ICCJ. Decizia nr. 2293/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2293/2013
Dosar nr. 50122/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 17 aprilie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 martie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul M.C.G. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010, emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale.
Prin sentinţa nr. 7457 din 18 mai 2011, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Prin sentinţa nr. 430 din 16 ianuarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Tribunalului Dolj, în raport de dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Având în vedere data sesizării; instanţei, respectiv 29 martie 2011, competenţa de soluţionare |a litigiului, în raport de prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, revine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2292/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2294/2013. Civil → |
---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2293/2013. Civil
