ICCJ. Decizia nr. 318/2013. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 318/2013
Dosar nr. 6459/3/2010
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Deliberând, conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele;
1. Instanţa de fond
Prin acţiunea înregistrată la 4 februarie 2010 reclamanta SC D.G.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SRL pentru ca în contradictoriu şi cu O.S.I.M. să se dispună anularea înregistrării tuturor mărcilor ce conţin, în cuprinsul lor, cuvântul Mumio cu motivaţia că încalcă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Au fost indicate mărcile a căror anulare a fost solicitată şi care au fost înregistrate având ca titular pe pârât pentru clasele 5 şi 35: Răşina Munţilor Mumio - Uleiul Munţilor; Mumio Sângele Munţilor; Mumio Nectarul Munţilor; Mumio Sudoarea Munţilor; Mumio Sucul Stâncii; Mumio Arhar - Taş; Mumio - Salajid; Mumio Balsamul Munţilor şi Antichităţii; Mumio Lacrima de Aur; Mumio Elixirul Minune; Mumio - Darul Munţilor Inaccesibili; Mumio - Lacrimile Stâncilor şi ale Uriaşilor de Piatră; Mumio - Asil; Mumio - Seva Munţilor; Mumio Purificat.
În fapt s-a arătat că termenul „Mumio” este un substantiv comun care desemnează noţiunea de „mumie” reprodusă din limba latină, cu etimologie în limba greacă şi care înseamnă „care conservă corpul”. Ca urmare, includerea într-o marcă a unui semn sau indicaţie, uzuale în limbajul curent, este interzisă potrivit art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998.
Reclamanta şi-a precizat acţiunea cu privire la temeiul juridic al cererii, art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, în sensul că înregistrarea mărcilor s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) raportat la prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 84/1998 întrucât termenul „mumio” reprezintă un indicativ pentru genul produsului şi nu un termen nou, original, termen care a devenit uzual în practicile comerciale ale acestui produs.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă prin sentinţa civilă nr. 714 din 20 aprilie 2011 a respins acţiunea şi a obligat pe reclamant la 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
În motivarea acestei soluţii s-au reţinut în esenţă următoarele:
Reclamanta nu a precizat natura activităţii desfăşurate. Din sentinţa penală nr. 72 din 1 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a penală, s-a reţinut că aceasta a pus în circulaţie produse tip suplimente alimentare de uz medical, cu denumirea iniţială „Mumio - nectarul munţilor” iar în prezent comercializează - produsul numit „extract purificat de răşină Mumio, Prof. Mariana Godeanu” sub formă de blistere de 30 de tablete inscripţionate cu denumirea „Mumio” sau extract „purificat de răşină Mumio”, însoţite de sloganul „utilizată cu succes de mii de ani în peste 50 de afecţiuni”.
Această activitate fiind desfăşurată şi de pârâta în cauză, aceasta din urmă a formulat împotriva reclamantei o plângere penală pentru încălcarea drepturilor exclusive de marcă ale acesteia.
Tribunalul a reţinut că nu sunt întemeiate susţinerile reclamantei în sensul că termenul „Mumio” reprezintă pe de o parte un substantiv comun, devenit uzual în practicile comerciale, care înseamnă care conservă corpul iar pe de altă parte reprezintă o denumire generică în ţara de origine, fiind deci nelegal să fie apropriat de pârâtă pentru înlăturarea celorlalţi comercianţi de pe piaţă.
Au fost primite apărările pârâtei în sensul că termenul „Mumio” prezentat de reclamantă ca substantiv comun, nu are vreun înţeles în limba română.
S-a observat că acest termen care desemnează o substanţă medicinală extrasă din munţi, utilizată de mii de ani în medicina populară pentru calităţile sale curative speciale, provine din limba greacă şi are în diferite limbi, diferite forme: hofizal - ajssol, coatui (sângele muntelui), bargşun - barakşaun (sucul stâncii), mumnogoy, zagh asil, kiem, dorobi, mumio asil, mumio (răşină de munte), ciao - tui, barahşhin orakul - djthol, arakul djibal.
S-a mai reţinut că termenul „mumio” nu face parte exclusiv din compunerea mărcilor pârâtei, fiind însoţit de alte elemente în toate mărcile a căror anulare s-a solicitat, iar înregistrarea mărcilor care au în compunere mai multe elemente, chiar dacă unele dintre acestea reprezintă elemente descriptive, este permisă de lege.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a prin Decizia civilă nr. 258/ A din 1 noiembrie 2011 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa apelată, a admis acţiunea şi a anulat înregistrarea pentru clasele 5 şi 35 a mărcilor pârâtei.
În motivarea acestei soluţii Curtea de apel a reţinut că potrivit art. 47 alin. (1) lit. a), în redactarea intrarea în vigoare a Legii nr. 84/1998 la momentul pronunţării deciziei curţii de apel, este motiv de anulare a înregistrării mărcii nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din aceeaşi Lege.
S-a reţinut astfel că reclamanta a indicat termenul „Mumio”, inclus în mărcile pârâtei, ca reprezentând, pe de o parte un substantiv comun, devenit uzual în practicile comerciale cu etiologie în limba greacă, însemnând „care conservă corpul”, iar pe de altă parte, ca desemnând denumirea generică în ţara de origine a unui produs, fiind deci nelegal să fie apropriat acest termen de către pârâtă.
Pe de o parte, s-a constatat că Tribunalul a apreciat corect că argumentele privind includerea termenului în categoria substantivelor comune, nu pot fi primite, termenul nereprezentând unul uzual în limba română, în sens larg. Terminaţia în litera „o” face diferenţa faţă de substantivul comun consacrat „mumie”, iar fără probatorii, este prematură acceptarea consideraţiilor legate de existenţa unor denumiri paralele ori de calificare ca neologism sau cuvânt în evoluţie lingvistică, cu modificări ortografice.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că neincluderea în categoria substantivelor comune ale limbii române a cuvântului „mumio”, nu exclude posibilitatea ca acesta să dobândească un caracter uzual, în practicile comerciale loiale şi constante, aşadar într-o categorie de utilizatori având altă cuprindere, nelimitată teritorial, conform alternativei recunoscute de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 (care reia art. 3 pct. 1 lit. d) al Directivei Consiliului Comunităţilor Europene nr. 89/104 din 21 decembrie 1988, care la rândul său preia art. 6 quinques al Convenţiei de la Paris din 1883 pentru protecţia proprietăţii industriale).
Dincolo de utilizarea termenului în medicina populară în Orient, instanţa a reţinut că au fost aduse în cauză dovezi privind cunoaşterea şi utilizarea termenului în domeniul tratamentelor naturiste aplicate în ţări precum Rusia, Cehia, Grecia, Bulgaria, Croaţia, Slovacia, Israel, Polonia, Germania, Marea Britanie, Canada şi în România unde este promovat şi de către părţi spre comercializare prin intermediul paginilor web.
S-a considerat aşadar că se poate vorbi despre devenirea uzuală a termenului în discuţie în practicile comerciale ale medicinii naturiste, pentru produsul căruia îi este destinat, ceea ce exclude posibilitatea de a fi apropriat ca marcă în mod individual, pentru a distinge produsele unui singur întreprinzător de ale celorlalţi, potrivit cu scopul mărcii (art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998).
În ceea ce priveşte caracterul generic al semnului, invocat de reclamantă în aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, Curtea a constatat că aceste argumente nu pot fi primite. Potrivit doctrinei, termenul este generic nu numai prin folosire generalizată, ci pentru că desemnează o familie sau un tip de produse sau servicii, fără ca publicul să asocieze aceste produse sau servicii unei anume origini („vin” pentru produse viticole, „apă” pentru produsele de parfumerie, „cola” pentru produsele pe bază de cola).
Pentru a face distincţia faţă de semnul/termenul uzual, este necesar a se preciza că semnul/termenul generic desemnează nu un anume produs sau serviciu, ci categoria/ specia/ genul în care se include, ceea ce nu este cazul în speţă.
Concluzionând, Curtea a reţinut că termenul Mumio, fără a avea caracter generic, ci unul uzual, nu poate fi monopolizat în folosul unei singure persoane, ci trebuie lăsat la libera dispoziţie a tuturor comercianţilor.
3. Recursul
Pârâta SC R.R.S. SRL a declarat la 20 iunie 2012 recurs împotriva deciziei nr. 258 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a.
Recursul nu a fost motivat în drept. În fapt s-au invocat nelegalitatea şi netemeinicia deciziei pentru următoarele motive:
Reclamanta care este o societate înfiinţată la 5 ianuarie 2007, având iniţial ca principal obiect de activitate comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor şi nu suplimente alimentare, a urmărit permanent să copieze şi să contrafacă produsele societăţii pârâte cu denumirea Mumio. Ca răspuns şi pentru a tergiversa soluţionarea unei acţiuni penale pornite de recurentă împotriva reclamantei, aceasta din urmă a formulat prezenta acţiune în anularea mărcilor pârâtei, întemeiată pe art. 5 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 84/1998.
S-a criticat faptul că instanţa de apel a admis apelul reclamantei care practic a reluat susţinerile din petitul acţiunii.
S-a susţinut că soluţia dată de curtea de apel încalcă prevederile legale şi practica în domeniu.
În mod eronat s-a catalogat termenul mumio ca fiind uzual. Examinând cele tei considerente care duc la aprecierea că un termen este uzual (prin folosire, prin aportul lingvistic şi prin folosire generalizată), recurenta a susţinut că nici unul din aceste criterii nu se întruneşte în privinţa termenului mumio.
Recurenta a invocat şi argumente de natură jurisprudenţială.
Curtea de Justiţie a U.E., răspunzând la modul de interpretare a art. 3 alin. (1) lit. d) din Directiva europeană similar cu art. 5 din Legea nr. 84/1998, a decis că dacă scopul mărcii este acela de a distinge produsele unui concurent de cele ale altui concurent nu se poate vorbi de un termen uzual. Acest calificativ poate fi dat unui termen chiar când în limbajul curent termenul a devenit uzual (în exemplul C.J.E.U.: aspirină, celuloză, plexiglas).
Recurenta a arătat că nu s-a dovedit că termenul mumio are o circulaţie uzuală prin folosirea lui în limbajul curent. Publicul relevant a cunoscut termenul prin introducerea lui în produsele comercializate.
S-a mai arătat că pe alte trei mărci înregistrate cu termenul „mumio” la O.S.I.M., societăţii pârâte nu i s-a solicitat disclaimer pentru produsele respective.
La 29 ianuarie 2013 recurenta a depus în scris la dosar o dezvoltare a motivelor de recurs declarat în temeiul art. 304 C. proc. civ.
S-a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens s-a invocat eroarea în care s-a aflat Curtea de Apel care a interpretat greşit probele administrate în cauză şi respectiv actul dedus judecăţii, mărcile care conţin denumirea Mumio.
Curtea de apel a reţinut greşit că „mumio” desemnează o substanţă medicală asemănătoare răşinii extrasă din Munţii Asiei Centrale, utilizată de milenii în medicina orientală populară.
În realitate din probele ştiinţifice depuse la dosar rezultă că substanţa medicală despre care se face referire în produsele comercializate sub numele „Mumio” este „asphaltum”.
Instanţa de apel a reţinut că tratamentul cu aceste produse este utilizat în mai multe ţări dar a ignorat probele din care rezultă că folosirea produsului s-a datorat eforturilor pârâtei - pentru a face cunoscut acest produs.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând recursul se constată că se pot încadra criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia atacată fiind pronunţată cu greşita interpretare a legii aplicate eronat la situaţia de fapt dedusă judecăţii.
Precizarea motivelor de recurs în care s-a indicat motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi avută în vedere având în vedere că a fost formulată ulterior termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 301 C. proc. civ.
De altfel criticile formulate în temeiul acestui motiv nu întrunesc condiţiile prevăzute de pct. 8 invocat. „Greşita interpretare a mărcii” este explicată prin contestarea unor situaţii de fapt şi se referă la greşita interpretare a probelor, care nu mai poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului. „Marca” nu reprezintă un act juridic în înţelesul expres al art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Acest motiv de recurs dă expresie încălcării principiului consacrat de art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege pentru părţile contractante. Ca urmare, instanţa nu poate conferi un alt înţeles actului juridic dedus judecăţii decât cel convenit, iar în caz de înţeles neclar sau îndoială, interpretarea clauzelor acestuia trebuie să fie făcută potrivit regulilor de interpretare prevăzute de Codul civil.
Criticile în fapt formulate prin precizarea la recurs, pot fi subsumate motivului de nelegalitate, aceste critici fiind deja enunţate în recursul formulat în cauză în termenul legal prevăzut şi dezvoltate în penultima pagină a acestuia.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că aceasta este nelegală pentru considerentele ce urmează:
Temeiul acţiunii în nulitatea mărcilor pârâtei, care conţin toate termenul „mumio”, a fost indicat expres art. 5 lit. c) şi d) din Legea nr. 84/1998. Art. citat prevede că pot fi declarate nule „mărcile compuse exclusiv din semne sau din indicativ devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante”.
Articolul citat prevede, în termeni imperativi şi cu o enumerare exhaustivă, motivele de nulitate a mărcilor înregistrate.
Lit. c) se referă la mărcile compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante iar lit. d se referă la mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii putând servi în comerţ pentru a desemna special, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora.
În discuţie sunt mai multe mărci ale pârâtei care conţin în denumire cuvântul „mumio”.
Instanţa de apel a confirmat constatările instanţei de fond în sensul că „mumio” desemnează o substanţă medicală asemănătoare răşinii şi că acest termen nu poate fi inclus în categoria substantivelor comune, acesta nefiind un termen uzual în limba română.
Cu privire la aceste considerente este de observat că potrivit probelor (literatură de popularizare a produsului) - produsul reprezintă un conglomerat de elemente chimice (60 - 70) fiind chiar denumit „cocktail tămăduitor” (fila 54 dosarul Tribunalului Bucureşti).
Pentru semnificaţia termenului sunt indicate mai multe înţelesuri decât cel invocat de reclamantă „care conservă trupul”, după cum termenul este folosit în diverse limbi şi ţări (potrivit extraselor din literatură depuse la dosar - fila 50, ex. în Mianmar - mumiyo kao - tun înseamnă „ceva în genul sângele muntelui”, în Siberia circulă sub numele barachsin care înseamnă „ulei de munte”).
Instanţa de apel a apreciat însă că neincluderea termenului în categoria substantivelor comune din limba română nu exclude posibilitatea ca termenul să dobândească un caracter uzual având o cuprindere nelimitată teritorial, potrivit alternativei oferită de art. 5 alin. (1) lit. c) (care reia art. 3 din Directiva C.C.E. nr. 89/104 din 21 decembrie 1988).
Instanţa de apel făcând trimitere la documente depuse în dosar - cât priveşte cunoaşterea şi utilizarea termenului în domeniul tratamentelor naturiste în diverse ţări şi în România - constată că „se poate vorbi despre devenirea uzuală a termenului în discuţie în practicile comerciale ale medicinii naturiste pentru acest produs, ceea ce exclude posibilitatea aproprierii acestuia ca marcă”.
Instanţa de apel nu indică considerentele pentru care a ajuns la o atare concluzie, în paginile menţionate ca reprezentând probe în acest sens fiind prezentat şi istoricul produselor din lucrări apărute în diferite limbi (pp. 44 şi urm.), date cu caracter general prezentate în motorul de căutare Google (pp. 440 şi urm) a produsului. În acelaşi mod se reţine un sit „netguide.ro” care prezintă produse „mumie - mumio” extract mineral pentru caracterul uzual al produsului în România.
În cauză, pentru situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost evidenţiat nici existenţa cazului de nulitate prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. d) (inexistenţa elementelor prevăzute de lit. c) din art. 5 a fost constatată şi de instanţa de apel).
Pe lângă faptul că semnul sau indicaţia mărcii care poate să servească în comerţ pentru a desemna specia, cantitatea, destinaţia, valoarea (etc.) trebuie să compună marca în exclusivitate - ceea ce nu este cazul în speţă - nu s-au prezentat elementele care să identifice caracterul uzual al termenului în discuţie şi care a devenit o practică comercială.
Simpla prezentare a semnificaţiei şi istoricului produselor - care sunt comercializate şi sub alte denumiri decât cel în discuţie - nu reprezintă condiţii care să se înscrie în cazul expres prevăzut de motivul de nulitate rămas în examinare.
Ca urmare, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 în temeiul căruia a anulat înregistrarea mărcilor pârâtei pentru considerentul mai sus reţinut, că nu s-a dovedit în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. d).
În al doilea rând este de observat că în redactarea Legii nr. 84/1998 în vigoare la momentul pronunţării deciziei acţiunea în anularea înregistrării mărcii pentru motivul prevăzut de art. 5 alin. (1) era prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. a) şi nu de art. 48 cum din eroare s-a reţinut şi a cărui redactare nu cuprinde enumerarea (lit. a) - e)) din care instanţa a reţinut lit. a.
Constatându-se aşadar că s-a admis apelul ca rezultat al unei greşite interpretări şi aplicări a legii, se constată că se impune în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul respingerii ca nefondat a apelului reclamantei împotriva sentinţei nr. 714/2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, cu consecinţa păstrării acesteia.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligată intimata reclamantă să plătească recurentei pârâte, suma de 25 lei reprezentând timbru judiciar şi taxă de timbru aferente cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC R.R.S. SRL Brăila împotriva Deciziei nr. 258/ A din data de 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică în tot decizia atacată şi respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC R.R.S. SRL Brăila împotriva sentinţei nr. 714 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe intimata-reclamantă SC D.G.T. SRL Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 25 lei către recurenta-pârâtă SC R.R.S. SRL Brăila.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3133/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3411/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
