ICCJ. Decizia nr. 2407/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2407/2013
Dosar nr. 724/1259/2010
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra recursului de fată,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 349 din 1 martie 2011, Tribunalul Comercial Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.L. SRL în contradictoriu cu paiaţa SC M.C. SRL şi în consecinţă a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 138.062,91 RON reprezentând valoare factură proforma şi la 4.010 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că între părţi a intervenit o înţelegere potrivit căreia reclamanta trebuia să preia de Ia pârâtă contractul de leasing pentru autovehiculul menţionat, reclamanta urmând să efectueze demersurile pe care le implică această operaţiune.
În concretizarea înţelegerii reclamanta a achitat 4 tranşe în contul societăţii pârâte în cuantum de 138.862,91 RON dar contrar înţelegerii pârâta a folosit sumele de bani astfel transferate pentru a achita ratele de leasing devenind proprietara autoutilitarei, considerent pentru care în temeiui art. 1092 C. civ., acţiunea reclamantei a fost admisă.
În primul ciclu procesual, apelul pârâtei a fost admis prin decizia nr. 50/A-C din 9 septembrie 2011 în sensul schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii promovate de reclamantă pentru neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. care în opinia instanţei conduce la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
Această decizie a instanţei de apel a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2536 din 16 mai 2012 iar cauza trimisă la instanţa de apel pentru soluţionarea apelului reţinându-se caracterul relativ, al excepţiei.
Rejudecând apelul Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr. 724/1299/2010 din 19 septembrie 2012 a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea.
Reţinând că între părţi a existat o convenţie de predare primire contract de leasing, un contract care nu a fost materializat într-un înscris dar pe care părţile l-au recunoscut, că acţiunea care a fost întemeiat pe îmbogăţirea fără justă cauză nu poate fi introdusă decât dacă partea are la îndemână un alt mijloc juridic pentru pierderea suferită şi cum între părţi există un contract, acţiunea întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză s-a apreciat ca inadmisibilă, sens în care instanţa de apel a admis apelul cu consecinţa respingerii acţiunii promovată de reclamantă.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M.L. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc civ. în a căror dezvoltare critică nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu s-a pronunţat pe motivele de apel. Critica recurenta că excepţia de inadmisibilitate nu a fost pusă în discuţia părţilor, decizia fiind dată cu încălcarea principiului contradictorialităţii. A fost încălcat şi art. 129 alin. (6) C. proc. civ., susţine recurenta, deoarece acţiunea pe care a promovat-o nu a fost întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză. În raport de prevederile art. 304 pct.8 C. proc. civ. critică decizia faţă de faptul că sentinţa i-a analizat acţiunea în termeni contractuali iar nu delictuali, raportându-se la înţelegerea dintre părţi, exprimarea în sensul realizării unei îmbogăţiri fără justă cauză neavând sensul unui temei al acţiunii ci al unei simple exprimări fără această semnificaţie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă SC M.C. SRL a solicitat respingerea recursului arătând că decizia atacată este legală, instanţa de apel respectând prevederile art. 292-294 C. proc. civ. respectiv principiul „tantum devolutum quantum apellatum făcând şi o interpretate justă a probelor existente la dosar.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează :
Reclamanta recurentă a investit instanţa de fond cu acţiune în pretenţii întemeiată pe o convenţie ai cărei termeni îi dezvoltă în motivarea în fapt a cererii, în raport de care îşi întemeiază în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 1092 şi urm. C. civ. afirmând că pârâta a realizat o îmbogăţire fără justă cauză.
Instanţa de fond a reţinut realitatea unei convenţii dintre părţi identificând obligaţiile asumate în temeiul acesteia şi constatând neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor asumate a fost obligată la plată, respingând excepţia prescripţiei în raport de temeiul de drept indicat de reclamantă art. 1092 C. civ.
În motivarea apelului apelanta pârâtă a dezvoltat trei critici cu privire la sentinţa apelată, aprecierea probelor în stabilirea culpei sale ce contractuale; incidenţa art. 7201C. proc. civ. şi încălcarea competenţei teritoriale – art. 5 C. proc. civ., indicând la motivarea în drept şi dispoziţiile decretului nr. 167/1958, fără nicio critică dezvoltată sub acest temei în cuprinsul apelului.
Problema incidenţei dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. a fost dezlegată în prima decizie de casare.
În rejudecare cu încălcarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, instanţa de apel deşi retine şi ea realitatea unei convenţii între părţi făcând chiar precizarea ca aceasta a fost recunoscută de către ambele părţi chiar dacă nu a fost concretizată printr-un înscris, consecutiv admiterii apelului pârâtei, respinge acţiunea ca inadmisibilă pentru neîntrunirea condiţiilor de invocare a îmbogăţirii fără justă cauză.
Or, nu numai că apelanta pârâtă nu a formulat o atare critică şi că instanţa de apel a soluţionat apelul cu încălcarea prevederilor art. 295 alin. (1)C. proc. civ., dar această instanţă nu a observat că reclamanta a identificat prin acţiune, ca izvor al pretenţiilor solicitate chiar existenţa unei convenţii: „Convenţia dintre noi nu a avut nici un efect, în concret noi nu am devenit beneficiarii contractului de leasing din culpa exclusivă a societăţii pârâte, motiv pentru care avem dreptul la restituirea sumei, această situaţie având un efect retroactiv şi punându-ne în situaţia anterioară încheierii convenţiei, în conformitate cu art. 1092 C. civ.", iar nu îmbogăţirea fără justă cauză, încălcându-se, astfel şi prevederile art. 129 alin. (8) C. proc. civ. în soluţionarea acţiunii reclamantei.
Rolul unei instanţe, şi îndeosebi a unei instanţe de control judiciar, în situaţia unor redactări aparent echivoce, este de a decela temeiul de drept corespunzător situaţiei de fapt descrise, precum în cazul de faţă, când dincolo de orice exprimare în sens comun rămâne realitatea susţinerii încheierii unei convenţii de către părţi, în limitele căreia instanţa de fond a constatat culpa contractuală a pârâtei iar cu privire la existenţa acesteia ca temei al acţiunii, apelanta pârâtă nu a dezvoltat nicio critică în apel.
Fiind evidentă încălcarea oricăror garanţii procesuale prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă în ce o priveşte pe reclamanta recurentă, prin soluţionarea cauzei pe o excepţie neinvocată decătre pârâtă în faţa instanţei de fond, şi cu privire la care nu formulează nici o critică prin apelul declarat, fără a fi invocată din oficiu şi pusă în discuţia părţilor, ea neavând de altfel niciun temei juridic cum s-a arătat în cele ce preced, instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală.
Apreciind ca întemeiate criticile recurentei a căror dezvoltare se încadrează nu numai în dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 raportat la art. 295 C. proc. civ. şi 969 C. civ., dar şi la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. prin nerespectarea garanţiilor procesuale privind dreptul la aparare şi contradictorialitatea procesului, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel pentru rejudecarea apelului în limita criticilor pe care acesta Ie dezvoltă, cu respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă SC M.L. SRL, împotriva deciziei nr. 46/A-C din 19 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a Civilă de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurentă şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru soluţionarea apelului pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1557/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2447/2013. Civil. Rezoluţiune contract.... → |
|---|
