ICCJ. Decizia nr. 4594/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4594/2013
Dosar nr. 735/90/2011
Şedinţa publică din 17 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2010, ulterior precizată, reclamanţii B.D., B.E. şi C.I. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, fostul Primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea, M.G., F.C., salariată în cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, SC I. SRL Râmnicu Vâlcea şi P.S.A., administratorul societăţii, solicitând stabilirea corectă a suprafeţei expropriate în vederea construirii străzii S., precum şi a preţului real al acestuia şi a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru imobilul expropriat.
Pârâţii Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, M.G. şi Municipiul Râmnicu Vâlcea au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 1016 din 6 octombrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a luat act de renunţarea reclamantului B.D. la judecata cererii şi a anulat ca nesemnată cererea formulată de reclamantele B.E. şi C.I.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, în şedinţa publică din data de 06 octombrie 2011, reclamantul B.D. a declarat că înţelege să renunţe la judecata cererii.
Având în vedere această manifestare de voinţă şi ţinând seama de principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instituit de art. 129 C. proc. civ., instanţa, în acord cu dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantului la judecată.
Faţă de împrejurarea că reclamantele B.E. şi C.I. nu au semnat cererea de chemare în judecată şi nici nu s-a dovedit că ar fi împuternicit, în condiţiile art. 67 şi art. 68 C. proc. civ., pe reclamantul B.D. să exercite în numele lor dreptul de chemare în judecată sau să le reprezinte în judecată (la dosar neexistând nicio procură în acest sens), instanţa a dispus citarea acestora cu menţiunea de a semna cererea. Cum reclamantele nu s-au conformat acestei cerinţe, în baza art. 133 C. proc. civ., instanţa a anulat cererea formulată de acestea, ca fiind nesemnată.
Împotriva sentinţei civile nr. 1016 din 6 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii B.D., B.E. şi C.I., care au criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive de netemeinicie şi nelegalitate:
- preşedintele completului de judecată a fost recuzat, însă acesta a continuat să judece cauza, iar B.D. a renunţat la judecată faţă de incompatibilitatea judecătorului A.R.H.;
- hotărârea pronunţată s-a dat cu încălcarea competenţei materiale, întrucât litigiul a fost trimis de la, secţia comercială şi contencios administrativ fiscal la secţia civilă, a aceluiaşi tribunal, în mod nelegal;
- de asemenea, s-a aplicat greşit legea referitor la scutirea reclamanţilor de la plata cheltuielilor de judecată, ţinând cont că s-a solicitat apărător din oficiu, conform înscrisurilor de la dosar;
- sentinţa atacată este nelegală, întrucât s-au dispus măsuri abuzive referitoare la suprafeţele reale şi valoarea acestora.
La termenul de judecată din 14 februarie 2012, Curtea a calificat calea de atac exercitată de reclamanţi ca fiind apel.
Prin decizia nr. 21 din 13 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că primul motiv de apel este nefondat, întrucât prin încheierea nr. 328 din 6 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul B.D. cu privire la judecătorul A.R.H., care era preşedintele completului de judecată.
Curtea a apreciat corectă soluţia tribunalului, dată cererii de recuzare, deoarece această cerere nu se încadrează în dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. şi nici în cele referitoare la incompatibilitate, prevăzute de art. 24 C. proc. civ.
A doua critică din apel a fost apreciată ca fiind nefondată, întrucât în mod legal, în raport de precizările făcute de reclamant în şedinţa publică din 18 ianuarie 2011, ţinând cont de prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum şi de specializările secţiilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, a fost scoasă cauza de pe rolul, secţiei comerciale şi de contencios administrativ fiscal, şi înaintată, secţiei civile, din cadrul aceleiaşi instanţe.
Referitor la cheltuielile de judecată, Curtea a reţinut că prima instanţă nu a obligat reclamantul la plata acestora, iar cu privire la scutirea de asemenea cheltuieli şi acordarea unui apărător din oficiu, competentă să se pronunţe este instanţa învestită, prin încheiere, împotriva căreia se poate face reexaminarea dacă partea este nemulţumită de soluţie.
Cu privire la cea de-a patra critică din apel, care priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că nu poate fi analizată, având în vedere soluţia pronunţată de tribunal, prin care s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului şi s-a anulat cererea formulată de celelalte două reclamante.
Împotriva deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii B.D., B.E. şi C.I., aceasta din urmă decedând ulterior, iar demersul său procesual fiind continuat de moştenitorii C.N.M. şi C.M.D.
Recurenţii au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
În susţinerea acestui motiv de recurs se arată că instanţa este greşit alcătuită nu numai atunci când numărul de judecători ce au soluţionat pricina este necorespunzător, dar şi în situaţia la care au participat judecători incompatibili cum este preşedintele completului de judecată A.R.H. de la prima instanţă. Recurenţii pretind că au dovedit starea de incompatibilitate a judecătorului recuzat cu actele depuse la dosar.
Se mai arată de către recurenţi că instanţa a interpretat greşit manifestarea de voinţă a reclamantului ca fiind renunţare la judecată.
Recurenţii invocă şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susţinând că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe. Cererea de chemare în judecată a fost depusă la secţia comercială şi de contencios administrativ, fiind ulterior trecută ilegal la secţia civilă.
De asemenea, se susţine că prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ. Astfel, în opinia recurenţilor, s-au încălcat normele de procedură, deoarece nu au fost citaţi pârâţii la interogatoriu, aşa cum reclamanţii au solicitat, societatea comercială pârâtă nici nu au fost citată, judecata s-a desfăşurat fără participarea părţilor, faţă de care procesul trebuia suspendat, iar reclamantelor B. şi C. li s-a refuzat asistenţa juridică gratuită, deşi sunt persoane cu handicap.
Examinând decizia recurată în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
În primul motiv de recurs, încadrat de către recurenţi în prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., se susţine că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs se critică modului de soluţionare a cererii de recuzare formulate împotriva judecătorului care a soluţionat cauza în primă instanţă.
În ceea ce priveşte încadrarea criticii, se constată că aceasta este greşită, deoarece nu se susţine neregularitatea alcătuirii instanţei de apel, pentru a fi analizat acest motiv de recurs în raport cu decizia din apel, care formează obiectul acestei căi extraordinare de atac.
În realitate, recurenţii sunt nemulţumiţi de modul de soluţionare de către instanţa de apel a motivului lor de apel vizând soluţia dată de tribunal asupra cererii de recuzare. Criticile astfel formulate în recurs nu pot fi, însă, încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece nu se susţine vreun motiv de nelegalitate, ci se reia pur şi simplu afirmaţia potrivit căreia judecătorul de la prima instanţă era incompatibil şi că la dosar existau probe în acest sens. Or, modul de apreciere asupra cererii de recuzare, pe baza susţinerilor şi înscrisurilor doveditoare depuse de reclamanţi, nu poate forma obiect al cenzurii în faţa instanţei de recurs, deoarece vizează aspecte de netemeinicie, nesusceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Se mai arată de către recurenţi că instanţa a interpretat greşit manifestarea de voinţă a reclamantului ca fiind renunţare la judecată. Din nou, recurenţii se limitează la simpla afirmaţie, nesusţinută de argumente care să poată fundamenta un eventual motive de nelegalitate.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Recurenţii invocă şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., susţinând că sentinţa tribunalului s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, deoarece pricina nu trebuia soluţionată de, secţia civilă, ci de, secţia comercială şi de contencios administrativ, a aceleiaşi instanţe.
Raportat la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legi. Situaţiile în care necompetenţa este de ordine publică sunt enumerate limitativ de art. 159 alin. (1) pct. 1-3 C. proc. civ., respectiv: în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată”.
Or, necompetenţa funcţională, invocată de recurenţi, nu este enumerată de art. 159 alin. (1) pct. 1-3 C. proc. civ. printre cazurile în care necompetenţa este de ordine publică, aşa încât, fiind de ordine privată, nu poate forma obiect de critică în recurs, pe temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., critică ce s-ar încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Citarea pârâţilor la interogatoriu reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei sub aspect probator, nefiind supusă cenzurii instanţei de recurs. Pe de altă parte, interogatoriul este o probă ce poate fi administrată numai în condiţiile în care instanţa este regulat sesizată şi apreciază că este necesară pentru dezlegarea pricinii. În speţă, prima instanţă nu a ajuns la această etapă procesuală, deoarece cererea de chemare în judecată a fost anulată pentru lipsa semnăturii în privinţa reclamantelor B.E. şi C.I., iar în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B.D., s-a luat act de renunţarea acestuia la judecata cererii.
Necitarea societăţii comerciale pârâte, fiind un caz de nulitate relativă, nu poate fi invocat de recurenţi, ci doar de partea faţă de care s-a săvârşit pretinsa neregularitate, dacă are interes.
Suspendarea pe temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. se dispune în situaţia în care lipsesc toate părţile, şi nu faţă de părţile care au lipsit, aşa cum pretind recurenţii.
În ceea ce priveşte cererea de ajutor public judiciar, instanţa de apel a reţinut în mod corect că soluţia dată de prima instanţă este supusă unei căi de atac speciale, reexaminarea, prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, o astfel de critică neputând forma obiectul apelului şi, respectiv, recursului.
În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţi a fost respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.D., B.E. şi C.I. – decedată, continuat de moştenitorii C.N.M. şi C.M.D. împotriva deciziei nr. 21 din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 4634/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
