu; piele decupată si aplicată, dar şi cu privire la celelalte modele şi desene industriale pe care le deţine, că reclamanta beneficiază de drepturi exclusive, recunoscute atât prin Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004, cât şi prin dispoziţiile Legii nr. 129/1991, modificată, privind desenele şi modelele industriale.
Condiţia necesară pentru recunoaşterea protecţiei prin drept de autor este aceeaşi ca pentru toate celelalte opere, respectiv să fie o operă de creaţie, adică să fie originală, respectiv să poarte amprenta personalităţii autorului său, indiferent de valoarea operei.
Autorul acestor opere beneficiază de drepturile exclusive de la art. 10 (drepturile morale) şi de drepturile patrimoniale exclusive de la art. 12 şi art. 13 (reproducere, distribuire, import ele), ca autor al designului, fiind recunoscut şi protejat, prin efectul legii dreptului de autor, de la data când a creat opera protejată, pentru o durată reglementată la art. 25 şi urm. din Legea nr. 8/1996.
Pentru ca designul să beneficieze de protecţie prin proprietatea industrială, ca model sau desen industrial, conform Legii nr. 129/1991, modificată, este necesară, însă, obţinerea certificatului de înregistrate a DMI la OSIM, în condiţiile legii.
Conform prevederilor acestei legi, desenul industrial reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două dimensiuni, rezultată din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale şi/sau ornamentaţia produsului în sine.
Modelul industrial este definit de lege ca fiind aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau ornamentaţia produsului în sine. Certificatul de înregistrare la OSIM a DMI poate fi solicitat de persoana fizică, autor al DMI, sau de persoana juridică, în speţă titularul drepturilor fiind persoana juridică solicitantă şi căreia îi aparţin drepturile conferite prin înregistrare.
Conform dispoziţiilor art. 7, recunoaşterea drepturilor prevăzute în Legea nr. 129/1991 nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte dispoziţii egale privind proprietatea intelectuală, în special cu privire la dreptul de autor şi cele referitoare la mărci, brevete de invenţie, modele de utilitate, caractere tipografice etc., aşa cum s-a menţionat mai înainte.
Reclamanta susţine că pârâta a încălcat deopotrivă dispoziţiile legii dreptului de autor precum şi dispoziţiile legii DMI, întrucât a copiat modelul său de botină, l-a fabricat şi l-a comercializat fără drept.
Pârâta s-a apărat, susţinând că în domeniul realizării de încălţăminte există o tipizare a şabloanelor, după modele italiene, cel mai adesea, aşa încât a achiziţionat de la o firmă specializată modele pe baza cărora a fabricat încălţăminte, situaţia fiind valabilă şi pentru modelul în discuţie, iar reclamanta a achiziţionat acelaşi şablon de la aceeaşi firmă, aşa încât nu prezintă noutate cu privire la formă, iar modelele celor două părţi nu sunt identice.
Cu privire la aceste susţineri, tribunalul a constatat că designul creat de reclamantă este o operă de creaţie protejată de lege, obiectul dreptului de autor constituindu-l desenul materialului din care sunt confecţionate botinele, iar pârâta a copiat acest desen şi l-a reprodus pe produsele sale.
Data depunerii cererii la OSIM de către reclamantă reprezintă o dată certă pentru dovedirea dreptului de autor al reclamantei, cu privire la botina model nr. 14. Pe de altă parte, pârâta nu a răsturnat prezumţia legală de la art. 4 din Legea nr. 8/1996, modificată, conform căreia este autor al operei (în speţă reclamanta din cauză), persoana sub numele căreia opera este adusă la cunoştinţa publică, pentru prima oară.
De asemenea, pârâta nu a făcut dovada că a creat anterior designul respectiv şi are astfel drepturile de autor asupra lui, iar modelul nu figurează nici în modelele din revistele din anii 1980 depuse de pârât şi nici în modelele şablon, trimise de firma italiană.
Rezultă că, prin reproducerea şi fabricarea încălţămintei care copiază desenul creat de reclamantă, respectiv botina cu alveole, pârâta a încălcat drepturile exclusive de autor ale reclamantei asupra designului, fiind astfel justificat primul capăt de cerere, în parte, faţă de dispoziţiile de la art. 139 din Legea nr. 8/1996 modificată.
Având în vedere că nu s-a putut stabili un prejudiciu cauzat reclamantei, echivalent cu un câştig nerealizat de către pârâtă, tribunalul a admis primul capăt al cererii şi a obligat pârâta la plata sumei de 5.000 Euro, cu titlul de despăgubiri materiale pentru încălcarea dreptului de autor, stabilite prin raportare la o eventuală remuneraţie care s-ar cuveni autorului pentru această creaţie, în cazul autorizării actelor de utilizare ale acesteia.
Referitor la capătul doi al cererii, privind încălcarea drepturilor de proprietate industrială, conferite prin înregistrarea la OSIM a certificatului DMI, având ca obiect modele încălţăminte, inclusiv modelul nr. 14 în discuţie (botina velur cu alveole; calapod semirotund; toc conic înalt de 10 cm, îmbrăcat în velur; alveola = triunghi asimetric, cu laturile arcuite şi colţurile rotunjite sau nu; piele decupată şi aplicată), tribunalul a avut în vedere declaraţia martorului audiat în cauză, care a afirmat că a văzut modelul reclamantei expus la vânzare într-un magazin care nu era al reclamantei, sub altă marcă şi uşor modificat.
De asemenea, au fost avute în vedere concluziile expertizei de specialitate efectuate în cauză, care a stabilit că modelele părţilor sunt identice, întrucât fiecare are câte patru alveole pe fiecare latură, aspectul modelelor fiind identic, iar diferenţele dintre acestea fiind nesemnificative, deoarece impresia globală asupra utilizatorului avizat produsă de modelul pârâtei este aceeaşi.
Totodată, având în vedere că forma botinei S. este deja cunoscută, rezultă că esenţial la produsul respectiv este desenul materialului din care se realizează produsul, anume aplicarea unui desen neobişnuit pe o formă cunoscută. Astfel, modelul reclamantei are un caracter individual, conferit de desenul aplicat pe botină, constând în alveole, acest desen nefiind un detaliu nesemnificativ, aşa cum susţine pârâta, ci dimpotrivă, reprezentând elementul esenţial pentru respectivul model, iar impresia globală rezultată din compararea cu modelul pârâtei este aceeaşi. împrejurarea că elementul decorativ aplicat pe botină de pârâtă este o bandă de culoarea sidefului, cu o formă uşor modificată, iar în interior având materialul botinei de aceeaşi culoare, nu este de natură să înlăture impresia generală în sensul că modelele sunt identice.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a apreciat că s-a probat de către reclamantă încălcarea drepturilor conferite de Legea nr. 129/1992 privind desenele şi modelele industriale, dar reclamanta nu a dovedit prejudiciul suferit, având în vedere concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, care nu a putut stabili profitul realizat de pârâta din cauză din vânzarea botinelor, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei, privind acordarea despăgubirilor materiale reprezentând beneficiul realizat pe nedrept de către pârâtă, în sumă de 187.500 Euro, prin reproducere, fabricaţie, comercializare fără drept a modelului reclamantei.
Referitor la capătul trei al cererii, s-a reţinut că nu au fost dovedite daunele morale solicitate de reclamantă, în sumă de 50.000 Euro, pentru încălcarea drepturilor de proprietate industrială, aşa încât această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere că nu este justificată cererea de publicare a prezentei hotărâri în presă, aşa cum s-a solicitat prin ultimul capăt de cerere de către reclamantă, întrucât dispoziţiile art. 139 pct. 14 lit. d) din Legea dreptului de autor nu sunt incidente în cauză, nefiind întrunite condiţiile prevăzute la lit. a (remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit, distrugerea echipamentelor aflate în proprietatea făptuitorului, scoaterea din circuitul comercial a copiilor efectuate ilegal, prin distrugere), tribunalul a respins ca neîntemeiat ultimul capăt de cerere, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport de admiterea acţiunii, având în vedere că nu s-au depus acte justificative conform legii.
Prin Decizia civilă nr. 223 din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de ambele părţi împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a decide astfel, s-a apreciat că motivele de apel ale pârâtei privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 nu sunt întemeiate.
Astfel, prin cererea introductivă de instanţă s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor izvorâte din calitatea de autor al design-ului în conformitate cu certificatul DMI din 12 februarie 2006, conform Legii nr. 129/1991 şi a Legii nr. 8/1996.
Obiectul certificatului de model sau design industrial îl reprezintă un număr de 19 modele de încălţăminte (fie ele pantofi, botine, cizme, ghete). În descrierea acestor modele, astfel cum aceasta este redată în anexa certificatului de înregistrare publicat în BOPI - DMI nr. 4/2007, rezultă că modelele sunt descrise nu numai prin forma elementelor lor componente (ştaif, calapod, toc, baretă), dar şi prin descrierea materialelor din care acestea sunt realizate.
Mai precis, modelul 14 a cărui încălcare se invoca în speţă este redat ca reprezentând „botina velur cu alveole; calapod semirotund; toc conic înalt de 10 cm, îmbrăcat în velur”, alveola fiind descrisă ca fiind un „triunghi asimetric, cu laturile arcuite şi colţurile rotunjite sau nu; piele decupată aplicată”.
Prin urmare, nu doar design-ul redat în trei dimensiuni face obiectul protecţiei, dar şi modelul pantofilor descris în două dimensiuni, în conformitate cu prevederile legale.
Nu poate fi reţinută, astfel, critica pârâtei potrivii căreia, prin luarea în considerare a design-ului materialului, expertul tehnic pe ale cărui concluzii instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia, a introdus o nouă noţiune în şirul elementelor descrise de către legiuitor ca fiind caracteristice acestui drept de proprietate intelectuală.
Câtă vreme modelul materialului folosit la realizarea pantofului a fost protejat prin dreptul de proprietate intelectuală, folosirea neautorizată de către pârâtă a aceluiaşi model de material pentru un model similar de botină este suficient pentru a se reţine încălcarea acestui drept.
De altfel, diferenţele invocate de către apelantă în descrierea comparativă a modelelor sale şi a celor aparţinând reclamatei sunt doar la nivel terminologic „un triunghi cu vârfurile ascuţite” comparativ cu „un triunghi cu vârfurile arcuite” şi privitor la diferenţa de culori folosite.
Or, niciunul din aceste elemente nu poate fi reţinut ca fiind de natura să contrazică concluziile raportului de expertiză, câtă vreme diferenţa de culori se înscrie în categoria detaliilor nesemnificative ce nu pot fi luate în considerare la determinarea caracterului individual al desenului sau modelului industrial.
Analizând apelul reclamantei, Curtea a reţinut că acesta priveşte, pe de o parte, cuantumul despăgubirilor acordate de către instanţa de fond pentru încălcarea drepturilor sale exclusive de autor şi, pe de altă parte, soluţia de neacordare a despăgubirilor pentru încălcarea dreptului la model industrial, dată fiind imposibilitatea determinării lor în mod obiectiv.
Instanţa de apel a reţinut că şi acest apel este nefondat, cu schimbarea considerentelor de fapt şi de drept reţinute în soluţionarea cauzei de către tribunal.
Curtea a reţinut că temeiul pretenţiilor reclamatei este atât dreptul de autor, cât şi dreptul izvorât din certificatul de design sau model industrial eliberat de OSIM.
Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 129/1992, „recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte dispoziţii legale privind proprietatea intelectuală, în special cu privire la dreptul de autor (...)”.
Or, finalitatea urmărită de către legiuitor prin recunoaşterea acestei duble protecţii asupra aceleaşi creaţii este aceea de a nu crea o opoziţie între titularul dreptului de autor al creaţiei şi titularul dreptului de proprietate industrială care foloseşte modelul industrial.
Ipoteza avută în vedere de textul de lege este aceea în care fiecare dintre aceste drepturi aparţine unor persoane diferite, dar poarta asupra aceluiaşi produs.
În niciun caz, prin protecţia dubla recunoscută în textul de lege anterior citat nu s-a urmărit asigurarea dreptului la o dublă despăgubire pentru titularul care ar întruni ambele calităţi, pentru situaţia încălcării acestor drepturi.
În speţă, s-a depus contractul de cesiune al drepturilor patrimonial de autor din partea creatoarei modelelor de încălţăminte M.G., către reclamanta SC S. SRL. Prin urmare, drepturile morale de autor rămân în patrimoniul cedentei, iar acestea coexistă cu dreptul reclamantei la desenul industrial.
Având în vedere că reclamanta a solicitata plata de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor sale, fără a face distincţie între cuantumul cuvenit pentru fiecare dintre aceste drepturi şi, totodată, faptul că acordarea acestora de către instanţa de fond s-a făcut în mod global, Curtea a apreciat că nu este necesar a fi schimbată soluţia pronunţată de către tribunal.
Reţinând, însă, încălcarea dreptului la modelul industrial, Curtea a menţinut daunele acordate în cuantum de 5.000 Euro pentru prejudiciul produs. Pentru determinarea cuantumului acestor despăgubiri, Curtea a avut in vedere atât concluziile raportului de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond de către expert D.R. privind volumul vânzărilor, cât şi considerente de echitate.
Astfel, Curtea a luat în considerare că în jurisprudenţa ţărilor cu îndelungată tradiţie în protecţia proprietăţii intelectuale, în lipsa datelor concrete privitoare la volumul profilurilor obţinute de persoana care încalcă un drept de proprietate industrială, criteriul avut în vedere pentru cuantumului despăgubirilor este cel al procentului practicat pe piaţa relevantă ca preţ al obţinerii unei licenţe de folosire a dreptului.
Astfel, dată fiind importanţa deosebită a valorilor sociale ocrotite prin protecţia drepturilor de proprietate industrială, rămânerea nepedepsită a faptelor de încălcare ar fi un fenomen extrem de grav cu consecinţe incalculabile, desigur, dificultatea aplicării aceluiaşi criteriu dezvoltat în practica Europeană de stabilire a prejudiciului este dată de faptul că protecţia acestor drepturi în România nu este încă atât de largă încât să se poată determina preţul licenţelor calculate pe segmentul de piaţă relevant în cauză (al producătorilor de pantofi), dar acest fapt nu poate fi folosit ca motiv de impunitate de către persoanele ce nesocotesc protecţia acestor drepturi.
Cât priveşte, însă, acordarea unei duble despăgubiri pentru un act singular de încălcare a dreptului, în sensul acordării unor despăgubiri pentru încălcarea dreptului de autor distinct de cele acordate pentru încălcarea dreptului asupra DMI, Curtea a apreciat ca aceasta ar contraveni principiilor generale ale răspunderii civile şi nu poate fi acceptată.
De altfel, odată ce obţinerea de către reclamanta a certificatului DMI eliberat de către OSIM dreptul patrimonial de autor nu mai are o existenţă distinctă de acesta, certificatul OSIM asigurând o protecţie mai puternică decât dreptul de autor, care nu se obiectivează precum modelele descrise cuprinse în anexa certificatului DMI, a conchis instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta SC S. SRL, cât şi pârâta SC C.L.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.
1. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanta SC S. SRL a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Decizia este dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 8 (devenit art. 5 prin republicarea legii din anul 2007) din Legea nr. 129/1992, instanţa de apel apreciind în mod greşit că această prevedere se aplică doar în cazul în care titularul dreptului de autor şi titularul dreptului de proprietate industrială care foloseşte modelul industrial sunt persoane diferite.
Legiuitorul nu face nicio distincţie în acest sens, ca atare, nici instanţa nu o poate face, iar interpretarea instanţei nu este nici în litera, nici în spiritul legii, după cum rezultă şi din art. 2 din lege.
Constatările instanţei privind dubla despăgubire în contextul aceluiaşi art. 8 (actual art. 5) sunt contradictorii, deoarece, chiar şi în ipoteza în care titularul dreptului de autor şi titularul dreptului de proprietate industrială sunt persoane diferite, este vorba de o dublă despăgubire, independent de faptul că se acorda aceleiaşi persoane sau unor persoane diferite.
- Cu privire la daunele acordate de către prima instanţă pentru încălcarea drepturilor de autor al designului, deşi iniţial se menţionează că nu este schimbată soluţia tribunalului, acest lucru însemnând că este menţinută suma de 5.000 de Euro ca daune pentru încălcarea drepturilor de autor, în realitate, instanţa de apel nu a menţinut soluţia tribunalului.
Instanţa, de fapt, a transferat această suma de bani asupra capătului 2 al cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta solicita despăgubiri pentru încălcarea drepturilor referitoare la protecţia desenelor şi modelelor industriale, constând în beneficiul realizat pe nedrept de către pârâtă prin încălcarea dreptului reclamantei de reproducere, fabricaţie, comercializare fără drept a modelului industrial, şi în subsidiar, distrugerea calapoadelor şi scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare şi distrugere, a încălţămintei efectuate ilegal.
- Privitor la capătul 2 al cererii de chemare în judecată, instanţa a acordat suma de 5.000 de Euro, fără a motiva soluţia în drept şi fără a avea în vedere prevederile legale în vigoare.
În determinarea daunelor datorate titularului drepturilor izvorâte din certificatul DMI din 2006, beneficiul realizat pe nedrept de către pârâtă, ca şi beneficiul de care este lipsit titularul ca urmare a faptei de contrafacere, reprezintă criterii pertinente, prevăzute ca atare de art. 14 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 100/2005 adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a Directivei 2004/47/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
Întrucât instanţa nu a avut în vedere niciunul dintre criteriile legale, hotărârea este nemotivată, neîntrunind exigenţele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că acordă suma de 5.000 de Euro având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul contabil D.R. privind volumul vânzărilor, cât şi considerente de echitate, cu toate acestea, nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză şi nici nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel privind cuantumul despăgubirilor.
Fapta pârâtei de reproducere, fabricaţie, comercializare fără drept a modelului industrial, trebuie sancţionată, deoarece însăşi pârâta, în cadrul motivelor de apel, a recunoscut faptul ca a confecţionat câteva perechi de botine din acest model; în pofida recunoaşterii fabricării botinelor, acestea nu se pot identifica în evidenţele contabile, din cauza faptului că societatea C. nu şi-a ţinut evidenţa contabilă conform prevederilor legale.
În lipsa altor elemente - imputabilă exclusiv pârâtei -, instanţa trebuia să ţină cont de concluziile raportului de expertiză. Din hotărârea pronunţată, nu reiese cum anume a valorificat instanţa expertiza contabilă efectuată, deşi se referă la aceasta.
Expertiza contabilă efectuată a stabilit că media vânzărilor încălţămintei tip botină din totalul vânzărilor de asemenea încălţăminte – de 244.693 lei - este de 2,16%.
Instanţa ar fi trebuit să acorde întreaga sumă de 244.693 lei, ca sancţiune, pe de o parte, pentru reproducerea, fabricarea şi comercializarea fără drept a modelului aparţinând S.C. S. S.R.L, iar, pe de altă parte, ca sancţiune pentru faptul că nu şi-a înregistrat în contabilitate numărul de perechi de botine pe care le-au comercializat, probele fiind indubitabile în acest sens. Mai mult neînregistrarea în contabilitate s-a făcut cu intenţie, dat fiind că modelul a fost copiat.
Din actele depuse la dosarul cauzei, reiese că pârâta a reprodus modelul reclamantei şi l-a comercializat în magazine, în acest sens fiind declaraţia martorului O.B. şi bonul de casă datat 26 octombrie 2006, dovadă a achiziţionării de către reprezentantul S.C. S. S.R.L., D.A., din magazinul D.&D., aflat în Piaţa Romană, a botinei produse de către pârâtă, identica cu cea a S. S.R.L., pentru preţul de 360 lei.
Instanţa nu a menţionat de ce a respins solicitarea reclamantei de a acorda suma de 244.693 lei şi nu s-a pronunţat în niciun fel în privinţa beneficiului nerealizat solicitat.
La dosar există dovezi privind anularea a trei comenzi de botine adresate reclamantei, motivul fiind tocmai „apariţia pe piaţa de profil din România a unor produse contrafăcute copiate după modelul realizat de către S.C. S. S.R.L. şi a imposibilităţii garantării de către S.C. S. S.R.L. a retragerii de la comercializare a produselor”. Suma totală a comenzilor anulate este 12423,6 +7616+8568= 28607,6 Euro, ce ar fi trebuit acordată, pe lângă suma de 244.693 lei, conform art. 14 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 100/2005.
- Pe toate aspectele arătate în legătură cu care s-a invocat aplicarea greşită sau încălcarea legii, argumentarea deciziei criticate este insuficientă, întrucât nu s-au analizat motivele de apel ale reclamantei şi nici nu s-a pronunţat asupra lor, de asemenea, motivarea este contradictorie, a conchis recurenta – reclamantă.
2. În motivarea criticilor formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SC C.L.P. SRL a arătat următoarele:
Prin motivele de apel, pârâta a criticat folosirea de către prima instanţă a noţiunii de „design”, pe baza opiniei expertului judiciar, în condiţiile în care Legea nr. 129/1992 privind protecţia modelelor şi desenelor industriale nu conţine o asemenea noţiune.
Instanţa de apel, deşi redă definiţia legală a modelului şi a desenului industrial, înlătură critica pârâtei pe acest aspect, cu motivarea că instanţa de fond nu a introdus o nouă noţiune în definiţia legală. Or, prin folosirea unei noţiuni nedefinite legal, s-a ajuns la concluzia, pe baza unei expertize – de asemenea, criticate de către pârâtă, că aceasta ar fi încălcat design-ul. Pentru a mări confuzia, instanţa a reţinut existenţa unui design în trei dimensiuni şi a unui model de pantofi în două dimensiuni.
Recurenta a arătat, totodată, că, făcându-se confuzie între drepturi reglementate distinct, s-a motivat încălcarea dreptului de autor, ca drept de proprietate intelectuală, reglementat de Legea nr. 8/1996, pentru a se reţine încălcarea modelului de material, ca drept de proprietate industrială, reglementat de Legea nr. 129/1992.
Recurenta – pârâtă a mai susţinut că instanţa a făcut o interpretare greşită a legii şi prin separarea, în cadrul comparării botinelor, a elementelor materialului botinei, pentru a delimita elemente considerate esenţiale de alte elemente nesemnificative, încălcând, astfel, principiul potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte recursul reclamantei, se reţine că recurenta – reclamantă a susţinut că Decizia de apel este insuficient argumentată şi conţine motive contradictorii, reflectând o greşită aplicare a legii.
Susţinerile recurenţilor sunt, în parte, pertinente, urmând a fi valorificate ca atare, constatându-se o greşită aplicare a legii, totodată, că din Decizia recurată lipsesc elemente faptice relevante pentru dezlegarea chestiunilor de drept la care se referă motivele de recurs, după cum se va arăta prin prezentele considerente.
Se reţine că instanţa de judecată a fost învestită în cauză cu soluţionarea cererilor în pretenţii ale reclamantei, formulate pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor aparţinând reclamantei, asupra designului botinei velur cu alveole create de către M.G., designer – care a cedat reclamantei drepturile patrimoniale asupra creaţiei respective - şi, distinct, pentru încălcarea drepturilor exclusive ale reclamantei, referitoare la protecţia desenelor şi a modelelor industriale, asupra aceleiaşi botine velur cu alveole, cu calapod semi-rotund, toc conic, 10 cm, îmbrăcat în velur, alveola – triunghi asimetric, cu laturile arcuite şi colţurile rotunjite sau nu, piele decupată şi aplicată (astfel cum rezultă din descrierea modelului nr. 14 din certificatul de înregistrare a modelului industrial emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sub nr. 017631 din 29 noiembrie 2007, eliberat în cursul procesului).
Prima instanţă a constatat încălcarea ambelor drepturi de proprietate intelectuală, însă a acordat despăgubiri doar pentru atingerea adusă drepturilor exclusive de autor ale reclamantei asupra designului, nu şi pentru drepturile conferite de Legea nr. 129/1992, pentru care nu s-a dovedit prejudiciul suferit.
Împotriva sentinţei, au declarat apel ambele părţi.
Prin motivele de apel, reclamanta a formulat critici atât în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru încălcarea dreptului de autor, ce au format obiectul primului capăt de cerere, cât şi cu privire la neacordarea de despăgubiri pentru încălcarea dreptului asupra modelului industrial, în cadrul celui de-al doilea capăt de cerere.
Pârâta a criticat hotărârea primei instanţe exclusiv cu privire la constatarea, de către prima instanţă, a unei încălcări a dreptului reclamantei asupra modelului industrial.
Se observă că pârâta a formulat critici referitoare exclusiv la cel de-al doilea capăt de cerere, astfel încât, ţinându-se cont de faptul că tribunalul a respins acea cerere, apelul pârâtei este îndreptat doar împotriva considerentelor sentinţei, în conţinutul cărora se regăseşte aprecierea care o nemulţumeşte pe pârâtă, anume a existenţei unei încălcări a dreptului asupra modelului industrial.
Instanţa de apel a socotit admisibil apelul împotriva considerentelor, din moment ce a procedat la analiza motivelor de apel ale pârâtei, respingându-l ca nefondat, şi nu ca inadmisibil.
În aceste condiţii, nu este posibilă o evaluare a admisibilităţii apelului în această fază procesuală, în caz contrar, ajungându-se la agravarea situaţiei pârâtei în propriul apel.
Considerându-se învestită prin apelul pârâtei cu cercetarea existenţei unei încălcări a drepturilor prevăzute de Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, instanţa de apel a procedat în mod corect analizând acest aspect.
Ajungând la aceeaşi concluzie cu prima instanţă în sensul existenţei încălcării, în mod legal, a analizat posibilitatea acordării cumulative de despăgubiri pentru încălcarea atât a dreptului asupra modelului industrial, cât şi a dreptului de autor, pentru care tribunalul acordase deja despăgubiri.
Este corectă aprecierea instanţei de apel în sensul că reclamanta din cauză nu poate beneficia de o dublă protecţie pentru acelaşi produs, oferită atât de legea dreptului de autor, cât şi de legea privind modelele şi desenele industriale, astfel încât este îndreptăţită la despăgubiri doar pentru încălcarea unuia dintre drepturile pretinse.
În speţă, reclamanta este titularul ambelor drepturi, prin raportare la prerogativele patrimoniale de autor, nu şi la cele morale, în condiţiile în care reclamanta nu a formulat nici motive de apel, nici motive de recurs referitoare şi la daunele morale.
Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 129/1992 (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată – 6 martie 2007), precum şi cele ale art. 2 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, permit, într-adevăr, recunoaşterea concomitentă a dreptului de autor şi a drepturilor decurgând dintr-un model industrial, asupra aceluiaşi produs al creaţiei umane.
Întrucât normele arătate nu disting, această posibilitate operează independent de faptul dacă există un singur titular sau titulari diferiţi al ambelor drepturi.
Aceste dispoziţii legale vizează exclusiv coexistenţa drepturilor de proprietate intelectuală, nu şi exerciţiul simultan al acestora, atunci când a avut loc una şi aceeaşi faptă de încălcare, iar obiectul protecţiei este identic, în tot sau în parte, în cazul celor două drepturi.
Dacă s-ar accepta contrariul, s-ar ajunge la aplicarea unei duble sancţiuni autorului faptei de încălcare, pentru aceeaşi faptă, totodată, la o îmbogăţire fără justă cauză, din moment ce victima încălcării ar încasa o dublă reparaţie pentru atingerea adusă drepturilor prin aceeaşi faptă (chiar în formă continuată) pretinsă în sarcina persoanei chemate în judecată în acţiunea în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.
Atare consecinţă nu este permisă nici de dreptul comun, nici de legile speciale în materia drepturilor de proprietate intelectuală, care ar fi trebuit să conţină o derogare expresă de la principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală.
Or, nici art. 8 din Legea nr. 129/1992, nici art. 2 din Legea nr. 8/1996 nu prevăd explicit posibilitatea unei duble dezdăunări a titularului drepturilor pentru aceeaşi faptă de încălcare, vizând acelaşi obiect al protecţiei, ca atare, nu derogă de la dreptul comun.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat, în mod corect, că, pentru acelaşi obiect al protecţiei, cumulul în discuţie ar echivala cu o nepermisă dublă despăgubire.
Aceste aprecieri teoretice nu conduc, însă, la confirmarea de plano a soluţiei adoptate în apel.
Pornind de la premisa imposibilităţii cumulării despăgubirilor solicitate ca pretenţii distincte, cele două cereri ale reclamantei trebuie considerate alternative, astfel încât, prin admiterea uneia, devine inutilă cercetarea celei de-a doua.
Este de observat că, deşi prima instanţă admisese primul capăt de cerere, instanţa de apel nu a infirmat posibilitatea analizării celui de-al doilea, confirmând încălcarea dreptului la model industrial, însă apreciind că nu pot fi aplicate criteriile uzitate în jurisprudenţa ţărilor cu îndelungată tradiţie în protecţia proprietăţii intelectuale pentru calcularea prejudiciului cauzat prin încălcarea acestui drept, motiv pentru care a menţinut suma de 5.000 Euro acordată de tribunal, ca fiind echitabilă în raport cu prejudiciul.
În condiţiile în care instanţa de apel a analizat pretenţiile din cel de-al doilea capăt de cerere, inclusiv din perspectiva modului de calcul al prejudiciului cauzat reclamantei prin încălcarea dreptului la model industrial, se constată că se impune cercetarea motivelor de recurs formulate de reclamantă pe acest aspect.
Consecinţa eventualei admiteri a pretenţiilor din cel de-al doilea capăt de cerere ar fi, însă, aceea a respingerii primei cereri, în caz contrar, ajungându-se la cumularea despăgubirilor, a cărei nelegalitate a fost demonstrată prin prezentele considerente.
Nu s-ar putea reţine, în această ipoteză, o agravare a situaţiei reclamantei în propria cale de atac, deoarece, pe de o parte, pârâta a susţinut inexistenţa vreunei încălcări a dreptului asupra modelului industrial iar, pe de altă parte, finalitatea apelului reclamantei ar fi atinsă, prin admiterea celui de-al doilea capăt de cerere.
Mai mult, prin acţiunea formulată în cauză, reclamanta tinde la repararea prejudiciului cauzat prin una şi aceeaşi faptă a pârâtei şi, chiar în condiţiile unei încălcări a ambelor drepturi de proprietate intelectuală, prejudiciul decurgând din atingerea drepturilor este unic, neavând relevanţă dacă dezdăunarea se realizează în raport de unul sau de altul dintre cele două drepturi.
Evident, în măsura în care se va respinge cel de-al doilea capăt de cerere, se impune menţinerea primului, dat fiind că pârâta nu a formulat critici pe acest aspect, iar reclamanta, deşi a pretins în apel majorarea cuantumului despăgubirilor acordate, nu a criticat soluţia instanţei de apel de menţinere a sumei acordate, din perspectiva dreptului de autor.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a celui de-al doilea capăt de cerere, se reţine că instanţa de apel a făcut referire la criterii folosite în ţări cu tradiţie în proprietate intelectuală, constatând că nu există date concrete privitoare la volumul profiturilor obţinute de persoana care încalcă un drept de proprietate intelectuală şi nici nu se poate determina, la nivelul actual al protecţiei drepturilor în România, preţul licenţelor calculate uzual pe segmentul de piaţă al producătorilor de pantofi.
Or, instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 14 din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, invocate prin motivele de apel ale reclamantei, nu a analizat probatoriul administrat în cauză şi nici nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susţinerile şi apărările reclamantei pe aspectul în discuţie.
Potrivit art. 14 alin. (2) lit. a) din actul normativ menţionat, la stabilirea daunelor – interese, instanţa va lua în considerare toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecinţele economice negative, în special, pierderea câştigului suferită de partea vătămată şi beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate intelectuală.
Or, reclamanta a administrat, în faţa primei instanţe, proba cu înscrisuri prin care a intenţionat să demonstreze pierderea câştigului suferit în urma faptei pârâtei de atingere adusă dreptului său, constând în anularea a trei comenzi de pantofi, la care instanţa de apel nu a făcut nicio referire.
De asemenea, instanţa nu a arătat motivele pentru care a ajuns la concluzia că nu s-au dovedit beneficiile realizate de către pârâtă şi pentru care a înlăturat susţinerile reclamantei privind pretinsul profit al pârâtei, pe seama reclamantei, în cuantum de 244.693 lei, neanalizând probatoriul administrat, respectiv expertiza contabilă efectuată în cauză, precum şi înscrisurile din care rezultă volumul vânzărilor de botine.
Este de precizat, totodată, că asemenea evaluări ar fi implicat, în primul rând, determinarea momentului naşterii dreptului reclamantei la acţiunea în pretenţii pentru încălcarea drepturilor asupra modelului industrial, observându-se prevederile art. 37 din Legea nr. 129/1992 (în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) şi în raport de efectele retroactive ale certificatului de înregistrare a modelului, care a fost eliberat după data formulării cererii de chemare în judecată în cauză.
De asemenea, ar fi trebuit stabilit momentul săvârşirii pretinsei fapte a pârâtei de atingere adusă drepturilor reclamantei, făcându-se o corelaţie corespunzătoare între faptă şi prejudiciu.
Or, niciun asemenea element nu a fost analizat şi stabilit de către instanţa de apel, ca, de altfel, nici aspectele referitoare la calculul concret al despăgubirilor, după cum s-a arătat, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., neputând fi exercitat controlul de legalitate al deciziei de către această instanţă de recurs.
Pe acest temei, Înalta Curte va admite recursul şi va dispune casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în cadrul căreia vor fi analizate aspectele relevate prin prezentele considerente, rămânând fără obiect criticile relative la pretinsa contradicţie între considerente şi dispozitiv, din perspectiva transferării sumei de 5.000 Euro acordate de prima instanţă pentru primul capăt de cerere asupra pretenţiilor din cel de-al doilea capăt de cerere.
2. În ceea ce priveşte recursul pârâtei, se constată, din dezvoltarea motivelor de recurs, că este criticat modul de argumentare a soluţiei prin care s-a constatat existenţa unei încălcări a dreptului reclamantei asupra modelului industrial, ceea ce relevă incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., chiar dacă au fost invocate expres prevederile art. 304 pct. 9.
Susţinerile recurentei sunt fondate, considerentele deciziei reflectând o insuficientă lămurire a situaţiei de fapt.
Astfel, chiar dacă se constată incidenţa cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., şi în cazul recursului pârâtei, este aplicabil art. 314 C. proc. civ., care impune casarea deciziei de către Înalta Curte în situaţiile în care situaţia de fapt nu rezultă cu certitudine, fiind imposibilă evaluarea aplicării legii de către instanţa de apel.
În expunerea argumentării acestei aprecieri, urmează a se face referire şi la criticile ce relevă modul de aplicare a legii, trimitere ce are exclusiv rolul de a se sublinia elementele esenţiale, de fapt şi de drept, invocate de recurentă şi care ar fi trebuit să se regăsească în motivarea deciziei, şi nu de a se realiza o evaluare a pertinenţei şi temeiniciei criticilor în contextul în care au fost concepute, din moment ce nu este posibil controlul de legalitate al deciziei.
Urmează ca, în cadrul rejudecării, să se ţină cont de aspectele relevate prin prezentele considerente, a căror evaluare să fie reflectată în conţinutul deciziei asupra apelului pârâtei.
Cu privire la obiectul concret al protecţiei, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze în ce constă protecţia conferită de lege dreptului asupra modelului industrial, din perspectiva susţinerilor şi apărărilor pârâtei.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a reţinut încălcarea dreptului la model industrial, însă a folosit noţiunea de design, fără a se raporta la prevederile art. 7 lit. g) din Legea nr. 8/1996, în condiţiile în care tribunalul reţinuse această noţiune în contextul obiectului dreptului de autor, nu al drepturilor prevăzute de Legea nr. 129/1992 şi fără a arăta în concret conţinutul conceptual al design-ului.
Din punctul de vedere al domeniului concret al dreptului proprietăţii intelectuale ce interesează cauza, noţiunea de design este folosită în sistemul common law cu o semnificaţie echivalentă desenelor şi modelelor industriale în sistemul de drept continental.
Referindu-se la modelul industrial înregistrat de către reclamantă, instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere definiţia noţiunii de „model industrial”, arătată în Legea nr. 129/1992, aceea de „aspect exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau ornamentaţia produsului în sine.”
În acest sens, art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă prevede că semnificaţia unui anumit termen în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie.
Or, se observă că instanţa de apel se referă la „modelul pantofilor descris în două dimensiuni”, în condiţiile în care Legea nr. 129/1992 arată că modelul industrial este reprezentat, întotdeauna, prin trei dimensiuni.
În acelaşi timp, instanţa de apel a folosit noţiunea de „model” şi ca obiect al materialului, probabil în sensul obişnuit al termenului (cel mai apropiat înţeles fiind acela de „tip al unui obiect confecţionat”), ceea ce induce un dubiu asupra obiectului specific al protecţiei dreptului reclamantei, nefiind lămurite elementele protejate prin modelul industrial înregistrat de reclamantă, relevante în cadrul comparării acestora cu produsul pârâtei.
Astfel, din motivarea deciziei de apel nu rezultă situaţia de fapt stabilită de o manieră certă şi neechivocă, care să permită exercitarea controlului judiciar de legalitate, urmând ca, în cadrul rejudecării, să se determine obiectul protecţiei obţinute de către reclamantă prin înregistrarea modelului industrial, respectiv care sunt, în concret, trăsăturile caracteristice ale acestui model protejat.
De asemenea, trebuie identificate aceleaşi trăsături şi în ceea ce priveşte produsul pârâtei, procedându-se la compararea acestora, cu scopul de a stabili dacă produsul pretins contrafăcut este substanţial diferit de modelul industrial al reclamantei, pe baza impresiei de ansamblu create de acestea consumatorului obişnuit.
Se va ţine cont de faptul că, în acţiunea în contrafacere, spre deosebire de acţiunea în anularea unui model industrial, nu este necesară condiţia identităţii obiectului produselor comparate, pentru a evidenţia doar detaliile nesemnificative, fiind suficientă întrunirea similarităţii, cu condiţia ca aceasta să aibă un grad ridicat.
Analiza presupusă în sarcina instanţei în acţiunea în contrafacere se va baza pe constatările ce vor fi făcute în legătură cu apelul reclamantei, pe aspectele arătate în prezenta decizie cu ocazia evaluării motivelor de recurs ale reclamantei, privind îndreptăţirea acesteia la despăgubiri, din perspectiva momentului de început al protecţiei recunoscute prin înregistrarea modelului industrial şi al săvârşirii faptei culpabile a pârâtei.
Faţă de considerentele expuse, în condiţiile în care situaţia de fapt nu a fost cert şi neechivoc stabilită, nu este posibilă exercitarea controlului judiciar de către această instanţă, Înalta Curte va admite şi recursul pârâtei, dispunând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC S. SRL şi de pârâta SC C.L.P. SRL împotriva deciziei nr. 223A din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 887/2012. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 627/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
