ICCJ. Decizia nr. 196/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 196/2013
Dosar nr. 4332/1/2012
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă constată următoarele:
Prin decizia nr. 3519 din 18 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de D.M.R. împotriva deciziei nr. 4922 din 8 iunie 2011 a aceleiaşi instanţe.
S-a observat de către instanţa supremă că dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. au fost invocate numai formal, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie motivelor de contestaţie în anulare pe care aceste prevederi le reglementează - judecarea pricinii cu lipsă de procedură (art. 317 alin. (1) pct. 1), respectiv pronunţarea hotărârii cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă (art. 317 alin. (1) pct. 2).
Contestatoarea s-a plâns de faptul că instanţa de recurs nu a analizat actul de vânzare-cumpărare autentificat din 10 octombrie 1925, deşi acesta exista la dosar şi era esenţial în dezlegarea cauzei, ceea ce, în opinia sa, ar reprezenta o eroare materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.; tot dintr-o eroare materială, instanţa de recurs a ignorat că s-a revendicat tot imobilul, nu doar o cotă parte.
De asemenea, contestatoarea a fost nemulţumită de faptul că instanţa nu a analizat motivul de recurs referitor la actul de vânzare-cumpărare menţionat şi nici concluziile scrise prin care reitera existenţa respectivului act, că i-a nesocotit dreptul la apărare şi că a judecat mai mult decât s-a cerut.
S-a reţinut, contrar susţinerilor contestatoarei, că faptul că instanţa de recurs nu a analizat actul de vânzare-cumpărare menţionat nu constituie o eroare materială în sensul dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ.
Potrivit acestor prevederi legale, o hotărâre dată în recurs poate fi retractată pe calea contestaţiei în anulare dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale. Noţiunea de greşeală materială are aici înţelesul de greşeală materială evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv, anularea lui ca netimbrat şi alte situaţii asemănătoare, în condiţiile în care la dosar se găseau dovezi că recursul a fost depus în termen sau că a fost timbrat, situaţii pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor; or, nu o asemenea greşeală formală s-a imputat instanţei de recurs, ci o eventuală greşeală de judecată, de fond, generată de neanalizarea unui mijloc de probă administrat în cauză.
În ce priveşte aserţiunea contestatoarei, potrivit căreia instanţa de recurs ar fi ignorat, dintr-o eroare materială, că ea a revendicat tot imobilul, nu doar o cotă parte, s-a reţinut că nici aceasta nu se circumscrie motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., raportat la înţelesul noţiunii de eroare materială, astfel cum a fost prezentat mai sus.
Pe de altă parte, deşi omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs constituie motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., s-a constatat că acesta nu este incident în speţă.
Astfel, retractarea pe calea contestaţiei în anulare a unei hotărâri pronunţată în recurs este posibilă, conform art. 318 teza a II-a C. proc. civ., atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
A rezultat că respectivul motiv de contestaţie în anulare are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare sau modificare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 304 C. proc. civ., ceea ce presupune încadrarea criticilor formulate de parte în aceste dispoziţii.
Or, în speţă, din verificarea deciziei supusă contestaţiei în anulare a rezultat că instanţa de recurs, statuând asupra încadrării în drept a recursurilor exercitate de contestatoare, în exercitarea obligaţiei prevăzute de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., a stabilit că doar criticile referitoare la cheltuielile de judecată se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi că toate celelalte critici sunt străine de cauză.
În contextul arătat, s-a reţinut că nu se poate imputa instanţei de recurs că neanalizând aspectele invocate de contestatoare cu privire la actul de vânzare-cumpărare autentificat din 10 octombrie 1925, ar fi săvârşit o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs în sensul art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
În ce priveşte omisiunea de cercetare a concluziilor scrise de către instanţa de recurs, invocată, de asemenea, de către contestatoare, s-a reţinut că o atare omisiune nu constituie motiv de contestaţie în anulare, având această semnificaţie numai omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs, conform celor anterior arătate.
În fine, contestatoarea a mai imputat instanţei de recurs că i-a nesocotit dreptul la apărare şi că a judecat mai mult decât s-a cerut, împrejurări care nu au putut fi însă analizate, întrucât exced celor patru motive de contestaţie în anulare prevăzute limitativ de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire D.M.R., cu prezentarea evoluţiei cauzei dedusă judecăţii de la înregistrarea acţiunii şi a soluţiilor pronunţate în dosar, cu punctarea diverselor stări de fapt şi chiar a atitudinii părţilor adverse.
Cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în considerarea argumentelor ce succed.
Art. 322 C. proc. civ. stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în ipotezele prevăzute de pct. 1-10 ale textului de lege.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
În cauză însă, cererea de revizuire nu respectă cerinţele impuse de art. 322 C. proc. civ., care constituie sediul materiei.
Astfel, textul cuprins la art. 322 C. proc. civ. cuprinde precizarea, în ceea ce priveşte hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă se atacă o hotărâre dată de o instanţă de recurs atunci când a evocat fondul.
Se constată că în speţă, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub acest aspect, şi anume prin decizia atacată s-a respins ca nefondată o contestaţie în anulare şi, prin urmare, nu s-a evocat fondul.
Aşadar, raportând cererea de revizuire la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, pentru a fi operant motivul de revizuire reglementat de acest text de lege, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Se reţine totodată, în plus, că argumentele pentru care a fost promovată cererea de revizuire, prin care se prezintă stări de fapt şi etapele soluţionării dosarului, nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de pct. 1-10 ale art. 322 C. proc. civ., care prevăd limitativ condiţiile în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi solicitarea intimatei G.S. dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de aceasta, obligându-se revizuenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reduse în conformitate cu prevederile alin. (3) al articolului enunţat, având în vedere complexitatea cauzei dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de D.M.R. împotriva deciziei nr. 3519 din 18 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Obligă pe revizuentă la 500 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata G.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 194/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 186/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
