ICCJ. Decizia nr. 3795/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii, obligaţie de a face. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3795/2013
Dosar nr. 72584/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 17 septembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud contestatorul T.G., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere - Filiala Bistriţa Năsăud, a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de recalcularea a pensiei din 27 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, şi pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, de la data de 01 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale, cu obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente până la data plăţii efective a pensiei iniţiale.
Prin sentinţa civilă nr. 1896/F din 31 octombrie 2011, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, Tribunalul Bistriţa Năsăud a reţinut că actul normativ care reglementează competenţa teritorială este Legea nr. 19/2000, lege care era în vigoare la data la care a fost emisă decizia a cărei anulare se cere, şi care stabileşte competenţa în favoarea instanţei unde îşi are sediului/ domiciliul pârâtul. De asemenea, instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care stabileşte competenţa teritorială în favoarea instanţelor aflate la sediul reclamantului, întrucât, având în vedere data intrării sale în vigoare, 01 ianuarie 2011, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar la termenul de judecată din data de 19 aprilie 2013, instanţa, din oficiu, a luat act de excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin sentinţa civilă nr. 3964 din 19 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
În motivarea hotărârii, Tribunalul Bucureşti a reţinut că domiciliul contestatorului T.G. este în Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud şi în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul."
La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI) a fost modificată, în sensul că, cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la 27 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanţa de la domiciliul contestatorului pensionar la data de 11 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ.
Când o lege specială cum e, în speţă, Legea nr. 19/2000 care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă, este înlocuită cu o altă lege, Legea nr. 263/2010, şi aveam o altă lege specială, Legea nr. 119/2010 care face trimite la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în conformitate cu art. 21 şi art. 22 C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea dedusă judecăţii este o contestaţie împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii şi anume, Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Decizia contestată a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanţei s-a făcut la data de 11 februarie 2011.
Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtului".
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanţei, şi anume 11 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă în art. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reţine că norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanţei.
Cum, în speţă, instanţa a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, o astfel de cerere se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului T.G., respectiv Tribunalul Bistriţa Năsăud.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3794/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3796/2013. Civil → |
---|