ICCJ. Decizia nr. 352/2013. Civil. Legea 10/2001. Anulare act, obligaţie de a face, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 352/2013
Dosar nr. 464/2/2012
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 19 ianuarie 2012, revizuientul O.V. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii G.S.G. prin mandatar B.R.D., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice anularea deciziei civile nr. 719/A din 16 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă.
În motivare, a arătat că a formulat două cereri intitulate „motiv de ordine publică" la 21 mai 2010, respectiv 18 februarie 2011, cereri care din eroare nu au fost soluţionate de instanţă.
Revizuentul a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 2 teza a Ii-a C. proc. civ. şi a solicitat admiterea cererii de revizuire, aşa cum a fost formulată.
Intimata - pârâtă a depus întâmpinare şi a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, arătând că nu este vorba despre o hotărâre judecătorească care să evoce fondul, astfel încât hotărârea atacată nu poate face obiectul revizuirii.
Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întrucât prin decizia civilă nr. 719/A din 16 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosar nr. 1545/2/2010 s-a respins ca nefondat apelul declarat de O.V. împotriva sentinţei civile nr. 1453 din 07 decembrie 2009, pronunţate în dosarul nr. 18248/3/2005 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu G.S.G. prin mandatar B.R.D., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
În consecinţă, hotărârea atacată cu revizuire a vizat fondul cauzei, din considerentele hotărârii rezultând că litigiul a fost analizat în raport de substanţa cererilor formulate în faţa instanţei de fond, atât din punct de vedere al dreptului material, cât şi din punct de vedere al dreptului procesual, în funcţie de susţinerile formulate în calea de atac a apelului.
Prin decizia nr. 161/A din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuentul O.V., împotriva deciziei civile nr. 719/A din 16 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimaţii G.S.G. prin mandatar B.R.D., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Curtea a reţinut următoarele:
Revizuentul a arătat că la data de 21 mai 2010 şi 18 februarie 2011 a formulat cereri ce conţineau motive de ordine publică, pe care instanţa era obligată să se pronunţe, cereri care priveau în esenţă preeminenţa jurisprudenţei Curţii Europene de la Strasbourg, precum şi a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Protocoalelor Adiţionale asupra dreptului intern.
Au fost invocate cauzele Măria Atanasiu contra României şi Viaşu contra României, din motivarea cărora rezultă mai multe obligaţii ale Statului Român şi ale instanţelor de judecată în raport de aplicarea art. 1, Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aceste cereri nu constituie un capăt de cerere pe care instanţa trebuia să se pronunţe, ele fiind considerate argumente în susţinerea atât a acţiunii, cât şi a apelului ce a fost analizat de către Curtea de Apel. De altfel, Curtea de Apel Bucureşti, a analizat toate motivele de apel formulate de apelantul - reclamant, făcând trimitere în mod extensiv la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pct. 2 al art. 322 C. proc. civ. deschide calea revizuirii pentru situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut. Motivul vizează, deci, situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat în limitele obiectului pricinii deduse judecăţii, aşa cum cere art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că a acordat mai puţin decât s-a cerut, ceea ce obligă revizuentul să arate în cererea de revizuire care a fost obiectul cererilor care au învestit legal instanţa şi ce a acordat aceasta în afara limitelor învestirii sale.
În situaţia în care se invocă minus petita, această situaţie vizează faptul că instanţa nu a rezolvat unul sau mai multe capete de cerere din acţiunea principală, nu s-a pronunţat asupra cererii reconvenţionale ori asupra cererilor de intervenţie, etc.
Nu echivalează cu o nepronunţare asupra cererilor formulate de către părţi, situaţia în care instanţa de apel respinge apelul ca nefondat, instanţa analizând toate motivele de apel, pronunţându-se, astfel, în limitele investirii sale.
Instanţa de apel, în considerentele deciziei, a menţionat expres că apelantul a formulat motive de ordine publică în calea de atac a apelului, susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 46 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional, precum şi jurisprudenţa Curţii referitoare la dreptul de creanţă şi la noţiunea de bun actual.
În consecinţă, toate cererile şi toate susţinerile revizuentului au fost analizate în extenso de către instanţa de apel care a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul O.V., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanţa a făcut o greşită aplicare a art. 322 pct. 2 teza a doua C. proc. civ. coroborat cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi art. 84 C. proc. civ., art. 6 alin. (1) Convenţia Europeană.
Curtea de Apel Bucureşti a deformat obiectul cererii de revizuire, ce este fondată strict cu referire la omisiunea instanţei de a se fi pronunţat pe cele 2 cereri.
Calificând cererea din 17 februarie 2011 ca una ce se "topeşte" în celelalte motive de apel, instanţa deformat obiectul cererii de revizuire, modificând pretenţia de a se da răspuns punctual la cererile din 21 mai 2010 şi 17 februarie 2011, în cerere de a se da răspuns doar la cererea de a se admite apelul.
Or, nu este acelaşi „lucru cerut", a se da răspuns la cererea de a „se admite apelul" şi de a se admite cererea din 21 mai 2010 şi cererea din 17 februarie 2011, care este redactata distinct, şi nu a primit răspuns.
S-a invocat că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, prin referire la jurisprudenţa convenţională.
Instanţa nu a „hotărât" asupra încălcărilor cu caracter civil aduse şi nu a permis accesul efectiv la procedurile judiciare.
Intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele de recurs aşa cum au fost dezvoltate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate această excepţie se constată că aceasta este nefondată, recurentul indicând în drept motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar dezvoltarea acestora permite încadrarea în drept.
Recursul nu este fondat.
Ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce instanţa a hotărât.
Expresie a aplicării principiului disponibilităţii în procesul civil, art. 322 pct. 2 C. proc. civ., nu se referă la temeiurile cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât, în cererea reconvenţională sau de ceilalţi participanţi în cererile lor.
Acest caz de revizuire priveşte numai obiectul acţiunii iar nu şi considerentele, argumentele invocate de părţi în susţinerea acţiunii, sau a căii de atac.
Nemulţumirea revizuientului privind analiza motivelor de apel, formulate prin cele două cereri, nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care are în vedere pronunţarea instanţei ultra, extra sau minus petita în raport de pretenţiile deduse judecăţii şi nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.
Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti, garantat de art. 6 din Convenţie, se interpretează conform preambulului Convenţiei care enunţă supremaţia dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante.
Unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este tocmai principiul securităţii raporturilor juridice, care implică, între altele, că soluţia definitivă dată de instanţa cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză (Brumărescu c. României par.61) decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata G.S.G.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul O.V. împotriva deciziei nr. 161/A din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 353/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 347/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
