ICCJ. Decizia nr. 4309/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4309/2013
Dosar nr. 11396/211/2012*
Şedinţa din camera de consiliu de la 7 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 10 aprilie 2012 a fost sancţionată contravenţional petenta pentru săvârşirea, în data de 4 noiembrie 2011 ora 8:35 în locul A1 km 70 + 460 m P., judeţul Dâmboviţa, a faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv că petenta a circulat fără a deţine rovinietă valabilă.
Prin acţiunea înregistrată la 9 mai 2012 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca reclamanta D.I.B. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., a solicitat instanţei anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 10 aprilie 2012, anularea măsurii de sancţionare contravenţională, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment.
Prin sentinţa civilă nr. 21257 din 31 octombrie 2012, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a dispus înaintarea pe cale administrativă, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Găeşti, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 2/2001, „plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia”.
Prin încheierea din 23 februarie 2013, Judecătoria Găeşti a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul spre competenţă soluţionare Judecătoriei Cluj-Napoca.
Judecătoria Cluj Napoca, prin sentinţa civilă nr. 6622 din 3 aprilie 2013, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Găeşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra acestuia.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamanta a învestit instanţa de judecată, la data de 9 mai 2012, cu o plângere contravenţională împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 10 aprilie 2012 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 10 mai 2012, petentul a fost sancţionat, pe motiv că vehiculul aparţinând acesteia ar fi circulat, fără a deţine rovinieta valabilă pe A1 km 70+460m, localitatea P., judeţul Dâmboviţa, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Găeşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.”
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziţii tranzitorii şi finale”: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.”
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel” şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi la cele în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 9 mai 2012 şi, prin urmare, în speţă, se aplică dispoziţiile de drept comun în materie contravenţională, respectiv art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina reclamantei a fost pe A1 km 70+460 m, localitatea P., judeţul Dâmboviţa, localitate aflată pe raza Judecătoriei Găeşti, aşa încât, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit textului de lege anterior menţionat, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale exclusive reglementate în materie contravenţională.
În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi, pe cale de consecinţă, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Găeşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4308/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4310/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
