ICCJ. Decizia nr. 2747/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2747/2013
Dosar nr. 9953/117/2011
Şedinţa publică din 21 mai 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 111/ A din 18 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul U.D. împotriva sentinţei civile nr. 503 din 22 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj, fiind obligat apelantul să-i plătească intimatului I.D. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel.
La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Reclamantul U.D. l-a chemat în judecată pe pârâtul I.A.D., solicitând instanţei să constate însuşirea de către pârât fără drept a calităţii de coautor al lucrării „ Schiţa drumului roman între castrul roman de la Căşelu şi podul roman de la Dej”, publicată în lucrarea „ Atlas dicţionar al Daciei-Romane”, cu obligarea acestuia la o compensaţie morală pentru prejudiciul suferit. Prin precizările formulate, s-a solicitat obligarea pârâtului la recunoaşterea faptului că s-a inclus în mod abuziv în lucrare, cu titlu de coautor la o schiţă.
Prin sentinţa civilă nr. 503/ A din 22 iunie 2012 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul I.D., fiind respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că în lucrarea „Atlas dicţionar al Daciei - Romane”, apărută la editura Tribuna din Cluj-Napoca, în anul 2005, sub coordonarea lui M.B., la pag. 28, a fost publicată o planşă cu denumirea „Schiţa drumului roman între castrul roman de la Căşelu şi podul roman de la Dej (după D.I., D.U.)”.
Explicaţiile articolului au fost date de către F.F., după cum rezultă din menţiunea din coloana a 2-a a paginii (fiind menţionate iniţialele F.F.).
Din declaraţia martorului F.F., cel care a redactat articolul în cuprinsul căruia a fost inserată şi schiţa, rezultă că niciunul dintre cei menţionaţi, după denumirea planşei, nu au fost consultaţi cu ocazia întocmirii lucrării şi nu li s-a solicitat acordul pentru publicare, schiţa fiind preluată după un articol apărut în anul 1993. Acesta a mai declarat că nu a avut nicio discuţie cu pârâtul legată de atribuirea unor drepturi de autor, care nu a uzitat de niciun mijloc prin care el să fie indicat sau considerat ca şi autor, iar inversarea ordinii în care au fost indicate cele două părţi s-a făcut dintr-o eroare datorată neatenţiei.
În aceste condiţii, pârâtul nu a avut nicio contribuţie sau implicare în realizarea lucrării din punct de vedere tehnic şi ştiinţific, lucrare prin care s-ar fi adus atingere drepturilor de autor ale reclamantului.
Împrejurarea că citarea celor două părţi s-a făcut într-o ordine inversă decât cea menţionată în cuprinsul unei lucrări iniţiale nu-i poate fi imputată pârâtului.
Curtea a apreciat că apelul declarat de reclamant nu este fondat, întrucât din chiar motivarea acestuia rezultă că pârâtului i se impută o faptă ilicită pe care nu a săvârşit-o.
Reclamantul susţine că pârâtul a beneficiat de citarea sa ca autor într-o anumită ordine într-o lucrare de specialitate, la a cărei redactare acesta din urmă nu a participat, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul U.D., criticând-o pentru următoarele motive:
1. Prin respingerea cererii de amânare, justificată pe faptul că avocatul său avea cauze la altă instanţă din alt judeţ, i s-a încălcat dreptul la apărare. Nu s-a ţinut cont nici de scrisoarea medicală anexată, care subliniază starea precară a sănătăţii sale.
2. Procedând în acest fel, instanţa a respins orice formă de probaţiune solicitată, inclusiv audierea martorului propus pentru a dovedi că martorul F.F. a fost nesincer, favorizând-ul în totalitate pe pârât.
Motivarea respingerii cererilor sale, în sensul că acestea ar fi fost tardive şi nu au fost făcute la început, nu este corectă deoarece probele cerute au rezultat din poziţia pârâtului, pe care nu o putea prevedea.
Nu s-a ţinut cont de probele pe care le-a solicitat şi nici de cele existente la dosarul cauzei.
3. Dacă s-ar fi procedat la judecarea fondului s-ar fi constatat că pârâtul şi-a însuşit lucrările recurentului respectiv"Schiţa drumului roman de la Căşei la podul roman de la Dej" publicate în anul 1993 cu ocazia "Primului colocviu Romano-Evleţian" Deva.
În mod fraudulos pârâtul a inclus lucrarea recurentului, cu largul concurs al martorului F.F., în lucrarea "Atlas Dicţionar al Daciei Romane", sub titlul de autor principal şi cu indicarea sa drept coautor, deşi nu are niciun drept de autor asupra lucrării. Nu i s-a acordat acestuia vreun consimţământ, oral sau în scris, în sensul publicării schiţei publicată în articolul apărut anterior, care îi aparţine recurentului.
Faptul că s-a strecurat o eroare în publicarea "Schiţei Drumului roman de Căşei la podul roman de la Dej" cu privire la persoana autorului şi coautorului nu are relevanţă atâta timp cât pârâtul n-a avut nicio contribuţie sau implicare la redactarea lucrării.
Analizând, cu prioritate, cererea de suspendare a judecăţii cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., urmând să dispună respingerea acesteia. Astfel, s-a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea plângerilor penale formulate împotriva martorului F.F., însă norma procedurală impune începerea urmăririi penale, ipoteză neexistentă în cauză.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
1. La termenul de judecată a cauzei, instanţa de apel a respins cererea de amânare formulată de reclamant, cu motivarea că i s-a mai acordat un termen în acest sens, iar un alt termen pentru acest motiv nu este posibil, faţă de dispoziţiile art. 156 C. proc. civ.
Având în vedere că pe calea recursului este cenzurată hotărârea de apel, aşa cum prevede art. 299 C. proc. civ., criticile de recurs trebuie să se circumscrie modului de dispunere din partea instanţei de apel. Prin motivul de recurs aferent, ce ar fi putut fi discutat din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu s-au arătat motivele de nelegalitate a respingerii cererii, astfel cum aceasta a fost justificată de instanţă - aşa cum impune art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Cererea la care se referă reclamantul-recurent vizează, pe lângă amânarea cauzei pentru lipsa apărătorului său, probatoriul depus la dosar, fără nicio menţiune privind starea sa precară de sănătate.
2. La acelaşi termen de judecată instanţa de apel a respins cererea de probatorii, cu motivarea că aceasta este tardivă, nefiind formulată prin cererea de apel.
Ulterior, reclamantul-apelant a solicitat audierea unui martor, despre care a susţinut că ar cunoaşte faptul că existat o înţelegere între pârât şi martorul F.F. privind publicarea lucrării în litigiu - cerere respinsă pe motivul tardivităţii, apreciindu-se totodată că proba nu este necesară.
În susţinerea recursului reclamantul a arătat că probele au fost cerute deoarece necesitatea lor a rezultat din poziţia pârâtului, pe care nu o putea prevedea.
Apărarea reclamantului-recurent poate fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 298 coroborate cu art. 138 pct. 2 din acelaşi cod, acestea din urmă îndreptăţind partea ca, atunci când nu a solicitat probele prin cererea de apel, să facă acest lucru în cursul judecăţii, când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi nu o putea prevedea.
Această ipoteză nu poate fi însă reţinută în speţă faţă de sentinţa primei instanţe, astfel cum a fost aceasta justificată, care şi a fixat limitele controlului judiciar în calea de atac a apelului.
Pe de altă parte, respingerea probatoriului a fost justificată şi pe aprecierea acestuia ca fiind neutil cauzei, aspect ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs, nefiind permis de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Celelalte probe, existente deja în dosar, au fost înlăturate de instanţă, prin confirmarea soluţiei pronunţată de prima instanţă.
3. Cum în mod corect au reţinut ambele instanţe, calitatea procesuală a părţilor este dată de calitatea lor de părţi în raportul juridic dedus judecăţii.
Obligaţia de dovedire a calităţii procesuale, atât activă cât şi pasivă, revine reclamantului care deduce raportul juridic instanţei şi care, potrivit art. 112 pct. 4 C. proc. civ., trebuie să arate în cererea de chemare în judecată motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea sa.
Ceea ce se reclamă este însuşirea de către pârâtul-intimat, fără drept, a calităţii de coautor al lucrării „ Schiţa drumului roman între castrul roman de la Căşelu şi podul roman de la Dej”, publicată în „ Atlas dicţionar al Daciei-Romane”, apărută la editura Tribuna din Cluj-Napoca, în anul 2005.
S-a reţinut în cauză de către prima instanţă, cu confirmarea prin soluţia instanţei de apel, că redactarea şi explicaţiile articolului în care a fost inclusă această lucrare au fost date de către F.F., care a şi fost audiat ca martor. Acesta a mai susţinut că lucrarea a fost preluată după un articol apărut în anul 1993, fără ca niciunul din cei menţionaţi, după denumirea planşei, să fie consultaţi cu ocazia întocmirii lucrării sau să li se solicite acordul pentru publicare, iar inversarea ordinii în care au fost indicaţi autorii a fost justificată pe o eroare datorată neatenţiei.
Faţă de cadrul procesual al cauzei fixat de reclamant şi contextul probatoriu, ce nu poate fi reapreciat în recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., s-a constatat în mod corect că pârâtul-intimat nu a avut nicio contribuţie sau implicare în realizarea lucrării în care apare schiţa în discuţie, lucrare pe care îşi întemeiază reclamantul acţiunea, ceea ce înseamnă că acesta nu a săvârşit fapta care i se impută.
În aceste condiţii, nici înscrisurile privind activitatea profesională a martorului şi a reclamantului-recurent, depuse în dosarul de recurs, nu prezintă relevanţă în dezlegarea cauzei.
Prin urmare, nu se poate discuta în contradictoriu cu pârâtul chemat în judecată protecţia dreptului moral reclamat în cauză, respectiv cel reglementat de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe - drept ul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei, faţă de o lucrare, care fundamentează acţiunea, la care acesta nu a avut nicio contribuţie.
În considerarea argumentelor reţinute mai sus care susţin caracterul nefondat al criticilor formulate, ce se cirscumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. dispunând în consecinţă.
Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., reclamantul- recurent va fi obligat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât I.A.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de recurentul-reclamant U.D.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul U.D. împotriva Deciziei nr. 111/ A din data de 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât I.A.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2531/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2791/2013. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
