ICCJ. Decizia nr. 3502/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3502/2013
Dosar nr. 6769/40/2010*
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Pnn cererea înregistrată sub nr. 8789/40 din 14 octombrie 2010 la secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava, reclamanţii P.V. şi P.R., soţi, au chemat în judecată pe pârâţii H.D. şi H.E., SC Banca P. SA - sucursala B. pentru a se dispune anularea contractelor de ipotecă autentificate sub nr. AA din 19 iulie 2007, respectiv nr. BB din 19 iulie 2007, accesorii contractului de facilitate de credit la termen nr. CC din 19 iulie 2007 încheiat de pârâtă cu SC C. SRL Botoşani, societate aflată în prezent în stare de însolvenţă.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că nu au exprimat un consimţământ valabil la încheierea contractelor de ipotecă pe care le atacă, pentru că au fost influenţaţi de manevrele dolosive ale pârâtei, ce au conturat un dol prin reticenţă, în sensul că li s-a ascuns adevărul despre destinaţia garanţiei, de a fi accesorie contractului de facilitate de credit la termen nr. CC din 19 iulie 2007 al cărei beneficiar era SC C. SRL Botoşani, ei crezând că garantează pentru gestiunile pe care Ie aveau ca gestionari angajaţi ai acestei societăţi.
În plus, au relevat reclamanţii, că au fost determinaţi să semneze contractele de ipotecă ascunzându-Ii-se, prin manevre dolosive similare, situaţia financiară reală a societăţii, respectiv incapacitatea ei vădită de a plăti datoriile deja existente şi de a rambursa creditul primit.
Sub acest aspect au arătat că pârâta nu a respectat normele de prudenţă bancară în relaţia cu societatea împrumutată.
Pârâta SC Banca P. SA - sucursala B., prin întâmpinare, a invocat prescripţia dreptului la acţiune al reclamanţilor, solicitând pe fondul acţiunii, respingerea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 142 din 20 ianuarie 2011 Tribunalul Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibile acţiunile reunite ale reclamanţilor, considerând întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al acestora.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat apel, iar prin decizia nr. 52 din 10 august 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a fost anulată sentinţa atacată şi cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în considerarea faptului că excepţia invocată nu se confirmă acţiunea nefiind prescrisă.
Prin sentinţa nr. 3182 din 08 decembrie 2011, Tribunalul Botoşani, secţia a ll-a civilă, de contencios aministrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, acţiunile reunite ale reclamanţilor.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că înscrisurile autentice fac dovada în ce priveşte citirea actului şi răspunsul tuturor reclamanţilor, că ei cunosc conţinutul lor şi că acesta este în concordanţă cu voinţa lor, încât la facerea operaţiunii de luare în garanţie imobiliară, aceştia au exprimat consimţământul lor, în mod valabil în contextul în care erau vecini apropiaţi, chiar în relaţii de afinitate cu asociatul - administrator al SC C. SRL Botoşani, beneficiarul împrumutului garantat, şi respectiv în situaţia de angajat.
De asemenea, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au invocat în acţiunea introductivă, imposibilitatea morală de a refuza semnarea actului de ipotecă, încât, susţinerile lor exced cadrului acţiunii în anulare pentru dol, cu care au învestit instanţa, dol prin reticenţă, care, de altfel, nu a fost dovedit.
Prin decizia nr. 38 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a împins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii P.V. şi P.R. - prin procurator C.F., şi H.D. şi H.E., împotriva sentinţei nr. 3182 din 06 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 8789/40/2010*, intimată fiind pârâta SC Banca P. SA - sucursala B.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Iniţial, prin contractul de facilitate de credit la termen nr. CC din 17 iulie 2007, pârâta SC Banca P. SA B. a acordat SC C. SRL B., un credit în valoare de 220.000 RON, care a fost garantat prin încheierea contractelor de ipotecă cu reclamanţii, respectiv contractul de ipotecă autentificat sub nr. BB din 19 iulie 2007 prin care s-a instituit ipoteca asupra imobilului proprietatea garanţilor H.D. şi H.E. situat în Botoşani, str. R. şi contractul de ipotecă autentificat sub nr. AA din 19 iulie 2007 prin care s-a instituit ipoteca asupra apartamentului proprietatea garanţilor P.V. şi P.R., situat în Botoşani, str. G.F.
Contractele de ipotecă au fost încheiate în formă autentică, în aplicarea dispoziţiilor art. 1772 C. civ. (1884), cu respectarea exigenţelor impuse de art. 81 din Legea notarilor publici nr. 36/1995 în ceea ce priveşte luarea consimţământului pârâţilor astfel că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în momentul semnării, reclamanţii aveau cunoştinţă despre aspectele înserate în cuprinsul actelor autentice.
Instanţa a respins susţinerea reclamanţilor potrivit cărora, la încheierea contractelor de ipotecă consimţământul lor a fost viciat, fiind surprins prin doi, întrucât, în condiţiile în care reclamanţii nu au dovedit existenţa unor mijloace frauduloase exercitate de pârâta - intimată.
Mai mult decât atât, invocarea dolului prin reticenţă în sensul că banca Ie-a ascuns reclamanţilor situaţia financiară reală a firmei al cărei împrumut l-au garantat apare lipsită de relevanţă în condiţiile în care, pe de o parte, banca nu era obligată printr-o dispoziţie expresă să furnizeze garanţilor informaţii cu privire Ia starea financiară a clientului său, ci doar să-i informeze cu privire ia creanţa garantată, perioada şi condiţiile de derulare a creditului şi respectiv modalitatea de rambursare a acestuia, iar pe de altă parte, în momentul în care au consimţit Ia constituirea garanţiilor pentru debitoarea SC C. SRL Botoşani, reclamanţii ar fi trebuit să cunoască într-o anumită măsură, starea financiară şi solvabilitatea firmei, în considerarea relaţiilor avute cu administratorul acesteia.
De altfel, sub acest aspect, curtea a constatat că niciunul dintre reclamanţi nu a depus diligenţe minime şi nu şi-a manifestat interesul de a afla datele necesare cu privire la situaţia financiară a firmei al cărei împrumut l-au garantat cu cele mai importante bunuri deţinute în proprietate, fapt relevat prin interogatoriile aflate la dosarul de fond.
De menţionat este faptul că, pe parcursul derulării procesului, reclamanţii au invocat cauze diferite de anulare a contractelor de ipotecă, încercând chiar să modifice acţiunea cu încălcarea disp. art. 132 alin. (1) C. proc. civ., arătând iniţial că au înţeles să garanteze gestiunea firmei şi nu creditul contractat de aceasta deşi nu aveau calitatea de gestionari, apoi faptul că reclamantul H.D. ar fi fost constrâns să semneze actul autentic (motiv invocat în al doilea ciclu procesual Ia un termen ulterior primei zile de înfăţişare), însă curtea a constatat că motivul vizând existenţa erorii obstacol nu a fost susţinut de reclamanţi şi nici dovedit.
Împotriva deciziei nr. 38 din 20 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii P.V. şi P.R., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului atât pe excepţie, cât şi pe fond, în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei şi în rejudecare admiterea acţiunii lor şi anularea contractelor de ipotecă.
Pe excepţie, au solicitat a se constata incompatibilitatea judecătorului Curţii de Apel Suceava, T.C., preşedinte al completului de judecată care a pronunţat decizia recurată şi care a făcut parte şi din completul de judecată al aceleiaşi instanţe, care a pronunţat decizia nr. 52 din 10 iunie 2011 în Dosarul nr. 8789/40/2010, în care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la cauză, cauză ce a fost analizată pe fond.
Recurenţii au susţinut că, dispoziţiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează incompatibilitatea, sunt norme imperative, astfel că indiferent de împrejurare, dacă una şi aceeaşi curte de apel a soluţionat una şi aceeaşi pricină atât ca instanţă de recurs, cât şi în rejudecarea apelului, sunt incidente dispoziţiile legale menţionate, astfel că judecătorul nu mai poate lua parte Ia judecata aceleiaşi pricini nici în apel şi nici în caz de rejudecare după casare, efectul constituindu-I nulitatea absolută a actului.
Recurenţii reclamanţi P.V. şi P.R., au precizat faptul că, au solicitat în cauză efectuarea unei expertize de specialitate bancară pentru a demonstra că pârâta SC Banca P. SA, sucursala B., în conivenţă cu SC C. SRL Botoşani, nu le-a adus Ia cunoştinţă adevărata situaţie financiară a societăţii, respectiv a incapacităţii sale vădite de a plăti datorii deja existente şi a imposibilităţii rambursării creditului astfel contractat, aşa încât numai prin folosirea manoperelor frauduloase au consimţit la încheierea contractului, însă dacă ar fi cunoscut situaţia reală a beneficiarului creditului nu şi-ar fi dat consimţământul, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 953 şi 960 coroborat cu art. 998 din vechiul C. civ.
Prin criticile formulate, recurenţii reclamanţi au mai susţinut că, instanţa Ie-a respins probele solicitate, în mod nejustificat şi a făcut o apreciere subiectivă a situaţiei de fapt fără a se raporta la temeiurile de drept invocate şi fără a cerceta, dacă, reclamanţii au înţeles să invoce eroarea obstacol, că decizia pronunţată în apel este nemotivată, întrucât instanţa nu a arătat motivele pentru care acţiunea a fost respinsă, precum şi că Ie-a fost încălcat atât dreptul Ia apărare şi egalitate de şanse, dreptul constituţional, cât şi de a beneficia de un proces echitabil conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Au mai susţinut că le-a fost viciat consimţământul Ia încheierea contractului de ipotecă, fiind surprinşi de dol prin reticenţă în cauză fiind aplicabile prevederile art. 953, art. 960 şi art. 998 C. civ., neavând posibilitatea să dovedească acest aspect în lipsa expertizei neefectuate în cauză.
Analizând recursul declarat de reclamanţii P.V. şi P.R. împotriva deciziei nr. 38 din 20 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia incompatibilităţii judecătorului instanţei ele apel, se impun a fi reţinute următoarele aspecte:
Potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau recurs, nici în rejudecare după casare.
Este de observat că aspectul invocat de recurenţi în susţinerea incompatibilităţii preşedintelui completului de judecată nu se regăseşte între cazurile prevăzute de precitatul text legal, aşa încât se constată că dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. nu îşi găsesc incidenţa în speţă.
Cât priveşte fondul cauzei, cu titlu preliminar se impun câteva observaţii cu privire la natura raportului dintre contractul de împrumut şi contractele de garanţie imobiliară ce fac obiectul litigiului de faţă, avându-se în vedere că recurenţii solicită constatarea nulităţii acestora din urmă.
Referitor la ipotecă, art. 1748 C. civ., o defineşte ca un drept real asupra imobilelor afectate de plata unei obligaţii, prin urmare, o garanţie imobiliară care se constituie în formele prevăzute de lege şi care conferă creditorului dreptul de a se îndestula cu preferinţă din vânzarea bunului afectat şi de a-l urmări în mâinile oricărui debitor.
Raportul juridic de garanţie născut din ipotecă este accesoriu faţă de raportul juridic principal de obligaţie în legătură cu care s-a născut ipoteca.
Concluzionând pe acest aspect legal, din pluralitatea de legături în materie de garanţii decurg următoarele consecinţe şi efecte juridice în sensul că legătura principală a creditorului este cu debitorul său din raportul juridic prin care s-a născut obligaţia principală, iar legătura dintre creditor şi garant născută din contractul de garanţie este o legătură accesorie.
În considerarea acestui cadru legal, recurenţii reclamanţi au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. AA din 19 iulie 2007, respectiv nr. BB din 19 iulie 2007, susţinând că nu şi-ar fi asumat obligaţia de garanţie a debitorului în absenţa unor împrejurări pe care le califică manopere dolosive exercitate de persoane din conducerea societăţii de natură să Ie afecteze consimţământul.
Prin urmare, recurenţii pun în discuţie consimţământul dat la încheierea celor două contracte de garanţie, respectiv obligaţiile asumate de aceştia, în această calitate de garanţi ipotecari ai debitorului principal
Cu alte cuvinte, împrejurările pe care recurenţii reclamanţi le invoca în prezenta acţiune ca fiind constitutive de dol, constă în vicierea consimţământului lor la încheierea contractelor de ipotecă.
Art. 960 C. civ. defineşte dolul ca o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi sunt astfel încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat.
Examinând împrejurările de fapt pe care recurenţii le invocă în susţinerea dolului potrivit cărora, la încheierea contractelor de ipotecă consimţământul lor a fost viciat prin dol, în raport şi de dispoziţiile art. 960 C. civ., Curtea constată că în cauză nu este îndeplinită ipoteza textului de lege, deoarece reclamanţii nu au dovedit existenţa unor mijloace frauduloase exercitate de pârâtă.
Invocarea dolului prin reticenţă, în sensul că banca le-a ascuns reclamanţilor situaţia financiară reală a firmei al cărei împrumut l-au garantat, apare lipsită de relevanţă în condiţiile în care banca nu este obligată printr-o dispoziţie expresă să furnizeze garanţilor informaţii cu privire Ia starea financiară a clientului său, ci doar să-i informeze cu privire la creanţa garantată, perioada şi condiţiile de derulare a creditului şi respectiv modalitatea de rambursare a acestuia, iar pe de altă parte, o astfel de obligaţie le revenea reclamanţilor dintr-un minim de diligenţă.
Critica recurenţilor prin care au susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, în concordanţă cu textele de lege incidente cauzei.
Formală este şi critica prin care se arată nerespectarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în condiţiile în care din examinarea actelor de la dosar se constată că recurenţii au beneficiat de un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, iar instanţa şi-a exercitat rolul activ cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile recurenţilor prin care au susţinut că în mod nejustificat instanţa de apel nu a dispus efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate bancară, de natură a demonstra că pârâta SC Banca P. SA, sucursala B., în conivenţă cu SC C. SRL Botoşani, nu le-a adus Ia cunoştinţă adevărata situaţie financiară a societăţii, respectiv a incapacităţii sale vădite de a plăti datorii deja existente şi a imposibilităţii rambursării creditului astfel contractat, aşa încât, numai prin folosirea manoperelor frauduloase au consimţit la încheierea contractului şi că, dacă ar fi cunoscut situaţia reală a beneficiarului creditului nu şi-ar fi dat consimţământul, vizează aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de netemeinicie şi nu a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P. V. şi P.R. împotriva deciziei nr. 38 din 20 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3007/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3517/2013. Civil → |
|---|
