ICCJ. Decizia nr. 1943/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASATIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1943/2013
Dosar nr. 51537/3/2011
Şedinţa publică de la 16 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 30 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. 51537/2011, reclamanţii V.A.V. şi V.N. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că reclamanţii sunt proprietari în indiviziune în cote egale, asupra imobilului situat în localitatea P.L., judeţul Ilfov, compus din teren în suprafaţa de 4000,57 mp, din care suprafaţa de 1500 mp identificata cadastral cu nr. A1 şi suprafaţa de 2500,57 mp identificată cadastral cu nr. A2, şi construcţii după cum urmează: staţie distribuţie carburanţi, magazin, birouri, cuva beton, peron pompe, parcare şi împrejmuire în suprafaţă construită de 353,06 mp, cu destinaţia „staţie distribuţie carburanţi”. Totodată, au solicitat să se constate că sunt proprietari în indiviziune, în cote egale, ai autoturismului marca D.
În motivarea cererii au arătat că au avut calitatea de asociaţi în cadrul SC O.P. SRL, cu sediul în Bucureşti, sector 4, cu o participare la capitalul social de 50% fiecare, însă prin sentinţa comercială nr. 676 din 20 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a comercială, în dosarul nr. 7651/3/2005 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de societatea comercială, iar Ia data de 20 noiembrie 2006, prin sentinţa comercială nr. 362, s-a dispus intrarea în faliment a societăţii şi dizolvarea acesteia, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
După deschiderea falimentului şi până Ia închiderea procedurii, au achitat, din resurse proprii, ambii creditori înscrişi în Tabelul Definitiv de Creanţe, însă judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței în condiţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 constatând lipsa oricăror bunuri din patrimoniul social, deşi debitoarea avea deschis punct de lucru în imobilul ce face obiectul cererii.
La data respectivă, din patrimoniul social făceau parte bunurile menţionate în preambulul acţiunii, bunuri care, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (7) raportat la art. 42 din Legea nr. 359/2004, trec în proprietatea indiviză a asociaţilor, proporţional cotelor de participare la capitalul social.
Au apreciat că vocaţia procesuală a statului român derivă din dispoziţiile art. 477 C. civ., raportat la prevederile art. 4 din O.G. nr. 14/2007, în considerarea faptului că, în speţă, calitatea procesuală pasivă trebuie apreciata în raport cu cel care ar fi putut pretinde un drept asupra bunului în momentul radierii, iar aptitudinea de a culege bunurile abandonate, fără stăpân, o are statul român.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., art. 31 alin. (7) şi art. 42 din Legea nr. 359/2004.
În dovedirea susţinerilor lor, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a formula apărări şi propune probe.
Prin sentinţa civilă nr. 2105 din 28 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 martie 2002 fie câtre Biroul Notarial Public I.C., reclamanţii V.N. şi V.A.V. (soţi) au vândut cumpărătoarei SC O.P. SRL dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 1500 mp identificat cadastral cu nr. A1 şi asupra terenului intravilan în suprafaţă de 2500,57 mp, identificat cadastral cu nr. A2, ambele situate în comuna P.L., judeţul Ilfov.
În baza autorizaţiei de construire din 2 iulie 2003 obţinute de societate, s-a edificat pe teren o staţie de distribuţie carburanţi, magazin, birouri, cuva beton, peron pompe, parcare şi împrejmuire, fiind înscrise şi aceste construcţii în cartea funciară a comunei P.L. pe numele societăţii SC O.P. SRL în data de 8 martie 2004, prin încheierea nr. 3654 (potrivit extrasului de carte funciară din 15 februarie 2011).
Potrivit copiei de pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului marca D. berlină, acesta este în proprietatea SC O.P. SRL, data înmatriculării fiind 28 iunie 2007.
Acţionarii societăţii cu răspundere limitată SC O.P. SRL au fost reclamanţii, conform actului constitutiv.
Prin sentinţa comercială nr. 676 din 20 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială în Dosarul nr. 7651/3/2005 (fost nr. 1130/2005), în temeiul Legii nr. 64/1995, s-a deschis procedura de reorganizare şi lichidare judiciară împotriva debitoarei SC O.P. SRL, la cererea creditoarei SC C.I. SRL.
Prin sentinţa comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2008 pronunţată în acelaşi dosar de aceeaşi instanţă, în conformitate cu art. 107 lit. a) pct. b) şi c) din Legea nr. 85/2006 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC O.P. SRL, s-a ridicat dreptul de administrare al debitoarei, fiind dispusă, totodată, dizolvarea societăţii debitoare, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, precum şi sigilarea bunurilor din averea debitoarei. Totodată, s-a dispus predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator şi s-a desemnat lichidatorul judiciar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC O.P. SRL, prin administrator V.N., soluţionat în sensul respingerii recursului, ca nefondat, prin decizia nr. 392R din 14 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială în Dosarul nr. 7651/3/2005.
Prin încheierea din 7 mai 2007 s-a dispus prorogarea soluţionării cererii formulate de lichidatorul judiciar întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 după analizarea înscrisurilor depuse de debitoare.
Prin sentinţa comercială nr. 3889 din 22 octombrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 7651/3/2005 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, s-a închis procedura insolvenţei faţă de debitoarea SC O.P. SRL şi s-a dispus radierea societăţii debitoare, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi şi efectuarea plăţii pentru activitatea acestuia din fondul ORC.
În considerentele acestei din urmă sentinţe s-au reţinut următoarele: societatea debitoare şi-a încetat activitatea şi nu are bunuri în patrimoniu pentru a fi valorificate şi pentru a acoperi cheltuielile de procedură, motiv pentru care judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 şi radierea societăţii.
Contrar susţinerilor reclamanţilor, care au afirmat în cerere că împotriva sentinţei comerciale nr. 3889 din 22 octombrie 2007 nu s-ar fi formulat recurs, din verificările efectuate în sistemul informatizat ECRIS a realizat că împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs de către uluitoarea SC O.P. SRL, prin administrator V.N., soluţionat prin decizia civilă nr. 1534R din data de 24 octombrie 2011, Dosar nr. 5196/2/2011, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul respingerii recursului, ca fiind tardiv formulat. Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta SC O.P. SRL, prin V.A.V., împotriva sentinţei comerciale nr. 3062 din 20 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a comercială, în Dosarul nr. 7651/3/2005.
S-a mai reţinut că în ceea ce priveşte autovehiculul, data înmatriculării acestuia (28 iunie 2007) este ulterioară ridicării dreptului de administrare al administratorului societăţii, şi ulterioară intrării în faliment a societăţii, prin sentinţa comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2006.
De asemenea, din analiza înscrisurilor depuse Ia dosarul cauzei rezultă faptul că radierea societăţii cu răspundere limitată, SC O.P. SRL, a fost dispusă ca urmare a închiderii procedurii însolvenţei, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia, în orice stadiu ai cedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului on că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Prima instanţă a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (7) şi art. 42 din Legea nr. 359/2004 vizează situaţia reglementată de art. 30 din acelaşi act normativ, a dizolvării de drept a persoanei juridice ca urmare a neefectuării preschimbării certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, până Ia termenul prevăzut la art. 28. Dispoziţiile art. 26-32 din Legea nr. 359/2004 sunt inserate în capitolul V ai legii, referitor la preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală, reglementând, inclusiv, sancţiunea ce operează în cazul nerespectării de către persoanele juridice a obligaţiei preschimbării acestor certificate (respectiv dizolvarea de drept a persoanei juridice în temeiul art. 30, conform procedurii reglementate de art. 31 şi urm. din Legea nr. 359/2004).
Din înscrisurile depuse Ia dosar a rezultat că radierea societăţii s-a dispus prin sentinţa judecătorului sindic, în temeiul Legii însolvenţei nr. 85/2006, şi nu în temeiul unei dispoziţii legale care să dispună radierea de drept, astfel încât prima instanţă a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (7) şi art. 42 din Legea nr. 359/2004 nu sunt aplicabile în cauză.
Dispoziţiile art. 30 şi 31 din Legea nr. 359/2004 reglementează un caz particular de dizolvare de drept a unei persoane juridice (societate comercială), derogatoriu de la prevederile Legii nr. 30/1991 privind societăţile comerciale şi, prin urmare, de strictă aplicare. Având în vedere principiul potrivit căruia regula specială derogă de Ia regula generală, interpretându-se restrictiv şi aplicându-se strict situaţiilor prevăzute de regula specială, prima instanţă a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 ce prevăd că bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerţului în condiţiile alin. (5) [respectiv în cazul în care radierea s-a făcut fără urmarea procedurii de lichidare, deoarece până Ia expirarea termenului prevăzut Ia alin. (4) nu a fost înregistrată nîcio cerere pentru numirea unui lichidator] revin asociaţilor, nu se aplică şi situaţiei din prezenta speţă.
În cauză, a fost urmată procedura lichidării, conform Legii nr. 85/2006, însă s-a reţinut prin hotărâre judecătorească irevocabilă că în patrimoniul societăţii nu existau Ia data închiderii procedurii bunuri mobile şi imobile, motiv pentru care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei, radierea societăţii debitoare şi descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi.
S-a concluzionat că, nefiind aplicabile dispoziţiile invocate de reclamanţi în cererea introductivă [ale art. 31 alin. (7) şi art 42 din Legea nr. 359/2004], reţinându-se şi faptul că acţiunea în constatare nu poate fi primită în situaţia în care părţile aveau posibilitatea realizării drepturilor lor în altă procedură, pe care din propria culpă nu au urmat-o, precum şi imposibilitatea pronunţării unei hotărâri care să contrazică constatările irevocabile ale judecătorului sindic, prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în constatare formulată.
În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 284 C. proc. civ., împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii V.A.V. şi V.N.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că, în mod neîntemeiat, s-a apreciat de către prima instanţă că dispoziţiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 nu sunt aplicabile în speţă, câtă vreme art. 42 din acelaşi act normativ conferă primului text caracter de generalitate pentru toate ipotezele în care operează dizolvarea de drept a societăţii comerciale, inclusiv cea a falimentului. Mai mult, potrivit art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care nu derogă de la dispoziţiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006, indiferent de situaţie, bunurile rămase de pe urma lichidării, după satisfacerea întregului pasiv social, intră de drept în proprietatea asociaţilor, proporţional cu participarea la capitalul social. Nu în ultimul rând, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 tranşează problema de drept în situaţia vidului legislativ.
Prin decizia civilă nr. 263/A din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de către reclamanţii, a fost schimbată sentinţa apelată, a fost admisă cererea reclamanţilor şi s-a constatat că aceştia sunt coproprietari, în cote de câte 50% fiecare, asupra următoarelor bunuri: terenul în suprafaţă toată de 4000,57 mp, situat în intravilanul localităţii P.L., judeţul Ilfov, compus din 1500 m teren cu nr. cadastral nr. A1 şI 2500,57 mp teren cu nr. cadastral nr. A2; construcţiile situate pe aceste suprafeţe de teren, staţie distribuţie carburanţi, magazin, birouri, cuvă beton, peron pompe, parcare şi împrejmuire în suprafaţă totală de 353,06 mp; autoturismul marca D.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată SC O.P. SRL autentificat din 19 iunie 2000, apelanţii reclamanţi au fost asociaţi ai acestei societăţi comerciale, cu o cotă de participare de 50% fiecare din capitalul social total.
Pnn contractul de vânzare-cumpărare din 27 martie 2002 de către Biroul Notarial Public I.C., apelanţii reclamanţi V.N. şi V.A.V. (soţi) au vândut cumpărătoarei SC O.P. SRL dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţa de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. A1 şi asupra terenului intravilan în suprafaţă de 2500,57 mp, identificat cadastral cu nr. A2, ambele situate în comuna P.L., judeţul Ilfov.
În baza autorizaţiei de construire din 2 iulie 2003 obţinute de societate, s-a edificat pe teren o staţie de distribuţie carburanţi, magazin, birouri, cuva beton, peron pompe, parcare şi împrejmuire.
Potrivit extrasului de carte funciară din 15 februarie 2011, atât terenul cât şi construcţiile edificate pe acesta fost înscrise în cartea funciară a comunei P.L. pe numele societăţii SC O.P. SRL, prin încheierile nr. 3379 din 24 aprilie 2002 şi nr. 3654 din 8 martie 2004,
Potrivit copiei de pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului marca D. berlină, acesta este în proprietatea SC O.P. SRL, data înmatriculării fiind 28 iunie 2007.
Prin sentinţa comercială nr. 676 din 20 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a comercială, în Dosarul nr. 7651/3/2005, în baza art. 38 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 republicată s-a deschis procedura de reorganizare şi lichidare judiciară împotriva debitoarei SC O.P. SRL, la cererea creditoarei SC C.I. SRL.
Prin sentinţa comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2006 pronunţată în acelaşi dosar de aceeaşi instanţă, în conformitate cu art. 107 lit. a) pct. b) şi c) din Legea nr. 85/2006 s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generată a debitoarei SC O.P. SRL, s-a ridicat dreptul de administrare al debitoarei, fiind dispusă, totodată, dizolvarea societăţii debitoare, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, precum şi sigilarea bunurilor din averea debitoarei. Totodată, s-a dispus predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator şi s-a desemnat lichidatorul judiciar.
Prin sentinţa comercială nr. 3889 din 22 octombrie 2007 pronunţa în Dosarul nr. 7651/3/2005 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, s-a închis procedura insolvenţei faţă de debitoarea SC O.P. SRL şi s-a dispus radierea societăţii debitoare, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi şi efectuarea plăţii pentru activitatea acestuia din fondul ORC.
Conform art. 12 din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii, bucurându-se, deci, de autoritate de lucru judecat relativă, ceea ce presupune şi că sentinţa exprimă, în această etapa procesuală, până Ia soluţionarea recursului, adevărul în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi de drept reţinută.
Însă, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede că „Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate Ia controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei”.
Prin urmare, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, în ceea ce priveşte hotărârea judecătorului-sindic, operează exclusiv în limitele atribuţiilor conferite acestuia de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că în sentinţa comercială nr. 38989 din 22 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, s-a reţinut că societatea debitoare nu are bunuri mobile şi imobile în patrimoniu, însă, în procedura insolvenţei, judecătorul-sindic nu a fost informat în legătură cu existenţa acestor bunuri pentru a dispune în consecinţă, acest aspect fiind adus la cunoştinţa instanţei comerciale în cadrul recursului formulat de societatea debitoare împotriva sentinţei comerciale nr. 38989 din 22 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, recurs care a fost respins, ca tardiv formulat.
În această situaţie şi faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2008, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se răsfrânge numai cu privire la situaţia de fapt avută în vedere de judecătorul sindic.
Or, în prezentul litigiu, s-a făcut dovada cu actele depuse, că în patrimoniul societăţii radiate prin sentinţa civilă menţionată au rămas atât bunuri mobile cât şi imobile, cu privire la care nu s-a dispus nicio măsură şi a căror situaţie juridică a rămas incertă din momentul radierii societăţii comerciale din Registrul Comerţului, astfel încât, constatarea, în prezentul litigiu, asupra drepturilor aflate în patrimoniul persoanei juridice radiate, pe baza unor aspecte ce nu au fost avute în vedere în procedura insolvenţei nu vine să înfrângă principiul puterii lucrului judecat.
Prima instanţa a apreciat în mod greşit că apelanţii reclamanţi au închisă, în prezent, calea acţiunii în constatarea dreptului, în temeiul art. 111 C. proc. civ., sub acest aspect instanţa de apel reţinând că acţiunea în realizare pe calea procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2005 nu mai este la îndemâna reclamanţilor, astfel încât rămâne nelămurită situaţia juridică a terenului şi construcţiei, înscrise în cartea funciară a comunei P.L. pe numele societăţii SC O.P. SRL şi a autovehiculului marca D., înmatriculat pe numele aceleiaşi societăţi comerciale, bunuri ce figurează şi în prezent în patrimoniul unei persoane juridice radiate.
Or, datorită faptului ca închiderea procedurii insolvenţei a intervenit în etapa falimentului, prin sentinţa comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a comercială, că în patrimoniul debitoarei au rămas bunuri revalorificate, iar creanţele din tabloul definitiv au fost satisfăcute, prin plata acestora de către societatea debitoare, în acest mod fiind atins scopul prevăzut de Legea nr. 88/2006, al recuperării datoriilor către creditori, deveneau incidente dispoziţiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „Dacă creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii falimentului şi de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat (...) urmând ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză a asociaţilor/acţionarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social”.
Apelanţii reclamanţi au indicat dispoziţiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 30/1991, ca temei al cererii de chemare în judecată, însă instanţa de apel a apreciat, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, întrucât radierea SC O.P. SA nu s-a dispus ca urmare a dizolvării de drept a societăţii, ipoteza avută în vedere de prevederile legale indicate de reclamanţi, ci în procedura insolvenţei. Cauza juridică, însă, nu este echivalentă cu un anumit text legal, ci se defineşte ca situaţia de fapt încadrată juridic în anumite instituţii juridice şi reglementări legale aplicabile în raport de mijlocul procedural ales de parte.
Or, astfel cum s-a arătat, cererea apelanţilor reclamanţi, prin care au solicitat să se constate că sunt proprietari în îndiviziune, în cote egale, asupra bunurilor aflate în proprietatea societăţii radiate, la care au avut calitatea de asociaţi, se circumscrie ipotezei prevăzută de dispoziţiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
În aceiaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 280 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora „Bunurile rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul comerţului revin acţionarilor”, dispoziţii aplicabile „tuturor categoriilor de persoane juridice înregistrate în registrul comerţului”, potrivit art. V din O.U.G. nr. 43/2010, prin care a fost modificată Legea nr. 31/1990.
În speţa, având în vedere că actul constitutiv al societăţii cu răspundere limitată SC O.P. SA, autentificat din 19 iunie 2000, face dovada că apelanţii reclamanţi au fost asociaţi ai acestei societăţi comerciale, cu o cotă de participare de 50% fiecare din capitalul social total, bunurile râmase în patrimoniul persoanei juridice vor reveni celor doi asociaţi, aceştia dobândind proprietatea asupra bunurilor în îndiviziune, în cotele de participaţie la capitalul social.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul-recurent Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bucureşti, aducându-i următoarele critici:
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, prin sentinţa comercială nr. 3889 din 22 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a comercială, în Dosarul nr. 7651/3/2005, s-a închis procedura insolvenţei faţă de debitoarea SC O.P. SRL, reţinându-se că aceasta nu mai are bunuri în patrimoniu pentru a fi valorificate, astfel încât această hotărâre se bucură de puterea lucrului judecat în ceea ce priveşte aspectele asupra cărora instanţa s-a pronunţat prin respectiva hotărâre.
În mod greşit, a reţinut instanţa de apel că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, în ceea ce priveşte hotărârea judecătorului sindic, operează doar în limitele atribuţiilor conferite acestuia de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2008, deoarece reclamanţii au avut cunoştinţă de procedura insolvenţei, aceştia plătind creditorii societăţii din resurse personale,
Ca atare, s-a apreciat de către recurent că reclamanţii puteau să atragă atenţia judecătorului sindic cu privire la situaţia de fapt.
Recurentul a indicat, drept practică judiciară, decizia civilă nr. 995 din 4 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
De asemenea, recurentul a mai invocat şi faptul că acţiunea în constatare era inadmisibilă cât timp aceştia aveau la îndemână o acţiune în realizarea dreptului, respectiv procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 10 mai 2013 intimaţii-reclamanţi au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia recorată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Astfel, în mod corect, a reţinut instanţa de apel că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, în ceea ce priveşte hotărârile judecătorului sindic, operează doar în limitele atribuţiilor conferite acestuia de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuţii care sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.
Instanţa de apel a stabilit o altă stare de fapt, şi anume aceea că judecătorul sindic nu a fost informat în legătură cu existenţa unor bunuri în patrimoniul debitoarei supuse procedurii insolvenţei, reţinându-se, totodată, că s-a dovedit, pe de o parte, că aceste bunuri existau în patrimoniul debitoarei, iar pe de altă parte, că au fost plătite integral creanţele înscrise în tabloul definitiv, atingându-se, astfel, scopul prevăzut de Legea nr. 85/2006, acela al recuperării datoriilor către creditori, astfel încât, în mod corect, a stabilit instanţa de apel, faţă de situaţia de fapt reţinută, că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006 şi nu dispoziţiile legale invocate de către reclamanţi în cererea introductivă.
De altfel, chiar recurenta a recunoscut că reclamanţii au fost cei care au plătit toate creanţele înscrise în tabelul definitiv, inclusiv către creditorul organ financiar, astfel că rămânerea bunurilor proprietatea societăţii debitoare pentru care s-a închis procedura insolvenţei, în patrimoniul statului, a echivalat cu o îmbogăţire fără just temei a acestuia.
De asemenea, Înalta Curte, a constatat că nu poate fi reţinută nici critica cu privire Ia inadmisibilitatea acţiunii în constatare, cât timp reclamaţii nu mai aveau la îndemână o acţiune în realizare, aşa după cum rezultă din starea de fapt reţinută de către instanţa de apel, o astfel de soluţie fiind şi echitabilă, în sensul art. 6 şi respectiv art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cât timp scopul procedurii instituite de Legea nr. 85/2006 a fost atins prin faptul păţii tuturor creanţelor către creditorii înscrişi în tabloul definitiv de creanţe.
Prin urmare, în mod legal, a constatat instanţa de apel că reclamanţii sunt coproprietarii, în cote egale, asupra bunurilor rămase în averea debitorului SC O.P. SRL, după închiderea procedurii insolvenţei, prin plata tuturor creanţelor înscrise în tabloul definitiv.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 263/A din 26 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 690/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2065/2013. Civil. Fond funciar. Revizuire -... → |
|---|
