ICCJ. Decizia nr. 4979/2013. Civil. îndreptare eroare materială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4979/2013
Dosar nr. 2412/2/2013
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 11 decembrie 2012 reclamantul S.T. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Sentinţei civile nr. 1210 din 4 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 23946/3/2007, în sensul că, din eroare, s-a reţinut faptul că imobilul construcţie, situat în Voluntari, str. E.I., "nu mai există în prezent fiind demolat".
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele Sentinţei civile nr. 1210 din 4 iulie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 23946/3/2007, formulată de reclamantul S.T., ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 281 C. proc. civ. "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".
Tribunalul, verificând actele dosarului, a constatat că susţinerile reclamantului S.T. nu sunt întemeiate întrucât nu se înscriu în ipotezele prevăzute de art. 281 C. proc. civ.
Pe de altă parte, legiuitorul a avut în vedere îndreptarea erorilor materiale care pot avea consecinţe juridice, iar nu a oricăror alte erori strecurate, aspectele invocate de către reclamant fiind analizate şi lămurite de instanţe şi în cadrul deciziilor pronunţate în căile de atac, prin care Sentinţa civilă nr. 1210 din 4 iulie 2008 a devenit definitivă, respectiv irevocabilă, ceea ce înseamnă că eroarea invocată nu îi poate aduce nicio vătămare în situaţia respingerii cererii, ori avantaj, în ipoteza admiterii ei.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamantul S.T.
În motivarea cererii de apel a arătat că prin cererea de îndreptare a erorii materiale a solicitat înlăturarea menţiunii instanţei în sensul că imobilul "nu mai există în prezent fiind demolat".
În considerente s-a reţinut că: "Din raportul de expertiză tehnică specialitatea construcţii civile efectuat de domnul expert T.Z. rezultă că imobilul construcţie situat în str. I.N., localitatea Voluntari şi care nu mai există în prezent fiind demolat, a avut o suprafaţă totală la parter de 180,61 mp şi mansardă de 75 mp şi, fiind evaluat ipotetic, a rezultat suma de 580.000 RON".
Situaţia reţinută de către instanţa de fond în considerentele hotărârii acesteia: "imobilul nu mai există în prezent fiind demolat" a determinat, dacă nu în tot, cel puţin în parte, soluţia pronunţată pe fondul cauzei, şi anume restituirea în echivalent şi nu în natură.
Motivarea instanţei că aspectele invocate de reclamant "fiind analizate şi lămurite de instanţe şi în cadrul deciziilor pronunţate în căile de atac .." apel şi recurs, "ceea ce înseamnă că eroarea invocată nu îi poate aduce nicio vătămare în situaţia respingerii cererii, ori avantaj în ipoteza admiterii ei" nu este corectă pentru că: situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond pe acest aspect ("imobilul fiind demolat") s-a reflectat în considerentele hotărârii, considerente care au fost analizate în căile de atac exercitate: apel şi recurs.
În cazul "admiterii" cererii, avantajul ar putea fi (este) folosirea acestei situaţii corecte, în sensul că imobilul nu a fost demolat, în căile extraordinare de atac exercitate, cum este acţiunea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (care formează obiectul Cererii nr. 31592/11 S./România).
În drept, şi-a întemeiat motivarea pe baza dispoziţiilor art. 2813 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimatul Serviciul Român de Informaţii a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, şi menţinerea dispoziţiilor încheierii din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, ca fiind legală şi temeinică.
În motivare a arătat că criticile formulate de petent nu se înscriu în ipotezele prevăzute de art. 281 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 105 A din 11 aprilie 2013 a respins apelul reclamantului, ca nefondat.
Curtea a constatat că în mod corect tribunalul a apreciat că cererea de îndreptare a erorilor materiale nu este întemeiată, întrucât o asemenea rectificare nu se încadrează în ipotezele vizate de textul art. 281 C. proc. civ., reprezentând un aspect al situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă la momentul adoptării soluţiei, printr-o hotărâre care a rămas definitivă şi irevocabilă, prin respingerea căilor de atac.
Or, motivele de fapt şi de drept din cuprinsul hotărârii reprezintă premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv.
Pe de altă parte, a reţinut Curtea, acest aspect a fost oricum examinat şi în faza apelului prin Decizia civilă nr. 476A din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa de control judiciar stabilind întinderea şi felul construcţiei în litigiu şi a reanalizat cererea de restituire în natură, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 - situaţie în care este corectă şi aprecierea tribunalului referitoare la lipsa oricăror consecinţe juridice a rectificării solicitate de reclamant în prezent.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamantul S.T. dezvoltând aceleaşi argumente ca şi în apel şi precizând că instanţele în mod nelegal nu au reţinut incidenţa dispoz. art. 281 C. proc. civ.
Situaţia reţinută de către instanţa de fond în considerentele hotărârii acesteia, respectiv că imobilul nu mai există fiind demolat, a determinat, cel puţin în parte, soluţia pronunţată la fond şi anume măsuri reparatorii prin echivalent şi nu restituirea în natură, motivarea instanţei fiind contradictorie şi atrăgând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Nu în ultimul rând a criticat faptul că instanţa de apel a apreciat greşit că eroarea invocată nu îi poate aduce reclamantului nicio vătămare în situaţia respingerii cererii, ori avantaj în ipoteza admiterii ei.
Or, admiterea cererii de îndreptare este importantă în folosirea în mod corect a situaţiei de fapt în cadrul unor căi extraordinare de atac cum este acţiunea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cererea nr. 31592/11 S./România, în care reclamantul a solicitat restituirea imobilului în natură.
Înalta Curte, analizând criticile de nelegalitate formulate de recurent le va respinge, ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, critica privind motivarea contradictorie a încheierii recurate este nefondată.
Contrar susţinerilor recurentului, curtea de apel şi-a motivat soluţia, sens în care a reţinut, în considerentele deciziei atacate, că cererea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicată nicio eroare materială în sensul acestor dispoziţii legale, nemulţumirea părţii vizând modul în care instanţa a interpretat constatările raportului de expertiză efectuat în cauză.
Motivarea curţii de apel respectă exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei la darea soluţiei, ceea ce face inaplicabil, în speţă, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De asemenea, nu se poate imputa curţii de apel că prin soluţia pronunţată, aceea de respingere a cererii reclamantului de îndreptare eroare materială, a încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Astfel, prin cererea formulată la data de 11 decembrie 2012, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., reclamantul a arătat că instanţa a reţinut eronat faptul că în raportul de expertiză s-a menţionat că imobilul construcţie nu mai există fiind demolat, aspect ce ar fi influenţat soluţia de respingere a solicitării de a-i fi restituit în natură imobilul.
Rezultă că, prin motivele invocate, reclamantul repune în discuţie aspecte de fond ale litigiului, legate de stabilirea situaţiei de fapt în raport de probele administrate, şi aplicarea legii în ce priveşte forma de reparaţie, ceea ce nu este posibil în procedura îndreptării erorilor materiale, reglementată de art. 281 C. proc. civ.
Noţiunea de greşeală materială are, în sensul textului de lege sus-menţionat, înţelesul de eroare materială vizibilă, săvârşită cu ocazia redactării hotărârii, care nu pune în discuţie soluţia dată pe fondul cauzei, sens în care sunt erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul şi altele asemenea. Nu pot fi asimilate noţiunii de greşeală materială şi, în consecinţă, nu pot fi îndreptate pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ., eventualele greşeli de judecată, care privesc fondul pricinii, acestea putând fi remediate numai în căile de atac.
Or, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel, prin cererea formulată de reclamant la data de 11 decembrie 2012 nu se invocă nicio eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ., ci se tinde la schimbarea soluţiei date pe fondul cauzei. Ceea ce invocă reclamantul vizează, în fapt, eventuale greşeli de judecată, care repun în discuţie fondul pricinii, a căror valorificare era posibilă doar prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva hotărârii, iar nu în procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ., care vizează exclusiv îndreptarea erorilor materiale, iar nu a celor de judecată. De altfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, reclamantul şi-a valorificat dreptul de a ataca cu apel şi recurs soluţia tribunalului iar faptul că instanţele au reţinut o altă situaţie de fapt decât cea pe care o reclamă nu îi deschid acestuia o nouă cale de reformare pe temeiul art. 281 C. proc. civ., textul de lege fiind restrictiv aşa cum s-a arătat în argumentele anterior expuse.
Pentru aceste considerente, decizia recurată, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., astfel că nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de toate considerentele prezentate, recursul reclamantului apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.T. împotriva Deciziei nr. 105 A din 11 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4973/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5036/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
