ICCJ. Decizia nr. 4806/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4806/2013
Dosar nr. 2669/85/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 octombrie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 27 iunie 2012, reclamantul Sindicatul Centralizare Telecomenzi Feroviare Braşov, cu sediul în Municipiul Braşov, str. G., judeţul Braşov, în numele şi pentru toţi membrii săi de sindicat, indicaţi în tabelul anexat cererii, toţi cu domiciliul în localităţi aflate pe raza judeţului Sibiu, a chemat în judecată pârâtele Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreţinere şi Reparaţii Braşov, solicitând plata unor drepturi salariale reprezentând ajutor material aferent zilei feroviarilor pentru anul 2009, ajutor de Paşti pentru anul 2009 şi salariu suplimentar pentru anul 2008, 2009, 2010, toate aceste drepturi băneşti actualizate la zi cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data scadenţei şi până la data plăţii efective a acestora.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) C. muncii şi art. 28 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Prin Sentinţa civilă nr. 952M din 27 iunie 2012, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
În motivarea sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă aparţine instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau de locul de muncă reclamantul, în speţă, reclamanţii fiind persoanele fizice, membrii de sindicat, şi nu sindicatul, care nu acţionează în nume propriu în astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.
Aşa fiind, cum reclamanţii persoane fizice au atât domiciliul, cât şi locul de muncă, pe raza judeţului Sibiu, în raport de prevederile legale menţionate, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Sibiu.
Prin încheierea din 18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Braşov şi formarea de dosare distincte pentru fiecare dintre persoanele fizice, membri de sindicat, în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 542 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin Sentinţa civilă nr. 910 din 12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe salariatul L.G. în favoarea Tribunalului Braşov.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, organizaţiile sindicale, categorie în care se include şi reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Braşov, au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
Potrivit dispoziţiilor aceleiaşi decizii în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Aşa fiind, cum Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Braşov îşi are sediul în municipiul Braşov, instanţa a statuat că revine Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322/10.05.2011, organizaţiile sindicale, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.
Pornind de la această constatare, statuată şi prin Decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dată în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social), şi în lipsa unui text expres, prin aceeaşi decizie în interesul legii s-a arătat şi care este instanţa competentă teritorial să soluţioneze acţiunile în justiţie formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia în conflictelor de muncă.
Anume, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, în vigoare şi după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceiaşi Decizie în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul că: "instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiunii este cea de la sediul sindicatului reclamant.".
Raportului juridic dedus judecăţii de o organizaţie sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Aceasta, întrucât, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate exclusiv în favoarea reclamanţilor persoane fizice, membrii sau nu de sindicat, care au a opta, în cazul acţiunilor formulate individual în justiţie (şi nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanţa în a cărei circumscripţie îşi au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripţie îşi au locul de muncă.
În speţa supusă analizei, se constată că acţiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în condiţiile disjungerii, îşi păstrează calitatea de reclamant.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la data sesizării instanţei, 27 iunie 2012, de reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Braşov, astfel cum aceste dispoziţii legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Braşov.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4785/2013. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4807/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
