ICCJ. Decizia nr. 3799/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3799/2013

Dosar nr. 1717/198/2012

Şedinţa din camera de consiliu din 17 Septembrie 2013

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 06 martie 2012, petenta SC R. SRL a solicitat instanţei anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 31 ianuarie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

În motivarea cererii, petenta a arătat că prin procesul verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012, s-a reţinut că la data de 10 august 2011 pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., Jud. Vâlcea, vehiculul categoria A, a circulat fără a deţine rovinietă valabilă.

La termenul din 07 martie 2013, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi, în baza dispoziţiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1045 din 07 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Brezoi, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin sentinţa civilă nr. 8681 din 03 iunie 2013, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 exclude plângerile contravenţionale, fiind aplicabil doar actelor normative din domeniul contenciosului administrativ care au caracter special, nu şi plângerilor contravenţionale, care deşi privesc un act administrativ este stabilită o competenţă specială, derogatorie de la dreptul comun.

Drept urmare, instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002 raportat la art. 32 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, care prevede că instanţa competentă în soluţionarea plângerii contravenţionale este instanţa de la locul săvârşirii contravenţiei.

Judecătoria Craiova constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra acestuia.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei este plângerea contravenţională împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 31 ianuarie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

Prin procesul verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012 s-a reţinut că la data de 10 august 2011 pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., Jud. Vâlcea, vehiculul categoria A, a circulat fără a deţine rovinietă valabilă, proba facându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101 „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."

Această normă de competenţă teritorială, derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, este cuprinsă în secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.

Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi."

De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel" şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale."

Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.

Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.

Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă la data de 06 martie 2012, anterior adoptării Legii nr. 2/2013. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost DN 7 km 188 + 900 m, S., jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.

Faţă de cele ce preced, soluţionarea pricinii este de competenţa Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, judeţul Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3799/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond