ICCJ. Decizia nr. 2910/2012. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 2910/2012

Dosar nr. 74/1/2013

Şedinţa publică din 28 mai 2013

Deliberând, în condiţiile art. 256 din C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

La data de 04 ianuarie 2013, revizuentul A.D. a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea sentinţei civile nr. 5833 din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (pronunţată în Dosarul nr. 2593/2/2012), cerere întemeiată în drept, pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Obiectul litigiului îl constituie constatarea refuzului intimatului Secretariatul General al Camerei Deputaţilor de acordare a drepturilor cuvenite revizuentului în calitate de fost funcţionar parlamentar, precum şi constatarea nelegalităţii unor ordine emise de intimat şi anularea acestora.

Hotărârile prin care s-a soluţionat cauza în fond şi în recurs au fost pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În atare situaţie, competenţa funcţională de soluţionare a cererii de revizuire revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal întrucât, raportat la obiectul litigiului, acesta se circumscrie sferei competenţelor completelor de judecată ale Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 23 din secţiunea a 2-a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabileşte competenţa pe secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, având în vedere că hotărârea atacată este pronunţată de o instanţă de contencios administrativ şi fiscal, dosarul urmează a fi scos de pe rolul secţiei I civile şi trimis, spre competentă soluţionare, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Scoate de pe rol cauza având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinţei civile nr. 5833 din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi o trimite, spre competentă soluţionare, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2910/2012. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs