ICCJ. Decizia nr. 4905/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4905/2013

Dosar nr. 61374/3/2011

Şedinţa publică din 30 octombrie 2013

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 16 septembrie 2011, sub nr. 61374/3/2011, reclamantul T.R. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Bucureşti Jilava, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, reprezentând daune morale în cuantum de 501.000 RON, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din data de 17 septembrie 2010 şi până în data de 5 septembrie 2011, din ordinul conducerii Penitenciarului Bucureşti Jilava, a fost cazat la camera nr. a din cadrul secţiei a II-a, cameră în care a fost supus torturii fizice şi psihice, tratamentelor inumane şi degradante, drepturile sale şi dispoziţiile legale fiind încălcate.

A arătat reclamantul că în camera anterior indicată i-a fost încălcat dreptul la 4 mp spaţiu util, iar prin Sentinţa penală nr. 1620 din 23 iunie 2011, rămasă definitivă, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti i-a dat câştig de cauză, recunoscând încălcarea acestui drept elementar şi că în perioada în care a fost cazat la camera nr. a i s-a încălcat dreptul la îmbăiere, prin faptul că grupul sanitar al camerei nu a fost amenajat cu duşuri, aşa cum prevede art. 5 din O.M.J. nr. 433/2010; a menţionat reclamantul că era amenajată şi o baie comună, însă nu s-a putut îmbăia niciodată acolo, întrucât existau doar 11 duşuri din care funcţionau maxim 4.

Reclamantul a învederat că Ministerul Justiţiei, tocmai pentru a crea condiţii minime de igienă, a emis Ordinul nr. 433/2010, care prevede că trebuie amenajate grupurile sanitare cu un duş pentru maxim 10 deţinuţi, însă aceste dispoziţii nu au fost respectate în Penitenciarul Bucureşti Jilava.

Totodată, reclamantul a învederat că penitenciarul nu a amenajat camera nr. a cu mobilierul adecvat, astfel încât nu a putut servi masa, deoarece nu avea unde păstra alimentele şi obiectele de igienă şi uz personal; de asemenea, nu exista spaţiu pentru păstrarea îmbrăcămintei şi a bagajului.

Având în vedere aspectele arătate, reclamantul a solicitat instanţei să reţină că, prin încălcarea drepturilor sale elementare, pârâtul l-a supus la tortură fizică şi psihică, l-a umilit şi l-a supus la tratamente inumane şi degradante, interzise de legile române şi, mai ales, de legile europene.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 998 şi 999 C. civ., O.M.J. nr. 433/2010, art. 34 şi 35 din Constituţia României, art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de netimbrare a acţiunii; pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

A arătat pârâtul, că reclamantul, imediat după apariţia O.M.J. nr. 433/C/2010, pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, a formulat cereri prin care a reclamat nerespectarea prevederilor acestui ordin, în ceea ce-l priveşte. Daunele solicitate în cauză sunt cerute de reclamant pentru nerespectarea unor condiţii de detenţie, în perioada în care acesta a fost cazat la camera a din Penitenciarul Bucureşti Jilava, însă condiţiile au fost în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Astfel, camera respectivă are o suprafaţă de 34,78 mp, având instalate 14 paturi şi un efectiv, în general, sub 14 condamnaţi. Aceasta fost renovată în 2009, prin înlocuirea tâmplăriei la uşi şi ferestre, prin placare cu gresie şi faianţă în baie, prin înlocuirea instalaţiilor termice, electrice şi sanitare, prin zugrăveli interioare şi aducerea unor paturi şi saltele noi, dispune de grup sanitar racordat la apa rece, înăuntrul căruia se află două chiuvete de inox, două vase WC din fontă, compartimentate, cuier pentru prosoape, etajeră şi o pubelă cu capac pentru depozitarea resturilor menajere, care se ridica de 3 ori pe zi. Grupul sanitar este separat de încăperea destinată cazării printr-un zid de beton prevăzut cu uşă de acces.

De asemenea, a precizat pârâtul, camera dispunea de un raft triplu etajat pentru păstrarea bagajelor personale, de 2 mese şi două băncuţe cu schelet metalic folosite la servirea hranei. Totodată, pe secţia de deţinere există şi un spaţiu pentru depozitarea alimentelor perisabile, constând în două vitrine frigorifice cu o capacitate de 350 litri.

În opinia pârâtului, toate acestea demonstrează că încăperea în care a fost încarcerat petentul a îndeplinit minimul de condiţii de cazare şi de desfăşurare a altor activităţi, respectiv a fost respectată cerinţa asigurării a 6 mc de aer/persoană privată de libertate, cerinţa dotării cu mobilier care asigură condiţii decente de dormit, servire a mesei, păstrare de obiecte personale şi asigurarea toaletei zilnice şi a satisfacerii necesităţilor fiziologice în condiţii de igienă şi intimitate.

Faptul că grupul sanitar al camerei nu dispunea la momentul respectiv şi de un duş, nu este de natură să conducă la concluzia că petentul a fost supus la rele tratamente, în condiţiile în care acesta se îmbăia în spaţiul afectat special acestei activităţi, aflat pe secţia de deţinere (baia comună), conform programului, încăpere ce dispune de 12 duşuri compartimentate.

A precizat pârâtul că, din punct de vedere constructiv, în Penitenciarul Bucureşti Jilava, montarea duşurilor în camerele de deţinere nu se poate realiza la momentul actual, deoarece alimentarea cu apă caldă se face, conform proiectului penitenciarului executat în anul 1974, pe un singur tronson. Montarea de duşuri în fiecare cameră poate fi realizată numai în cadrul unui program investiţional, în urma parcurgerii etapelor specifice unor astfel de lucrări.

O.M.J. nr. 433/2010 stabileşte diferenţiat norme minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate după cum urmează: a) pentru camerele de cazare din penitenciarele existente la data emiterii ordinului [art. 1 alin. (3) din Anexa la ordin] şi b) pentru camerele de cazare din locurile de deţinere care urmează să se construiască, precum şi cele care urmează a fi supuse unor reparaţii capitale. (art. 9 din Anexa la ordin).

În sprijinul acestei interpretări, pârâtul a invocat prevederile art. 2 din O.M.J. nr. 433/2010. Acesta a arătat că reclamantul, repartizat să execute pedeapsa în regim semideschis (în perioada menţionată în cererea de chemare în judecată), se găsea în prima ipoteză, aceea a cazării într-o cameră de detenţie existentă (respectiv camera a) unde revenea un volum de 7,7 mc pentru fiecare condamnat.

Totodată, a fost îndeplinită şi cerinţa dotării cu mobilier, care asigura condiţii decente de dormit, servire a mesei, păstrare de obiecte personale, asigurarea toaletei zilnice şi a satisfacerii necesităţilor fiziologice în condiţii de igienă şi intimitate. În plus, din analiza dispoziţiilor cuprinse în Anexa nr. 22 b, din Regulamentul privind siguranţa locurilor de deţinere, aprobat prin O.M.J. nr. 1676/2010, în care sunt stabilite caracteristicile privind amenajarea şi dotarea camerelor destinate cazării persoanelor private de libertate care execută pedeapsa în regim semideschis, cu elemente de mobilier, rezultă că nu este prevăzută dotarea cu noptiere în camerele de deţinere. Potrivit art. 11: "(1) Spaţiile de depozitare a bunurilor şi obiectelor personale se amenajează sub forma unei nişe, în perete, pe 3 niveluri, astfel încât să poată fi depozitate cele menţionate, în volum de 0,25 m³, pentru fiecare persoană privată de libertate (lăţimea 0,4 m, adâncimea 0,5 m, înălţimea 1,25 m), or în situaţia unei camere deja construite realizarea nişelor în perete nu se poate face decât în cadrul transformării şi reamenajării, ca obiectiv de investiţie, (lucru valabil şi în cazul amenajării de duşuri în grupul sanitar); în schimb, administraţia penitenciarului a confecţionat rafturi metalice triplu etajate pentru păstrarea bagajelor personale.

Cât priveşte dotarea cu noptiere, ca obiect de mobilier, acestea sunt prevăzute doar pentru camerele în care sunt cazate persoane private de libertate în regim deschis şi doar cu îndeplinirea condiţiei existenţei spaţiului prevăzută la art. 4 alin. (4) din anexa la Ordin nr. 433/2010, care stabileşte că, în funcţie de spaţiu, camerele de cazare sunt dotate cu: a) mese şi bănci sau scaune şi b) dulapuri pentru păstrarea obiectelor şi bunurilor personale.

Pârâtul a făcut trimitere şi la art. 11 din Anexa nr. 23 b la Regulamentul privind siguranţa locurilor de deţinere, aprobat prin O.M.J. nr. 1676/2010, în care sunt prevăzute caracteristicile privind amenajarea şi dotarea camerelor destinate cazării persoanelor private de libertate care execută pedeapsa în regim deschis, cu elemente de mobilier.

În plus, a menţionat pârâtul, trebuie luată în considerare şi existenţa unor prevederi legale cuprinse în art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că: "De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 21 li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de: b) mobilier şi aparatură birotică, aşa cum sunt prevăzute la subgrupele 3.1. "Mobilier" şi 3.2. "Aparatură birotică" din cadrul grupei 3 "Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale" din H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum şi obiecte de inventar de natura acestora.

Prin urmare, pârâtul a susţinut că nu există vreo faptă culpabilă imputabilă Penitenciarului Bucureşti Jilava şi a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, întrucât existenţa unor privaţiuni inerente stării privative de libertate, nu conduce automat la crearea unui prejudiciu susceptibil a fi reparat conform legislaţiei civile (art. 998 - 999 C. civ.).

Prin Sentinţa civilă nr. 1124 din 23 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, şi a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul T.R. s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, fiind încarcerat în camera a din cadrul Penitenciarului Bucureşti Jilava, secţia a II-a de detenţie, în perioada 17 septembrie 2010 - 5 septembrie 2011.

Prin Sentinţa penală nr. 978 din 14 aprilie 2011, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în Dosarul nr. 24171/4/2010, a fost admisă contestaţia reclamantului T.R. împotriva Încheierii nr. 690 din 30 august 2010 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Bucureşti Jilava, a fost desfiinţată, în parte, Încheierea nr. 811 din 16 noiembrie 2010 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Jilava, constatându-se încălcarea, de către administraţia Penitenciarului Bucureşti Jilava, a normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, în sensul nerespectării condiţiilor pentru păstrarea bunurilor şi a obiectelor personale, pentru depozitarea alimentelor şi a veselei şi servirea mesei, respectiv a amenajării grupului sanitar cu duş, în camera a.

În acel dosar instanţa a reţinut că spaţiul aferent camerei a este în suprafaţă de 34,78 mp, având un număr de 14 paturi instalate şi 14 condamnaţi efectiv cazaţi, camera a fost reabilitată în anul 2009.

La nivelul camerei a există un grup sanitar racordat la apă curentă şi menajeră furnizată în permanenţă, o etajeră şi un cuier pentru prosoape, iar în cameră există montat un raft triplu etajat pe care persoanele privative de libertate îl pot folosi pentru a depozita bagajele personale.

În legătură cu grupul sanitar judecătoria a stabilit că acesta este racordat la apă rece, are 2 chiuvete inox, două vase de toaletă din fontă compartimentate, asigurându-se intimitatea, cuier prosoape, etajeră, fără a fi însă montat vreun calorifer. În cadrul acestuia există o pubelă cu capac pentru depozitarea resturilor menajere, iar resturile menajere se ridică de trei ori pe zi.

La nivelul fiecărei secţii a penitenciarului s-a amenajat un spaţiu special, destinat depozitării alimentelor personale perisabile aparţinând persoanelor privative de libertate, prevăzut cu două vitrine frigorifice de capacitate de 350 litri.

Judecătoria a reţinut, că deşi există aceste măsuri pentru ameliorarea condiţiilor de detenţie, prin renovarea spaţiului, existenţa în respectiva camera a unei mese, a două băncuţe din schelet metalic pentru servirea hranei şi a unui raft triplu etajat pentru păstrarea bagajelor personale, nu pot reprezenta asigurarea unor condiţii adecvate pentru dormit, păstrarea bunurilor şi obiectelor personale, şi pentru servirea mesei, având în vedere că acest mobilier relativ limitat trebuie folosit de toţi cei 14 deţinuţi cazaţi.

De asemenea, s-a constatat neîndeplinirea cerinţei de instalare a unui duş la 10 deţinuţi în grupul sanitar, iar susţinerile administraţiei penitenciarului că pentru secţia de detenţie sunt amenajate grupuri sanitare la comun, care permit îmbăierea de două ori pe săptămână, într-o încăpere special amenajată pe holul secţiei, a fost apreciată doar ca o încercare de ameliorare a condiţiilor de detenţie, în lipsa unui duş obligatoriu în fiecare cameră de detenţie.

Pe cale de consecinţă, judecătoria a apreciat că posibilitatea ca toţi deţinuţii să ajungă să se îmbăieze de două ori pe săptămână într-un anumit interval orar este redusă având în vedere numărul celor 300 de deţinuţi din secţia de detenţie, fiind primită susţinerea reclamantului în sensul că uneori deţinuţii nu apucau să se îmbăieze.

Pornind de la aceste constatări, Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamantul a solicitat, în prezenta cauză, repararea prejudiciului moral care i-a fost cauzat prin atingerea onoarei, demnităţii şi sănătăţii, ca urmare a tratamentului la care a fost supus de Penitenciarul Jilava, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 din C. civ. de la 1864. În cauză se pretinde antrenarea răspunderii unei persoane juridice, ipoteză în care se pune în discuţie răspunderea persoanei juridice pentru fapta proprie a acesteia.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 293/2004, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului iar conform art. 10 din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului şi au personalitate juridică, directorii acestora fiind ordonatori terţiari de credite.

Astfel, pentru a opera răspunderea civilă delictuală a pârâtului - Penitenciarul Jilava, în cauză se impune a fi făcută dovada că, organele de conducere ale acesteia, cu prilejul exercitării funcţiei ce le revine, au săvârşit o faptă cauzatoare de prejudicii.

Or, în speţă o asemenea dovadă nu a fost produsă, constatarea de către o instanţă de judecată a nerespectării condiţiilor pentru păstrarea bunurilor şi a obiectelor personale, pentru depozitarea alimentelor şi a veselei şi servirea mesei, respectiv a tuturor cerinţelor impuse pentru amenajarea grupului sanitar cu duş, în camera a, neducând automat la prezumţia săvârşirii de către organele de conducere ale unităţii penitenciare a unei fapte ilicite, şi implicit la o prezumţie de culpă în sarcina acestora.

În opinia tribunalului, nu se poate vorbi nici de omisiunea îndeplinirii unor obligaţii de serviciu sau neglijenţă în exercitarea acestora, atâta timp cât, chiar din cuprinsul hotărârii la care face referire reclamantul, rezultă că eforturile conducerii penitenciarului de a renova şi îmbunătăţi condiţiile din spaţiul de detenţiei au fost evidente, existând o preocupare serioasă în acest sens.

Pe cale de consecinţă, verificând îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 998 - 999 C. civ., prima instanţă a reţinut că în cauză nu se poate reţine săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât prin organele sale de conducere, cu vinovăţie, şi că, de altfel, asemenea fapte nu au fost indicate, în concret, de reclamant.

De asemenea, onoarea apelantului, ca reflectare socială a demnităţii, constând în maniera pozitivă în care calităţile persoanei sunt privite de membrii societăţii, nu se poate afirma că a fost lezată.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 42 A din 13 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunţa această decizie curtea de apel a reţinut că excepţia de netimbrare a acţiunii, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, a fost invocată şi în faţa instanţei de fond, care a respins-o în raport de dispoziţiile art. 15 lit. f¹) din Legea nr. 146/1997. Intimatul-pârât nu a atacat soluţia dată acestei excepţii de către prima instanţă, astfel că, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, ea nu poate face obiect al analizei în apel.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. f¹) din Legea nr. 146/1997: "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice", iar cererea cu care apelantul-reclamant a învestit instanţa are ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daune morale aduse demnităţii acestuia.

A arătat instanţa de apel că, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a cărei reglementare se regăseşte în prevederile art. 998 şi art. 999 C. civ., se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii, şi anume: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite cauzatoare a unui prejudiciu cert în patrimoniul persoanei care solicită angajarea răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constă în acţiunea sau inacţiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a exista faptă ilicită, este necesar aşadar, ca acţiunea sau inacţiunea să fie contrară ordinii sociale şi reprobată de societate, să fie consecinţa unei comportări interzise sau contrare unei norme juridice.

În speţă, prin Sentinţa penală nr. 978 din 14 aprilie 2011, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în Dosarul nr. 24171/4/2010, a fost admisă contestaţia reclamantului T.R. împotriva Încheierii nr. 868 din 16 noiembrie 2010 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Bucureşti Jilava, a fost desfiinţată, în parte, această încheiere, constatându-se încălcarea cu privire la petent, de către administraţia Penitenciarului Bucureşti Jilava, a normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, în sensul nerespectării condiţiilor pentru păstrarea bunurilor şi a obiectelor personale, pentru depozitarea alimentelor şi a veselei şi servirea mesei, respectiv a amenajării grupului sanitar cu duş, în camera a.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că spaţiul aferent camerei a este în suprafaţă de 34,78 mp, având un număr de 14 paturi instalate şi 14 condamnaţi efectiv cazaţi, care a fost reabilitat în anul 2009.

La nivelul camerei a există un grup sanitar racordat la apă curentă şi menajeră furnizată în permanenţă, o etajeră şi un cuier pentru prosoape, iar în cameră există montat un raft triplu etajat pe care persoanele privative de libertate îl pot folosi pentru a depozita bagajele personale.

În legătură cu grupul sanitar judecătoria a stabilit că acesta este racordat la apă rece, are 2 chiuvete inox, două vase de toaletă din fontă compartimentate, asigurându-se intimitatea, cuier prosoape, etajeră, fără a fi însă montat vreun calorifer; în cadrul acestuia există o pubelă cu capac pentru depozitarea resturilor menajere, iar resturile menajere se ridică de trei ori pe zi.

La nivelul fiecărei secţii a penitenciarului s-a amenajat un spaţiu special, destinat depozitării alimentelor personale perisabile aparţinând persoanelor privative de libertate, prevăzut cu două vitrine frigorifice de capacitate de 350 litri.

Judecătoria a reţinut, că deşi există aceste măsuri pentru ameliorarea condiţiilor de detenţie, prin renovarea spaţiului, existenţa în respectiva camera a unei mese, a două băncuţe din schelet metalic pentru servirea hranei şi a unui raft triplu etajat pentru păstrarea bagajelor personale, nu pot reprezenta asigurarea unor condiţii adecvate pentru dormit, păstrarea bunurilor şi obiectelor personale şi pentru servirea mesei, având în vedere că acest mobilier relativ limitat trebuie folosit de toţi cei 14 deţinuţi cazaţi.

De asemenea, s-a constatat neîndeplinirea cerinţei de instalare a unui duş la 10 deţinuţi în grupul sanitar, iar susţinerile administraţiei penitenciarului că pentru secţia de detenţie sunt amenajate grupuri sanitare la comun, care permit îmbăierea de două ori pe săptămână, într-o încăpere special amenajată pe holul secţiei, a fost apreciată doar ca o încercare de ameliorare a condiţiilor de detenţie, în lipsa unui duş obligatoriu în fiecare cameră de detenţie.

Pe cale de consecinţă, judecătoria a apreciat că, posibilitatea ca toţi deţinuţii să ajungă să se îmbăieze de două ori pe săptămână într-un anumit interval orar, este redusă, având în vedere numărul celor 300 de deţinuţi din secţia de detenţie, fiind primită susţinerea reclamantului în sensul că uneori deţinuţii nu apucau să se îmbăieze.

A reţinut curtea de apel că toate aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât, încălcarea de către administraţia Penitenciarului Bucureşti Jilava, a normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, în sensul nerespectării condiţiilor pentru păstrarea bunurilor şi a obiectelor personale, pentru depozitarea alimentelor şi a veselei şi servirea mesei, respectiv a amenajării grupului sanitar cu duş, în camera a, are caracter ilicit, fiind contrare art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (2) din Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate adoptate prin O.M.J. nr. 433/2010, art. 82 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

De asemenea, încălcarea normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate sunt de natură să fi afectat drepturile subiective ale apelantului-reclamant.

În acest sens, legiuitorul român a adoptat norme imperative care să protejeze drepturile persoanelor private de libertate, prin art. 1 alin. (1) din O.M.J. nr. 433/2010 fiind prevăzut că: "Spaţiile destinate cazării persoanelor private de libertate trebuie să respecte demnitatea umană şi să întrunească standardele minime sanitare şi de igienă, ţinându-se cont de condiţiile climatice şi, în special, de suprafaţă". De asemenea, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 prevede că "Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată".

Câtă vreme prin Sentinţa penală nr. 978 din 14 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti s-a constatat că au fost încălcate normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, şi drepturile subiective ocrotite prin aceste norme au fost afectate, respectiv dreptul la odihnă, la servirea mesei, la păstrarea bunurilor şi obiectelor personale, la igienă personală şi intimitate, la depozitarea alimentelor şi veselei. Totodată, prin încălcarea acestor drepturi s-a adus atingere şi demnităţii persoanei private de libertate, producând acesteia un prejudiciu moral care poate fi reparat prin angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei vinovate de producerea acestuia.

Or, prin Sentinţa penală nr. 978 din 14 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti s-a reţinut că vinovat de aceste încălcări se face intimatul pârât din prezenta cauză, Penitenciarul Bucureşti Jilava prin administraţia sa.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, Curtea de apel a arătat că această problemă nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci dimpotrivă, ea presupune o evaluare şi o apreciere complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, putând fi supuse puterii de apreciere a instanţei de judecată. Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz.

Repararea integrală a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat băneşte.

În speţă, apelantul-reclamant a solicitat suma de 501.000 RON cu titlu de daune morale, însă, chiar dacă prejudiciul moral nu poate fi evaluat pe baza unor criterii concrete, totuşi nu se poate să se reţină valoarea solicitată de către persoana care a suferit prejudiciul moral, deoarece, dacă ar fi aşa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lăsată doar la aprecierea subiectivă a persoanei interesate. Acordarea prejudiciului moral semnifică o reparaţie morală de principiu, iar în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului unor astfel de despăgubiri, practica judiciară a stabilit că despăgubirile morale nu trebuie să constituie un motiv de îmbogăţire fără justă cauză.

În aprecierea cuantumului daunelor morale literatura şi practica de specialitate au în vedere importanţa valorilor lezate, dar şi persoana care suferă vătămarea. Valoarea, aşa cum este ea analizată în doctrină, are nu numai un conţinut obiectiv, fiind expresia unor cerinţe sau necesităţi umane, ci şi un conţinut subiectiv, constând în preţuirea dată de către subiect acestei valori, prejudiciul fiind cu atât mai important cu cât valoarea lezată este mai importantă pentru partea vătămată.

A mai arătat instanţa de apel că, deşi o cuantificare exactă a prejudiciului moral suferit de reclamant nu este posibilă, despăgubirile acordate trebuie să fie proporţionale cu prejudiciul care se impune a fi reparat, raportat la criterii precum onoarea, creditul moral, poziţia socială avută de reclamant înainte de a fi condamnat definitiv la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav; prin stabilirea unor despăgubiri de 1.000 RON se va realiza o compensare bănească echitabilă a daunelor morale suportate de reclamant.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Penitenciarul Bucureşti Jilava, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., întrucât în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreunui prejudiciu, a vreunei fapte ilicite şi a încălcării, cu vinovăţie, de către organele de conducere, a normelor legale privind asigurarea condiţiilor de detenţie.

În opinia recurentului-pârât, invocarea prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (2) din Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, aprobate prin O.M.J. nr. 433/C/2010, nu poate constitui temei legal pentru admiterea acţiunii, întrucât aceste norme produc efecte pentru viitor. Normele prevăzute în anexă sunt obligatorii doar la elaborarea documentaţiilor pentru obiective noi de investiţii, modernizare, transformare şi extindere a fondului construit iar acestea au intrat în vigoare începând cu data de 15 februarie 2010, pentru anul 2010 nefiind alocate sume pentru achiziţionarea de mobilier şi amenajarea grupurilor sanitare.

A mai arătat recurentul că începând cu anul 2009, a fost interzisă achiziţionarea de mobilier, iar în condiţiile unor restricţii bugetare este evident că nu s-au aflat în culpă. Prin Hotărârea penală nr. 978/2011 nu s-a stabilit vinovăţia Penitenciarului Jilava, ci doar s-a constatat o situaţie de fapt, astfel că în prezenta cauză se impune analizarea vinovăţiei, care aşa cum s-a arătat nu există.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate s-a susţinut că instanţa nu a motivat hotărârea din perspectiva indicării criteriilor legale avute în vedere la cuantificarea acestora, simpla indicare a valorilor lezate nefiind suficientă pentru a justifica suma acordată.

Mai mult, pronunţarea Sentinţei penale nr. 978/2011, care a constatat nerespectarea de către administraţia penitenciarului a condiţiilor, constituie o reparaţie morală suficientă, nemaipunându-se acordarea de daune morale.

Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Răspunderea civilă delictuală reprezintă o sancţiune civilă cu caracter reparator, ce ia naştere în momentul în care cu intenţie, din neglijenţă sau din imprudenţă s-a comis fapta care a cauzat un prejudiciu altei persoane.

În mod legal şi fondat, raportat la materialul probator administrat şi la situaţia de fapt reţinută, şi care nu mai poate fi cenzurată în recurs, decât în condiţiile art. 305 C. proc. civ., instanţa a reţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale: existenţa unui prejudiciu moral, constând în rezultatul, în efectul negativ suferit ca urmare a săvârşirii faptei ilicite, valorile lezate fiind evidente şi prevăzute de lege, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.

Sentinţa penală nr. 978/2011, prin care s-a constatat încălcarea de către pârât a normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, are putere de lucru judecat în ce priveşte existenţa faptei ilicite, caracterul ilicit decurgând atât din constatările instanţei cât şi raportat la O.M.J. nr. 433/2010, în vigoare la data când reclamantul se afla în stare de detenţie.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.

Fapta cauzatoare nu are caracter ilicit, prin urmare nu se pune problema angajării răspunderii civile atunci când ea a fost săvârşită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.

Inexistenţa fondurilor bugetare pentru asigurarea condiţiilor minime de cazare a persoanelor private de libertate nu constituie un element care să înlăture caracterul culpabil al faptei, pârâtul având obligaţia de a lua toate măsurile, inclusiv cele bugetare pentru asigurarea condiţiilor minime de detenţie.

Împrejurarea că fondurile bugetare trebuiesc aprobate de organele ierarhic superioare, respectiv Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei, ţine de raporturile specifice în care îşi desfăşoară activitatea aceste instituţii, şi nu de dreptul reclamantului de a i se asigura condiţii minime de cazare pe perioada detenţiei.

Critica privind nemotivarea hotărârii, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondată.

Se constată că instanţa în determinarea cuantumului daunelor morale, a făcut o analiză atât a valorilor lezate, prin raportare şi la persoana reclamantului, cât şi a criteriilor legale şi jurisprudenţiale, suma acordată respectând principiul proporţionalităţii şi echităţii.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Bucureşti Jilava împotriva Deciziei nr. 42 A din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 4591/2013. Civil. Revendicare imobiliară....		ICCJ. Decizia nr. 5528/2013. Civil. Expropriere. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil: