ICCJ. Decizia nr. 4704/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4704/2013
Dosar nr. 4134/105/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 octombrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 26 aprilie 2013, reclamanţii N.V. şi U.G.C. au chemat în judecată pe pârâta S.N.T.F. C.F.R.M. SA, în calitate de angajator solicitând a fi obligată aceasta la plata diferenţei de salariu aferent clasei de salarizare pe care aceştia o aveau, în perioada februarie 2011 şi până la data introducerii acţiunii, la plata sporurilor permanente şi nepermanente conform petitelor cererii de chemare în judecată, iar cu privire la petitele 1, 2 şi 3 din acţiune au arătat că aceştia invocă salariile aferente claselor de salarizare calculate în funcţie de un salariu minim brut de 600 RON şi, nu de 700 RON, aşa cum acesta este înscris în grilă.
Reclamanţii au mai precizat că, în ceea ce priveşte sporul pentru condiţii speciale, începând cu data de 1 aprilie 2001 locurile de muncă au fost încadrate în condiţiile speciale de muncă, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 226/2006, Anexa nr. 1 pct. 7 şi referitor la capetele de cerere 5, 6 şi 7 din acţiune au arătat că negocierile asupra acestor drepturi au avut loc în perioada aplicabilităţii contractelor colective care le prevedeau, astfel că, la momentul în care s-au încheiat tranzacţiile prin care s-a renunţat la drepturile invocate, acestea erau prevăzute pentru a se acorda.
Au susţinut, totodată, că sunt salariaţi al S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, având locul de muncă la R.L. Ploieşti.
În drept au fost indicate prevederile art. 38, 160, 161, 162 alin. (1) şi (2), art. 171 alin. (1), art. 268 alin. (1) lit. c) din C. muncii, republicat, art. 132, 148 din Legea nr. 62/2011, art. 1270 C. civ., art. 42 alin. (1) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, art. 1 alin. (2) şi (3), art. 2 alin. (2) şi (3), art. 3, Anexa nr. 1 şi 5 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009 - 2010, Cap. XI din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2010 - 2011 şi 2012 - 2014, art. 41 alin. (5) din Constituţia României, art. 274 C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 1290 din 25 aprilie 2013 Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat cauza Tribunalului Ialomiţa.
Pentru a se dezînvesti, Tribunalul Prahova a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 269 alin. (1) din C. muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ., în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 209 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Ca atare, în acord cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) din C. muncii, tribunalele judecă în primă instanţă conflicte de muncă, cu excepţia celor date prin lege, în competenţa altor instanţe, iar potrivit alin. (2) al art. 269 din C. muncii "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Astfel învestit, Tribunalul Ialomiţa prin Sentinţa civilă nr. 2147/F din 17 iulie 2013, la rându-i s-a dezînvestit şi apreciind că nu este competent, a declinat competenţa de soluţionare a conflictului de muncă, în favoarea Tribunalului Prahova.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Ialomiţa şi Tribunalul Prahova şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Tribunalul Ialomiţa a constatat că nu este competent a soluţiona pricina, având în vedere că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul şi, în speţă, reclamanţii aveau posibilitatea de a alege între două instanţe deopotrivă competente, respectiv instanţa de la domiciliul lor sau instanţa de la locul de muncă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie învestită a pronunţa regulatorul de competenţă, constată că Tribunalului Prahova îi revine competenţa de soluţionare a cauzei pentru considerentele ce succed:
Astfel cum corect a reţinut Tribunalul Ialomiţa, care s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Prahova, cauza supusă soluţionării are ca obiect drepturi băneşti ce derivă dintr-un raport de muncă.
Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile având ca obiect litigii de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
În acord cu motivarea realizată de Tribunalul Ialomiţa, prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 reprezintă dispoziţii speciale faţă de cele reglementate de art. 269 alin. (2) din C. muncii, reglementând competenţa teritorială pentru situaţia conflictelor individuale de muncă, subcategorie a litigiilor de muncă.
Prin aceste prevederi se acordă posibilitatea reclamantului (reclamanţilor) să aleagă instanţa, din punctul de vedere al competenţei teritoriale, pe care să o învestească cu soluţionarea litigiului. În acest sens, în acord cu prevederile art. 12 din C. proc. civ., "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".
Ca atare, pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a alege care dintre instanţele competente să fie sesizată revine, în respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, exclusiv reclamantului (reclamanţilor).
Aceasta este şi ipoteza din speţă, în care reclamanţii au ales instanţa în raza căreia s-a aflat locul de muncă, R.L. Ploieşti, aşa încât instanţa iniţial şi legal sesizată, respectiv Tribunalul Prahova, nu trebuia să se dezînvestească.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Prahova, competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4701/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4707/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
