ICCJ. Decizia nr. 1557/2013. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1557/2013
Dosar nr. 41477/3/2010
Şedinţa publică din 21 martie 2013
Prin Sentinţa civilă nr. 1476 din 6 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar, în contradictoriu cu pârâta S.C. L. S.R.L., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 222.070,39 euro, echivalentul în lei al sumei de 366.516,93 RON, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă spaţiu birouri, TVA şi majorări de întârziere aferente perioadei 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2010.
Potrivit art. 1169 C. civ. din anul 1864, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
În speţa dedusă judecăţii, reclamanta s-a raportat, în mod nejustificat, la chiria convertită în contractul de închiriere.
Instanţa de apel a reţinut că temeiul juridic al unei cereri pentru obligarea la plata contravalorii unui imobil poate constitui numai răspunderea civilă delictuală (art. 998 şi următoarele C. civ. din anul 1864), iar nu răspunderea civilă contractuală, întrucât nu mai există niciun raport juridic contractual.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada prejudiciului solicitat de 966.516,93 RON, motiv pentru care nu se mai proceda la analiza celorlalte condiţii ale răspunderii prevăzute de art. 998 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 317 din 4 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta Administraţia Fondului Imobiliar, în contradictoriu cu intimata S.C. L. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă a schimbat sentinţa apelată în sensul că: a admis în parte acţiunea, iar pârâta S.C. L. S.R.L. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.944,69 RON şi 146.049,09 euro, contravaloare lipsă de folosinţă aferentă perioadei 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, între reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar ca succesor al S.C. H.N. S.A. şi pârâta S.C. L. S.R.L., la data de 10 februarie 1994 a fost încheiat contractul de închiriere nr. 0046 având ca obiect suprafaţa locativă cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situată în Bucureşti, strada G.B., nr. 7, sector 1.
Întrucât pârâta a continuat să folosească spaţiul şi după încetarea contractului de închiriere, instanţa de apel, în mod judicios, a reţinut ca întemeiată obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului locativ în litigiu.
Prin folosirea imobilului fără titlu, pârâta-intimată a cauzat reclamantei-apelantă un prejudiciu egal cu valoarea chiriei pe care ar fi putut-o obţine aceasta prin încheierea unui contract de închiriere cu un terţ.
În consecinţă, se apreciază că în cauză a fost făcută dovada prejudiciului cauzat apelantei prin ocuparea fără drept a spaţiului locativ de către pârâtă, în perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2010.
Ocuparea fără drept a spaţiului locativ constituie o faptă ilicită în sens civil şi atrage răspunderea pârâtei în baza art. 998-999 C. civ.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar şi pârâta S.C L. S.R.L., pentru motive de nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a susţinut, în esenţă, că:
- Nu s-a avut în vedere înscrisurile doveditoare acţiunii, inclusiv fişele de calcul a contravalorii lipsei folosinţei spaţiului de locuit, conform art. 6 din H.C.G.M.B. nr. 32 /2007 (care au fost depuse la dosarul cauzei).
- Pârâta S.C. L. S.R.L. a beneficiat şi beneficiază din plin de o prestaţie din partea instituţiei recurente, utilizează fără titlu un spaţiu care face parte din fondul imobiliar de stat.
- Ca urmare, în materie au devenit aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, unde se prevede că neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată se sancţionează cu majorări de întârziere, astfel că s-au interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta a susţin următoarele:
- Contractul care stă la baza înţelegerii dintre S.C. H .N. S.A. şi S.C. L. S.R.L. nu stipulează nici penalităţi, nici măsurile ilegale, abuzive.
- Niciodată sumele pe care le-a cerut S.F.I. nu au fost acceptate de S.C. L. S.R.L.
- Toate cheltuielile de întreţinere, reparaţii ale unei case au fost suportate în exclusivitate de S.C. L. S.R.L.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar ca succesor al S.C. H.N. S.A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita interpretare a dispoziţiilor legale incidente.
Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a procedat la interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. şi a pronunţat o hotărâre legală.
Dispoziţiile art. 998 C. civ., invocate de către reclamantă drept temei al prezentei acţiuni, reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, instituind obligaţia de reparare a prejudiciului de către persoana ce l-a cauzat prin fapta sa ilicită.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condiţiile existenţei prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 998 C. civ., îmbracă forma neglijenţei sau imprudenţei cu care s-a acţionat.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii delictuale, reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau intereselor acestuia.
Or, din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă rezultă că pârâta ocupă fără drept imobilul în cauză, neposedând niciun titlu (de proprietate sau locativ).
Prin urmare, fapta ilicită a pârâtei constă tocmai în ocuparea fără drept a acestui imobil, reclamanta neputându-se bucura de două atribute ale dreptului de proprietate - al posesiei şi al folosinţei.
Prejudiciul suferit de reclamantă constă în imposibilitatea acesteia de a folosi bunul aşa cum doreşte, acest prejudiciu putând fi cuantificat patrimonial.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 222.070,39 euro echivalentul în lei al sumei de 966.516,93 RON, cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă spaţiu birouri, TVA şi majorări de întârziere aferente perioadei 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2010.
Prin folosirea imobilului fără titlu, pârâta-intimată a cauzat reclamantei-apelantă un prejudiciu egal cu valoarea chiriei pe care ar fi putut-o obţine aceasta prin încheierea unui contract de închiriere cu un terţ.
Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 32/2007, pentru reglementarea raporturilor contractuale privind spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aflate în administrarea Consiliul General al Municipiului Bucureşti, s-a aprobat metodologia de stabilire a tarifelor pentru închirierea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi a terenurilor aferente, precum şi fişa de calcul pentru încasarea contravalorii folosinţei spaţiului.
Instanţa de apel a interpretat în mod just aceste dispoziţii legale şi anume art. 998-999 C. civ.
Celelalte critici sunt simple susţineri de drept ce nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii sentinţei recurate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta este netimbrat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare se plătesc anticipat, iar potrivit art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.
Astfel, pârâta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.405,37 RON şi timbru judiciar de 5 RON, însă aceasta nu s-a conformat celor stabilite de instanţă.
Aşadar, faţă de cele reţinute, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar, iar recursul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. se va anula ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar împotriva Deciziei civile nr. 317 din 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 317 din 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1555/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1587/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
