ICCJ. Decizia nr. 4740/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4740/2013
Dosar nr. 41701/3/2008
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 334 din 9 martie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Teatrul de Marionete şi Păpuşi "Ţ". A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Teatrul de Marionete şi Păpuşi "Ţ".
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :
Reclamantul S.D., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Teatrul de Marionete şi Păpuşi "Ţ", ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la restituirea către reclamant a imobilului compus din teren în suprafaţă de 950 mp şi construcţie cu, excepţia apartamentului nr. a, situat în Bucureşti, str. E.G., sector 1, prin emiterea unei dispoziţii motivate conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001. În subsidiar, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă integral s-a solicitat ca pârâţii să fie obligaţi la emiterea unei dispoziţii prin care să propună acordarea de despăgubiri cu titlul de măsuri reparatorii pentru partea care nu se poate restitui din imobilul compus din teren şi construcţie situat în Bucureşti, str. E.G., sector 1. La data de 2 decembrie 2008 reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată în privinţa primului capăt de cerere în sensul obligării pârâţilor la restituirea imobilului către reclamant.
S-a arătat că imobilul care face obiectul prezentei cauze a aparţinut autorului reclamantului S.M., conform încheierii pronunţate la data de 22 februarie 1950 de către Tribunalul Ilfov. La data adjudecării, imobilul era compus din teren în suprafaţă de aproximativ 1.000 mp şi construcţie tip P+3 cu mansardă.
Instanţa a mai reţinut că nu s-a făcut dovada identităţii dintre autorul reclamantului (S.M.) şi persoana menţionată în încheierea Tribunalului Ilfov din data de 2 februarie 1950 ca adjudecatar al imobilului în litigiu. Această încheiere condiţionează adjudecarea definitivă a imobilului către S.M. de depunerea în numerar a preţului adjudecării şi, în cauză, nu s-a făcut această dovadă. S.M. nu este menţionat nici în registrul de publicitate imobiliară, nici în evidenţele fiscale.
Prin Decizia civilă nr. 695A din data de 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondat, apelul declarat reclamant.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, analizând înscrisurile de la dosar, coroborate cu declaraţia de notorietate autentificată la 8 octombrie 2008 de B.N.P C.I., că s-a făcut dovada că S.M., decedat la 27 martie 1996, a fost cunoscut şi sub numele de Ş.M., S.M., Ş.M.I., respectiv s-a făcut dovada că reclamantul este succesorul autorului său.
S-a mai reţinut că, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, că la dosar se află doar încheierea prin care s-a adjudecat în mod definitiv asupra adjudecatarului provizoriu, autorul reclamantului, cererea de consemnare a preţului adjudecării, fără a fi depusă ordonanţa de adjudecare conform art. 544, 558 C. proc. civ. Faţă de această împrejurare instanţa a reţinut că nu a operat transferul dreptului de proprietate în beneficiul autorului reclamantului şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, s-a reţinut că reclamantul nu a prezentat probe concludente în accepţiunea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, S.D., pentru motive de nelegalitate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate de reclamant, s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 23 din lege), actele doveditoare ale dreptului de proprietate, şi în cazul moştenitorilor, actele ce le atestă acesteia calitatea, vor fi depuse ca anexă la notificare într-un anumit termen, prelungit apoi prin lege. Pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptăţite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare.
Dovada dreptului de proprietate nu se face potrivit dreptului comun, fiind admisibile şi alte mijloace de probă. Sintagma "acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are un conţinut mai larg decât cel conferit de dreptul comun. În mod greşit a fost înlăturată prezumţia instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001. În speţă, arată recurentul-reclamant, încheierea de adjudecare definitivă coroborată cu dovada depunerii creanţei drept preţ în conformitate cu dispoziţiile art. 545 C. proc. civ. generează prezumţia de proprietate a imobilului în favoarea autorului reclamantului. De la Dosarul de executare nr. 163/1949 lipseşte ordonanţa de adjudecare, împrejurare ce se justifică prin adresa Arhivelor Naţionale nr. 571/SANIC din 3 martie 2011, conform căreia nu deţine evidenţele complete de la Tribunalul Ilfov, secţia I civilă, comercială din anii 1949 - 1952.
Examinând decizia recurată în raport cu criticile formulate şi de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din această lege pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Cu ocazia soluţionării cererii de chemare în judecată formulată de persoana îndreptăţită potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, în dovedirea dreptului pretins, se pot completa actele doveditoare depuse odată cu notificarea sau până la soluţionarea acesteia.
Potrivit art. 24 din aceeaşi lege "(1) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar."
Analizând actele şi lucrările dosarului se reţine că aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 operează numai în absenţa unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiţia obţinerii de către solicitant a negaţiilor referitoare la actele de proprietate, obţinute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naţionale şi primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declaraţii olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deţine alte înscrisuri, şi, pe de altă parte, coroborarea informaţiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informaţii aflate la dosarul cauzei.
Or, în speţă, în mod corect instanţa de apel a reţinut că transferul dreptului de proprietate nu a avut loc. Astfel, nu s-a emis şi nu s-a depus la dosar ordonanţa de adjudecare în conformitate cu dispoziţiile art. 544, 558 C. proc. civ. Simpla realitate a preluării abuzive a imobilului de către stat, împrejurare care rezultă cu certitudine din actele şi lucrările dosarului, nu conferă automat reclamantului prezumţia de proprietate în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult că nu s-au depus nici alte înscrisuri în afara ordonanţei de adjudecare, cum ar fi extras de carte funciară, istoric de rol fiscal sau alte înscrisuri de natură a proba faptul că bunul aparţinea autorului reclamantului.
Simpla menţiune din adresa emisă de "Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale" a faptului că "de la Tribunalul Ilfov, secţia I civ. com. din anii 1949 - 1952 (iulie) nu deţine evidenţele complete, nu poate constitui o prezumţie conform art. 24 din lege. În conţinutul aceleiaşi adrese se arată în mod expres că de la Dosarul nr. 163/1949 al Tribunalului Ilfov, secţia I civ. com. lipseşte "actul de adjudecare", ceea ce, coroborat cu ansamblul probatoriului, duce la concluzia că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate, nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în consecinţă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.D. (decedat) şi continuat de moştenitorul S.I.M.A. împotriva Deciziei civile nr. 695A din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4739/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4741/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
