ICCJ. Decizia nr. 16/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4149/2011 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta N.M. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 363.016 D.M., în echivalent euro, preluată abuziv, fără titlu valabil, prin confiscare în anul 1989, potrivit înscrisurilor emise de organele Ministerului de Interne - Inspectoratul General al Miliției - Inspectoratul de Miliție Județean Timiș, organe represive ale statului la aceea data, (respectiv procesul-verbal din 22 august 1989), cu dobânzi de 0.5% pe zi de întârziere de la data depunerii cererii de restituire, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta D.G.F.P. Timiș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, solicitând: pe cale de excepție, obligarea reclamantei la timbrarea cererii de chemare în judecată la valoare, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru; pe cale de excepție, constatarea prescripției dreptului la acțiune potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, privitor la prescripția extinctivă; pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, calitate procesuală pasivă având doar deținătoarea acestor sume în valută; în subsidiar, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Analizând acțiunea prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a reținut că cererea reclamantei a fost timbrată potrivit cerințelor instanței, astfel că excepția de netimbrare nu este incidență în speță și a fost respinsă.
A fost respinsă și excepția prescripției dreptului la acțiune față de faptul că acțiunea dedusă judecății este una în revendicare mobiliară, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1890 C. civ. care stabilește un termen special de prescripție de 30 de ani, neîmplinit în speță.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, constatând că pârât în cauză este Statul Român prin reprezentantul său Ministerul Finanțelor și nu această entitate juridică în nume propriu.
Pe fond, instanța a concluzionat că pe baza probelor administrate nu este posibil a se constata că de la antecesorul reclamantei s-a preluat în mod abuziv valuta din litigiu, în condițiile în care la dosar s-a depus un singur înscris, nesusținut de nici un fel de alte probe care să ateste starea de fapt invocată. Acest înscris nu este de natură a face singur dovada susținerilor reclamantei, întrucât nu poartă nici un fel de sigiliu, nici un număr de înregistrare și nu este însoțit de acte care să ateste predarea valutei afirmativ confiscate către bugetul statului sau către Banca Națională a României.
în plus, reclamanta nu a făcut dovada faptului că a deținut o asemenea sumă importantă de bani în valută și nu a reușit să identifice martorul consemnat a fi fost prezent cu ocazia încheierii procesului verbal de confiscare, pentru ca acesta să-i susțină afirmațiile, astfel cum nu a reușit să dovedească nici caracterul abuziv al măsurii pe care o contestă.
împotriva sentinței a declarat apel în termen reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 28/A din 15 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția l-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanta N.M., născută D., împotriva sentinței civile nr. 4149 din 14 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că preluarea sumei de bani din patrimoniul proprietarului în perioada 1945 - 1989 poate fi calificată drept abuzivă prin raportarea titlului în baza căruia aceasta a avut loc la dispozițiile Constituției din 1965, ale C. civ. și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului și nici că procesul verbal din 22 august 1989 invocat de aceasta ca fiind înscrisul constatator al abuzivei preluări a sumei de bani de la defunctul său soț, provine de la o fostă instituție a statului.
Contrar susținerilor reclamantei, nu s-a putut reține nici încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., privind rolul activ al primei instanțe, în condițiile în care pe parcursul derulării procesului nu a făcut dovada susținerilor sale, fiind irelevante referirile reclamantei la legislația europeană și la practica instanței europene a drepturilor omului, referiri ce nu sunt de natură a atrage schimbarea hotărârii apelate.
împotriva deciziei civile nr. 28/A din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamanta N.M. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și respectiv admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată și motivată.
în criticile formulate, după o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurenta reclamantă susține în esență că, confiscarea a fost abuzivă și că cele menționate în actul de confiscare nu corespund realității, nici ca mod de operare și nici ca descriere a stării de fapt, apreciind că i-au fost încălcate drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate, în condițiile în care sumele de bani menționate au trecut în mod forțat în proprietatea statului român comunist, fără temei legal.
Recurenta susține că în condițiile în care Decretul nr. 210/1960, în baza căruia i-a fost confiscată valuta, a fost declarat abuziv, instanța nu putea să mai ceară administrarea altor dovezi în susținerea cererii sale cu atât mai mult cu cât, dovada deținerii sumei de bani confiscate rezultă din chiar procesul verbal, prin care în mod abuziv banii au fost confiscați.
A făcut referire la practica judecătorească în materie.
înalta Curte, analizând decizia civilă nr. 28/A din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, constată că recursul este fondat avându-se în vedere următoarele considerente:
Este de observat că, în cauză, recurenta reclamantă a depus în recurs înscrisul care poartă denumirea de "inventar", care dovedește o împrejurare esențială pentru soluționarea cauzei.
înscrisul nou, indicat ca inventar, aflat la fila din dosar recurs, din 22 august 1989, descoperit ulterior pronunțării deciziei din apel, tinde să facă dovada confiscării abuzive a sumei în valută, ce face obiectul acțiunii de față și existența identității între persoana trecută pe inventar și soțul recurentei, N.M.
Cu ocazia rejudecării apelului, instanța urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, și să ceară părților să administreze probele pe care !e consideră necesare, potrivit art. 129 alin. (3) și (4) C. proc. civ.
în consecință, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva deciziei civile nr. 28/ A din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 12/2013. Civil → |
|---|
