ICCJ. Decizia nr. 186/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 186/2013
Dosar nr. 403/30/2010
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 ianuarie 2010, reclamanţii P.I.M., P.I.M., I.I.M.I., D.E.C.F., M.A., M.D., T.V., T.C., B.I.D.A., T.I. şi S.G. au chemat in judecata pe pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R, SA (pe viitor, C.N.A.D.N.R.), solicitând să se dispună anularea dispoziţiilor art. 2 din hotărârile nr. 94, 97, 98, 99, 100, 101, 105, 106, 107, 109, 114, 136, 142, 144, 146, 157, 159, 161, 162, 51, 63, 69, 81 din 9 septembrie 2009, ale art. 2 din hotărârile nr. 52, 54, 55, 56, 58, 59, 61, 62, 75, 76, 80, 82, 83, 93, 153, 32 din 4 septembrie 2009, precum şi ale art. 2 din hotărârile nr. 151 şi 152 din 1 septembrie 2009 emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Recaş.
Prin aceeaşi cerere, reclamanţii au cerut ca pârâtul să fie obligat la plata unor despăgubiri corespunzătoare pentru terenurile expropriate, detaliind în cuprinsul cererii cuantumul estimat al despăgubirilor cuvenite distinct pentru fiecare dintre cele 41 parcele de teren sau, în subsidiar, la plata despăgubirilor ce se vor stabili prin expertiză judiciară, dacă acestea vor fi mai mari decât cele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În drept, reclamanţii au invocat incidenţa prevederilor art. 9 din Legea nr. 184/2008, ale art. 26, 27 şi urm. din Legea nr. 33/1994, ale art. 47 C. proc. civ. şi, respectiv, pe cele ale art. 480 si 481 C. civ.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că, potrivit prevederilor art. 481 C. civ., o persoană poate fi lipsită de proprietatea sa doar cu plata unei drepte şi prealabile despăgubiri şi că, în raport de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în caz de expropriere, despăgubirea nu poate fi plafonată şi nu se poate limita doar la simpla valoare de circulaţie a bunurilor expropriate, ci ea trebuie să se aibă în vedere şi celelalte prejudicii cauzate proprietarului.
Reclamanţii au susţinut că această concluzie se impune şi prin raportare la prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O. potrivit cărora în situaţia adoptării unor măsuri privative de proprietate trebuie să se păstreze un echilibru între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Pe fond, reclamanţii au susţinut că despăgubirile care le-au fost propuse de expropriator nu sunt juste, câtă vreme, în cuprinsul proceselor-verbale întocmite în acest scop, acesta a susţinut că despăgubirea reprezintă doar contravaloarea terenurilor expropriate şi tot ce se încorporează şi se uneşte cu acestea la data exproprierii, cu excepţia clădirilor, fără a lua în calcul prejudiciile cauzate prin maniera forţată de transfer a terenurilor şi fără a avea în vedere că, pe viitor, îşi pierd în totalitate atributele specifice dreptului de proprietate cu privire la aceste terenuri, inclusiv, dreptul de a mai culege fructele.
Potrivit lucrărilor dosarului, în cauză a fost administrată proba cu o expertiză de specialitate, în vederea calculării despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru prejudiciile cauzate prin măsura exproprierii, în concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, raportul de expertiză fiind întocmit de experţii U.I.R., propus de către expropriator, K.G:, propus de către reclamanţi mi B.M., desemnat prin acordul părţilor, de către instanţa de judecată.
Concluziile raportului au fost contestate atât de reclamanţi, cât şi de pârât, obiecţiunile formulate de părţi fiind soluţionate de experţi.
La termenul de judecată din 20 mai 2011, pârâtul a solicitat efectuarea unei contraexpertize, proba respinsă de către instanţă ca nefiind utilă soluţionării cauzei, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 3205 din 3 iunie 2011, Tribunalul Timiş a admis cererea, a anulat dispoziţiile art. 2 din hotărârile nr. 94, 97, 98, 99, 100, 101, 105, 106, 107, 109, 114, 136, 142, 144, 146, 157, 159, 161, 162, 51, 63, 69, 81 din 9 septembrie 2009, ale art. 2 din hotărârile nr. 52, 54, 55, 56, 58, 59, 61, 62, 75, 76, 80, 82, 83, 93, 153, 32 din 4 septembrie 2009 şi pe cele ale art. 2 din hotărârile nr. 151 şi 152 din 1 septembrie 2009 emise de pârâta Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Recaş şi a obligat pe pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R., la plata către reclamanţi a despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză, conform concluziilor experţilor B.M. şi K.G., după cum urmează:
1) - 84302 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 3657 m.p. din C.F. 400678 Recaş, top A2969/2/2;
2) - 34535 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 1498 m.p. din C.F. 401292 Recaş, top A2969/5/2;
3) - 34396 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 1492 m.p. din C.F. 401181 Recaş, top A2969/6/2;
4) - 34141 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 1481 m.p. din C.F. 401180 Recaş, top A2969/7/2;
5) - 48271 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 2094 m.p. din C.F. 400680 Recaş, top A2969/8/2;
6) - 32599 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 1414 m.p. din C.F. 400672 Recaş, top A2969/9/2;
7) - 28916 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 1254 m.p. din C.F. 400685 Recaş, top A2969/12/2;
8) - 44533 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 1932 m.p. din C.F. 400734 Recaş, top A2969/13/2;
9) - 28471 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 1235 m.p. din C.F. 401170 Recaş, top A2969/14/2;
10) - 63235 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 2737 m.p. din C.F. 400733 Recaş, top A2969/16/2;
11) - 26483 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 1149 m.p. din C.F. 400715 Recaş, top A2969/20/2;
12) - 28017 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 10699 m.p. din C.F. 402300 Recaş, top A2888/1/22/2;
13) - 155797 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 6437 m.p. din C.F. 400719 Recaş, top A2888/1/16/2;
14) - 96283 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 4338 m.p. din C.F. 400863 Recaş, top A2888/1/14/2;
15) - 44546 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 2007 m.p. din C.F. 400692 Recaş, top A2888/1/12/2;
16) - 36298 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 1385 m.p. din C.F. 400769 Recaş, top A2888/1/1/2;
17)-13329 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 579 m.p. din C.F. 401225 Recaş, top A2892/16/2;
18) - 11443 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 458 m.p. din C.F. 401226 Recaş, top A2892/18/2;
19) - 17223 lei către reclamanţii P.I.M. şi P.I.M., despăgubiri pentru suprafaţa de 747 m.p. din C.F. 401221 Recaş, top A2892/19/2;
20) - 60879 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 2755 m.p. din C.F. 401322 Recaş, top A3118/2/2;
21) - 64570 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 2922 m.p. din C.F. 402322 Recaş, top A3118/14/2;
22) - 40439 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1829 m.p. din C.F. 401318 Recaş, top A3118/19/1/2;
23) - 40698 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1925 m.p. din C.F. 402241 Recaş, top A3118/28/2;
24) - 39668 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1795 m.p. din C.F. 402040 Recaş, top A3118/3/2;
25) - 12375 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 561 m.p. din C.F. 401919 Recaş, top A3118/5/2;
26) - 37862 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1713 m.p. din C.F. 401901 Recaş, top A3118/6/2;
27) - 64057 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 2899 m.p. din C.F. 402141 Recaş, top A3118/7/2;
28) - 36129 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1635 m.p. din C.F. 401930 Recaş, top A3118/9/2;
29) - 27119 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1183 m.p. din C.F. 402001 Recaş, top A3118/10/2;
30) - 32463 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1469 m.p. din C.F. 402404 Recaş, top A3118/12/2;
31) - 41503 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1878 m.p. din C.F. 402124 Recaş, top A3118/13/2;
32) - 163502 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 6737 m.p. din C.F. 402235 Recaş, top A3118/23/1/2;
33) - 29200 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1381 m.p. din C.F. 401916 Recaş, top A3118/23/2/2;
34) - 61167 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 2893 m.p. din C.F. 401908 Recaş, top A3118/27/2;
35) - 25559 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1209 m.p. din C.F. 401933 Recaş, top A3118/29/1/2;
36) - 17482 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 827 m.p. din C.F. 401324 Recaş, top A3118/29/2/2;
37) - 37307 lei către reclamantul I.I.M.I., despăgubiri pentru suprafaţa de 1857 m.p. din C.F. 402381 Recaş, top A3114/12/2/2;
38) - 41354 lei către reclamantul M.A., despăgubiri pentru suprafaţa de 1783 m.p. din C.F. 401373 Recaş, top A2888/1/6/2;
39) - 22810,33 lei către reclamanta D.E.C.F.; 22810,33 lei către reclamanta M.D.; 5702,58 lei către reclamantul T.I.I.; 5702,58 lei către reclamantul T.I.C.; 5702,58 lei către reclamantul T.IV.; 5702,58 lei către reclamanta B.I.D.A., despăgubiri echivalente cotelor-părţi din suprafaţa de 2950 m.p. din C.F. 402159 Recaş, top A2888/1/5/2;
40) - 41384 lei către reclamanta D.E.C.F., despăgubiri pentru suprafaţa de 1784 m.p. din C.F. 402255 Recaş, top A2888/1/7/2;
41) - 329805 lei către reclamantul S.Gh.G., despăgubiri pentru suprafaţa de 15600 m.p. din C.F. 400922 Recaş, top A3524/1/16.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse restul pretenţiilor formulate de reclamanţi şi pârâtul a fost obligat, în funcţie de actele justificative depuse la dosar, la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamanţii P.I.M., T.IV., M.D., D.E., C.F., T.I.I., T.I.C., B.I.D.A., M.A. şi I.I.M.I.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită în caz de expropriere se compune din valoarea reală a imobilului expropriat şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare dovezile prezentate în acest sens.
Aşa fiind, instanţa a statuat că în vederea stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, urmează să ţină seama de concluziile exprimate în raportul de expertiză de experţii B.M. şi K.G., concluzii fundamentate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, experţi care au răspuns argumentat, totodată, şi obiecţiunilor formulate de pârât, motiv în care nu poate fi primită solicitarea acestuia de a fi înlăturată această probă.
Instanţa a mai reţinut şi că nu poate primi nici solicitarea reclamanţilor de a le fi acordate despăgubiri într-un cuantum mai mare decât cel calculat de experţii B.M. şi K.G., întrucât această solicitare nu este argumentată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, pârâtul S.R., prin C.N.A.D.R., şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
În motivarea apelului, reclamanţii au susţinut că valoare de circulaţie a terenurilor la momentul exproprierii stabilită prin raportul de expertiză este mult redusă, comparativ cu valoarea reală de circulaţie a acestor terenuri, motiv pentru care apreciază că erau îndreptăţiţi la acordarea despăgubirilor în cuantumul indicat în cererea de chemare în judecată.
Reclamanţii reiterează, totodată, apărarea potrivit căreia, în raport de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, sunt îndreptăţiti la plata atât a valorii de circulaţie a terenurilor la momentul exproprierii, cât şi a daunelor pentru prejudiciile cauzate prin expropriere.
În motivarea apelului, pârâtul a susţinut că se impunea respingerea cererii deduse judecăţii, întrucât la momentul exproprierii, a fost întocmită de expertul U.I.R., în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 198/2004 şi a criteriilor impuse prin Standardul de Evaluare Internaţională I.V.S. 2, documentaţia tehnico economică care cuprindea, printre altele, şi elementele constitutive ale despăgubirilor calculate pentru fiecare dintre terenurile expropriate, anume elementele ce au stat la baza calculării preţului de piaţă al acestora, preţ cu care se vând, în mod obişnuit, terenuri de acelaşi fel cu cel expropriat, precum şi elementele ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin expropriere, anume cele relative la caracteristicile specifice ale fiecărei parcele de teren.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Oradea a susţinut că la judecata în primă instanţă au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin aceea că principiul valorii de piaţă a fost înlocuit cu o estimare a unei valori speciale a terenurilor expropriate din cauza condiţionărilor specifice investiţiei, motiv pentru care se impunea efectuarea unei expertize suplimentare. Apelantul a susţinut că evaluarea terenurilor trebuia să ţină seama de tipul fiecărei parcele expropiate dar şi de sporul de valoare pe care l-au câştigat restul terenurilor rămase în proprietatea reclamanţilor prin faptul amplasării lor în imediata vecinătate a autostrăzii.
Prin decizia civilă nr. 66 din 28 martie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelurile, ca nefondate.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că expertul U.I.R. a participat la judecata în primă instanţă, alături de experţii K.G. şi B.M., la efectuarea expertizei administrate în cauză în vederea stabilirii valorii de circulaţie a terenurilor expropriate din patrimoniul reclamanţilor şi, respectiv, a prejudiciilor cauzate acestora prin expropriere.
Instanţa de apel a observat că la momentul stabilirii despăgubirilor evidenţiate în hotărârile contestate, Comisia pentru aplicarea Legii Nr. 198/2004 Recaş a avut în vedere doar valoarea de circulaţie a terenurilor expropriate, nu şi prejudiciile cauzate proprietarilor, cerinţă impusă de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/2004.
În atare condiţii, instanţa de apel a statuat că în mod corect prima instanţă a validat concluziile experţilor K.G. şi B.M., concluzii potrivit cărora reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească atât despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a terenurilor expropriate, cât şi despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate prin expropriere, cum ar fi cele suferite prin dezmembrarea parcelelor de teren deţinute în proprietate, în scopul preluării doar a unora dintre acestea, anume a acelora necesare construcţiei autostrăzii.
Aşa fiind, instanţa de apel a reţinut că apelurile declarate de pârât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Oradea se dovedesc a fi nefondate.
Referitor la apelul declarat de reclamanţi, instanţa a reţinut că nu poate fi primit, deoarece aceştia s-au rezumat să formuleze critici cu caracter general, fără a indica, în concret, care sunt argumentele pe care îşi fundamentează afirmaţia potrivit căreia valoarea de circulaţie a terenurilor expropriate stabilită la judecata în primă instanţă nu ar corespunde valoarii reale de circulaţie a acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul S.R., prin C.N.A.D.R., fără a indica vbreun motiv de recurs, şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, care a indicat incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul a reiterat apărarea potrivit căreia despăgubirile stabilite prin procesul verbal de evaluare întocmit de U.I.R. au fost calculate prin raportare atât la valoarea de circulaţie a terenurilor expropriate, cât şi la prejudiciile suferite de reclamanţi prin expropriere, adică în concordanţă cu prevederile Legii nr. 33/1994 şi cu respectarea criteriilor stabilite prin Standardul de Evaluare Internaţională I.V.S. 2.
În atare condiţii, pârâtul susţine că instanţele de fond trebuiau să înlăture concluziile celorlalţi experţi evidenţiate în raportul de expertiză efectuat în procesul pendinte şi să îşi însuşească doar concluziile expertului U.I.R. referitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.
În motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a susţinut că hotărârile instanţelor de fond sunt nelegale, în parte, anume în ceea ce priveşte acordarea unor despăgubiri pentru repararea prejudiciilor pretins cauzate prin expropriere.
Anume, recurentul susţine că nu puteau fi acordate despăgubiri constând în eventuale taxe notariale, comisioane pentru agenţii imobiliare ori cheltuieli de deplasare la diverse instituţii publice, în cazul cumpărării ipotetice de către reclamanţi a unor terenuri similare (în procent de 10 %), în contravaloarea subvenţiei de care reclamanţii ar fi putut beneficia pentru parcelele de teren care, dacă nu ar fi fost dezmembrate, ar fi măsurat mai mult de 3000 m.p. şi a ratei de actualizare a acesteia (1,813 lei/m.p. şi respectiv, 0,428 euro/m.p.), în contravaloarea recoltei de porumb ce ar fi putut fi obţinută în ultimul an, în condiţiile în care reclamanţii nu ar fi fost lipsiţi de folosinţă terenurilor (calculată la 800 Kg/ha), în contravaloarea cheltuielilor suplimentare pentru deplasarea utilajelor agricole şi a lucrătorilor agricoli (în procent de 10 % şi de 5 %), în contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenurile rămase în proprietatea reclamanţilor care nu mai pot fi exploatate eficient ca urmare a formelor geometrice neregulate (în procent de 50 %) despăgubiri ce nu se subsumează celor prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care se constituie într-o sursă de îmbogăţire fără o justă cauză a reclamanţilor.
Analizând recursurile deduse judecăţii, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris şi numai în măsura în care a fost formulat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 302^1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs, calea de atac este lovită de nulitate.
Totodată, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţilor din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor.
În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, nu are deschisă calea de atac a recursului.
În speţa supusă analizei, se constată că aspectele invocate de pârâtul S.R. prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar cele evidenţiate în memoriul de recurs depus de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea sunt formulate omisso medio.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de pârât, se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă şi reală a legii, anume ca soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea şi înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanţa de recurs nu poate verifica dacă instanţele de fond au făcut o apreciere corectă sau eronată a probatoriului şi, respectiv, dacă s-a comis o gravă greşeală cu privire la anumite împrejurări de fapt ale cauzei, ştiut fiind că o astfel de verificare era permisă prin dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Prin cererea de recurs, pârâtul se rezumă să invoce doar faptul că instanţele de fond au apreciat şi şi-au însuşit greşit concluziile experţilor experţii K.G. şi B.M., evidenţiate în raportul de expertiză efectuat în cauză, deşi, în opinia sa trebuia însuşită opinia expertului U.I.R., expert care a realizat evaluarea terenurilor şi la momentul exproprierii, evaluare care a stat la baza emiterii hotărârilor contestate în procesul pendinte.
Or, o asemenea critică, care nu este fundamentată pe o încălcare a dispoziţiilor legale relative la încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiză, ci doar pe greşita apreciere de către judecătorii fondului a concluziilor enunţate de experţi, se constituie într-o critică de netemeinicie a hotărârilor instanţelor de fond şi nu de nelegalitate, în înţelesul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care nu poate fi primită şi analizată de instanţa de recurs.
Cât priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, se constată că argumentul pe care îşi fundamentează critica de nelegalitate, anume încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin faptul acordării reclamanţilor a unor despăgubiri suplimentare pentru repararea unor prejudicii ipotetice, nu a făcut obiect al apelului declarat şi, pe cale de consecinţă, obiect al analizei instanţei de apel.
Anume, se constată că recurentul, prin intermediul apelului a criticat soluţia primei instanţe doar în ceea ce priveşte greşita stabilire a valorii reale de circulaţie a terenurilor expropriate, componentă distinctă a despăgubirilor ce se calculează potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, nu şi în ceea ce priveşte despăgubirile stabilite de prima instanţă pentru repararea prejudiciilor suplimentare cauzate reclamanţilor prin expropriere.
În atare condiţii, fiind vorba de o critică formulată omisso medio, instanţa de recurs se află în imposibilitate să o analizeze.
Aşa fiind, pentru considerentele de drept arătate, reţinând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează ca, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., să constate nulitatea recursurilor deduse judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Constată nule recursurile declarate de pârâtul S.R. prin Ministerul Transporturilor – C.N.A.D.N.R. SA – D.D.P. Timişoara şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei nr. 66 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 196/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 181/2013. Civil. Evacuare. Pretenţii. Recurs → |
|---|
