ICCJ. Decizia nr. 4804/2013. Civil. Conflict de competenţă. Obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4804/2013
Dosar nr. 2397/3/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 octombrie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 10 februarie 2011, sub nr. 643/110/2011, reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere în numele şi pentru 30 dintre membrii săi, nominalizaţi prin cerere, a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă de pârâtă din 01 ianuarie 2011 şi menţinerea drepturilor de pensie stabilite anterior.
Prin încheierea din 11 aprilie 2011 tribunalul a disjuns cererile de chemare în judecată formând 30 de dosare diferite, dosarul de faţă privindu-l pe reclamantul A.V.
Prin Sentinţa nr. 1103 din 20 iunie 2011, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând că în stabilirea competenţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestaţiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speţă.
Învestit prin declinare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 6980 din 28 iunie 2013, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Bacău şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speţă, determinarea instanţei competente se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, şi anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raport de norma de competenţă instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă Tribunalul Bacău.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea dedusă judecăţii are natura unei contestaţii împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, şi anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Decizia contestată a fost emisă la data de 01 ianuarie 2011, iar sesizarea instanţei s-a făcut la data de 10 februarie 2011.
Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtului".
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanţei, şi anume 10 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă în art. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reţine că norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanţei.
Cum, în speţă, instanţa a fost învestită cu o cerere formulată de un sindicat împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial să judece pricina este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Aceasta cu atât mai mult cu cât Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, a statuat: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
În concluzie, instanţa supremă a arătat că "raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (fost art. 284 alin. (2)), se va ţine seama de sediul sindicatului - reclamant".
Cum în speţă sediul sindicatului reclamant se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4803/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4805/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
