ICCJ. Decizia nr. 4693/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4693/2013

Dosar nr. 1398/3/2012

Şedinţa din camera de consiliu din 22 octombrie 2013

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 14 februarie 2011, contestatorul B.D., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale, anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă în baza Legii nr. 119/2010 de către Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale.

Prin Sentinţa civilă nr. 5476 din 31 octombrie 2011, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 6585 din 19 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa, în raport de dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se dezînvesti, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ale Serviciului Român de Informaţii) a fost modificată, în sensul că aceasta aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului.

A constatat totodată că, decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 14 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Întrucât normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, s-a considerat a fi competent a soluţiona acţiunea Tribunalul Constanţa, respectiv instanţa de la domiciliul ales al reclamantului.

Învestită astfel a pronunţa regulatorul de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Tribunalului Constanţa, competenţa de soluţionare a pricinii pentru considerentele ce succed:

În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedeau că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul mai sus evocat a fost însă abrogat expres prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora "celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.

Trebuie precizat totodată că, faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010, unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul pe raza teritorială a judeţului Constanţa, competenţa soluţionării contestaţiei revine Tribunalului Constanţa.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4693/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond