ICCJ. Decizia nr. 328/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 328/2013
Dosar nr. 7145/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 29 ianuarie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta M.L.
La apelul nominal se prezintă petenta M.L., personal, lipsind intimata Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 3481/88/2010 al Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 29 ianuarie 2013.
De asemenea, se referă faptul că s-a comunicat intimatei copia cererii de strămutare, iar petenta a depus la 28 noiembrie 2012 o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, precum şi concluzii scrise, la care a ataşat un set de înscrisuri, la data de 25 ianuarie 2013.
Petenta solicită instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri în susţinerea cererii de strămutare, înscrisuri constând în hotărâri pronunţate de alte Curţi de Apel în speţe similare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra cererii de probatorii, arată că nu se opune încuviinţării acesteia.
După deliberare, Înalta Curte încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de petenta şi acordă cuvântul asupra cererii de strămutare.
Petenta solicită admiterea cererii de strămutare aşa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă detaliate în scris şi prezentate verbal.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de a admitere a cererii de strămutare, sub rezerva nesoluţionării cauzei de către instanţa de fond, situaţie în care cererea de strămutare ar rămâne fără obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta M.L. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3481/88/2010 al Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, la Curtea de Apel Piteşti.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 327/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 329/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|