ICCJ. Decizia nr. 4999/2013. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4999/2013

Dosar nr. 739/310/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 4 noiembrie 2013

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov petentul A.D.M. a solicitat să se constate prescripţia plăţii amenzii contravenţionale datorate ca urmare a Procesului-verbal de contravenţie din 14 februarie 2006, încheiat de poliţia rutieră pentru săvârşirea contravenţiei de depăşire a vitezei legale pe DN1 km 120 + 300 m, localitatea Sinaia, jud. Prahova, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 154 alin. (1) din H.G. nr. 85/2003.

Învestită cu soluţionarea plângerii, prin Sentinţa civilă nr. 4319 din 12 martie 2013, Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, reţinând că fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost săvârşită în localitatea Sinaia şi, prin urmare, potrivit dispoz. art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Sinaia.

Prin Sentinţa nr. 716 din 27 august 2013, Judecătoria Sinaia şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Braşov, reţinând că în speţă nu este vorba de contestarea unui proces-verbal de contravenţie, ci o contestaţie la executare, iar instanţa de executare este Judecătoria Braşov.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 22 noiembrie 2012, petentul A.D.M. a contestat Procesul-verbal din 14 februarie 2006 încheiat de I.J.P. Prahova, Serviciul Rutier, pentru săvârşirea contravenţiei de depăşire a limitei legale de viteză pe DN1 km 120 + 300 m localitatea Sinaia, jud. Prahova, faptă prevăzută de art. 154 alin. (1) din H.G. nr. 85/2003 şi sancţionată de art. 226 lit. b) din acelaşi act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Cum locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului a fost DN1 km 120 + 300 m localitatea Sinaia, jud. Prahova, care se află în circumscripţia Judecătoriei Sinaia, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit textului de lege anterior menţionat, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale exclusive reglementate în materia contravenţională.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi, pe cale de consecinţă, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sinaia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AZ

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4999/2013. Civil