ICCJ. Decizia nr. 3541/2013. Civil. Conflict de competenţă. Radiere ipoteca, revendicare imobiliară. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3541/2013
Dosar nr. 13132/288/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 13.132/288/2012, reclamanta SC B. SA prin Lichidator Judiciar C.l.l. B.Ş. cu sediul în Focşani, a chemat în judecată pârâtele SC G. SA, Tg. Jiu şi SC R. SA, Tg. Jiu, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 14 ianuarie 2002 între SC A. SA şi SC Z. SA înregistrat din 15 ianuarie 2002, precum şi a actului subsecvent respectiv contractul de schimb încheiat între SC Z. SA şi SC G. SA la data de 30 iunie 2004 constatat prin sentinţa civilă nr. 891 din 15 octombrie 2004 a Judecătoriei Brezoi ambele având ca obiect imobile construcţii denumite Popas Turistic O.; să fie obligate pârâtele la restituirea imobilelor şi să se dispună radierea din cartea funciară a înscrierilor privind dreptul de proprietate asupra imobilelor menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 1722 din 20 februarie 2013 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei sale materiale, declinându-şi competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că potrivit art. 11 lit. h) din Legea nr. 85/2006 judecătorului sindic îi revine competenţa de soluţionare a acţiunii în anularea actelor frauduloase formulată de lichidatorul judiciar coform art. 25 lit. c) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 1708 din 3 iunie 2013 Tribunalul Constanţa, sectia a ll-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că, în speţă deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC B. SA (fostă SC A. SA) a fost dispusă prin sentinţa nr. 136 din 29 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 137/91/2007, dar urmare admiterii cererii de strămutare, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a ll-a civilă, s-a format Dosarul nr. 137/91/2007 de insolvenţă, în cadrul căruia judecătorul sindic a fost învestit cu soluţionarea cererilor ce cad în competenţa sa, conform atribuţiilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 85/2006.
S-a mai reţinut că în cauză lichidatorul judiciar a mai formulat acţiuni în anularea actelor frauduloase în considerarea atribuţiilor ce îi reveneau conform art. 25 lit. c) din Legea nr. 85/2006, acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 79, acţiuni respinse de judecătorul sindic ca tardiv introduse faţă de dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 85/2006, soluţii rămase irevocabile, conform căruia „acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii" (exemplu: Dosar nr. 137/91/2007/a3, 137/91/2007/a6, 137/91/2007/a7).
În aceste condiţii debitoarea SC B. SA prin lichidator judiciar a ales să formuleze acţiuni în constatarea nulităţii absolute întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun art. 948, 966, 968 C. civ. pe care Ie-a adresat instanţei competente în speţă Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, arătând expres că nu a înţeles să formuleze prezenta acţiune în condiţiile art. 79 şi urm. din Legea nr. 85/2006 şi că aflarea reclamantului în procedura insolvenţei nu atrage „de plano" competenţa judecătorului sindic în soluţionarea tuturor acţiunilor formulate de reclamant considerent pentru care instanţele competente de drept comun soluţionează de exemplu acţiunile în pretenţii sau cererile de evacuare formulate de societatea aflată în insolventă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a soluţiona pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 85/2006 „administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii", iar conform art. 80 din acelaşi act normativ „administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin actele enumerate la lit. a)-g).
Art. 11 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006 prevede că în atribuţiile judecătorului sindic intră judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator, în considerarea atribuţiilor ce îi revin conform art. 25 lit. c) din Legea nr. 85/2006, acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 79 şi 80 din acelaşi act normativ, privind anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii.
Întrucât în speţă, obiectul cererii reclamantei poartă asupra unei acţiuni în anularea unor acte pretins a fi fraudulos încheiate, de transfer a dreptului de proprietate asupra unor imobile ce au făcut parte din patrimoniul societăţii, încheiate în scopul prejudicierii acţionarilor şi creditorilor, se constată că atribuţiile de soluţionare a unor astfel de acte intră în sarcina judecătorului sindic învestit cu soluţionarea dosarului de faliment, potrivit art. 11 al 1 lit. h) din Legea nr. 85/2006.
Cum dispoziţiile art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa, au caracter absolut, acestea fiind de strictă interpretare şi stabilind atribuţiile lichidatorului judiciar într-o atare situaţie, se reţine că, competent din punct de vedere material să soluţioneze prezenta cerere de chemare în judecată este Tribunalului Constanţa.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3517/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3552/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
