ICCJ. Decizia nr. 2589/2013. Civil. Fond funciar. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2589/2013

Dosar nr. 4876/337/2012

Şedinţa publică din 14 mai 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău cu nr. 4876 din 20 august 2012, reclamanţii N.I. şi N.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Sălaj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor şi Comisia Locală de Fond Funciar Buciumi, constatarea nulităţii absolute a Titlului de Proprietate nr. 57805/28781 emis la data de 13 septembrie 1993 şi eliberarea unui nou titlu de proprietate pentru aceleaşi terenuri în favoarea numiţilor O.Ş. şi O.M.

Prin Sentinţa civilă nr. 4075 din 29 octombrie 2012 a Judecătoriei Zalău s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanţii N.I. şi N.R. împotriva pârâtelor Comisia Judeţeană Sălaj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Comisia Locală de Fond Funciar Crişeni, Comisia Locală de Fond Funciar Zalău - având ca obiect principal nulitate titlu de proprietate.

La data de 6 decembrie 2012 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cererea de recurs formulată de către reclamanţi împotriva hotărârilor pronunţate de Judecătoria Zalău în Dosarele nr. 4874/337/2012, 4875/337/2012, 4876/337/2012, 4877/337/2012, care au fost înregistrate separat pe rolul Înaltei Curţi, dat fiind că au fost atacate hotărâri pronunţate în cauze distincte.

În cadrul prezentului dosar, obiectul învestirii Înaltei Curţi îl constituie recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 4075 din 29 octombrie 2012 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în Dosarul nr. 4876/337/2012.

Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale, pe care a constatat-o întemeiată pentru considerentele expuse mai jos.

Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. tribunalul judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

Această prevedere se coroborează cu prevederile art. 299 alin. (2) raportat la alin. (1) C. proc. civ., aplicabile corespunzător, în sensul că recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

În speţă, instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată este Tribunalului Sălaj.

În consecinţă, în temeiul art. 158 raportat la art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va declina în favoarea Tribunalului Sălaj competenţa materială de soluţionare a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină în favoarea Tribunalului Sălaj competenţa materială de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii N.I. şi N.R. împotriva Sentinţei civile nr. 4075 din 29 octombrie 2012 a Judecătoriei Zalău.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2589/2013. Civil. Fond funciar. Recurs