ICCJ. Decizia nr. 102/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta G.F. a chemat în judecată pârâta SC C.E.Z.D. SA, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună rebranșarea de îndată la rețeaua electrică prin activarea contorului cu seria X, deja existent la locuința sa, să fie obligată pârâta să încheie act adițional la contractul din 1 septembrie 1986 și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 2397 din 23 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta G.F.
Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 12/ A-C din 15 februarie 2012 a luat act de renunțarea la judecata în apel a capătului de cerere cu privire la daunele morale și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.F.
împotriva acestei decizii reclamanta G.F. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C. proc. civ. în motivarea căruia a susținut, în esență, că ambele instanțe au ignorat argumentația de la fond prin care a subliniat că între părți nu putea exista o reziliere pentru neplata facturii în momentul în care această factură era contestată, pentru simplu motiv că această factură la acel moment nu era certă.
Totodată, recurenta arată că instanța de apel susține că termenul de "atrage rezilierea", "se realizează" din contractul dintre părți ar reprezenta chiar un pact comisoriu de gradul II, cu toate că analizând doar semantic aceste expresii nu se poate ajunge la concluzia cum că ar fi vorba de o reziliere constatată ci, de o reziliere ce urmează a se realiza, iar cât timp partea contractantă nu își rezervă "dreptul de a considera contractul reziliat" nu se poate susține că ar fi vorba de pactul comisoriu de gradul II, căci nu ar avea nici o fundamentare.
Recurenta susține că percepția instanței de apel care consideră că mențiunea de trifazic de pe ordinul de reziliere nu ar avea nici o semnificație, este eronată întrucât ea a ales contractul monom, iar intimatele consideră că ar fi un contract trifazic și aceasta pornind de la bonurile de mișcare care dovedesc modificarea contorului monofazic în contor trifazic.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului modificarea în tot a deciziei recurate și judecând pe fond admiterea cererii privind obligarea intimatelor pârâte la reconectarea de îndată a locuinței la rețeaua electrică și la reactualizarea ultimului contract valabil încheiat între părți.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata pârâtă SC C.E.Z.V. SA a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
Intimata pârâtă SC C.E.D. SA prin concluziile scrise depuse la dosar a arătat că nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu mai are calitatea legală de a încheia contracte de furnizare a energiei electrice, a solicitat să se constate că recursul este nul întrucât este nemotivat în drept cât și în fapt, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
în ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC D. SA reiterată prin concluziile scrise depuse de aceasta, înalta Curte o apreciază ca fiind apărare în susținerea respingerii recursului și reține că pârâta SC D. SA are calitate procesuală pasivă având în vedere faptul că aceasta este titularul obligației din raportul juridic obligațional dedus judecății fiind fără relevanță împrejurarea că la momentul actual nu mai încheie contracte de furnizare a energiei electrice, iar contractul reclamantei nu a fost preluat de la fosta SC E.O. SA.
înalta Curte în conformitate cu art.137 C. proc. civ., raportat la art.3021lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.
Deși recurenta a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat, conform cerințelor art.3021lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a analizat probele administrate.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, precizarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat.
Prin criticile invocate în cererea de recurs reclamanta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situația sa particulară privind plata facturii, aspect care se circumscrie unei situații de fapt, ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel.
în alți termeni fata de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art.3021lit. c) C. proc. civ.
în temeiul dispozițiilor art.274 alin. (1) C. proc. civ. înalta Curte a constatat întemeiată cererea formulată de intimata - pârâtă SC C.E.Z.D. SA privind acordarea cheltuielilor de judecată, însă constatând că onorariul avocatului era nepotrivit de mare față de munca îndeplinită, având în vedere și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a admis cererea și a obligat recurenta - reclamantă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 101/2013. Civil → |
|---|
