ICCJ. Decizia nr. 4837/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4837/2013
Dosar nr. 3790/207/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 25 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 02 iulie 2012, pe rolul Judecătoriei Caracal, petenta SC S.L. SRL, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie din 29 iunie 2012 emis de pârât prin care a fost amendată cu suma de 10.000 lei pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, solicitând anularea procesului-verbal de contravenţie sus-menţionat şi exonerarea de la plata amenzii.
Prin Sentinţa civilă nr. 4919 din 15 noiembrie 2012, Judecătoria Caracal a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât a celei reţinute în sarcina sa prin procesul-verbal contestat.
Împotriva acestei sentinţe, contestatoarea a declarat recurs.
Tribunalul Olt, Secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 184 din 25 aprilie 2013, a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Timişoara.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie contestat, petenta SC S.L. SRL cu sediul în Timişoara a fost sancţionată contravenţional cu amenda în cuantum de 10.000 lei, pentru că în urma unui control efectuat în ziua de 19 iunie 2012 la punctul de lucru al acesteia, situat în municipiul Caracal, agenţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au constatat că numita P.D. prestează muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Tribunalul a reţinut că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei aparţine judecătoriei în a cărei rază de competenţă a fost săvârşită fapta contravenţională.
Întrucât obligaţia de a încheia contract de muncă în formă scrisă, conform art. 16 C. muncii, revine angajatorului la sediul său, iar inspectorul de muncă a sancţionat contravenţional petenta pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, locul săvârşirii contravenţiei descrise şi sancţionate de art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii este municipiul Timişoara unde îşi are sediul societatea petenta, caz în care competenţa de soluţionare a plângerii revine, conform art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Timişoara şi nu Judecătoriei Caracal în circumscripţia căreia se află punctul de lucru unde a fost constată contravenţia.
Judecătoria Timişoara s-a declarat necompetentă să soluţioneze cauza şi, prin Sentinţa civilă nr. 9207 din 26 iunie 2013, a declinat competenţa de judecată în favoarea Judecătoriei Caracal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei aparţine judecătoriei în a cărei rază de competenţă a fost săvârşită fapta contravenţională, adică punctul de lucru în care a fost identificată persoana care desfăşura activităţi fără a avea încheiat contract de muncă.
Apreciindu-se că s-a ivit un conflict negativ de competenţă, conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Conflictul negativ de competenţă, în condiţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente să judece aceeaşi pricină.
Prin urmare, pentru existenţa conflictului negativ de competenţă este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, şi anume: să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină (aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză), instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile, declinările de competenţă să fie reciproce, cel puţin una dintre aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.
În litigiul de faţă nu se pune problema a două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii, ci a unei declinări de competenţă, cea a Judecătoriei Timişoara în favoarea Judecătoriei Caracal, prin Sentinţa civilă nr. 9207 din 26 iunie 2013.
Este de observat că printr-o hotărâre irevocabilă, Decizia civilă nr. 184 din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Olt, s-a stabilit, în urma admiterii recursului, că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în primă instanţă, este Judecătoria Timişoara, în a cărei rază teritorială îşi are sediul contestatoarea SC S.L. SRL.
În consecinţă, există o hotărâre irevocabilă, pronunţată de o instanţă de recurs, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara şi o hotărâre de declinare, prin care această din urmă instanţă s-a declarat necompetentă să judece pricina, încălcând dezlegarea dată de instanţa de recurs asupra competenţei materiale de judecare a cauzei în primă instanţă.
Impasul procedural la care s-a ajuns cu privire la competenţa soluţionării cauzei a fost creat de Judecătoria Timişoara, prin încălcarea puterii de lucru judecat a unei decizii date în recurs, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 cu referire la art. 1200 pct. 4 şi 1202 alin. (2) C. civ.
Judecătoria Timişoara a încălcat şi dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., care prevăd că hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, în speţă, Tribunalul Olt, ca instanţă de recurs, dezlegase problema de drept referitoare la competenţă, reţinând că aceasta nu aparţine Judecătoriei Caracal, ci Judecătoriei Timişoara, pentru argumentele deja prezentate.
Competenţa de soluţionare a cauzei, fiind stabilită printr-o decizie irevocabilă, se impune cu forţă obligatorie instanţei de trimitere, aceasta din urmă trebuind să se conformeze dispoziţiei instanţei de recurs.
În consecinţă, constatând că în cauză nu există un conflict negativ de competenţă, chestiunea competenţei de judecare a cauzei fiind soluţionată irevocabil printr-o decizie dată în recurs, Înalta Curte va trimite cauza Judecătoriei Timişoara, competentă să judece pricina în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă.
Trimite cauza spre soluţionare la Judecătoria Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 25 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4836/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 4838/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
