ICCJ. Decizia nr. 4308/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4308/2013
Dosar nr. 2275/198/2012
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 7 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 12 mai 2011 a fost sancţionată contravenţional petenta SC L. SRL pentru săvârşirea, în data de 27 noiembrie 2010 ora 4:25 în locul DN 7 km 188+900 m S., judeţul Vâlcea, a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv că autovehicolul ce apraţinea petentei a circulat fără a deţine rovinietă valabilă.
Prin acţiunea înregistrată la 21 septembrie 2011 pe rolul Judecătoriei Târgovişte reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., a solicitat instanţei anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 12 mai 2011 şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 416 din 23 ianuarie 2012, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a dispus înaintarea pe cale administrativă, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Brezoi, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 „competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia”.
Judecătoria Brezoi, prin sentinţa civilă nr. 1717 din 2 aprilie 2013, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Târgovişte şi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Târgovişte, faţă de dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 2332 din 8 mai 2013, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Brezoi şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra acestuia, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 159 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamanta a învestit instanţa de judecată, la data de 21 septembrie 2011, cu o plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 12 mai 2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 12 mai 2011, petentul a fost sancţionat, pe motiv că vehiculul aparţinând acesteia ar fi circulat, fără a deţine rovinieta valabilă pe DN 7 km 188+900 m, localitatea S., judeţul Vâlcea, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.”
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziţii tranzitorii şi finale”: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.”
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel” şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi la cele în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 21 septembrie 2011 şi, prin urmare, în speţă, se aplică dispoziţiile de drept comun în materie contravenţională, respectiv art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina reclamantei a fost DN 7 km 188+900 m, localitatea S., judeţul Vâlcea, localitate aflată pe raza Judecătoriei Brezoi, aşa încât, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit textului de lege anterior menţionat, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale exclusive reglementate în materie contravenţională.
În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi, pe cale de consecinţă, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4306/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 4309/2013. Civil → |
|---|
