ICCJ. Decizia nr. 4487/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4487/2013
Dosar nr. 2608/3/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 11 octombrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr. 2223/97 din 28 februarie 2011, contestatorul S.D., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, a chemat în judecată pe pârâţii Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea Deciziei de pensie nr. 60658 din 31 decembrie 2010, menţinerea pensiei stabilite anterior prin Decizia nr. 0105100/2005 şi obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre pensia stabilită iniţial şi cea recalculată prin decizia contestată, cu dobânda legală aferentă.
Prin Sentinţa nr. 1386/LM din 09 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, cecţia litigii de muncă şi asigurări sociale, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că în stabilirea competenţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului, pentru contestaţiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speţă.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 5916 din 06 iunie 2013 şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Hunedoara şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată, începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speţă determinarea instanţei competente se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, şi anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că, în raport de norma de competenţă instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză se pune problema interpretării dispoziţiilor legale incidente şi aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul menţionat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora "celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.
Trebuie precizat, totodată, că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, iar legea nouă conţine o dispoziţie specială prin textul de la art. 132 alin. (2), în sensul că acestea sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor (în prezent, Ministerul Afacerilor Interne) şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi a căror activitate este coordonată metodologic de C.N.P.P., potrivit art. 132 alin. (3) din Legea nr. 263/2010.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
De asemenea, nu se poate reţine că, în litigiul dedus judecăţii legitimare procesuală activă are Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere, întrucât dreptul material ce face obiectul cererii de chemare în judecată aparţine pensionarului, iar potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), şi anume în cele prin care apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, din statutele funcţionarilor publici, din contractele colective de muncă şi din contractele individuale de muncă. Or, prezenta cauză nu are ca obiect un drept protejat de legislaţia muncii, astfel că organizaţia, denumită impropriu sindicat, în raport de definiţia dată prin art. 1 lit. w) din Legea nr. 62/2011 (potrivit căreia sindicatul constituie o formă de organizare voluntară a angajaţilor, în scopul apărării drepturilor în relaţia cu angajatorul), a acţionat numai în calitate de mandatar în favoarea titularului dreptului de pensie, sediul acesteia neprezentând relevanţă pentru determinarea competenţei de soluţionare a litigiului.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., să stabilească competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4486/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4488/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
