ICCJ. Decizia nr. 4484/2013. Civil. Conflict de competenţă. Obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4484/2013
Dosar nr. 40882/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 11 octombrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. 40882/3 din 23 mai 2011, contestatorul M.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerului Apărării Naţionale - Direcţia Financiar Contabilă - Secţia Pensii Militare, solicitând anularea Deciziei de pensionare nr. 011748 din 12 mai 2008 şi emiterea unei noi decizii de stabilire a pensiei militare, sub sancţiunea amenzii de 20% din salariul minim pe economie/zi de întârziere aplicată conducătorului intimatei şi obligarea pârâtului la daune interese.
Prin Sentinţa nr. 10729 din 04 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, reţinând că în stabilirea competenţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 154 (1) Legea nr. 263/2010 "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul", întrucât Legea nr. 263/2010 a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2011, astfel că dispoziţiile legii noi sunt aplicabile, cererea fiind înregistrată pe rolul instanţei la 23 mai 2011.
Învestit prin declinare, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 10067 din 10 iunie 2013 şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că, potrivit prevederilor art. 154 cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul.
S-a apreciat că în cazul de faţă, cererea de chemare în judecată este formulată împotriva Ministerului Apărării Naţionale şi nu împotriva Casei Sectoriale de Pensii din cadrul acestui minister, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 154 alin. (2) în materia competenţei teritoriale, astfel că, în raport de norma de competenţă instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă, Tribunalului Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză se pune problema interpretării dispoziţiilor legale incidente şi aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.
Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora "celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.
Trebuie precizat, totodată, că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, iar legea nouă conţine o dispoziţie specială prin textul de la art. 132 alin. (2), în sensul că acestea sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor (în prezent, Ministerul Afacerilor Interne) şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi a căror activitate este coordonată metodologic de C.N.P.P., potrivit art. 132 alin. (3) din Legea nr. 263/2010.
În consecinţă, Direcţia Financiar-Contabilă - Secţia Pensii Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a fost succedată, în temeiul legii, de Casa de pensii sectorială din cadrul aceluiaşi minister.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., să stabilească competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4483/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4485/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
