ICCJ. Decizia nr. 2126/2013. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2126/2013
Dosar nr. 5079/84/2011
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4226 din data de 14 august 2012 pronunţată de Tribunalul Sălaj, în Dosarul nr. 5079/84/2011 s-au respins excepţiile necomoetentei materiale a Tribunalului Sălaj, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâţi.
S-a admis excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâţi şi, în conscinţă, s-a respins capătul cererii precizate a reclamantului T.P.N., privind obligarea Consiliului Local R., prin Primar şi comuna R. prin Primar, să încheie contractul de vânzare-cumpărare a imobilului Complex Zootehnic R. ori pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
S-a admis capătul cererii precizate a reclamantului T.P.N., în contradictoriu cu Consiliul Local R., prin primar, privind obligarea pârâţilor la plata integrală, către reclamant, a sumei ed 486.247,45 RON, reprezentând contravaloarea investiţiilor actualizate, executate la Complex Zootehnic R. şi instituirea, în favoarea reclamantului, a unui drept de retenţie asupra imobilului Complex Zootehnic R., până la data integrală a sumei de 486.247,45 RON, reprezentând contravaloarea investiţiilor actualizate, executate la Complex Zootehnic R.
S-a luat act de renunţarea reclamantului la solicitarea cheltuielilor de judecată, iar acesta a fost obligat la plata sumei de 583,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în privinţa petitului de obligare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare puterea de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 979/2008 pronunţată în Dosarul nr. 147/84/2008 al Tribunalului Sălaj, motivat de faptul că prin această hotărâre s-au stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin contractul de atribuire în folosinţă gratuită a Complexului Zootehnic R. astfel încât pârâta nu poate fi obligată la încheierea contractului.
În acelaşi timp, a reţinut instanţa de fond că prin aceeaşi hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat s-a stabilit că art.7 din O.G. nr. 168/2001 consacră facultatea şi obligaţia proprietarului de a decide vânzarea imobilelor, însă numai la expirarea termenului de atribuire în folosinţă.
Pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, instanţa de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică de evaluare, înlăturând apărările formulate de către reclamant cu privire la întreaga sumă solicitată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul T.P.N. solicitând modificarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi pârâtul Consiliul Local al comunei R.
Faţă de împrejurarea că apelul nu a fost timbrat, s-a admis excepţia netimbrării şi s-a anulat ca netimbrat apelul pârâtei.
În privinţa apelului reclamantului s-a reţinut, în rezumat că următoarele:
Instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat prin luarea în considerare a efectelor pe care le produce în realitatea de fapt şi de drept o hotărâre judecătorească prin care au fost analizate solicitări similare ale părţii.
S-a reţinut în mod corect că în sentinţa civilă nr. 979/2008 pronunţată în Dosarul nr. 147/84/2008 al Tribunalului Sălaj faţă de aceleaşi părţi s-a mai discutat pretenţia reclamantului de obligare a pârâtei la încheierea contractului, stabilindu-se că acest lucru nu este posibil din anumite considerente exprimate în hotărârea citată.
S-a stabilit că, odată ce o hotărâre judecătorească este dată şi nu e reformată în căile de atac, se prezumă că ea consacră adevăratele raporturi juridice ce există între părţile care au purtat litigiul.
Referitor la cuantumul despăgubirilor solicitate, Curtea a reţinut că în mod corect, s-au avut în vedere de către instanţa de fond concluziile expertizei tehnice de evaluare.
În privinţa cererii completatoare a apelului de reducere a onorariului consilierului juridic, Curtea a reţinut că această cerere trebuia adresată, în principal, instanţei de fond care are competenţa de a soluţiona cererile de acordare a cheltuielorde judecată.
Referitor la fondul acestei cereri, Curtea a reţinut că onorariul administrat este justificat în raport de faptul că principala cerere trebuia adresată, în principal, instanţei de fond care are competenţa de a soluţiona cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.
Referitor la fondul acestei cereri, Curtea a reţinut că onorariul administrat este justificat în raport de faptul că principala cerere a reclamantului de obligare la încheierea contractului a fost respinsă de către instanţa de fond.
În consecinţă, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a respins apelul declarat de reclamant.
Împotriva deciziei civile nr. 179 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul care a solicitat casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare pentru soluţionarea fondului litigiului.
În rezumat, recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii raportat la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1201, 1202 C. civ. şi la neaplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) teza finală şi art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 168/2011. S-a invocat şi nesocotirea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Recurentul a învederat că judecata a avut loc în urma casării hotărârilor pronunţate în primul ciclu procesual prin decizia civilă nr. 682/2011 a Curţii de Apel Cluj ca instanţă de recurs, iar prin această decizie s-a stabilit că nu operează în cauză autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1201-1202 C.civ., s-a apreciat de către recurent că acestea au fost greşit aplicate întrucât chestiunile litigioase dezlegate în prima cauză vizează altă stare de fapt şi de fapt şi de drept decât cea incidentă în prezenta cauză.
S-a arătat că starea de fapt este diferită decât cea avută în vedere la soluţionarea primului litigiu întrucât aceasta s-a schimbat în cei 4 ani de la soluţionarea primei cauze, iar în prima judecată instanţă nu s-a pronunţat asupra îndeplinirii obligaţiei reclamantului de a creşte animale, obligaţie principală pe care trebuie să o îndeplinească cei care primesc în folosinţă construcţiile zootehnice dezafectate, prevăzută de art. 4 din O.G. nr. 168/2001.
Recurentul a susţinut şi faptul că au fost ignorate dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2001 modificate prin Legea nr. 23/2010 care prevăd că obligaţia de vânzare a spaţiilor nu este condiţionată decât de menţinerea în fiinţă a contractului de atribuire în folosinţă întreaga perioadă pentru care a fost încheiat.
Recursul a fost legal timbrat.
În dovedirea motivelor de recurs, recurentul a depus la dosar înscrisuri.
Deşi legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinare.
Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prima critică formulată vizează nerespecatrea, la rejudecare, a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. referitoare la dezlegarea obligatorie a unor chestiuni de drept prin decizia de casare nr. 682/2011 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în primul ciclu procesual.
Examinând decizia evocată, se constată că, referitor la petitul care priveşte solicitarea de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de instituire a dreptului de retenţie, a fost reţinut ca incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., fiind trimise cererile spre competentă soluţionare Judcătoriei Zalău. S-a menţionat ca această instanţă „să se preocupe de a stabili în mod exact dacă pârâtul poate sau nu fi obligat la încheiereea contractului de vânzare-cumpărare pentru complexul zootehnic sau, în caz contrar se poate dispune instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantului până la plata contravalorii investiţiilor efectuate în baza O.U.G. nr. 168/2001”.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 4226/2012, a stabilit puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 979/2008 în prezenta cauză şi faptul că din expertuza tehnică judiciară rezultă că nici la data încetării contractului de atribuire în folosinţă gratuită şi nici în prezent nu au fost finalizate în proporţie de 100% lucrările la care reclamantul s-a obligat prin contractul de atribuire în folosinţă gratuită din 5 iunie 2002.
Sentinţa a fost menţinută de instanţa de apel care a stabilit că, în mod corect instanţa de fond a reţinut puterea lucrului judecat în considerarea efectelor pe care hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat pretenţia reclamantului de a fi obligată pârâta la încheierea contractului le produce într-o cauză având ca obiect pretenţii similare.
Cu privire la criticile referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1201-1202 C. civ., faţă de împrejurare că chestiunile litigioase dezlegate în prima cauză vizează o altă stare de fapt şi de drept decât cea incidentă în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt fondate.
În cauza care a făcut obiactul Dosarului nr. 147/84/2008 s-a stabilit că, în demersul de verificare a legalităţii refuzului de vânzare a spaţiilor, tribunalul a fost ţinut a verifica dacă reclamantul a efectuat reparaţiile la care s-a obligat prin contract şi s-a stabilit că reclamantul a efectuat reparaţiile la care s-a obligt prin contract şi s-a stabilit că reclamantul nu a depus în probaţiune nici un act care să ateste efectuarea reparaţiilor ăn mod eşalonat prin contract.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 1868/2008, a stabilit că prevederea contractuală inserată în art. 8 depăşeşte prerogativa de dispoziţie conferită proprietarului prin O.G. nr. 168/2001, în sensul că instituie o opţiune de cumpărare pentru beneficiar, nelegală, clauza fiind lovită de nulitatea absolută, inoperantă.
S-a mai stabilit că, odată înlăturată clauza, dreptul de cumpărare îşi are temeiul în art. 7 din O.U.G. nr. 168/2001, însă acest text lasă în întregime la latitudinea proprietarului decizia vânzării, neechivoc manifestată în cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 147/84/2008 în sensul refuzului.
Întrucât în prezenta cauză nu s-a făcut dovada schimbării împrejurărilor constatate de către instanţe în soluţionarea Dosarului 147/84/2008, respectiv respectarea obligaţilor asumate (potrivit art. 21 din contract), coroborată cu acceptul pârâtei de a emite o hotărâre de vânzare a spaţiului către reclamant se constată că în mod corect a fost reţinut incidenţa puterii lucrului judecat.
Chiar dacă acţiunea formulată de reclamant a fost precizată la data de 18 februarie 2010 în sensul că aceasta solicită şi obligarea pârâtei Consiliului Local R. la vânzarea spaţiilor atribuite conform O.G. nr. 168/2001, dată la care era în vigoare textul art. 7 modificat prin Legea nr. 23/2010, argumentele instanţelor pentru a reţine incidenţa puterii de lucru judecat sunt susţinute în continuare de Decizia Curţii Constituţionale nr. 984/2010.
Potrivit acestei decizii, instanţa constituţională a constatat că, urmare a modificărilor textului legal criticat, legiuitorul privează proprietarul, în speţă consiliul local, de drept de dispoziţie asupra bunului, instituind pentru unităţile administrativ-teritoriale obligaţia de a înstrăina către persoanele prevăzute la art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 168/2001 imobilele pe care acestea le-au avut în folosinţă gratuită, motiv pentru care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiei legale evocate mai sus (în prezent abrogată).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.P.N. împotriva deciziei civile nr. 179/2012 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 210/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 213/2013. Civil. Rezoluţiune contract.... → |
|---|
