ICCJ. Decizia nr. 3935/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3935/2013
Dosar nr. 6470/30/2011
Şedinţa publică din 24 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16 septembrie 2011, reclamanţii S.I., S.D. şi S.S.R. au chemat în judecată pârâţii Municipiul Timişoara, reprezentat de primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Grădiniţa cu program prelungit Timişoara solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 591.330 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, reprezentând contravaloarea chiriei pe perioada 07 noiembrie 2007 - 07 septembrie 2011 pentru folosinţa imobilului proprietatea reclamanţilor, situat în Timişoara, str. D., înscris în CF Timişoara, retrocedat în natură prin dispoziţia din 15 iunie 2006, emisă în baza Legii nr. 10/2001; să se dispună plata chiriei în continuare începând cu 08 septembrie 2011, câte 12.855 RON lunar, pe durata folosirii imobilului de pârâta Grădiniţa cu program prelungit nr. 16 Timişoara.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile H.G. nr. 1886/2006, art. 16 din Legea nr. 10/2001, raportat şi la art. 483 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1579 din 22 mai 2012, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de r eclamanţii S.I., S.D. şi S.S.R., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Grădiniţa cu program prelungit Timişoara, având ca obiect pretenţii.
A obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 591.330 RON, actualizată cu indicele inflaţiei la data plăţii, reprezentând chirie pe perioada 07 noiembrie 2007 - 07 septembrie 2011, precum şi 128.855 RON chiria aferentă pentru o lună, începând cu 08 septembrie 2011.
A obligat pârâţii, în solidar, să plătească 2.000 RON cheltuieli de judecată reclamanţilor.
Tribunalul a reţinut în considerentele sentinţei următoarele:
În raport cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesual active, invocate de pârâţii Municipiul Timişoara, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara prin întâmpinare, în sensul respingerii ca fiind neîntemeiată, având în vedere că reclamanţii au fost proprietarii imobilului în litigiu, aşa după cum s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 1972/PI/19 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, modificată prin decizia civilă nr. 210/A/29 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 3354 din 11 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus restabilirea situaţiei de CF anterioare încheierii contractului anulat încheiat cu cumpărătorul M.I.I., iar reclamanţii au redevenit proprietarii imobilului retrocedat din Timişoara str. A.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că acţiunea reclamanţilor este întemeiată, reţinând, în esenţă, că, î n raport de dispoziţiile legale invocate de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, respectiv prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu cele ale art. 4 din H.G. nr. 886/2006, art. 6 din H.G. nr. 1886/2006, se impune obligarea pârâtei instituţie de învăţământ, în solidar cu pârâtul Consiliul local la aducerea la îndeplinire a obligaţiei de plată a chiriei.
Prin încheierea din 04 septembrie 2012 s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanţi, eroare strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 1579 din 22 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş şi s-a dispus îndreptarea, în sensul că s-a consemnat, în mod corect, la alin. (2) al dispozitivului sentinţei civile nr. 1597 din 22 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş: „Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 591.330 RON actualizată cu indicele inflaţiei la data plăţii, reprezentând chirie pe perioada 07 noiembrie 2007-07 septembrie 2011, precum şi 12.855 RON chiria aferenta pentru o lună, începând cu 08 septembrie 2011” şi nu 128.855 RON, cum din eroare a fost consemnat în hotărâre.
Apelul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 195 din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Instanţa de apel a reţinut, în motivarea soluţiei, următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei cu privire la pretenţiile solicitate pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 17 septembrie 2008, excepţie invocată de apelanţi, instanţa a constatat că este neîntemeiată, întrucât, raportat la dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, iar această dată coincide cu data când reclamanţii au redevenit proprietari ai imobilului.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, Curtea de Apel a reţinut că susţinerea pârâţilor care au susţinut că instanţa nu a respectat aceste prevederi legale, în sensul că, în baza dispoziţiei emisă de primar, reclamanţilor li s-a transmis doar atributul dispoziţiei asupra imobilului, iar posesia şi folosinţa imobilului au rămas Statului Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara care şi-a exercitat-o prin Grădiniţa, până la semnarea procesului verbal de primire, nu este întemeiată.
De asemenea, s-a constatat a fi neîntemeiată şi susţinerea că imobilul trebuia considerat ca trecut în proprietatea reclamanţilor doar la data încheierii procesului verbal de predare-primire a acestuia. Sub acest aspect, reţine instanţa de apel, raportat la dispoziţiile legale menţionate, dispoziţia nr. 1686 din 15 iunie 2006 prin care s-a dispus restituirea imobilului din litigiu reclamanţilor, constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, iar reclamanţii şi-au intabulat dreptul de proprietate în baza acestui titlu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul local al municipiului Timişoara, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Recurenţii solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi, în principal, schimbarea în tot a hotărârii tribunalului, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect pretenţiile solicitate pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 07 iulie 2008.
În motivarea recursului, pârâţii-recurenţi arată că, în primul rând, invocă excepţia prescripţiei cu privire la pretenţiile solicitate pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 17 septembrie 2008, având în vedere faptul că prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16 septembrie 2011, iar potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiunea având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de art. 3 al aceluiaşi decret, respectiv în termen de 3 ani.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată, recurenţii arată că aceasta a fost admisă în mod nelegal, fără a se ţine seama de dispoziţiile legale în vigoare, respectiv de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Susţin că, în urma restituirii imobilului în litigiu prin dispoziţia nr. 1686 din 15 iunie 2006, către noii proprietari, acestora li s-a transferat doar atributul dispoziţiei asupra imobilului, posesia şi folosinţa rămânând la Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara care şi-a exercitat-o prin Grădiniţa cu program prelungit, până la semnarea procesului verbal de predare primire, conform dispoziţiilor imperative ale art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. De asemenea, consideră că nici folosinţa imobilului nu a fost transferată reclamanţilor, în baza dispoziţiilor art. 16 al Legii nr. 10/2001 aceştia fiind obligaţi să menţină afectaţiunea imobilului pentru încă o perioadă de 5 ani, folosinţa imobilului rămânând instituţiei de interes public care exercita acest atribut înainte de retrocedarea imobilului.
Totodată, arată că reclamanţii nu au dorit să semneze protocolul de predare-primire pentru punerea în posesie a imobilului. Prin urmare, apreciază că, din punct de vedere juridic, nu se poate efectua plata reprezentând folosinţa imobilului întrucât protocolul de predare-primire nu a fost semnat de toate părţile, nefiind respectate, astfel, dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Intimaţii-reclamanţi S.I., S.D. şi S.S.R. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în primul rând, respingerea excepţiei prescripţiei ca neîntemeiată, iar în al doilea rând, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de pârâţi şi care se subscriu motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, având în vedere considerentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată, r eclamanţii S.I., S.D. şi S.S.R. au solicitat obligarea pârâţilor Municipiul Timişoara, reprezentat de Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Grădiniţa cu program prelungit Timişoara, în solidar, la plata sumei de 591.330 RON, actualizată cu indicele inflaţiei la data plăţii, reprezentând contravaloare chirie pe perioada 07 noiembrie 2007 - 07 septembrie 2011 pentru folosinţa imobilului proprietatea reclamanţilor situat în Timişoara, str. D., înscris în CF Timişoara, retrocedat în natură prin dispoziţia din 15 iunie 2006, emisă în baza Legii nr. 10/2001, precum şi obligarea la plata chiriei în continuare începând cu 08 septembrie 2011 câte 12.855 RON lunar, pe durata folosirii imobilului de pârâta Grădiniţa cu program prelungit Timişoara.
Reclamanţii au devenit proprietari ai imobilului compus din construcţie cu demisol, parter şi etaj, în suprafaţă construită desfăşurată de 1281 mp şi 869 mp teren, în baza dispoziţiei din 15 iunie 2006 emisă în baza Legii nr. 10/2001. În imobilul menţionat funcţionează Grădiniţa cu program prelungit nr. 16, reclamanţii titulari ai dreptului de proprietate fiind obligaţi să menţină afectaţiunea de interes public, aceea de grădiniţă, pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii dispoziţiei din 15 iunie 2006. Deşi pârâţii au fost notificaţi, nu s-a încheiat contract de închiriere, reclamanţii arătând că şi-au respectat obligaţia impusă de lege de menţinere a afectaţiunii spaţiului în discuţie.
Prin H.G. nr. 1886/2006 s-a stabilit cuantumul chiriei aferente imobilelor care fac obiectul dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, utilizatorul fiind obligat să plătească cuantumul chiriei prevăzut în Anexele 1 şi 2, municipiul Timişoara fiind localitate urbană de rangul 1, aplicându-se tariful la teren de 3 RON/mp, iar la construcţie de 8 RON/mp suprafaţă construită desfăşurată, obligaţia de plată a chiriei lunare devenind scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni, iar cuantumul chiriilor prevăzute în anexele 1 şi 2 urmând a fi actualizat anual cu indicele de inflaţie.
Reclamanţii au formulat o primă acţiune pretinzând plata chiriei pe perioada 16 octombrie 2006 - 06 noiembrie 2007, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 22882/325/2009 al Judecătoriei Timişoara, soluţionat prin admiterea acţiunii, prin sentinţa civilă nr. 10478 din 11 iunie 2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 427 din 11 mai 2011 a Tribunalul Timiş, pârâţii fiind obligaţi în solidar la plata chiriei aferente.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4523/ 06 noiembrie 2007 de B.N.P. T.F., reclamanţii au înstrăinat imobilul către cumpărătorul M.I.I. Prin sentinţa civilă nr. 1972/PI/19 octombrie 2009 a Tribunalului Timiş, modificată prin decizia civilă nr. 210/A/29 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 3354 din 11 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contractul încheiat cu cumpărătorul M.I.I. a fost anulat, socotindu-se că a intervenit nulitatea absolută pentru pretinsa neexercitare a dreptului de preemţiune.
Ca urmare a dispunerii restabilirii situaţiei de CF anterioare încheierii contractului, reclamanţii au redevenit proprietarii imobilului retrocedat.
Instanţele de fond şi apel au statuat, în mod corect, că, î n raport de dispoziţiile legale invocate de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, respectiv prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu cele ale art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, art. 6 din H.G. nr. 1886/2006, se impune obligarea pârâtei instituţie de învăţământ, în solidar cu pârâţii Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul local al municipiului Timişoara la aducerea la îndeplinire a obligaţiei de plată a chiriei.
Decizia instanţei de apel este însă nelegală sub aspectul soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la pretenţiile solicitate pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 16 septembrie 2008, critica recurenţilor vizând acest aspect fiind astfel fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiunea având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de art. 3 al aceluiaşi decret, respectiv în termen de 3 ani.
Având în vedere faptul că prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16 septembrie 2011, cererea de obligare a pârâţilor la plata contravalorii chiriei pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 16 septembrie 2008 este prescrisă, fiind formulată cu nerespectarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958.
În ceea ce priveşte critica prin care recurenţii arată că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, fără a ţine seama de dispoziţiile legale în vigoare, respectiv de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se constată că aceasta este nefondată, existenţa obligaţiei de plată a chiriei nefiind condiţionată, în concepţia legiuitorului, de emiterea procesului verbal de predare-primire, formalitate prevăzută exclusiv pentru intrarea în posesia bunului retrocedat.
Dreptul de creanţă al proprietarului imobilului afectat ia naştere odată cu emiterea dispoziţiei de restituire a imobilului, condiţie necesară şi suficientă, în concepţia legiuitorului, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 din H.G. nr. 1886/2006.
Prin urmare, se impune admiterea recursului declarat de pârâţi şi modificarea deciziei recurată în tot, în sensul admiterii apelului declarat de pârâţi împotriva sentinţei nr. 1579 din 22 mai 2012 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă.
În consecinţă, se va schimba în parte sentinţa menţionată, în sensul că se va admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi se va respinge, ca prescrisă, cererea de obligare a pârâţilor la plata contravalorii chiriei pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 16 septembrie 2008.
Vor fi obligaţi pârâţii la plata, către reclamanţi, a sumei de 458.495 RON, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii, reprezentând chirie pentru perioada 17 septembrie 2008 - 07 septembrie 2011, precum şi 12.855 RON chirie aferentă unei luni, începând cu 08 septembrie 2011.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul local al municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 195 din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Modifică decizia recurată în tot, în sensul că admite apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei nr. 1579 din 22 mai 2012 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă.
Schimbă în parte sentinţa menţionată.
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi respinge ca prescrisă cererea de obligare a pârâţilor la plata contravalorii chiriei pentru perioada 07 noiembrie 2007 - 16 septembrie 2008.
Obligă pârâţii la plata, către reclamanţi, a sumei de 458.495 RON, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii, reprezentând chirie pentru perioada 17 septembrie 2008 - 07 septembrie 2011, precum şi 12.855 RON chirie aferentă unei luni, începând cu 08 septembrie 2011.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3865/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4195/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
