ICCJ. Decizia nr. 3109/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAJIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILA
Decizia nr. 3109/2012
Dosar nr. 915/83/2010
Şedinţa publică din 8 mai 2012
Asupra recursurilor civile de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 414 din 23 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanta F.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare.
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispusă faţă de autorul reclamantei, defunctul P.I., constând în efectuarea de către acesta a prizonieratului pe teritoriul fostei URSS.
A fost obligat pârâtul, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), cu aplic. alin. (4) din acelaşi act normativ, să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în lei la data efectivă a plăţii, pretenţii reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, ca urmare a măsurii administrative de mai sus.
S-au respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta, în calitate de fiică a defunctului P.I., a solicitat acordarea de despăgubiri morale, întrucât tatăl său a fost prizonier în lagărul nr. 1049 din localitatea Nikitovka, în perioada 01 martie 1945-15 iulie 1947, dată la care a decedat.
Faţă de această stare de fapt şi raportat la temeiul juridic invocat de către reclamantă, instanţa de judecată a reţinut, ca un prim aspect, că în ce priveşte calitatea procesuală activă pentru promovarea unei acţiuni în despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, o atare calitate justifică, conform art. 5 alin. (1) din Lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al Il-lea inclusiv, din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei (fila nr. 8) rezultând calitatea reclamantei de fiică a persoanei victimă a măsurii administrative cu caracter politic.
Tribunalul Satu Mare a constatat că, de principiu, măsura administrativă constând în efectuarea prizonieratului pe teritoriul fostei URSS reprezintă o măsură administrativă abuzivă în înţelesul art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, coroborat şi cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
În speţă, instanţa a mai reţinut că, în ce priveşte măsura luată faţă de antecesorul reclamantei, caracterul abuziv şi politic al acesteia rezultă şi din perspectiva Decretului Lege nr. 118/1990 şi a apreciat că, în cauză, sunt incidente disp.art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi, ca atare, a admis în parte acţiunea.
În ce priveşte însă cuantumul concret al despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanţa a reţinut că, faţă de natura juridică a daunelor morale, acestea decurgând din prejudiciul moral încercat ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispuse în cauză, s-a apreciat că, raportat la circumstanţele concrete ale speţei şi proporţional cu prejudiciul suferit de victimă, suma cuvenită reclamantei este de 100.000 euro.
Împotriva sentinţei civile nr. 414/ D din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare au declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, solicitând admiterea căii ordinare de atac, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, invocând critici potrivit cărora, măsura administrativă a prizonieratului luată faţă de antecesorul reclamantei, nu are caracter politic, nesatisfăcând criteriile prevăzute de art. 4 alin. (2) care face trimitere la art. 1 şi 3 din Legea nr. 221/2009, respectiv la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/2009, situându-se în timp, anterior datei de 06 martie 1945.
Se mai susţine că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 62/2010), această decizie fiind definitivă şi general obligatorie.
Astfel, Curtea Constituţională a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit cât obţinerea unei satisfacţii de ordin moral, prin recunoaşterea şi condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care este în deplină concordanţă cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi cu practica constantă a C.E.D.O.
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 având acelaşi scop ca şi indemnizaţia prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile şi rezonabile, astfel încât, în baza prevederilor Legii nr. 221/2009 se poate solicita şi dispune de către instanţă doar constatarea caracterului politic al condamnărilor cu caracter politic şi măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fără a se putea acorda despăgubiri morale.
Apelantul-pârât Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Satu Mare, nu s-a prezentat în cauză şi nici nu a depus la dosar motive scrise, în susţinerea căii de atac promovată în prezentul dosar.
Intimata- reclamantă F.R. a solicitat respingerea apelurilor şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, precizând cuantumului despăgubirilor la suma de 60.000 euro.
Prin Decizia nr. 108/ A din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelurile declarate de pârâtul pârât Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 414/ D din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare.
A micşorat cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei F.R., de la suma de 100.000 euro, la 10.000 euro.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei tribunalului.
Pentru a decide ca atare, instanţa de control judiciar a reţinut că măsura dispusă împotriva autorului reclamantei are caracter politic, fiind incidente în cauză dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 221/20009.
Analizată fiind însă, prin prisma prevederilor art. 4 alin. (2) care face trimitere la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 şi implicit la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv Decretul-Lege nr. 118/1990 instanţa de apel a constatat că deportarea, prizonieratul satisfac criteriile prevăzute de aceste legi, de care depinde caracterul politic al măsurii.
Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009 „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi având ca obiect dislocarea sau stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu".
În conţinutul măsurii administrative abuzive, legiuitorul a inclus şi prizonieratul, în condiţiile în care art. 5 alin. (4) din lege precizează că de măsurile reparatorii beneficiază persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, iar art. 1 din această lege face referire expresă la situaţia persoanelor deportate şi a celor constituite prizonieri după 23 august 1944.
Aşadar din interpretarea tuturor acestor dispoziţii legale, s-a constatat că au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, şi persoanele care au fost prizonieri sau deportate la munca de reconstrucţie, în fosta URSS în perioada de referinţă.
Faptul că măsura administrativă a fost luată de fosta URSS înainte de 6 martie 1945 nu este de natură a înlătura răspunderea statului în repararea prejudiciului produs urmare a măsurii administrative dispuse faţă de antecesorul reclamantei, de vreme ce, la data respectivă Rusia a fost aliata României împotriva Germaniei, situaţie în care Statul Român nu poate fi exonerat de obligaţiile faţă de cetăţenii lui. De asemenea răspunderea statului se impune a fi angajată şi prin prisma faptului că după 6 martie 1945, acesta nu a depus diligente pentru recuperarea propriilor cetăţeni sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate faţă de aceştia.
Curtea de Apel Oradea a mai reţinut că Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora.
Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în timpul regimului politic anterior de categorii de persoane, expres prevăzute în actele normative.
Acest act normativ susmenţionat are caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecinţelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară, acordarea de despăgubiri morale, dacă reparaţiile obţinute prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obţinut despăgubiri în echivalent.
Cu privire la faptul că nu s-ar mai putea acorda în baza Legii nr. 221/2009 despăgubiri morale, răspunzând acestor critici din apel, instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul juridic al dreptului de a obţine daune morale, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol, la data pronunţării acestei decizii, aducându-se atingere inclusiv dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, părţile neputând fi puse în situaţia de-a suporta modificări ale legislaţiei care, la data promovării litigiului, le conferea dreptul la acordarea unor despăgubiri, având astfel o speranţă legitimă de dobândire a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestei Convenţii.
A aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptăţite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcţie de momentul la care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, deşi au depus cereri în acelaşi timp şi au urmat aceeaşi procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanelor aflate în cauză.
În consecinţă, după cum chiar Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, respectarea principiului egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, altfel se încalcă implicit art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, schimbarea normelor de drept material pe durata derulării unui litigiu contravine acestui drept.
Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. In sensul aplicării principiului neretroactivităţii este şi jurisprudenţa C.E.D.O. ( Hotărârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic c/a Croaţia, paragraf 81).
De altfel, şi prin Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţional art. 1 pct. l şi art. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 s-a reţinut că, principiul egalităţii şi interzicerii discriminării a fost reluat de C.E.D.O. în Protocolul nr. 12 la Convenţie adoptat în anul 2000, iar art. 1 al aceluiaşi Protocol prevede că „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie". Ca atare, sfera suplimentară de protecţie stabilită de art. 1 se referă la cazurile în care o persoană este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislaţiei naţionale, precum şi în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligaţie clară a unei autorităţi publice în conformitate cu legislaţia naţională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislaţiei naţionale, are obligaţia de a se comporta de o anumită manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudenţa recentă a C.E.D.O. în Cauza Thorne vs The United Kingdom, pronunţată în 2009.
Având în vedere cele de mai sus, s-a apreciat că, prin neacordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, s-ar crea o discriminare între persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, ar beneficia de un tratament juridic diferit.
Instanţa de apel a considerat însă, ca fiind fondate criticile privind cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, instanţa de fond cuantificând în mod greşit despăgubirile cuvenite acesteia, şi în raport de practica C.E.D.O. în materia daunelor morale, cuantumul despăgubirilor stabilite de instanţa de fond este discordant, iar daunele au fost micşorate la 10.000 euro.
Împotriva Deciziei nr. 108/ A din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, au declarat recursuri, reclamanta F.R., pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare şi Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul exercitat de reclamantă, neîntemeiat în drept, în configuraţia prevăzută de art. 304 C. proc. civ., sub motivele strict şi limitativ determinate de textul procedural, vizează cuantumul daunelor morale, în sensul că acestea sunt prea mici în raport de măsura administrativă dispusă cu privire la autorul reclamantei.
Recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P.-D.G.F.P. Satu Mare a adus, la rându-i, critici privind cuantumul despăgubirilor, care au fost supraevaluate, cu trimitere la jurisprudenţa C.E.D.O., care a acordat frecvent sume modeste cu titlu de despăgubiri, instanţa fiind obligată de a ţine seama de toate măsurile cu caracter reparator impuse prin reglementările legislative anterioare, Legea nr. 221/2009 neavând caracter de complinire.
S-au invocat reglementările O.U.G.nr. 62/2010 sub aspectul instituirii unor criterii de cuantificare şi plafonare a despăgubirilor şi s-au susţinut critici privind faptul că, ulterior Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost lipsite de temei juridic dispoziţiile menţionate.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei Curţii de Apel Oradea, schimbarea sentinţei tribunalului, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Cât priveşte recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea motivele de nelegalitate circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a legii, în sensul că, măsuri precum prizonieratul nu se află sub incidenţa Legii nr. 221/2009, lipsa de temei juridic, urmare declarării neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, fiind evidentă în raport de Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
Au mai fost aduse critici referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantei, despre care s-a precizat că sunt exagerat de mari, raportat la practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie si C.E.D.O., în materie.
Recursurile declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Satu Mare şi de către Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Ape Oradea sunt fondate şi uremază a fi admise, pentru următoarele motive:
Contrar susţinerilor reclamantei, situaţia autorului acesteia, P.I., luat prizonier în fost URSS, nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009.
Măsura de prizonierat la care a fost supus autorul reclamantei nu a reprezentat consecinţa unei atitudini ostile regimului comunist, nu a fost generată de o activitate politică în forma prevăzută de Legea nr. 221/2009, ci a avut la bază alte criterii, unele fiind de apartenenţă etnică, ce fac obiectul unor acte speciale de reparaţie, cum ar fi Decretul -Lege nr. 118/1990 ori O.G. nr. 214/1999.
împotriva autorului reclamantei a fost instituită măsura prizonieratului pentru alte motive, iar nu pentru fapte de contestare a regimului comunist, astfel cum impun dispoziţiile art. 3 al Legii nr. 221/2009 (şi cum greşit au reţinut instanţele de fond şi apel), iar măsura nu s-a concretizat printr-o decizie a fostei miliţii, ori a fostei securităţi a statului totalitarist, astfel cum condiţionează aceeaşi lege, ci prin dispoziţia guvernului fostei URSS, sub a cărui autoritate au prestat muncă forţată etnicii germani deportaţi şi persoanele aflate în prizonierat.
În speţă, nu se aplică Legea nr. 221/2009, care nu se referă explicit şi la situaţiile şi persecuţiile suferite de persoanele deportate în URSS sau deţinute prizoniere, măsuri întreprinsă de autorităţile sovietice de ocupaţie, cu concursul limitat al autorităţilor administrative române.
Având în vedere că legea nu distinge, atunci nici interpretului legii nu îi este îngăduit a distinge, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 221/2009, prin chiar titlul ei, vizează doar condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În această privinţă, aşa cum se poate observa şi din titlul Decretului-Lege nr. 118/1990, voinţa legiuitorului român a fost clar şi neechivoc exprimată, stabilindu-se acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, ceea ce însă, nu a fost reluat de către legiuitor şi în textul Legii nr. 221/2009.
În consecinţă, dispoziţiile legii speciale, ce constituie temeiul de drept al acţiunii reclamantei sunt clare şi nu lasă loc de interpretări, neputând fi aplicate, prin analogie şi altor situaţii, decât cele prevăzute de lege.
Ca atare, chiar în ipoteza în care temeiul juridic al acţiunii nu ar fi fost declarat neconstituţional, pretenţiile reclamantei nu s-ar fi încadrat în domeniul de aplicare al legii speciale de reparaţie.
Având în vedere considerentele anterioare, referitoare la lipsa incidenţei Legii nr. 221/2009 situaţiei deduse judecăţii şi declararea neconstituţionalităţii textului legal, ce reglementa acordarea daunelor morale în temeiul actului normativ de reparaţie arătat, nu se mai impune analizarea criticilor privind modalitatea de cuantificare a acestor daune, a criteriilor de evaluare a acestora, cu referire la jursiprudenţa C.E.D.O. în materie, în cauză nefiind incidente prevederile legii speciale de reparaţie, nr. 221/2009.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că, speţa dedusă judecăţii nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009, astfel încât, soluţia de respingere a acţiunii, întemeiată pe această motivaţie este legală.
De altfel, chiar dacă ar fi fost incidenţă o altă situaţie, instanţa nu putea acorda daune morale, întrucât prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, situaţie în care devin pe deplin incidente dispoziţiile art. 147 din Constituţie şi art. 31 din Legea nr. 47/1992.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cât priveşte recursul declarat de reclamantă, este de observat că nu pot fi analizate criticile privind cuantumul daunelor acordate, în raport de neincidenţa în speţă a Legii nr. 221/2009, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a exercitat calea de atac a apelului, recursul său fiind exercitat omisso medio.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârât şi de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, va modifica decizia Curţii de Apel Oradea, în sensul respingerii apelurilor declarate, cu consecinţa schimbării sentinţei Tribunalului Satu Mare şi respingerii acţiunii. Va respinge recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P.-D.G.F.P. Satu Mare şi de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei nr. 108/ A din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică în parte decizia atacată, în sensul că, urmare admiterii apelurilor, schimbă în tot sentinţa nr. 414/ D din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă, în sensul că respinge acţiunea.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.R. împotriva Deciziei nr. 108/ A din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3156/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2910/2012. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
