ICCJ. Decizia nr. 2864/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2864/2013
Dosar nr. 55244/3/2011
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1806 din 10 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC G.R.A.R. SA, în contradictoriu cu pârâta Societatea de asigurare Reasigurare A. SA şi intervenientul forţat O.L.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 135.724,23 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportare la suma de 157.276,80 RON, începând cu data de 1 iunie 2011 până la data de 26 iulie 2011, precum şi penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportare la suma de 135.724,23 RON, începând cu data de 27 iulie 2011 până la plata efectivă a despăgubirilor şi la plata sumei de 5.590,25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit Adresei nr. 410710 din 12 august 2010, întocmită de Poliţia Municipiului Salonta, la data de 30 august 2010, a avut loc pe DN79/B în sensul de mers spre vama Salonta un accident rutier produs din culpa intervenientului forţat O.L., care nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferată simplă, nepăzită, fiind surprins de trenul motor nr. 15131 care circula pe ruta Holod - Oradea.
Acest tren motor era asigurat pentru avarii şi furt la societatea reclamantă potrivit poliţei din 20 ianuarie 2010, valabilă în perioada 27 ianuarie 2010 - 26 ianuarie 2011, în temeiul acesteia reclamanta achitând proprietarului, respectiv SC V.T.S. SRL, despăgubirile pentru avariile suferite în urma accidentului, stabilite conform actelor de constatare, în cuantum de 157.276,80 RON, astfel cum rezultă din Adresa nr. 4673 din 11 octombrie 2010 emisă de R. SA, Sucursala Cluj.
Conform susţinerilor ambelor părţi la data de 26 iulie 2011 A. a plătit reclamantei suma de 21.552,57 RON, cu titlu de despăgubire.
Instanţa a reţinut că raportul juridic dintre pârâtă şi intervenientul forţat O.L. are la bază poliţa din 13 mai 2010, valabilă în perioada 17 iunie 2010 - 16 noiembrie 2010, fiind încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare CJ-AA-AAA şi că urmare a achitării despăgubirilor menţionate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului, în speţă persoana juridică SC V.T.S. SRL, pentru recuperarea sumei achitate de la persoana responsabilă de producerea accidentului său, de la asigurătorul acesteia pentru răspundere civilă delictuală, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Contrar susţinerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, litigiului îi sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, având în vedere că poliţa RCA încheiată de pârâtă a fost emisă la data de 13 mai 2010.
Conform art. 64 alin. (3) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, adoptate prin Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în cazul neformulării obiecţiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecţii, datoria devenind scadentă.
Reclamanta a arătat în cererea de chemare în judecată că A. nu a formulat obiecţii în termenul de 30 de zile, care în cauză se calculează de la data de 16 mai 2011, când pârâta a primit cererea de despăgubire formulată de reclamantă, astfel cum rezultă din formularul poştal de trimitere prin poştă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Cum pârâta nu a susţinut şi probat contrariul, deşi conform art 1169 C. civ., sarcina probei pe acest aspect îi revenea, instanţa a reţinut că A. datorează reclamantei întreaga sumă pretinsă de aceasta cu titlu de debit principal, respectiv 157.276,80 RON.
La această sumă se adaugă în speţă penalităţile de întârziere stabilite potrivit art. 64 alin. (4) din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2010, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede în alin. (4) că: "Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la alin. (2) şi (3) sau şi le îndeplineşte defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere".
Termenul la care se face referire în textul legal menţionat este cel prevăzut de alin. (1) al art. 64, respectiv de cel mult 15 de zile de la depunerea ultimului document necesar finalizării dosarului de daune, în care asigurătorul RCA este obligat să plătească suma ce reprezintă despăgubirea pentru paguba produsă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.590,25 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.
Prin Decizia civilă nr. 249 din 21 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1806 din 10 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 55244/3/2011.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit prevederilor imperative ale art. 64 alin. (2) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 - act normativ ce reglementează prezenta speţă şi în baza căruia s-a întemeiat acţiunea, se precizează că: "În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor, astfel:
a) dacă există obiecţii asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoţită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unităţile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfăşoară activităţi de constatare, de lichidare a daunelor auto şi de efectuare a plăţilor de despăgubiri. Acţiunea în justiţie împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursală care a emis poliţa de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;
b) dacă există obiecţii întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluţionarea obiecţiilor să se efectueze plata."
De asemenea, alin. (3) prevede că: "În cazul neformulării obiecţiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecţii, datoria devenind scadentă", iar alin. (4): "Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la alin. (2) şi (3) sau şi le îndeplineşte defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere".
Astfel, având în vedere faptul că apelanta nu a formulat nicio obiecţiune faţă de cererea de despăgubire formulată de reclamanta-intimată în legătură cu dosarul de daună primită în data de 16 mai 2011, pentru care s-a efectuat o plată parţială la data de 26 iulie 2011, fără nicio justificare privind diminuarea despăgubirii solicitate, instanţa a constatat că în mod corect tribunalul a admis acţiunea aşa cum a fost precizată.
În ceea ce priveşte proba cu expertiza tehnică de specialitate, solicitată la fondul cauzei, Curtea a reţinut că în mod corect instanţa de fond a respins această probă, faţă de prevederile art. 64 alin. (3) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule adoptate prin Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În cauză, pârâta-apelantă nu a formulat în termen obiecţiuni cu privire la sumele pretinse de reclamantă, astfel că suma solicitată de reclamantă a devenit scadentă la data formulării acţiunii conform art. 64 alin. (3) şi (4) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Împotriva Deciziei civile nr. 249 din 21 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA Bucureşti, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului solicitat, iar în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Prin criticile formulate, recurenta a susţinut în esenţă următoarele:
Decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală sub aspectul obligării societăţii sale la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat de intimata-reclamantă, aceasta fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 64 alin. (3) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, prin care se stabileşte expres faptul că asigurătorul RCA suportă doar valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată în baza unei poliţe de asigurare obligatorie RCA, iar termenul prevăzut în acest articol nu este un termen procedural care să atragă sancţiunea decăderii.
Recurenta a susţinut că prin respingerea cererii de probatorii i-au fost încălcate drepturile procesuale, respectiv dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, ambele drepturi fiind garantate de către legislaţia în vigoare în România şi de legislaţia europeană (dreptul la apărare consfinţit atât în dispoziţiile art. 21 şi 24 din Constituţia României, cât şi în art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale).
Decizia este nelegală întrucât prin modalitatea de soluţionare a cauzei a fost încălcat şi principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Prin administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate solicitată, având ca obiectiv stabilirea valorii maxime a despăgubirii ce poate fi suportată de asigurătorul RCA conform Ordinului C.S.A. nr. 5/2010, se putea stabili cu exactitate suma datorată în baza poliţei de asigurare RCA.
Astfel, instanţa de apel nu a aplicat nici dispoziţiile art. 50 din Normele de aplicare a legii în domeniul RCA, aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, care prevăd că: "la stabilirea despăgubirii în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, avându-se în vedere prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor produse bunurilor, fără a se depăşi diferenţa dintre valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA."
Calculul sumei achitate de societatea sa cu titlu de despăgubiri s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 50 şi urm. din Normele de aplicare a legii în domeniul RCA, aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, suma rezultată reprezentând despăgubirea maximă pe care asigurătorul de răspundere auto obligatorie o poate prelua la plată, respectiv diferenţa dintre valoarea vagonului remorcă la data daunei şi valoarea rămasă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 39 pct. 3 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, eventuala diferenţă de despăgubire, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative.
Nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au ţinut cont de faptul că însăşi intimata-reclamantă a precizat în modul de calcul al despăgubirii că are în vedere suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare facultativă de avarii auto CASCO (48.000 euro) şi nu valoarea de la data daunei.
Analizând recursul declarat de pârâta SC L.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 169 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel se apreciază că în mod corect instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt şi că în cauză sunt aplicabile prevederile imperative ale art. 64 alin. (2) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, pe care s-a întemeiat acţiunea care precizează că în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor.
Pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA Bucureşti, în calitate de asigurător, răspunde în temeiul art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 pentru daunele produse urmare accidentului de circulaţie ce a avut loc la data de 30 iunie 2010.
Revenind la criticile formulate de pârâtă cu privire la justa şi echitabila dezdăunare ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acesteia, Înalta Curte constată că ambele instanţe de fond şi de apel au reţinut ca fiind întrunite condiţiile art. 64 alin. (2) şi (3) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule adoptate prin Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, avându-se în vedere că poliţa RCA încheiată de pârâtă a fost emisă la data de 13 mai 2010.
Motivul de recurs prin care recurenta-pârâtă a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală sub aspectul obligării societăţii sale la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat de intimata-reclamantă, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 64 alin. (3) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, prin care se stabileşte expres faptul că asigurătorul RCA suportă doar valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată în baza unei poliţe de asigurare obligatorie RCA nu poate fi reţinut, avându-se în vedere faptul că aceasta nu a formulat în termenul de 30 de zile nicio obiecţiune cu privire la sumele pretinse de reclamantă, în Dosarul de daună X, primit în data de 16 mai 2011, astfel că suma solicitată de reclamantă a devenit scadentă la data formulării acţiunii conform art. 64 alin. (3) şi (4) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Nici critica prin care recurenta a susţinut că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 64 alin. (3) din Ordinul nr. 5/2010 nu este un termen procedural care să atragă sancţiunea decăderii nu poate fi primită, în raport de dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care stabileşte că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Cum termenul prevăzut de art. 64 alin. (3) din Ordinul nr. 5/2010 este unul imperativ şi constatând că recurenta nu a făcut dovada existenţei unei împiedicări mai presus de voinţa sa a formulării obiecţiunilor faţă de cererea de despăgubire formulată de reclamantă în Dosarul de daună X, se apreciază că soluţia instanţei de apel este legală. Sub pretextul nerespectării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., recurenta reproşează în fapt instanţei respingerea cererii de probatorii, greşita apreciere a probelor administrate în cauză, cu referire expresă la proba cu expertiza tehnică de specialitate pentru stabilirea valorii maxime a despăgubirii ce poate fi suportată de asigurătorul RCA conform Ordinului C.S.A. nr. 5/2010, a sumei datorate în baza poliţei de asigurare RCA, a eventualei diferenţe rămase de achitat, a modului de calcul avut în vedere pentru stabilirea sumei la care a fost obligată, aspecte ce nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului care poate fi formulat doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte dreptul la apărare, garantat de Constituţie, de C. proc. civ. şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este de observat că din examinarea actelor de la dosar se poate constata că recurenta a beneficiat de un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, iar instanţa şi-a exercitat rolul activ cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 312, Înalta Curte urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 249 din 21 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2863/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2868/2013. Civil → |
|---|
