ICCJ. Decizia nr. 4741/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4741/2013
Dosar nr. 46805/3/2007
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 24 noiembrie 2006, reclamanta D.M. a solicitat Tribunalului Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să se dispună obligarea pârâtului să-i restituie în natură suprafaţa de 12.990 mp, teren situat în Bucureşti, Ş.G., sector 4 şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafaţa de 2.290 mp, teren neretrocedabil în natură.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin notificarea din 14 februarie 2002 transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc "I.R.", s-a adresat Primăriei Municipiului Bucureşti cu solicitarea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 15.282 mp, situat în Bucureşti, Ş.G., teren pe care l-a cumpărat la data de 15 noiembrie 1943 de la numitul P.S., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 7 decembrie 1943 de Tribunalul Ilfov, teren preluat abuziv de Statul Român.
Având în vedere că demersurile reclamantei au rămas fără răspuns, s-a adresat instanţei judecătoreşti ca prin hotărâre judecătorească să dispună obligarea pârâtei de a răspunde la notificarea formulată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1623 din 19 decembrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea ca instanţa să oblige în mod direct unitatea deţinătoare la restituirea bunului, ci doar posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare la emiterea dispoziţiei de restituire.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 597 din 25 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
Prin Sentinţa civilă nr. 1236 din 20 iunie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a III- a civilă, a fost admisă cererea reclamantei în sensul obligării pârâtului Municipiul Bucureşti să emită dispoziţie prin care să propună reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafaţa de teren de 5.951 mp, situată în Bucureşti, Ş.G., în prezent str. A., sector 4, obiect al notificării din 14 februarie 2002.
A obligat pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să emită dispoziţie motivată prin care să propună reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafaţa de 9.325 mp, teren situat în Ş.G., în prezent str. A., sector 4, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În motivarea apelului a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, faţă de prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât nu s-a finalizat procedura administrativă obligatorie că a respectat toate obligaţiile legale şi a depus toate diligenţele în vederea informării, clarificării şi soluţionării notificării reclamantei, comunicându-i acesteia necesitatea completării dosarului aferent notificării cu toate actele doveditoare.
Pe fondul cauzei, apelanta a susţinut că acţiunea este nefondată întrucât nu au fost dovedite ca îndeplinite condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 83 A din 7 martie 2013 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru a decide astfel Curtea de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârâtă s-a pronunţat deja Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 597 din 15 septembrie 2007, care a reţinut că, lipseşte orice răspuns din partea pârâtei, ca persoană notificată în mod legal iar pronunţarea unor hotărâri având ca obiect obligaţia de a face, înlătură caracterul inadmisibil al cererii, în caz contrar fiind împiedicat însuşi accesul la justiţie al părţii, reglementat prin art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consacrat prin art. 21 din Constituţie.
Din acest punct de vedere, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, Decizia nr. 592/2007, a intrat sub incidenţa puterii de lucru judecat, astfel că excepţia invocată a fost respinsă.
A mai reţinut instanţa de apel şi Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că instanţa este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei de soluţionare a notificării, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite, în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde notificării.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la identitatea imobilului expertizat cu cel înscris în actul de proprietate al reclamantei, actul de preluare al imobilului pe motiv că persoana îndreptăţită nu a primit despăgubiri până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, au fost respinse ca nefondate.
Curtea a constatat că imobilul în cauză a fost identificat, a aparţinut reclamantei care a întreprins toate demersurile pentru clarificarea situaţiei juridice cât şi pentru stabilirea modalităţii de trecere a imobilului în proprietatea statului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut că reclamanta-intimată nu a dovedit că are calitatea de persoană îndreptăţită potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a depus la dosarul administrativ: acte din care să rezulte identitatea imobilului expertizat cu cel înscris în actul de proprietate al reclamantei; actul de preluare al imobilului şi actul din care să rezulte că persoana îndreptăţită nu a primit despăgubiri.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu are obligaţia de a plăti sume de bani, şi de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2013 intimata-reclamantă a depus în copie Decizia nr. 80 din 25 iulie 2013 emisă de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, din care rezultă că faţă de Sentinţa civilă nr. 1236 din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc în favoarea numitei D.M. pentru suprafaţa de 9.352 mp, situată în Bucureşti, str. D., sector 3, cuantumul despăgubirilor urmând a fi stabilit conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins.
Deşi recurenta-pârâtă a susţinut că intimata-reclamantă nu ar fi depus la dosarul administrativ actele de proprietate şi de identificarea imobilului în litigiu, aceasta a dat curs dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 1236 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti şi a emis Decizia nr. 80 din 25 iulie 2013 prin care a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În aceste condiţii, recursul formulat va fi respins conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 83A din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4740/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4762/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
