ICCJ. Decizia nr. 1851/2013. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILA

Decizia nr. 1851/2013

Dosar nr. 669/45/2012

Şedinţa publică din 2 aprilie 2013

Asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin decizia nr. 1372 din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Iaşi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de T.I. împotriva deciziei nr. 886 din 23 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi.

Astfel învestită, urmare declinării, cu soluţionarea recursului declarat de revizuenta T.I. împotriva deciziei nr. 886 din 23 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi (conform precizării revizuentei Dosar nr. 669/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi), Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia nr. 886 din 23 mai 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de revizuire a deciziei nr. 324 dată la 24 februarie 2012 de Curtea de Apel Iaşi, formulată de revizuenta T.I. în contradictoriu cu intimatele Casa judeţeană de Pensii Vaslui, Casa locală de Pensii Bârlad, cu motivarea, în esenţă, că nu este incident niciunul dintre cazurile de revizuire, strict şi limitativ prevăzute de art. 322 din C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 886 din 23 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi a declarat recurs revizuenta T.I. solicitând admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat în motivele scrise.

Recursul declarat de revizuenta este inadmisibil şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Prin decizia nr. 324 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul declarat de Casa judeţeană de Pensii Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 1643 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui.

A modificat în parte sentinţa, în sensul că a respins contestaţia formulată de T.I. împotriva deciziei nr. 37842 din 19 august 2010 emisă de Casa judeţeană de Pensii Vaslui.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Constatând că hotărârea ce a format obiectul cererii de revizuire are caracter irevocabil în puterea legii, fiind pronunţată în soluţionarea unei recurs, Înalta Curte apreciază ca recursul de faţă, ce a fost declarat împotriva deciziei nr. 886 din 23 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi, nu este admisibil.

Astfel, faţă de împrejurarea că împotriva hotărârii pronunţate în cererea de revizuire a unei decizii date de o instanţă de recurs, nu poate fi exercitată din nou, această cale de atac a recursului, întrucât hotărârea supusă revizuirii este irevocabilă în puterea legii este evident că nu se mai poate exercita controlul de legalitate al unui nou recurs.

Această soluţie se impune în respectarea principiilor legalităţii şi unicităţii căilor de atac şi presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfăşurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora.

Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de T.I. împotriva deciziei nr. 886 din 23 inai 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1851/2013. Civil