ICCJ. Decizia nr. 2447/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2447/2013
Dosar nr. 61370/3/2010
Şedinţa publică de la 19 iunie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, la data de 17 decembrie 2010, sub nr. 61370/3/2010, reclamanta SC O.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC D.P.D. SRL solicitând instanţei rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 04 septembrie 2008 de notar Public D.P., repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 48.790 euro, achitată de reclamantă cu titlu de avans în baza antecontractului menţionat, obligarea pârâtei la plata daunelor cauzate în sarcina reclamantei, reprezentând onorariul achitat pentru autentificarea antecontractului în valoare de 1.190 lei, onorarii avocaţiale în valoare de 2.261,63 lei şi alte taxe în valoare de 595,40 lei, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ., art. 112 şi 7201 C. proc. civ.
La data de 21 iunie 2011, pârâta a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând respingerea acţiunii principale ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la prezentarea într-un termen de cel mult 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, la sediul Biroului Notarial „S." - Notar Public D.P., în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat la etajul 5 al condominiului din Bucureşti, sector 3, cota indiviză din spaţiile comune precum şi locul de parcare din acelaşi complex rezidenţial.
În motivare, pârâta a arătat, în esenţă, că înţelege să invoce excepţia neexecutării contractului faţă de neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei asumate de plată a sumei de 61.500 euro + T.V.A. ce reprezintă tranşa a doua prevăzută la art. 4.3 lit. b) din antecontract, scadentă la 15 iulie 2009.
La termenul de judecată de la 13 septembrie 2011, instanţa a invocat din oficiu excepţia netimbrării cererii reconvenţionale, fiind amânată succesiv pronunţarea hotărârii la 20 septembrie 2011 şi 27 septembrie 2011
Prin sentinţa comercială nr. 16788 din 27 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost admisă excepţia netimbrării cererii reconvenţionale. A fost respinsă acţiunea principală formulată de reclamanta SC O.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.P.D. SRL, ca neîntemeiată. A fost anulată cererea reconvenţională formulată de pârâta SC D.P.D. SRL, în contradictoriu cu reclamanta SC O.I. SRL, ca netimbrată.
În motivare, instanţa de fond, raportat şi la prevederile antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat între părţi, a reţinut, în esenţă, că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în realizare, întemeiată pe dispoziţiile art. 1020 - 1021 C. civ. (deşi la art. 6.4 lit. c) din act este inclus un pact comisoriu de grad IV în favoarea acesteia), având ca obiect rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părţi, pentru neîndeplinirea de către partea adversă a obligaţiei de predare a imobilului la termenul convenit - 01 iunie 2010.
Prioritar verificării întrunirii condiţiilor cerute pentru admisibilitatea rezoluţiunii judiciare, prima instanţă a constatat că reclamanta a plătit pârâtei, în temeiul antecontractului ce face obiectul cauzei, doar suma reprezentând avans, în valoare de 41.000 euro (plus T.V.A.), respectiv 309.382,27 lei (împrejurare necontestată de pârâtă), sumă ce s-a solicitat a fi restituită în prezenta cauză.
S-a reţinut că reclamanta nu a dovedit, şi nici măcar nu a pretins, că ar fi efectuat şi plata celei de-a doua tranşe din preţ, în valoare de 61.500 euro (plus T.V.A.), scadentă la 15 iulie 2009.
În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că acţiunea în rezoluţiune cu soluţionarea căreia a fost învestită, nu poate fi primită, atâta timp cât reclamanta nu şi-a îndeplinit, la rândul său, obligaţia de plată a unei părţi importante din preţ, obligaţie ce era scadentă înaintea celei de predare a imobilului, ce revenea pârâtei.
Or, în cazul de faţă, obligaţia de plată a sumei de 61.500 euro (plus T.V.A.), ce revenea reclamantei, era scadentă cu mult timp înaintea celei de predare a imobilului, ce revenea pârâtei, respectiv la 15 iulie 2009.
Astfel, s-a apreciat ca fiind de prisos întrunirea cerinţelor de admisibilitate a rezoluţiunii judiciare, atâta timp cât reclamanta este, la rândul său, în culpă, pentru neplata unei părţi importante din preţ, împrejurare care este de natură să justifice amânarea sau chiar suspendarea, de către pârâtă, a obligaţiei de predare a imobilului.
În consecinţă, a fost respinsă acţiunea principală ca neîntemeiată, atât în privinţa cererii de rezoluţiune a antecontractului, cât şi în privinţa cererii de repunere în situaţia anterioară şi celei de acordare a despăgubirilor, faţă de caracterul accesoriu al acestora.
Asupra cererii reconvenţionale, faţă de împrejurarea că pârâta nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei şi nu a aplicat timbru judiciar mobil în valoare de 0,3 lei, astfel cum i s-a pus în vedere la termenul de judecată de la 21 iunie 2011, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta SC O.I. SRL a declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 120 din 7 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul reclamantei şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că, a fost admisă acţiunea, s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 04 septembrie 2008 la B.N.P. "S.". A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.790 euro echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii efective, reprezentând contravaloare avans achitat. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.057,03 lei cu titlu de daune.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate cu privire la cererea reconvenţională.
A fost obligată intimata pârâtă la plata către apelanta reclamantă a sumei de 10.226 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru în fond şi apel.
Pentru a hotărî astfel, în raport de dispoziţiile contractuale, faţă de forţa obligatorie a contractului, conform art. 969 C. civ., având în vedere probele administrate în cauză, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că, în speţă, cumpărătoarea şi-a îndeplinit obligaţia de plată a primei tranşe din preţul stabilit, conform art. 4.3. lit. a) din antecontract (41.000 euro) cu titlu de avans.
S-a constatat că tranşa a doua de plată a preţului în cuantum de 61.500 euro urma să fie achitată până la data de 15 iulie 2009, conform art. 4.4 din antecontract şi sub condiţia prevăzută la alin. (2) din anexa nr. 4 la antecontract astfel: întreaga structură de beton să fie finalizată şi vanzătoarea să emită factura fiscală aferentă tranşei pentru rata scadentă.
S-a apreciat că nu există nici o dovadă privind finalizarea structurii de beton a construcţiei de care depindea plata celei de a doua tranşe de 61.500 euro, iar în ceea ce priveşte factura aferentă celei de-a doua tranşe aceasta a fost notificată reclamantei - cumpărătoare prin adresa din 28 iunie 2010 însoţită de factura din 23 iunie 2010.
În raport de această dată a emiterii facturii 23 iunie 2010, ulterioară chiar şi termenului de predare a imobilului 01 iunie 2010, nu s-a putut imputa apelantei - reclamante cumpărătoare neîndeplinirea obligaţiei de plată a celei de-a doua tranşe din preţ, atât timp cât însăşi vanzătoarea s-a aflat în întârziere sau nu şi-a executat propriile obligaţii asumate prin antecontract de emitere a facturii aferente tranşei de preţ până la 15 iulie 2009, respectiv nu a prezentat o situaţie privind finalizarea structuri de beton.
Astfel, instanţa de control judiciar a apreciat ca fiind netemeinică reţinerea primei instanţe referitoare la faptul că reclamanta este a însăşi în culpă prin neachitarea celei de-a doua tranşe de preţ.
S-a reţinut că apelanta - reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile sale de plată a primei tranşe, iar în ceea ce priveşte tranşa alia aceasta nu a fost achitată, deoarece vanzătoarea nu a emis nicio factură până la data de 15 iulie 2009, respectiv nu a făcut dovada că a finalizat structura de rezistenţă a construcţiei.
În plus, deşi imobilul trebuia predat până la data de 01 iunie 2010 această obligaţie de predare ce cădea în sarcina vânzătoarei nu s-a îndeplinit, aceasta invocând motive de forţă majoră care nu au fost dovedite în cauză.
Deşi intimata - pârâtă a invocat în faţa instanţei de fond prin întâmpinare excepţia de neexecutare a contractului prin neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de plată a tranşei a II a din preţ s-a apreciat că prima instanţă nu a avut în vedere răspunsul reclamantei la întâmpinarea pârâtei prin care a arătat că obligaţia de plată a diferenţei de preţ devenea exigibilă în anumite condiţii, astfel încât pârâta era în culpă cu privire la obligaţiile ce-i reveneau potrivit antecontractului, inclusiv anexa 4 la antecontract.
Reţinând culpa pârâtei - vânzătoare în neexecutarea obligaţiilor ce-i reveneau, excepţia de neexecutare invocată ca mijloc de apărare a fost găsită ca fiind nefondată, constatându-se astfel incidenţa, în cauză a dispoziţiilor art. 1020 -1021 C. civ. care dau dreptul reclamantei de a cere rezoluţiunea antecontractului.
În ceea ce priveşte motivul invocat de reclamantă în susţinerea acţiunii sale în rezoluţiunea antecontractului, s-a arătat că acesta este legat de nepredarea imobilului la termenul clar stabilit şi anume la 01 iunie 2010, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 5.7., art. 7.1., respectiv art. 5.1. din antecontractul încheiat.
Având în vedere faptul că apelanta reclamantă a dovedit prin probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri (adrese, notificări emise de SC O.I. SRL către SC D.P.D. SRL etc.) împrejurarea că intimata - pârâtă s-a aflat în culpă contractuală şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin antecontract, faţă de dispoziţiile art. 1020 - 1021 C. civ., art. 969 C. civ., văzând art. 6 din antecontract cu privire la situaţiile în care se poate considera rezolvit antecontractul, respectiv art. 6.4. lit. c) din antecontract (cumpărătoarea optând pentru această soluţie) faţă de dispoziţiile art. 6.5 din antecontract, instanţa de apel a admis apelul declarat reclamanta SC O.I. SRL şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC D.P.D. SRL Bucureşti a declarat recurs, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Sub aspectul instituit de prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC D.P.D. SRL Bucureşti critică decizia atacată pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că aceasta a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În opinia sa, la data la care s-a pronunţat hotărârea atacată procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.
În argumentarea acestui motiv de recurs, arată că pentru primul termen de judecată (11 ianuarie 2012) în apel citarea pârâtei s-a efectuat la adresa menţionată în cererea reconvenţională (anulata de către instanţa de fond în urma admiterii excepţiei netimbrării), respectiv la adresa din Bucureşti, sector 2. Citarea nu a fost făcută prin afişare, astfel că procedura nu a fost îndeplinită. Apreciind ca fiind neîndeplinită procedura de citare instanţa a fixat un nou termen de judecată, dispunând citarea pârâtei la adresele menţionate în notificarea emisă de către reclamantă. Dispoziţia instanţei a fost dată în considerarea faptului că nu a fost depusă "în cursul judecăţii apelului nici o altă dovadă privind schimbarea sediului înregistrată la Oficiul
Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti", însă citaţia nu a fost primita de pârâtă nici de aceasta dată.
Faţă de această situaţie, la judecata apelului nu a fost îndeplinită procedura de citare, pârâtei nefiindu-i comunicate nici motivele de apel formulate de reclamantă.
Apreciază că procedura de citare trebuia să fie îndeplinită la adresa menţionată în cererea reconvenţională, în măsura în care instanţei nu i-a fost comunicat un alt sediu.
Consideră că instanţa de apel socotind că procedura de citare a fost corect îndeplinită pentru termenul la care au avut loc dezbaterile în apel a săvârşit o grava eroare, încălcând dispoziţiile art. 92 şi 93 C. proc. civ., iar justificarea reţinută de către instanţă (aplicarea art. 98 C. proc. civ.) este greşită din moment ce se raportează la adresele indicate de către reclamantă. Art. 98 C. proc. civ., susţine recurenta-pârâtă se referă la obligativitatea comunicării schimbării sediului în cursul desfăşurării procesului, dar adresele la care s-a făcut citarea considerate corecte de către instanţe erau cele propuse de către reclamantă, stabilite anterior iniţierii demersului judiciar.
Procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., respectiv formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii. Acest caz de vătămare este evident, fiind încălcat dreptul la apărarea al pârâtei, nulitatea actelor de procedură îndeplinite în lipsa părţii care nu a fost corect citată fiind expres prevăzută de art. 107 C. proc. civ.
În considerarea acestui motiv de recurs, în temeiul art. 312, alin. (3) şi (5), solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra capetelor de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 48790 euro, reprezentând contravaloare avans achitat şi a sumei de 4.057,03 lei cu titlu de daune.
Totodată, susţine că prin hotărârea atacată instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul acestuia, aspecte ce se circumscriu pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.
Susţine, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractuale stabilind condiţii ale naşterii obligaţiei de plată care nu au fost convenite de părţi.
Tot o interpretare greşită a fost dată şi pct. 5 din antecontract care prevedea posibilitatea prelungirii termenului de predare.
Acest termen, susţine recurenta, urma a fi prelungit automat cu numărul de zile în care datorită cazurilor de forţă majoră, caz fortuit sau condiţii meteo nefavorabile ori altor cauze prevăzute de lege ori neimputabile vânzătoarei sunt sistate lucrările ori este imposibilă efectuarea lucrărilor la standardele de siguranţa şi calitate asumate ori prevăzute de lege, pentru toata perioada în care aceste situaţii persistă.
Mai mult, era stabilit ca în cazul în care termenul de predare este depăşit ca urmare a culpei antreprenorilor sau subantreprenorilor pârâtei, aceasta să beneficieze de un termen de graţie de 2 luni, respectiv până la data de 01 august 2010.
Motivul pentru care termenul iniţial de livrare a fost depăşit, cu circa patru luni calendaristice, arată recurenta, este unul cumulat, respectiv cel al culpei subantreprenorilor, cât şi existenţa unor cauze obiective ce au făcut imposibilă desfăşurarea lucrărilor de construcţie la standardele de siguranţă prevăzute de legislaţia în vigoare sau standardele de calitate asumate de către pârâtă.
Instanţa de apel, preluând susţinerile reclamantei-apelante, a apreciat că nu a existat (nu a fost dovedit) un caz de forţă majoră care să justifice depăşirea termenului de predare. însă această apreciere, susţine recurenta, este rezultatul unei greşite interpretări a dispoziţiilor contractuale, care stabilesc fără niciun dubiu că prelungirea termenului contractual cu un interval de două luni operează în situaţia în care depăşirea se datorează culpei subantreprenorilor pârâtei (art. 5.3 din antecontract). în plus, în art. 5.2 din antecontract este stabilit că termenul de predare se va prelungi cu numărul de zile corespunzător intervenţiei oricărei situaţii care determină sistarea lucrărilor cu singura condiţie ca respectiva situaţie să nu fie imputabilă pârâtei. Aşadar, contrar celor reţinute de către instanţă, dispoziţiile contractuale prevedeau prelungirea contractului nu numai în situaţia intervenţiei unui caz de forţă majoră, ci şi în situaţia apariţiei oricărui impediment (inclusiv culpa subantreprenorilor pârâtei) care nu era imputabil acesteia.
Din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1020-1021 C. civ.
În acest context, apreciază că pentru a opera rezoluţiunea antecontractului invocată de apelanta-reclamantă, trebuie analizată îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor stipulate în cuprinsul dispoziţiilor art. 5.1, 5.2, 5.3, 6.4 din antecontract.
Instanţa de apel a apreciat greşit aspectele juridice evocate prin notificarea pârâtei datată 25 iunie 2010. Prin această adresă reclamantei-pârâte i-a fost comunicată factura fiscală din 23 iunie 2010 în cuantum de 309.382,27 lei - factură neachitată până la data formulării prezentei.
Or, solicitarea apelantei-reclamante de a fi desfiinţat antecontractul de vânzare cumpărare este nefondată atâta timp cât ea însăşi nu şi-a îndeplinit obligaţiile corelative asumate (anterioare ca şi exigibilitate raportat la momentul la care datoria pârâtei ar deveni, la rândul ei, eventual, exigibilă).
Chiar dacă s-ar putea reţine ca fiind corecte aprecierile instanţei de apel privind condiţiile exigibilităţii obligaţiei de plata a celei de a doua transa a preţului, consideră că situaţia nu s-ar schimba, întrucât la momentul la care se dispunea rezoluţiunea antecontractului erau îndeplinite (aspect care rezultă fără dubiu din probele administrate) în totalitate obligaţiile asumate de către pârâtă (imobilul fiind finalizat, reclamanta-apelantă fiind notificată pentru a se prezenta la biroul notarial în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare), apelanta-reclamantă refuzând îndeplinirea obligaţiilor asumate (plata tranşelor de preţ şi încheierea contractului).
Caracteristica esenţială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor, împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a obligaţiei corelative, implicând simultaneitatea de executare a acestor obligaţii, deci posibilitatea de invocare a excepţiei de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectată.
Ca atare, „exceptio non adimpleti contractus" este o sancţiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligaţiei nu înţelege să-şi îndeplinească propriile îndatoriri contractuale, pe care şi Ie-a asumat.
Art. 1020-1021 C. civ. stabilesc condiţiile în care poate opera rezoluţiunea unui contract, respectiv că aceasta poate fi cerută de partea care şi-a executat (sau se declară gata să îşi execute obligaţiile) în ipoteza în care cealaltă parte nu îşi execută prestaţiile asumate, nefiind îndeplinită ipoteza prevăzută de lege pentru admiterea rezoluţiunii.
Or, în speţă, consideră recurenta, partea care a solicitat rezoluţiunea nu şi-a executat obligaţiile şi, mai mult, refuză să le execute.
Pentru argumentele expuse, în situaţia în care se va trece peste motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul celorlalte motive invocate, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă şi menţinerii sentinţei apelate.
Intimata-reclamantă SC O.I. SRL nu a formulat întâmpinare.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Invocând în drept prevederile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., pârâta a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a apreciat procedura de citare legal îndeplinită pentru termenul de judecată la care s-a soluţionat apelul.
Verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâta se constată că aceasta a fost citată în apel atât la sediul indicat prin cererea reconvenţională pentru termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2012 (când s-a constatat că procedura nu a fost legal îndeplinită, dovada de îndeplinire a procedură de citare fiind restituită cu menţiunea "destinatar mutat de la adresă, noul proprietar nu permite afişarea", motiv pentru care, instanţa a amânat judecarea cauzei pentru lipsă de procedură), cât şi la cele două adrese indicate la filele 17 şi 45 din dosarul de fond pentru termenul de judecată la care s-a soluţionat apelul, când s-a apreciat în mod corect că procedura de citare a fost legal îndeplinită în raport de prevederile art. 98 C. proc. civ., ceea ce este de natură să demonstreze lipsa de temei legal a susţinerilor recurentei.
De altfel, susţinerile recurentei sunt contradictorii şi lipsite de justificare, întrucât, în dezvoltarea motivelor de recurs, pe de o parte, afirmă că în mod corect instanţa a amânat judecarea cauzei dat fiind că procedura nu a fost legal îndeplinită la sediul indicat prin cererea reconvenţională, respectiv, sector 2, Bucureşti, iar pe de altă parte, susţine că instanţa de control judiciar trebuia să emită citaţie tot la acest sediu pentru termenul la care s-a judecat apelul.
În cauză, au fost respectate drepturile procesuale ale pârâtei, acestea fiind însă analizate din perspectiva exercitării lor cu bună credinţă, principiu consacrat de art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Cadrul legal al art. 129 alin. (1) C. proc. civ. instituie părţilor îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. şi prin urmare, recurenta nu poate să-şi invoce propria culpă.
În raport de cele reţinute, Înalta Curte, constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi invocat de recurenta-pârâtă nu-şi găseşte incidenţa în speţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Din considerentele Deciziei civile nr. 120 din 7 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, rezultă cu evidenţă că instanţa de control judiciar a analizat motivele invocate de către apelanta-reclamantă SC O.I. SRL şi Ie-a admis motivat, pe baza înscrisurilor şi probatoriilor administrate, raportat la prevederile antecontractului încheiat.
Se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă.
Amplu argumentat şi bine motivat, contrar susţinerilor recurentei, a fost lămurită şi corect reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 1020 -1021 C. civ., respectiv rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 04 septembrie 2008 de Notar Public D.P.
În acest context, în considerarea caracterului accesoriu, capătul de cerere privind repunerea în situaţia anterioară, constând în restituirea avansului achitat, precum şi capătul de cerere vizând suma acordată cu titlu de daune, în mod legal au fost reţinute ca fiind întemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Se observă că instanţa de apel a dat o corectă interpretare actului juridic dedus judecăţii ţinând cont de clauzele contractuale şi regulile de interpretare a convenţiilor legal făcute, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile recurentei-pârâte subsumate dispoziţiilor pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.
Este de necontestat că între părţile litigante s-a încheiat la data de 04 septembrie 2008 antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notar Public D.P. (filele 79 - 89 dosar fond), împreună cu anexele ce fac parte integrantă din antecontract (anexe 1-7 filele 90- 97 dosar fond).
Potrivit art. 4.3 lit. a) - c) din antecontractul încheiat preţul urma să fie achitat astfel:
Echivalentul în lei al sumei de 41.000 euro (plus T.V.A.) la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, se achită in termen de 72 ore de la semnarea prezentului antecontract, cu titlu de avans.
Echivalentul în lei al sumei de 61.500 euro (plus T.V.A. la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, se achită până la datare 15 iulie 2009.
Echivalentul în lei al sumei de 102.500 euro (plus T.V.A.) la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, reprezentând restul de preţ va fi achitat la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv cel târziu la data de 01 iunie 2010.
Conform art. 4.4 din antecontract, vânzătoarea va emite factura fiscală aferentă tranşei pentru rata scadentă şi o va expedia prin orice mijloc de transmitere (fax, email, poştă) în maximum 2 zile lucrătoare de la emiterea facturii fiscale. Cumpărătorii vor achita factura până la data scadentă. Plata se consideră făcut când suma plătită se regăseşte în contul vânzătorului.
În cauză s-a reţinut, în mod corect, că reclamanta (cumpărătoarea) şi-a îndeplinit obligaţia de plată a primei tranşe din preţul stabilit, conform art. 4.3. lit. a) din antecontract (41.000 euro) cu titlu de avans.
Astfel cum s-a arătat, tranşa a doua de plată a preţului în cuantum de 61.500 euro urma să fie achitată până la data de 15 iulie 2009, potrivit art. 4.3 lit. b) din antecontract şi sub condiţia suspensivă prevăzută la alin. (2) din anexa nr. 4 la antecontract referitoare la modalitatea de plată astfel: întreaga structură de beton să fie finalizată şi vânzătoarea să emită factura fiscală aferentă tranşei pentru rata scadentă (art. 4.4 din antecontract).
Or, în cauză nu a fost dovedită finalizarea structurii de beton a construcţiei de care depindea plata celei de a doua tranşe din preţ în cuantum de 61.500 euro, iar în ceea ce priveşte factura aferentă celei de a doua tranşe din preţ aceasta a fost notificată reclamantei - cumpărătoare prin adresa din 28 iunie 2010 însoţită de factura din 23 iunie 2010, aspecte reţinute, în mod corect, de instanţa de apel.
Contrar susţinerilor recurentei, în raport de data emiterii acestei facturi, ulterioară chiar şi momentului de predare a imobilului, respectiv 1 iunie 2010, este evident că nu poate fi imputată reclamantei-cumpărătoare neîndeplinirea obligaţiei de plată a celei de-a doua tranşe din preţ, în condiţiile în care însăşi pârâta (vânzătoarea) s-a aflat în întârziere sau nu şi-a executat propriile obligaţii asumate prin antecontract, aceea de emitere a facturii aferente tranşei de preţ până la 15 iulie 2009, respectiv de finalizare a structurii de beton.
Aşa fiind, culpa contractuală a reclamantei în neexecutarea obligaţiilor asumate nu poate fi reţinută, respectiv neachitarea celei de a doua tranşe din preţ, câtă vreme vânzătoarea nu a emis nicio factură până la data de 15 iulie 2009 şi nu a făcut dovada că a finalizat structura de rezistenţă a construcţiei.
Nu în ultimul rând, astfel cum în mod legal s-a reţinut, nici obligaţia de predare a imobilului până la data de 01 iunie 2010 ce cădea în sarcina vânzătoarei nu s-a îndeplinit, aceasta invocând motive de forţă majoră care nu au fost dovedite în cauză, fiind nefondate susţinerile recurentei vizând interpretarea greşită a prevederilor art. 5 din antecontract.
Recurenta se prevalează de interpretarea greşită art. 5 din antecontract vizând posibilitatea de prelungire a termenului de predare.
Este adevărat că potrivit art. 5.3 din antecontract „cumpărătorul este de acord ca în cazul în care termenul de predare este depăşit ca urmare a culpei antreprenorilor ori subantreprenorilor vânzătoarei, să existe un termen de maxim două luni de prelungire a termenului de predare, dar nu mai mult de 1 august 2010, însă nu se poate face abstracţie de faptul că prin notificarea emisă de SC D.P.D. SRL şi comunicată către SC O.I. SRL la 19 mai 2010, prin intermediul biroului Executorului Judecătoresc C.D.D., SC D.P.D.SRL a înştiinţat reclamanta despre faptul că „termenul de predare apartamentului . se va prelungi automat cu o perioadă de aproximativ 6 (şase) luni calendaristice".
Or, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de control judiciar, pârâta SC D.P.D. SRL nu a făcut nicio dovadă cu privire la împrejurarea că pe o perioadă de 6 (şase) luni calendaristice (conform notificării) ar fi intervenit vreuna dintre situaţiile prevăzute la art. 5.2. din antecontract, respectiv: „caz de forţă majoră, caz fortuit ori alte cauze prevăzute de lege ori neimputabile vânzătoarei" şi care să fi determinat sistarea lucrărilor ori imposibilitatea de a efectua lucrări la standardele de siguranţă şi calitate prevăzute de lege sau asumate de vânzătoare - aşa cum prevede în mod expres art. 5.2. din antecontractul încheiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1020 C. civ., „condiţia rezolutorie este subînţelesă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său", iar dispoziţiile art. 1021 C. civ. stipulează că „în acest caz contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea cu daune interese".
În condiţiile în care pârâta (promitenta-cumpărătoare) SC D.P.D. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, văzând şi dispoziţiile art. 6 din antecontractul încheiat vizând situaţiile în care se poate considera rezolvit contractul, faţă de opţiunea reclamantei în sensul rezoluţiunii, cu respectarea totodată a prevederilor art. 969 C. civ., instanţa de apel, în mod legal, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1020-1021 C. civ.
Prin urmare, în speţă, nu-şi găseşte incidenţa nici pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., iar hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în raport de toate considerentele anterior reţinute, înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.P.D. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 120 din 7 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC D.P.D. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 120 din 7 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2407/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2606/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
