ICCJ. Decizia nr. 6/2013. Civil

Comentarii

0

Prin cererea formulată la data de 27 martie 2008 și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 2238/118/2008, reclamanta SC E.P. SA Constanța a solicitat obligarea pârâtei SC O.T. SA Constanța la vânzarea rezervoarelor situate în incinta SC O.T. SP, la negocierea prețului de vânzare al rezervoarelor menționate, în baza raportului de evaluare ce va fi întocmit de un expert, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

în motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 1 ianuarie 2007 între cele două societăți s-a încheiat contractul de închiriere prin care pârâta SC O.T. SA a închiriat reclamantei, contra cost, folosința bunurilor prezentate în anexa care face parte integrantă din contract.

Prin adresa din 11 martie 2008, reclamanta a solicitat pârâtei să-i vândă rezervoarele, în temeiul Legii nr. 346/2004, susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3, 4, 6, 7, 8, 12, 13, 33 din lege.

Prin cererea precizată la data de 12 ianuarie 2010, reclamanta SC E.P. SA a solicitat obligarea aceleiași pârâte SC O.T. SA la vânzarea rezervoarelor și frigistat (banc frigorific) deținute în baza contractului din 1 ianuarie 2007 și actului adițional din 24 decembrie 2008, situate în incinta O.T. SP, a liniei ferate industriale, deținută în baza contractului din 26 ianuarie 2009, a rezervoarelor deținute conform contractelor de închiriere din 18 august 2009 și din 16 noiembrie 2009, precum și a echipamentelor tehnologice aferente rezervoarelor, la negocierea prețului de vânzare al activelor menționate, în baza raportului de evaluare ce va fi întocmit de un expert, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

în motivarea cererii, reclamanta a susținut că, în urma întocmirii raportului de expertiză în dosar, a rezultat că pentru desfășurarea obiectului de activitate al SC E.P. SA este necesară, pe lângă cele trei rezervoare ce fac obiectul acestui dosar, și utilizarea rezervoarelor și frigistat, a liniei ferate industriale, precum și a conductelor, instalațiilor și echipamentelor tehnologice care fac legătura între acestea, temeiurile de drept fiind aceleași ca cele invocate în dosar.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2010 a fost admisă excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarelor.

Prin sentința civilă nr. 5849 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă, a respins cererile conexe formulate de reclamantă, ca nefondate; a încuviințat în parte cererea d-lui expert I.E. și a obligat reclamanta la plata către expert a unui onorariu suplimentar de 4.500 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamanta, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 346/2004, a solicitat obligarea pârâtei să-i vândă activele închiriate de la aceasta și menționate în cele două cereri de chemare în judecată, considerând îndeplinite toate condițiile legii speciale.

Instanța a reținut din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. b) și ale art. 13 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 că stabilirea activelor disponibile trebuie să îndeplinească atât condiții care țin de modalitatea de utilizare a acestora, cât și condiții care vizează voința societății respective de a califica drept disponibile anumite active, întocmind în acest sens liste cu caracter public și că aceste dispoziții trebuie să fie în concordanță cu principiul respectării dreptului de proprietate.

S-a mai reținut că societatea pârâtă nu și-a manifestat niciodată voința în a considera activele în litigiu ca fiind disponibile, acestea nefiind înscrise într-o listă a activelor disponibile făcută public potrivit legii, iar simpla închiriere a acestora nu îndeplinește cerințele art. 13 din Legea nr. 346/2004.

Neutilizarea activelor în sensul legii nu poate fi dedusă din simpla închiriere a lor, ea trebuind raportată la obiectul de activitate al societății cu capital de stat, că numai în condițiile în care activul ar primi o cu totul altă destinație decât cea folosită de proprietar s-ar putea concluziona asupra disponibilității sale.

Cum în cauză, pârâta a refuzat categoric orice propunere de vânzare a activelor menționate atât înainte de promovarea litigiului, cât și ulterior, poziție din care rezultă că activele în litigiu nu sunt disponibile în sensul dispozițiilor Legii nr. 346/2004, instanța a respins cererea reclamantei ca nefondată.

împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC E.P. SA, care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

Curtea, la termenul de judecată din data de 7 martie 2012, după punerea în discuția părților a admisibilității cererii de intervenție formulate în cauză de D.C.B., în calitate de administrator și acționar al SC O.T. SA Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 51 C. proc. civ., a admis în principiu cererea de intervenție formulată de către B.D.C. în interesul intimatei SC O.T. SA.

Prin decizia civilă nr. 45/2012 din 21 martie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC E.P. SA București, împotriva sentinței civile nr. 5849 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunile conexe.

A obligat pârâta SC O.T. SA să vândă reclamantei SC E.P. SA activele disponibile reprezentând: rezervoarele, bancul frigorific și linia ferată industrială, precum și echipamentele tehnologice aferente rezervoarelor și a obligat pârâta să negocieze cu reclamanta prețul de vânzare a activelor disponibile pornind de la suma de 2.349.000 RON, conform raportului de evaluare efectuat în cauză, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A obligat intimata SC O.T. SA la plata către SC E.P. SA a sumei de 17.124 RON reprezentând cheltuieli de judecată la fond și apel.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, curtea a constatat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța a reținut că pârâta are în folosință bunurile a căror vânzare o solicită reclamanta, situate în incinta SC O.T. SP, în baza unor contracte de închiriere încheiate cu pârâta, după cum urmează: rezervoarele - în baza contractului din 1 ianuarie 2007, rezervoarele B și frigistat (banc frigorific) -în baza contractului din 1 ianuarie 2007 și actului adițional din 24 decembrie 2008, linia ferată industrială linia 1 - în baza contractului din 26 ianuarie 2009, rezervoarele -în baza contractelor de închiriere din 18 august 2009 și din 16 noiembrie 2009.

Din dispozițiile art. 12 și art. 13 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, rezultă că se instituie în sarcina regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat o obligație legală de vânzare a activelor disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza unui contract de închiriere, la solicitarea acestora din urmă, fără a se recunoaște în vreun fel dreptul societății cu capital majoritar de stat de a se opune unei astfel de vânzări.

Curtea de Apel a reținut că în speță, activele deținute de reclamantă în temeiul contractelor de închiriere încheiate cu pârâta se încadrează în disp. art. 13 alin. (3) lit. a), respectiv nu au fost utilizate de societatea pârâtă pentru o perioadă de cel puțin 3 luni, astfel că ele îndeplinesc condiția de a fi catalogate ca active disponibile în sensul legii, neputând fi reținută apărarea pârâtei potrivit cu care activele nu sunt disponibile deoarece ele au fost închiriate reclamantei tocmai pentru a produce venituri.

în atare situație, Curtea a considerat că refuzul pârâtei de a consimți la vânzarea activelor și de a negocia prețul este unul nejustificat, urmând a fi sancționat ca atare de instanța de judecată.

împotriva deciziei civile nr. 45/2012 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta SC O.T. SA Constanța, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 3, 6 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

în criticile formulate, recurenta pârâtă a susținut în esență, următoarele:

1. Invocând motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 12-15 din Legea nr. 346/2004, privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, întrucât reclamanta nu se poate prevala de aceste dispoziții legale, întrucât nu suntem în ipoteza unor active disponibile.

în raport cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004, pot face obiectul obligației de a vinde numai activele disponibile, utilizate de întreprinderile mici și mijlocii, în baza contractului de închiriere încheiat cu regiile autonome, societățile/ companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat.

De asemenea, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, sunt considerate active disponibile, în înțelesul acestei legi, activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții: nu sunt utilizate de regiile autonome, societățile/companiile naționale sau de societățile comerciale cu capital majoritar de stat care le dețin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni; se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an și sunt închise operațional, în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c).

în speță, echipamentele care formează obiectul contractelor de închiriere din 24 decembrie 2008, din 1 ianuarie 2007, din 18 august 2009 și din 16 noiembrie 2009, în privința cărora s-a solicitat înstrăinarea, sunt utilizate de societatea sa, conform obiectului său de activitate, fiind de natură a contribui la obținerea de profit, nefiind disponibile în sensul Legii nr. 346/2004.

Conform art. 13 alin. (4), condiția sine qua non a calificării unor active ca fiind disponibile, este aceea că aceste active trebuie să fie trecute pe o listă publică, în care să fie enumerate, în acest sens regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să stabilească și să întocmească liste cuprinzând activele disponibile, pe care le vor reactualiza lunar, care vor fi afișate în locuri publice indicate expres în acest sens.

A.V.A.S. și ministerele de resort au obligația să transmită lunar Agenției Naționale pentru întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, situația activelor utilizate de acestea, respectiv a contractelor ce au ca obiect aceste spații, încheiate în condițiile prezentei legi.

în speță, nu s-a făcut dovada că există o asemenea listă și nici că activele respective sunt enumerate pe o asemenea listă. Regimul de proprietate publică a acestor active ca să fie modificat, trebuie să urmeze procedura obligatorie de scoatere din domeniul public prin inventariere și menționarea pe lista de active disponibile, fapt neregăsit în speță.

Față de aceste prevederi legale, în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea reclamantei este prematur formulată, dar și nefondată.

în raport de lipsa condițiilor prevăzute de legea specială sub aspectul mai sus menționat, lipsa listei de active disponibile.

Necesitatea unei liste de active disponibile, este dată chiar de prevederile art. 13 alin. (7), care menționează faptul că activele pot fi retrase de pe lista cu active disponibile, cu excepția situațiilor în care au fost depășite termenele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din același act normativ.

Recurenta a arătat că, a încheiat cu reclamanta mai multe contracte de închiriere pentru aceste active, în virtutea calității de proprietar și a calității de comerciant, și că în corespondența purtată aceasta a primit în mod consecvent răspuns negativ, că activele nu sunt de vânzare.

2. Recurenta a arătat că, deși Legea nr. 346/2004 stabilește criteriile care sunt aplicabile pentru stabilirea activelor ca fiind disponibile sau nu, ce pot fi supuse vânzării, totuși încadrarea sau nu a echipamentelor în această categorie revine numai persoanei juridice indicate de textul de lege, că în caz contrar ne regăsim sub incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanța depășind atribuțiile puterii judecătorești.

3. Prin prisma motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța a acordat ce nu s-a cerut.

în sensul că judecătorii apelului au analizat caracterul de activ disponibil al echipamentelor în cauză, deși nu au fost investiți cu o asemenea analiză și că, numai autoritatea publică sau instituțiile subordonate lor, ori regiile autonome, societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt cele care stabilesc caracterul de activ disponibil, condiție impusă de atributele dreptului de proprietate, cu precădere ale dreptului de dispoziție.

Adunările generale, consiliile de administrație ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale, precum și ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat, nu pot lua o decizie în acest sens decât numai cu avizul prealabil al A.V.A.S., conform H.G. nr. 577/2002, care presupune aprobarea unei strategii de guvern.

în cauză, instanța de apel, a apreciat greșit că pentru a obliga pârâta să vândă echipamentele, singura condiție ce trebuia îndeplinită era cea a calității de chiriaș, fără să verifice valabilitatea contractelor de închiriere semnate de părți, care au fost reziliate tocmai pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de către reclamantă.

Analizând recursul declarat pârâta SC O.T. SA Constanța împotriva deciziei civile nr. 45/2012 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, înalta Curte a constatat că acesta este fondat, avându-se în vedere următoarele considerente:

în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 încheierea unui contract de înstrăinare având ca obiect un activ al unei societăți cu capital majoritar de stat este determinată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: între părți să existe un contract de închiriere, de asociere în participațiune, de locație de gestiune, contractul să aibă ca obiect un activ disponibil, activul disponibil să fie utilizat de întreprindere, întreprinderea utilizatoare să fie mică sau mijlocie.

în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, pot face obiectul obligației de a vinde exclusiv activele disponibile, utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere încheiat cu regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat.

Totodată, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 se consideră active disponibile, în înțelesul legii, activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții:

a) "nu sunt utifizate de regiile autonome, societățile/companiile naționale sau de societățile comerciale cu capital majoritar de stat care le dețin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni; se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an; activele închise operațional, numai în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. e).

în speță, echipamentele în privința cărora s-a solicitat înstrăinarea sunt utilizate de recurenta pârâtă SC O.T. SA Constanța conform obiectului de activitate "activități de închiriere și leasing cu echipamente"- cod C.A.E.N. 7739-7732, astfel cum este prevăzut în actul constitutiv, fiind de natură a contribui, la maximizarea veniturilor societății, nefiind disponibile în sensul Legii nr. 346/2004.

Noțiunea de utilizare a bunului în accepțiunea legii, cuprinde inclusiv actele de administrare realizate având ca obiect bunul aflat în patrimoniul societății, respectiv contractele de închiriere.

Recurenta-pârâtă SC O.T. SA Constanța, a utilizat echipamentele menționate, conform obiectului său de activitate, a dispus cu privire la aceste bunuri, nu Ie-a lăsat în conservare, ci Ie-a folosit conform obiectului său de activitate încasând venituri, chirie, demersuri concretizate într-o activitate comercială recunoscută de legislația în vigoare.

în ceea ce o privește pe intimata reclamantă, SC E.P. SA, acesteia i-a fost asigurat accesul la rezervoarele și frigistat (banc frigorific) în baza contractului din 1 ianuarie 2007 și actului adițional din 24 decembrie 2008, situate în incinta O.T. SP, a liniei ferate industriale, în baza contractului din 26 ianuarie 2009, a rezervoarelor conform contractelor de închiriere din 18 august 2009 și din 16 noiembrie 2009, precum și a echipamentelor tehnologice aferente rezervoarelor, cu respectarea dispozițiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 346/2004 conform cărora: "întreprinderile mici și mijlocii au acces prioritar la închirierea, concesionarea sau leasingul activelor disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, în condițiile art. 13, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare...".

Conform art. 13 alin. (4), din Legea nr. 346/2004, condiția sine qua non a calificării unor active ca fiind disponibile, este aceea că aceste active trebuie să fie trecute pe o listă publică, obligație ce revine regiilor autonome, societăților/companiilor naționale, precum și societăților comerciale cu capital majoritar, pe care le vor reactualiza lunar.

Distinct de împrejurarea că echipamentele și utilajele ce fac obiectul cauzei nu se află pe lista activelor disponibile, fiind valorificate de către pârâtă prin închiriere, pentru obținere de profit, este de subliniat că dispozițiile legale incidente, impun ca obligație pentru regiile autonome, societăților/companiilor naționale, precum și societăților comerciale cu capital majoritar, fie să asigure accesul prioritar la închiriere, concesiune, leasing, fie la vânzarea activelor disponibile în situațiile expres și limitativ determinate, susținerea intimatei reclamante în sensul obligației de vânzare a acestora neîncadrându-se în ipotezele textului de lege.

Se mai reține că, societatea pârâtă nu și-a manifestat niciodată voința în a considera activele în litigiu ca fiind disponibile, acestea nefiind înscrise într-o listă a activelor disponibile făcută public potrivit legii.

De altfel, nu se regăsește în cauză, nici existența unei Hotărâri a Consiliului de Administrație al pârâtei și nici o strategie a Ministerului Economiei în acest sens.

Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., înalta Curte, va admite recursul declarat de pârâta SC O.T. SA Constanța împotriva deciziei civile nr. 45/2012 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în sensul că va respinge apelul declarat de reclamanta SC E.P. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 5849 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului Constanta, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

în temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă SC E.P. SA Constanța a fost obligată la plata sumei de 4,15 RON cheltuieli de judecată în recurs, către recurenta SC O.T. SA Constanta.

← ICCJ. Decizia nr. 187/2013. Civil. Actiune in raspundere...		ICCJ. Decizia nr. 16/2013. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil: