ICCJ. Decizia nr. 3138/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3138/2013
Dosar nr. 333/1/2013
Şedinţa publică din 5 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 0232 din 21 martie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de reclamanţii M.P.N.G., C.E.A., M.E. şi P.P.S. împotriva deciziei nr. 158 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În considerente instanţa a reţinut că nu sunt incidente, în cauză, pct. 4 şi 5 ale art. 304 C. proc. civ., iar criticile încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu au fost reţinute întrucât cererea de revendicare, formulată la data de 27 martie 2009, nu mai poate fi soluţionată în procedura prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994 care reglementează cadrul juridic general al exproprierilor de utilitate publică, aşa cum s-a statuat prin decizia în interesul legii nr. 53/2007.
Având în vedere analiza prioritară a aspectelor de admisibilitate a pretenţiilor reclamanţilor, instanţa de recurs a concluzionat că este inutilă analiza celorlalte critici formulate în cadrul motivelor de recurs privind valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii a bunului în litigiu.
Impotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul reclamant M.P.N.G. susţinând că, prin soluţia dată, instanţa a încălcat dreptul său de proprietate confirmat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dispoziţiile obligatorii ale deciziei în interesul Legii nr. 33/2008. A mai susţinut că instanţa nu a analizat, în funcţie de circumstanţele cauzei, în ce măsură legea internă nu intră în conflict cu legislaţia europeană.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I.
Potrivit art. 318 alin. (1), teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Textul are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite. Este deci vorba despre acea greşeală, pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia pronunţată.
Exempli gratia, sunt greşeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ.: respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poştal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanţa de plată a taxei de timbru, ori nu s-a observat că pentru unul din motivele de casare nu era necesară timbrarea; anularea greşită a recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deşi la dosar se găsea procura dată reprezentantului părţii; pronunţarea asupra legalităţii unei alte hotărâri decât cea recurată etc.
Textul citat vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziţii legale ori de rezolvare a unui incident procedural. În doctrină s-a arătat că a da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu o opoziţie (cale de atac ce funcţiona în trecut numai atunci când judecata avusese loc în lipsa părţii), astfel încât contestaţia în anulare ar deveni o cale ordinară de atac, mai rea decât recursul la recurs, care, cel puţin, se adresează unei instanţe superioare.
Aşadar, numai o greşeală materială esenţială şi evidentă poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare. În consecinţă, împrejurările invocate de contestator, respectiv admisibilitatea acţiunii în revendicare a unui imobil expropriat formulată după intrarea în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001 şi încălcarea dreptului de proprietate, reprezintă critici vizând greşeli de judecată şi nu greşeli de fapt, involuntare în legătură cu un aspect formal al judecării recursului, ce pot fi remediate pe calea contestaţiei în anulare.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare promovată se priveşte ca nefondată şi va fi respinsă în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.P.N.G. împotriva deciziei nr. 2023 din 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1254/104/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3124/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3139/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
