ICCJ. Decizia nr. 353/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 353/2013
Dosar nr. 1893/84/2008
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamanţii I.G., I.l.L., B.A., S.S., B.l., I.M., B.G., B.V. şi B.F. jr. au chemat în judecată pe pârâtul I.P.J. Sălaj, solicitând obligarea acesteia de a le restitui în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1471 m.p. teren din imobilul înscris în CF 1747 Zalău, nr. top 723/a, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 7625 m.p., imobil situat administrativ în Zalău, str. Cloşca, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri lunare pentru lipsa de folosinţă a terenului, în cuantum, de 300 euro lunar, începând cu 01 ianuarie 1990 şi până la restituirea efectivă a terenului. Ulterior, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că au revendicat suprafaţa de 1595 m.p.
La termenul din 23 aprilie 2009, I.P. J. Sălaj a formulat cerere de arătare a titularului dreptului de administrare a construcţiei amplasată pe terenul în litigiu, indicându-l în persoana statului român – M.I.R.A., solicitându-se introducerea în cauză a M.F.P. şi a M.I.R.A.
La termenul din 19 11 2010, au fost introduşi în cauză M.A.I. şi S.R., prin M.F.P.
Prin sentinţa civilă nr. 1350 din 03 martie 2011 a Tribunalului Sălaj, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta I.P.J. Sălaj, a fost admisă în parte acţiunea precizată a reclamanţilor I.G., I.L., descendenţi ai defunctei I.M., B.A., S.S., B.l. jr., B.G., B.V., B.F. jr. şi a fost obligat pârâtul I.P.J. Sălaj să lase în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de teren de 1595 m.p. din imobilul înscris în CF nr. 1747 Zalău, nr. top 723/a, situat administrativ în Zalău, str. Traian. Pârâtul a fost obligat la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului în cuantum de 47420 lei anual, începând cu 08 august 2005 şi până la restituirea efectivă a terenului. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. A fost respinsă cererea pârâtului de recunoaştere a dreptului de retenţie ca nefondat. S-a constatat că reclamanţii nu au consimţit la introducerea în cauză a terţului indicat de pârât ca titular al dreptului – M.A.I. Pârâtul a fost obligat la 4000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Instanţa de fond a avut în vedere faptul că, prin întâmpinarea formulată, M.A.I. a recunoscut că deţine imobilul din litigiu în administrare, condiţie în care este îndeplinită teza I din art. 66 alin. (l) C. proc. civ., însă reclamanţii nu au consimţit ca el să ia locul pârâtului, ba chiar au arătat că cererea de arătare a dreptului a fost tardiv formulată, condiţie în care judecata va continua fără să se modifice raportul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 283/ A din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul declarat de pârâtul I.P.J. Sălaj, pe care a schimbat-o parţial, în sensul că a respins acţiunea faţă de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sălaj, a menţinut restul dispoziţiilor.
Apelul a fost soluţionat în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi cât şi cu intimaţii-pârâţi M.A.I. şi S.R. prin M.F.P.
Instanţa de apel a reţinut că antecesoarea reclamanţilor a fost proprietara parcelei cu nr. top 723/a, teren în suprafaţă de 7625 m.p. şi construcţie, înscrise în CF 1747 Zalău. Acest imobil a fost preluat de stat, dispunându-se transcrierea acestuia în CF nr. 1 Zalău, cu intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului român şi în administrarea Sfatului Popular al Oraşului Zalău.
După preluare, imobilul a fost dezlipit, formându-se două parcele cu nr. top noi, respectiv parcela cu nr. top nou 723/a/l în suprafaţă de 6325 m.p. cu construcţie, P.C., în administrarea C.P.O. Zalău şi parcela cu nr. top nou 723/a/2, în suprafaţă de 1300 m.p., în administrarea C.S.S.
Pentru parcela cu nr. top nou 723/a/2, s-a deschis o nouă carte funciară, respectiv 4576 Zalău, însă dezlipirea nu a fost operată în vechea carte funciară a imobilului, respectiv CF nr. 1 Zalău, în care a rămas în continuare înscris statul român pe parcela iniţială nedezlipită cu nr. top 723/a, deşi prin încheierea de înscriere a dezlipirii s-a dispus acest lucru.
În considerarea acestei împrejurări, moştenitorii fostei proprietare tabulare, exercitând în justiţie o acţiune de drept comun, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, au chemat în judecată P. Zalău, C.L.M. Zalău şi I.Ş.J. Zalău, obţinând o hotărâre judecătorească prin care s-a constatat preluarea fără titlu valabil, dispunându-se restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară. În cuprinsul acestor hotărâri, se reţine că pe teren este edificată doar o construcţie, P.C., fără a se face vreo referire la construcţia obiect al prezentului litigiu.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. expert T.l., rezultă că terenul ocupat de pârât are o suprafaţă totală de 1595 m.p., pe acesta fiind edificate construcţii neînscrise în cartea funciară, recunoscute de reclamanţi prin chiar cererea de chemare în judecată.
Aşa cum rezultă din adresa nr. 135/11/574067 din 10 ianuarie 1973 a Ministerului de Interne, imobilul s-a aflat în administrarea M.I. la data preluării şi, conform adresei nr. nr. 240.061 din 3 mai 1990 a aceluiaşi minister, se află şi în prezent, pârâtul ocupând imobilul fără a avea un titlu propriu.
Acesta a şi fost motivul pentru care pârâtul a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului, despre care reclamantul a susţinut că ar fio cerere de chemare în judecată a altei persoane, la care s-a opus, motiv pentru care tribunalul, prin hotărârea obiect al prezentului apel, a constatat această împrejurare, pârâtul iniţial nefiind scos din proces, iar cel arătat titular al dreptului nefiind introdus în proces, nici în locul acestuia, nici în calitate de intervenient forţat.
În realitate, între cele două modalităţi de introducere forţată în proces a unor terţi există o diferenţă esenţială, ce rezultă din modul de reglementare a cererii de arătare titularului dreptului, cuprinsă în dispoziţiile art. 63 C. proc. civ.
Astfel, în cauzele având ca obiect revendicarea unui imobil, diferenţa dintre cele două modalităţi de introducere forţată a terţului în proces de către pârât se referă la poziţia pârâtului faţă de terţ.
Dacă pârâtul susţine că are doar posesia, pe care este gata să o predea celui care se va dovedi titular al dreptului şi chiar să-i plătească despăgubiri atunci când e cazul, introducerea terţului se face prin cererea de chemare în judecată a altei persoane. Acest lucru rezultă şi din modul de reglementare a aplicaţiei particulare referitoare la creanţa având ca obiect o sumă de bani, art. 59 C. proc. civ. Pârâtul pune suma de bani la dispoziţia instanţei, pentru ca aceasta să stabilească cui i se cuvine, el recunoscând datoria, respectiv creanţa însăşi, aşa cum, în cazul acţiunii în revendicare, nu contestă că nu are niciun drept asupra imobilului, fiind gata să-l predea celui pe care instanţa îl va stabili ca fiind adevăratul proprietar.
În cazul cererii de arătare a titularului dreptului, însă, între pârât şi terţul pe care acesta doreşte să-l introducă în proces există un raport juridic contractual, pârâtul deţinând lucrul în baza unui contract încheiat cu terţul. Acesta este motivul pentru care, într-o acţiune în revendicare, nu are posibilitatea de a formula apărările pe care le-ar putea formula cel pentru care deţine bunul, având deci interes să-l introducă pe acesta în cauză.
În speţă, cel arătat titular al dreptului este cel care are dreptul de administrare constituit de statul ce a preluat abuziv imobilul şi care trebuie chemat în judecată într-o acţiune în revendicare de drept comun, mai cu seamă că există o construcţie edificată pe terenul revendicat, punându-se problema preluării sau nepreluării ei de către proprietar, respectiv a aplicării tratamentului constructorului de bună sau de rea credinţă, în cazul accesiunii imobiliare artificiale reglementată de art. 494 C. civ.
Reclamanţii nu au înţeles să se judece cu titularul dreptului de administrare şi s-au şi opus introducerii acestuia în cauză, în calitate de titular al dreptului, termenul în care cererea a fost formulată fiind reglementat prin norme supletive, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.
Faţă de dispoziţiile art. 66 C. proc. civ., s-a pus problema dacă acesta dobândeşte calitatea de intervenient forţat, prin aplicarea dispoziţiilor art. 58 sau, pur şi simplu, nu devine parte în proces, nefiind întrunite condiţiile art. 66. În realitate, faţă de dispoziţiile de excepţie cuprinse în art. 66 C. proc. civ., faţă de refuzul reclamantului ca terţul să fi introdus în cauză în locul pârâtului, deşi acesta a recunoscut susţinerile pârâtului, în mod corect prima instanţă, respectând principiul disponibilităţii procesului civil, rezultând din art. 129 alin. ultim C. proc. civ., reclamantul judecându-se cu cine vrea, a luat act de voinţa acestuia.
În aceste condiţii, deşi pârâtul, faţă de reclamant, are calitatea de simplu posesor, acesta nu are calitate procesuală pasivă într-o astfel de acţiune, întrucât se pune problema comparării unor titluri asupra imobilului, el deţinând imobilul pentru altul. Întrucât reclamanţii nu au fost de acord cu modificarea cadrului procesual, în cadrul procesual fixat de aceştia, acţiunea nu poate fi admisă, din considerentele deja arătate.
Împotriva menţionatei decizii au declarat şi motivat recurs, în termen legal, reclamanţii I.G., I.l.L., B.A., S.S., B.l. Jr., B.G., B.V. şi B.F. Jr. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora, s~a arătat că instanţa de apel a reţinut eronat starea de fapt, atunci când afirmă că imobilul cu nr. top. 723/a, aflat în CF nr. 1 Zalău, ar fi fost dezmembrat, formându-se două imobile, dar că această dezmembrare nu s-a operat în evidenţa de carte funciară nr. 1 Zalău.
Deci imobilul top. 723/a a plecat din CF 1747 Zalău cu suprafaţa de 7625 m.p., s-a înscris în CF Nr. 1 Zalău şi s-a reîntors în CF 1747 Zalău, cu aceeaşi suprafaţă şi acelaşi număr topografic, ceea ce exclude orice dezmembrare a acestui imobil în tot intervalul de timp, cea. 35 ani, în care s-a aflat în CF nr. l Zalău în proprietatea S.R.
Instanţa de apel susţine eronat că dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1300 m.p. privind terenul cu nr. top.723/a/2, ar fi înscris în CF 4576 Zalău, ori nu s-a dovedit că această carte funciară există cu adevărat şi nici faptul că în ea este notat dreptul de proprietate asupra terenului 723/a/2.
Instanţa de apel mai susţine că dezmembrarea imobilului 723/a s-a efectuat în fapt, dar nu a fost notată în CF nr. J Zalău.
Instanţa de apel ignoră în mod voit dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd foarte clar că, atunci când cel chemat în judecată nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului, se vor aplica dispoziţiile art. 58 C. proc. civ.
Or, dispoziţiile art. 58 C. proc. civ., sunt extrem de clare, în sensul că „cel chemat în judecată, dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă”.
M.A.I. s-a şi comportat ca un intervenient forţat, deşi nu s-a prezentat la termenele de judecată, a depus întâmpinare, a ridicat excepţii care au fost soluţionate odată cu fondul, prin sentinţa civilă nr. 1350 din 3 martie 2011 şi a recunoscut practic calitatea recurenţilor de proprietari ai imobilului revendicat, din moment ce au împuternicit I.P.J. Sălaj să negocieze cu reclamanţii condiţiile de cumpărare a unei porţiuni de teren pe care, în perioada regimului comunist, au edificat o construcţie.
Astfel, apare clar că M.A.I. s-a considerat un „intervenient forţat”, iar instanţa de fond i-a atribuit practic această calitate, aspect care rezultă din modul în care instanţa de fond a soluţionat cererile şi excepţiile ridicate de M.A.I. şi cum a analizat şi s-a pronunţat asupra apărărilor formulate de aceasta.
În această situaţie nimic nu îl împiedica pe M.A.I. să prezinte titlul în baza căruia ar putea susţine că ar avea un drept real asupra imobilului din litigiu sau apărările care ar fi putut să paralizeze acţiunea introductivă.
Soluţionarea cererii introductive nu putea fi condiţionată de chemarea în judecată în calitate de pârât a M.A.I., deoarece acela care folosea imobilul era pârâtul şi nu o altă persoană, iar M.A.I. nu a putut să prezinte la dosar vreun act prin care să demonstreze că are un drept real asupra imobilului revendicat de recurenţi.
Referitor la construcţia existentă pe teren, dispoziţiile legale în vigoare la data edificării construcţiei cât şi cele de la data judecării litigiului nu conferă constructorului, fie el şi de bună credinţă, vreun drept de proprietate asupra construcţiilor edificate, care aparţin proprietarului terenului pe care au fost edificate. În această situaţie judecarea procesului, ce avea ca obiect revendicarea terenului, nu putea fi condiţionată de chemarea în judecată a constructorului pe terenul altuia, aceasta cu atât mai mult cu cât nu M.A.I. a edificat construcţia.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Deşi sunt invocate ca motive de recurs prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., din dezvoltarea acestora rezultă că numai motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost motivat şi poate forma obiect de analiză în recurs, în timp ce motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a fost invocat numai formal, fără a fi susţinut de argumente, astfel că analizarea deciziei recurate din perspectiva sa nu este posibilă.
Verificând modul de interpretare şi de aplicare a legii de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că aceasta a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 64 – art. 66 C. proc. civ.
Deşi încă de la prima instanţă de fond a fost formulată cerere de arătare a titularului dreptului de către pârât, atât în cadrul întâmpinării, cât şi prin cerere depusă separat pentru termenul din 23 aprilie 2009, această cerere nu a fost avută în vedere de către instanţă, care a trecut la administrarea de probe, fără a dispune citarea în cauză a titularului dreptului, în temeiul art. 65 alin. (2) C. proc. civ.
De abia cu două termene anterioare soluţionării cauzei, la data de 19 noiembrie 2010, au fost introduşi în cauză M.A.I. şi S.R., prin M.F.P., în calitate de pârâţi.
M.A.I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat necitarea sa până la acel moment, cât şi lipsa de contradictorialitate în administrarea probelor în ceea ce-l priveşte, aspect de natură a-i încălca dreptul la apărare.
Cu toate acestea, deşi prin hotărârea pronunţată, prima instanţă de fond răspunde excepţiilor invocate de M.A.I. prin întâmpinare, considerându-l parte în proces, apreciază ulterior, în cuprinsul aceleiaşi sentinţe, că judecata va continua fără să se modifice raportul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.
În calea de atac a apelului M.A.I. continuă să fie citat în calitate de intimat-pârât şi, prin admiterea apelului, acţiunea reclamanţilor este respinsă cu motivarea că aceştia nu au chemat în judecată pe adevăratul proprietar şi s-au opus modificării cadrului procesual, care s-ar fi realizat prin admiterea cererii de arătare a titularului dreptului, ceea ce ar fi permis ca adevăratul proprietar să fie introdus în proces în locul pârâtului.
Înalta Curte consideră greşit acest argument întrucât art. 66 alin. (l) C. proc. civ., condiţionează acordul reclamantului pentru înlocuirea pârâtului de poziţia titularului dreptului, aceea de a recunoaşte susţinerile pârâtului, recunoaştere care nu a avut loc în cauză, cât timp cererea de arătare a titularului dreptului nu a fost pusă în discuţie. Cel indicat ca titular al dreptului, în raport de poziţia pe care o adopta, urma să dobândească fie calitatea de pârât, în temeiul art. 66 alin. (l) C. proc. civ., fie pe cea de intervenient în interes propriu, în acord cu art. 66 alin. (2) C. proc. civ.
Deşi prima instanţă de fond a reţinut că M. A.I. şi-ar fi exprimat poziţia asupra dreptului său privind imobilul în litigiu prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte constată că o astfel de poziţie nu a rezultat în mod neechivoc din cuprinsul întâmpinării, fiind prezumată de către instanţă cu ocazia motivării hotărârii pronunţate în cauză. De altfel, inconsecvenţa cu care instanţa a acţionat prin neluarea în discuţie a cererii de arătare a titularului dreptului se regăseşte şi în soluţionarea acestei cereri, astfel cum rezultă din motivarea sentinţei, în care s-au analizat excepţiile invocate de către M.A.I., pentru ca mai apoi calitatea acestuia de parte să fie negată, deşi fusese citată în cauză în calitate de pârât.
Deoarece calitatea în care M.A.I. a fost citată în cauză nu a fost lămurită încă de la prima instanţă de fond, cauza a fost soluţionată în absenţa unui cadru procesual configurat în condiţii de legalitate.
În plus, nu va putea fi menţinută soluţia de admitere a apelului şi de respingere a acţiunii motivată de lipsa calităţii de proprietar a pârâtului, în condiţiile în care acesta a adus la cunoştinţă instanţei că nu este titularul dreptului şi chiar a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului, incorect soluţionată.
Constatându-se lipsa de preocupare a instanţei de a stabili corect cadrul procesual încă de la prima instanţă de fond, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este incident astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis. Se va casa decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 1350 din 3 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, şi se va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Sălaj, urmând ca această instanţă să ia act de poziţia M.A.I., indicat ca titular al dreptului, în temeiul art. 65 alin. (l) C. proc. civ., urmând a fi configurat în mod corect cadrul procesual în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii I.G., I.I.L., B.A., S.S., B.l. Jr., B.G., B.V. şi B.F. Jr., împotriva deciziei nr. 283/ A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 1350 din 3 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Sălaj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 354/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 352/2013. Civil. Legea 10/2001. Anulare act,... → |
|---|
