ICCJ. Decizia nr. 406/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 406/2013
Dosar nr. 54669/3/2011
Şedinţa publică din 5 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinare lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC O.V.I.G. SA a chemat în judecată pârâta SC A.-R. A. SA şi intervenientul forţat S.S.M. şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 109 858,99 RON, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de asigurare C. achitată asiguratului său şi a unor despăgubiri, în cotă de 0,1% pe zi pentru întârzierea pârâtei la efectuarea plăţii, calculată începând cu a 16-a zi de la data depunerii la pârâtă a actelor necesare finalizării dosarului de daună şi cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 24001 din data de 9 decembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 109 858,99 RON cu titlu de despăgubiri, precum şi penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportare la această sumă, începând cu data de 1 mai 2011 până la achitarea integrală a debitului. Pârâta a fost obligată de asemenea să plătească reclamantei suma de 5438,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că la data de 1 noiembrie 2010 a avut loc în municipiul Bacău, un accident rutier produs din culpa intervenientului forţat S.S.M. accident în urma căruia autoturismul condus de T.D. a fost avariat. Întrucât acest autoturism era asigurat pentru avarii şi furt la societatea reclamantă, aceasta a achitat proprietarului autoturismului despăgubirile pentru avariile suferite în urma accidentului, stabilite conform actelor de constatare, în cuantum de 109 858,99 RON.
Tribunalul a reţinut totodată raporturile juridice existente între pârâtă şi G.D., proprietarul autoturismului condus de intervenientul forţat, conform poliţei seria x din 1 decembrie 2009 fiind încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autoturismul implicat în accident.
În acest context, ca urmare a achitării despăgubirilor menţionate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului său pentru recuperarea sumei achitate de la asigurătorul pentru răspundere civilă delictuală a persoanei responsabile de producerea accidentului.
Totodată prima instanţă a reţinut că la suma ce este datorată şi care se ridică la cuantumul despăgubirilor plătite de asigurător se adaugă în speţă penalităţile de întârziere, stabilite potrivit art. 64 alin. (4) din Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2009, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, prima instanţă a reţinut că sumele plătite de aceasta pentru a beneficia de asistenţă juridică de specialitate sunt exorbitante faţă de salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru un program de lucru complet de 170 de ore în medie pe lună, stabilit pentru anul 2011 la valoarea de 670 RON. Astfel tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5438,60 RON, din care suma de 4538,60 RON reprezenta taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar achitate de reclamantă pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată, iar diferenţa de 900 RON reprezenta onorariul de avocat achitat de aceasta pentru a beneficia de asistenţă juridică în cauză, redus de instanţă, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei soluţii, a declarat apel reclamanta SC O.V.I.G. SA. solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată privind onorariul de avocat.
Prin Decizia civilă nr. 150 din data de 23 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA şi a anulat în parte sentinţa atacată în sensul admiterii cererii reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.976,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată din care suma de 4538,60 RON reprezenta taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar şi suma de 7437,52 RON reprezenta onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Prevederile alin. (3) al articolului sus-evocat conform cărora judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat sunt menite să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate instanţa de apel a reţinut că la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretenţiuni." Rezultă că acel contract, încheiat de partea care a câştigat procesul cu avocatul său, îşi va produce efectele şi faţă de partea care a pierdut procesul în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului.
Cum societatea pârâtă nu a achitat debitul solicitat prin cererea de chemare în judecată, fiind necesară promovarea unei acţiuni în instanţă pentru recuperarea debitului restant, acesteia îi aparţine culpa în declanşarea litigiului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că pârâta este obligată să repare în integralitate prejudiciile provocate, în această categorie intrând şi cheltuielile efectuate de reclamantă cu privire la angajarea unui apărător, reducerea onorariului plătit avocatului conducând la imposibilitatea reclamantei de a-şi recupera integral cheltuielile de judecată, deşi nu se află în culpă procesuală şi nici în culpă de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că suma de 7.437,52 RON achitată cu titlu de onorariu avocat este justificată în raport de criteriile prevăzute de alin. (3) al art. 274 şi anume valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.-R.A. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.
În argumentarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. pârâta a arătat că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că atitudinea culpabilă a pârâtei în declanşarea procesului este de natură să conducă la concluzia că suma de 7.437,52 RON achitată de reclamantă cu titlu de onorariu de avocat reflectă munca prestată efectiv de apărător.
Recurenta a invocat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora judecătorii au dreptul să cenzureze onorariile avocaţilor, conform celor prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt disproporţionate în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
A mai arătat recurenta că, în prezent, în absenţa unui tablou al onorariilor minimale, criteriile de apreciere a onorariilor cuvenite sunt cele prevăzute de art. 127 alin. (2) şi alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.
Astfel, recurenta a susţinut că în mod corect a procedat prima instanţă constatând din oficiu că onorariul de avocat este disproporţionat de mare în raport cu criteriile prevăzute de lege, soluţia acesteia de diminuare a onorariului de avocat fiind temeinică şi legală.
Analizând criticile deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când "instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
În speţă, din observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate în susţinerea recursului său nu se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu este suficientă. Fără a se dezvolta şi arăta, în concret, care este actul juridic dedus judecăţii care a fost interpretat greşit sau a cărui natură sau înţeles a fost schimbat de instanţă, nu se poate verifica încadrarea acestuia în prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.
Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii."
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuţie aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Conform prevederilor art. 274 C. proc. civ. "Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că Ie-a făcut.
Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."
Faţă de prevederile legale mai sus-evocate şi luând în considerare că pârâta a cărei culpă a conclus la declanşarea litigiului a căzut în pretenţii, în mod corect instanţa de apel a reţinut că pârâta este obligată să repare în integralitate prejudiciile provocate, în aceasta categorie intrând şi cheltuielile efectuate de reclamantă cu privire la angajarea unui apărător. Astfel, nu se poate reţine aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Cât priveşte criticile referitoare la modul în care instanţa de apel a apreciat raportul de proporţionalitate dintre onorariul de avocat stabilit în speţă şi valoarea pricinii sau munca îndeplinită, acestea vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei şi exced analizei instanţei de recurs neputând fi invocată în cadrul acestei căi extraordinare de atac nedevolutive.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.-R.A. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.-R.A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 150 din 23 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 407/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 377/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
