ICCJ. Decizia nr. 334/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, contestatorul S.D.N. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei de pensie din data de 31 decembrie 2010, menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia din data de 16 septembrie 2005 și plata diferențelor, precum și dobânda legală calculată de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a deciziei din 16 septembrie 2005.
Prin sentința civilă nr. 4837/2011 din 1 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cu motivare că, în speța, sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000.
Pe rolul Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr. 44879/3/2011.
Prin sentința civilă nr. 9183 din 1 noiembrie 2012 a Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
în motivarea hotărârii, având în vedere dispozițiile art. 154 alin. (1) și art. 156 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, act normativ în vigoare la data sesizării Tribunalului Dolj, coroborat cu prevederile art. 725 și art. 727 C. proc. civ., Tribunalul București a reținut, în esență, că, pentru stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze, prezintă interes legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței.
Cum aceasta este Legea nr. 263/2010, și cum această lege intrată în vigoare la data de 23 decembrie 2010 a modificat norma de competență reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege care, de altfel, a fost abrogată, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, instanța a constatat că, în speță, competența de soluționare cererii formulate în contradictoriu cu Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale aparține Tribunalului Dolj, în circumscripția căruia se află reședința reclamantului.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
înalta Curte constată că reclamantul S.D.N. a învestit instanța cu o cerere prin care solicită anularea deciziei de pensie din 31 decembrie 2010, menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia din 16 septembrie 2005 și plata diferențelor, precum și dobânda legală calculată de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a deciziei din 16 septembrie 2005.
Este adevărat că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, dar este de necontestat că S.D.N. a depus cererea de anulare la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 25 februarie 2011, și, prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Dispozițiile art. 196 lit. a) din legea anterior menționată au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI), sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Astfel, având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află în Craiova, județul Dolj, instanța reține competența teritorială pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
în consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul S.D.N. în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 333/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 335/2013. Civil → |
|---|
