ICCJ. Decizia nr. 4165/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4165/2013

Dosar nr. 1408/1/2013

Şedinţa publică din 1 octombrie 2013

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 24 ianuarie 2006, reclamanta Parohia (Comunitatea) ortodoxă sârbă Timişoara cetate a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Industriilor şi Comerţului, A.V.A.S., SC T. SA Timişoara, prin lichidator SC M.R. SRL Timişoara, M.M. şi SC I. SRL Timişoara, solicitând să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. Of. 3 nr. 459 din 9 septembrie 1993 şi a anexelor acestuia, eliberate de Ministerul Industriilor şi Comerţului în favoarea SC T. SA Timişoara pentru terenul în suprafaţă de 2186 m.p., din totalul de 13566 m.p., din CF nr. C1. Timişoara, nr. T1.

De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare în baza cărora imobilul construcţie din Timişoara, str. V.V.M. (fostă Str. P.) evidenţiat în CF nr. C1. Timişoara, nr. T1., cunoscut sub numele „C.M." sau „C.A." a trecut în proprietatea pârâtei SC T. SA Timişoara.

Reclamanta a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a actelor subsecvente de înstrăinare a imobilului, încheiate între pârâţii SC T. SA Timişoara, M.M. şi SC I. SRL Timişoara.

Renunţând la primul capăt de cerere, reclamanta a precizat şi completat obiectul acţiunii, în sensul că a solicitat constatarea preluării abuzive în 1968 de către Statul Român, cu titlu de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF nr. C1. Timişoara, nr. T1. şi restituirea acestuia în natură.

A solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului în litigiu, emise în favoarea pârâtei SC T. SA, precum şi nulitatea absolută a actelor subsecvente de vânzare - cumpărare către pârâtul M.M. şi apoi către pârâta SC I. SRL Timişoara.

Prin sentinţa civilă nr. 3287 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Timiş a luat act de renunţarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA Timişoara, Ministerul Economiei şi Comerţului, A.V.A.S. şi A.N.R.P.

S-a luat act de renunţarea reclamantei la soluţionarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. Of. 3 nr. 459 din 9 septembrie 1993, eliberat de Ministerul Industriilor, în favoarea SC T. SA Timişoara şi a anexelor 2, 4 şi 5 la acest certificat, respectiv anularea certificatului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.186 m.p., înscris în CF nr. 61 Timişoara, nr. T1.

S-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei, invocată de pârâta SC I. SRL Timişoara.

S-a respins acţiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulităţii actelor de privatizare şi a actelor de înstrăinare subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român şi revendicarea imobiliară.

S-a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâta SC I. SRL, având ca obiect constatarea nulităţii testamentului.

Prin decizia nr. 1071/A din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza la Tribunalul Timiş pentru rejudecarea acţiunii principale, astfel cum a fost precizată.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că, în mod eronat, prima instanţă nu a ţinut seama de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privinţa chestiunilor juridice tranşate irevocabil prin hotărâri judecătoreşti. Astfel, s-a avut în vedere că, prin decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara au fost înlăturate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Fundaţia M.S. şi a lipsei calităţii de reprezentantă a fundaţiei a Bisericii ortodoxe sârbe Timişoara cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru redobândirea patrimoniului fundaţiei şi implicit pentru reconstituirea acestuia.

S-a reţinut, totodată, că potrivit considerentelor sentinţei nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunţate în dosarul având ca obiect acţiunea în contencios administrativ pentru anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M. Of. 3 nr. 0459 din 9 septembrie 1993, acţiune formulată de reclamanta Fundaţia M.S. prin Biserica ortodoxă sârbă Timişoara cetate, Comunitatea bisericească sârbă ortodoxă Timişoara cetate are calitatea de administrator, necontestată de organele administraţiei de stat.

S-a constatat astfel, că fundaţia a fost întabulată ca proprietară a imobilului şi este înregistrată în Registrul pentru fundaţiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1. din 22 noiembrie 1939, continuându-şi activitatea conform statutului şi actului de înfiinţare până în anul 1968, când imobilul a fost preluat de stat şi, ca urmare, a încetat să-şi desfăşoare activitatea independent de voinţa sa, fără a fi desfiinţată şi lichidată.

S-a apreciat că, atâta vreme cât, cu putere de lucru judecat, i s-a recunoscut Parohiei ortodoxe sârbe Timişoara cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru reconstituirea patrimoniului Fundaţiei M.S., nu se poate ca într-un alt litigiu să se reţină contrariul, respectiv că fundaţia nu mai este în fiinţă şi că, neavând capacitate de folosinţă, nu poate sta ca parte în proces.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta Fundaţia „M.S." reprezentată de Parohia ortodoxă sârbă Timişoara cetate şi pârâţii M.M. şi SC I. SRL.

Prin recursul său, pârâta SC I. SRL a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că, în mod eronat, s-a reţinut în speţă efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziei nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara, care a soluţionat o acţiune întemeiată pe o altă cauză juridică decât cea în raport de care trebuie analizată excepţia lipsei capacităţii procesuale, în cadrul legislativ existent la nivelul anului 1996, când era încă în vigoare Legea nr. 21/1924 privind asociaţiile şi fundaţiile.

S-a susţinut că aceeaşi situaţie se regăseşte şi în privinţa celei de-a doua hotărâri judecătoreşti invocate de intimata Fundaţia M.S., respectiv sentinţa nr. 400/2003 a Curţii de Apel Alba lulia, care a analizat problema calităţii de administrator a fundaţiei prin raportul la instrucţiunile pentru administrarea acesteia aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860 şi, respectiv, prin referirea la dispoziţiile O.U.G. nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile ce au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

S-a învederat că acest ultim act normativ a fost declarat neconstituţional tocmai în privinţa dispoziţiei de restituire a imobilului ce face obiectul litigiului (poz. 8 din anexa la O.U.G. nr. 13/1998), prin decizia Curţii Constituţionale nr. 923/2009.

Prin urmare, s-a susţinut că, în drept, se pune o chestiune juridică nouă, ce implică o analiză distinctă şi, astfel, perfect susceptibilă să primească o dezlegare proprie.

Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat nepronunţarea instanţei de apel asupra unor apărări şi înscrisuri esenţiale pentru soluţionarea cauzei şi nelegalitatea deciziei recurate pentru încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.

În acest context, s-a susţinut că aplicabilitatea regimului juridic al O.G. nr. 26/2000 Fundaţiei M.S. presupunea în concret stabilirea şi înregistrarea organelor de conducere stabilite de acest act normativ (consiliu director şi cenzori), depunerea de bilanţuri anuale, etc, aceste dovezi nefiind făcute.

Prin decizia nr. 6586 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Fundaţia „M.S." reprezentată de Parohia ortodoxă sârbă Timişoara cetate şi de pârâţii M.M. şi SC I. SRL împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut cu privire la criticile invocate de pârâta SC I. SRL:

Instanţa de apel a reţinut în mod legal că, deşi în cauză nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu cele două hotărâri judecătoreşti invocate de reclamantă, întrucât nu există identitatea de obiect, cauză şi părţi cerută de art. 1201 C. civ., nu se poate ignora efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privinţa chestiunilor dezlegate irevocabil în acele procese, chiar şi pe cale incidentală.

Astfel, în cauza având ca obiect valabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului înscris în CF nr. 61 Timişoara, prin decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996, Curtea de Apel Timişoara, deşi a respins recursul Fundaţiei M.S. şi a menţinut soluţia instanţei de apel, în sensul respingerii acţiunii, a modificat parţial considerentele hotărârii instanţei de apel şi a înlăturat afirmaţia că Biserica ortodoxă sârbă Timişoara cetate nu are calitate procesuală activă să introducă acţiune în justiţie pentru redobândirea patrimoniului Fundaţiei M.S. S-a reţinut, totodată, că aceasta a încetat să-şi mai desfăşoare activitatea din motive independente de voinţa sa şi a organelor de conducere. S-a considerat că, şi dacă fundaţia s-ar fi dizolvat potrivit legii, succesorul ei ar fi fost tot Biserica Ortodoxă Sârbă, deoarece în sprijinirea misiunii de asistenţă socială a acestei biserici a fost constituită fundaţia.

Nu numai dispozitivul care cuprinde soluţia are putere de lucru judecat, ci şi considerentele hotărârii, în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă în el.

Doctrina şi practica judiciară au statuat constant că, independent de efectele substanţiale ale judecăţii, efectul pozitiv al lucrului judecat asigură imuabilitatea şi permanenţa constatărilor jurisdicţionale anterioare.

Din decizia nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara rezultă cu evidenţă că au fost înlăturate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Fundaţia M.S. şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Bisericii ortodoxe sârbe Timişoara cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru redobândirea patrimoniului fundaţiei.

Dezlegarea dată acestei probleme de drept a fost confirmată încă o dată prin sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4344/2003, având ca obiect acţiunea în contencios administrativ a reclamantei Fundaţia M.S., prin Biserica ortodoxă sârbă Timişoara cetate, pentru anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M. Of. 3 nr. 459 din 9 septembrie 1993.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia, anulând certificatul de proprietate pentru terenul de 2.186 m.p. din CF nr. 61 Timişoara, a reţinut la rândul sau puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. ll din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei Fundaţia M.S., constituită ca urmare a testamentului lăsat de P.S., născută M. şi care a funcţionat conform statutului şi instrucţiunilor de administrare, aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut, totodată, că fundaţia a fost întabulată ca proprietară a imobilului în litigiu şi este înregistrată în registrul pentru fundaţiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1. din 22 noiembrie 1939, astfel că şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 şi-a continuat activitatea conform statutului şi actului de înfiinţare, până la preluarea de către stat, în anul 1968, când a încetat să-şi desfăşoare activitatea din motive independente de voinţa sa, fără a fi desfiinţată şi lichidată.

În consecinţă, atâta timp cât s-a recunoscut Parohiei ortodoxe sârbe Timişoara cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru reconstituirea patrimoniului fundaţiei, nu se poate ca într-un litigiu ulterior să se reţină contrariul, respectiv lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia.

Critica formulată de recurenta SC I. SRL prin cel de-al doilea motiv de recurs referitoare la nepronunţarea instanţei de apel asupra unor apărări şi înscrisuri depuse la dosar, esenţiale la soluţionarea cauzei nu va fi examinată, având în vedere că nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru aceleaşi considerente, expuse în analiza recursului declarat de SC I. SRL a fost respins şi recursul declarat de recurentul M.M., recurs ce cuprinde critici similare.

În plus, referitor la critica privind lipsa calităţii de reprezentant a Parohiei ortodoxe sârbe, Timişoara cetate, instanţa de recurs a constatat că nu a fost contestată calitatea de administrator a Comunităţii bisericeşti sârbe ortodoxe Timişoara cetate, recunoscută ca atare de autorităţile statului.

Astfel, prin O.U.G. nr. 13/1998, privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România în anexa 8, s-a menţionat „C.M. a Fundaţiei M.S.", cu titular actual al dreptului de proprietate contestat, M.M., iar ca solicitant al imobilul a fost nominalizată Comunitatea sârbilor din România.

Într-adevăr, prin decizia nr. 923 din 23 iunie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României Partea I nr. 520 din 29 iulie 2009, s-a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 13/1998, constatându-se neconstituţionalitatea prevederilor ordonanţei referitoare la imobilul din Timişoara, Str. V.M., judeţul Timiş, care prevedeau restituirea Casei M. către fostul proprietar, însă pentru alte considerente decât cele privind capacitatea fundaţiei, considerente referitoare la fondul dreptului, respectiv la împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat către SC I. SRL din Timişoara, constituind proprietate privată şi beneficiind de protecţie, conform art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.

Referitor la recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte a constatat că niciuna dintre criticile invocate nu este fondată.

Astfel, s-a invocat, într-o primă critică, greşita disjungere a cererii reconvenţionale, respectiv greşita aplicare a art. 120 C. proc. civ.

Instanţa de apel a apreciat corect că măsura disjungerii dispusă de prima instanţă este legală, având în vedere dispoziţiile alin. (2) al art. 120 C. proc. civ., în condiţiile în care a apreciat că numai cererea principală era în stare de judecată, pe excepţie, putând fi soluţionată independent de cererea reconvenţională.

Pe de altă parte, s-a reţinut că aprecierea asupra oportunităţii disjungerii pentru o mai bună administrare a justiţiei din perspectiva soluţiilor posibil a fi pronunţate în căile de atac, nu poate face obiectul controlului de legalitate în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Nici cea de-a doua solicitare formulată de reclamanta revizuentă nu a fost primită.

În legătură cu soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare, consecutivă admiterii apelului şi anulării sentinţei primei instanţe, Legea nr. 202/2010 a adus modificări art. 297 C. proc. civ., consacrând regula reţinerii cauzei spre rejudecare, trimiterea fiind excepţia de la această regulă.

Astfel, trimiterea cauzei la prima instanţă se poate dispune când judecata s-a făcut fără cercetarea fondului, cum este cazul în speţă, iar trimiterea se solicită expres, fie de către apelant, în cererea de apel, fie de către intimat, prin întâmpinare.

Dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate se aplică însă numai proceselor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 publicată în M.Of. 714 din 26 octombrie 2010, astfel cum rezultă din art. XXII alin. (2) al acestui act normativ.

Or, având în vedere data introducerii acţiunii reclamantei, 24 ianuarie 2006, dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. în forma modificată sunt inaplicabile.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins toate recursurile, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, SC I. SRL a formulat contestaţie în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi a solicitat anularea deciziei atacate, rejudecarea recursului formulat de pârâta SC I. SRL împotriva deciziei nr. 1071/A din 2 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, iar în rejudecare, admiterea recursului.

În motivare, contestatoarea a criticat decizia instanţei de recurs pentru nepronunţarea asupra motivului de recurs vizând nelegalitatea deciziei Curţii de Apel Timişoara pentru nesocotirea prevederilor O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.

În pofida faptului că în partea dedicată indicării motivelor invocate de SC I. SRL în susţinerea recursului, instanţa de recurs a reţinut în mod just incidenţa a două motive distincte de recurs, atunci când examinează motivele de recurs, aceasta îl cercetează numai pe primul dintre acestea, respectiv motivul referitor la „nepronunţarea instanţei de apel asupra unor apărări şi înscrisuri depuse la dosar, esenţiale la soluţionarea cauzei."

Distinct, pârâta-recurentă SC I. SRL a invocat prin intermediul motivelor de recurs şi nelegalitatea deciziei Curţii de Apel Timişoara prin prisma unor prevederi ale O.G. nr. 26/2000.

Acest motiv de recurs nu a primit o dezlegare din partea instanţei de recurs, deşi acesta a fost dezvoltat pe larg. Mai mult, nici din analiza globală a considerentelor deciziei nu rezultă că instanţa de recurs ar fi tratat, în mod efectiv acest motiv de recurs, deşi cuprinde aspecte asupra cărora instanţa de recurs putea şi trebuia să se pronunţe.

Instanţa de recurs a omis să cerceteze un veritabil motiv de recurs de sine-stătător, iar nu un simplu argument care să se subsumeze unui motiv de recurs, care se încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Motivul asupra căreia instanţa de recurs nu s-a pronunţat este unul care vizează nelegalitatea, iar nu netemeinicia, astfel că nu s-ar putea subsuma statuării instanţei de recurs prin care s-a reţinut că nepronunţarea instanţei de apel asupra unor mijloace de apărare se încadrează în art. 304 pct. 10 C. proc. civ. - abrogat, fiind respinsă această critică.

Motivul de recurs asupra căruia instanţa nu s-a pronunţat viza, în esenţă, două aspecte: lipsa capacităţii actuale de folosinţă a fundaţiei pentru lipsa certificatului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor; lipsa personalităţii juridice a fundaţiei, ce rezultă din neîndeplinirea condiţiilor de regularizare.

În considerarea celor prezentate, contestatoarea SC I. SRL este îndreptăţită să obţină o dezlegare şi cu privire la motivul nesoluţionat de instanţa de recurs, motiv pentru care se impune o suplimentare a considerentelor hotărârii instanţei supreme, în sensul analizării motivului de recurs asupra căruia aceasta nu s-a pronunţat şi reevaluarea soluţiei recursului prin prisma dezlegării ce va fi dată acestui motiv.

La termenul de judecată din 1 octombrie 2013, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimaţii Fundaţia M.S., municipiul Timişoara, prin primar şi Consiliul Local Timişoara, prin primar, pe care o va respinge întrucât, verificând regularitatea sesizării, instanţa reţine că demersul judiciar este admisibil în condiţiile în care motivul invocat este reglementat de art. 318 C. proc. civ., urmând ca acesta să fie analizat pe fond.

Contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Pe aspectul criticat de contestatoare, Înalta Curte a reţinut că, prin decizia nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara au fost înlăturate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Fundaţia M.S. şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Bisericii ortodoxe sârbe Timişoara cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru redobândirea patrimoniului fundaţiei.

Dezlegarea dată acestei probleme de drept a fost confirmată încă o dată prin sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003. Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut la rândul său, puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara, în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei Fundaţia M.S., constituită ca urmare a testamentului lăsat de P.S., născută M. şi care a funcţionat conform statutului şi instrucţiunilor de administrare, aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860.

În consecinţă, atâta timp cât s-a recunoscut Parohiei ortodoxe sârbe Timişoara cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru reconstituirea patrimoniului fundaţiei, nu se poate ca, într-un litigiu ulterior, să se reţină contrariul, respectiv lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia.

Astfel, instanţa de recurs a confirmat raţionamentul instanţei de apel, potrivit căruia s-a statuat cu putere de lucru judecat şi nu se poate reţine contrariul într-un alt proces, legitimarea procesuală activă a Parohiei ortodoxe sârbe Timişoara cetate de a recurge la justiţie pentru reconstituirea patrimoniului Fundaţia M.S. şi implicit, pentru reînfiinţarea fundaţiei, căreia, de asemenea, i s-a recunoscut calitatea procesuală activă şi capacitatea de folosinţă, potrivit căreia poate sta ca parte în proces.

Drept urmare, Înalta Curte a analizat motivul de recurs prin care pârâta SC I. SRL a criticat greşita constatare de către instanţa de apel a existenţei juridice şi capacităţii de folosinţă a Fundaţiei M.S. şi a răspuns acestor apărări, dezvoltând argumentele anterior redate.

Or, potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În speţă, faţă de cele reţinute, rezultă aşadar, că instanţa de recurs a răspuns argumentelor recurentei SC I. SRL pe aspectul contestat privind lipsa capacităţii de folosinţă şi lipsa calităţii procesuale active a Fundaţiei M.S. Înalta Curte a dezlegat juridic chestiunea litigioasă cu care a fost învestită, expunerea de motive a deciziei fiind chiar dovada acestui fapt.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000, recurenta-pârâtă a invocat acest act normativ în susţinerea apărărilor potrivit cărora Fundaţia M.S. nu are capacitate de folosinţă, personalitate juridică şi implicit, nu are calitate procesuală activă.

Insă, neanalizarea în mod expres de către instanţa de recurs a incidenţei prevederilor O.G. nr. 26/2000 nu are nicio relevanţă juridică şi nu poate prefigura pronunţarea unei alte soluţii în cauza dedusă judecăţii.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut puterea de lucru judecat asupra chestiunilor ce privesc capacitatea de folosinţă şi calitatea procesuală activă a Fundaţiei M.S., precum şi calitatea procesuală activă şi calitatea de reprezentant al fundaţiei pentru Biserica ortodoxă sârbă Timişoara cetate. Instanţa de recurs a arătat că fundaţia a fost înregistrată în registrul pentru fundaţiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1. din 22 noiembrie 1939, astfel că şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 şi-a continuat activitatea conform statutului şi actului de înfiinţare, până la preluarea de către stat, în anul 1968, când a încetat să-şi desfăşoare activitatea din motive independente de voinţa sa, fără a fi desfiinţată şi lichidată. Pentru aceste motive s-a arătat că nu se poate ca, într-un litigiu ulterior, să se reţină lipsa capacităţii de folosinţă a acestei fundaţii.

În consecinţă, atâta timp cât instanţa de recurs a reţinut că s-a statuat cu putere de lucru judecat referitor la existenţa Fundaţiei M.S. în baza vechii reglementări, respectiv Legea nr. 21/1924, nu s-ar fi putut reţine lipsa capacităţii de folosinţă a fundaţiei în temeiul noii reglementări invocate, respectiv O.G. nr. 26/2000.

Ca urmare, chestiunea litigioasă invocată de contestatoarea SC I. SRL a fost analizată şi a fost tranşată de către instanţa de recurs, aşa încât susţinerile contestatoarei pe acest aspect nu se subsumează cerinţelor art. 318 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., contestaţia în anulare dedusă judecăţii urmând a fi respinsă, ca nefondată.

Intimata Fundaţia M.S. a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, cât şi prin apărătorul ales prezent la termenul de judecată din 1 octombrie 2013, plata cheltuielilor de judecată, însă nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC I. SRL împotriva deciziei nr. 6586 din data de 30 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 6019/30/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 4151/2013. Civil		ICCJ. Decizia nr. 4207/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... →

ICCJ. Decizia nr. 4165/2013. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4165/2013. Civil